Aveti un Pont
Planul de salvare a Uniunii Europene
(Preluare Inpolitics):
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat triumfător că se întoarce la Bucureşti cu nu mai puţin de 79,9 miliarde de euro. În servietă. Cei care i-au scris acest speech scurt, simplu şi gogonat nu au vrut să-l facă încă o dată de râs, dar au reuşit. Din cele 79,9 miliarde de euro, 46,3 miliarde sunt fonduri nerambursabile din bugetul multianual 2021-2017. Adică 46,3 miliarde împărţiţi pe şapte ani. Pe proiecte aprobate de UE, probabil. Pentru aceeaşi perioadă, România va achita către UE 24 de miliarde de euro. Direct, fără proiecte UE aprobate de România. Cele 24 de miliarde vor ieşi sigur adică, dar cele 46,3 miliarde se pot încurca în incompetenţa guvernelor de la Bucureşti din anii 2021-2027. Aşa cum s-a tot întâmplat din 2007 încoace.
Pentru România, 33,5 miliarde de euro reprezintă fondul de relansare economică, din care 16,8 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile. Condiţionalităţile nu sunt cunoscute dar se pot presupune. Statul de drept ? MCV-ul ? Spaţiul Schengen ? Migraţia ? Introducerea monedei euro ? Laura Codruţa Kovesi şi parchetul ei fantomă ? Aproape tot atât, 16,7 miliarde de euro, reprezintă linia de credit pentru România. În condiţii, probabil, mai demne şi mai avantajoase decât eventuale împrumuturi de la FMI, şi cu scadenţa în 2058. Acestea sunt cifrele mari care interesează România. Cifra care interesează cel mai mult România e cea de 16,8 miliarde de euro subvenţii nerambursabile.
Nu putem decât să ne rugăm ca UE să dureze măcar încă şapte ani, până în 2027, pentru că astfel România săracă şi, mai ales, sărăcită va avea o plasă de siguranţă cum nu a mai avut niciodată în istorie. Şi asta chiar la începutul unei crize economice mondiale care se anunţă devastatoare. Iar preşedintele Iohannis, deşi nu i s-a atribuit public nici o contribuţie la şedinţa-maraton a Consiliului European, s-a descurcat totuşi foarte bine. A vorbit germana (important !) şi engleza (destul de bine !), a zâmbit mai tot timpul şi a suferit şi el alături de ceilalţi 26 de şefi de stat şi de guvern zile la rând. Nici el, nici România nu puteau să facă mai mult. România a obţinut mai puţin decât se spera, dar nici un acord nu e vreodată ideal. Iar calul de dar nu se caută la dinţi. Să ne amintim că şedinţa cea mai lungă a şefilor de stat şi de guvern, în afară de cea de acum (19-21 iulie 2020) a avut loc în anul 2000 şi a avut ca temă admiterea în UE a unor ţări central şi est-europene, printre care şi România.
„Din cele 750 de miliarde de euro (afectate planului de relansare economică – n.n.), mai mult de o treime va merge către Italia, din care 82 de miliarde de euro subvenţii directe, adică granturi nerambursabile, şi 127 de miliarde de euro ca împrumuturi care vor trebui rambursate” (Lionel Feurtein, France Televisions la Roma). Spania va primi 72,7 miliarde de euro în granturi nerambursabile şi restul până la 140 de miliarde în împrumuturi rambursabile (El Pais, 22 iulie 2020). Franţa primeşte, la rândul ei, 40 de miliarde de euro în granturi nerambursabile. Deci, cei mai mari beneficiari ai planului de salvare european sau de relansare, mă rog, sunt, în ordine, Italia şi Spania, după nevoile fiecăreia şi permiţându-i fiecăreia să evite astfel falimentul, căci amândouă se apropiaseră de situaţia Greciei din urmă cu câţiva ani. Şi în acelaşi timp UE evită destrămarea, spectrul care apăruse deja la orizont. Cele 40 de miliarde acordate Franţei în subvenţii nerambursabile ne dau o idee despre criza structurală, profundă prin care trece această mare ţară după Tratatul de la Maastricht din 1992.
Principalii câştigători ai planului de salvare sunt însă „frugalii” (Olanda, Austria, Suedia, Danemarca şi Finlanda), austeri, zgârciţi sau poate doar chibzuiţi, care au obţinut scăderi importante ale contribuţiilor lor anuale la bugetul UE. Cu alte cuvinte, planul de relansare, de salvare, de fapt, a UE se face aproape fără contribuţia lor. Dar ei rămân în UE, principalul lor interes fiind accesul nelimitat la vastul spaţiu economic european. UE devine predominant protestantă în dauna unei UE catolice de până acum. Alţi câştigători importanţi sunt ţările periferice ale UE, printre care şi România. Asistăm la cel mai important transfer economic dinspre centru spre margini. UE poate deveni, în sfârşit, un imperiu durabil, pe modelul birocratic al Imperiului Bizantin.
Principalul perdant este multtrâmbiţatul cuplu sau motor franco-german. Prin slăbiciunea ei, Franţa o antrenează în cădere şi pe Germania. În plus, Angela Merkel e pe final de carieră şi situaţia politică din Germania e din ce în ce mai confuză. Ca să nu mai vorbim de cea din Franţa, unde verzii (mai ales foşti socialişti) au câştigat net alegerile municipale. Acum 30-40 de ani Franţa visa, în amintirea vechiului imperiu napoleonian, ca, folosindu-se de Germania, care atunci era un pitic politic (protectorat american până în 1990, la reunificare), să redevină puterea dominantă în Europa, o Europă cu capitala la Paris. Lucrurile în viaţa reală s-au întâmplat exact pe dos. Sub umbrela din ce în ce mai puternică a UE şi a monedei euro, Germania s-a eliberat de „protectoratul” SUA, i-a devenit acesteia chiar un concurent economic, iar Franţa a fost folosită de Germania, mai ales prin moneda euro, prin exporturi, ca o prelungire economică a ei, obţinând astfel şi o populaţie suficient de numeroasă care să-i dea greutatea necesară pentru dominaţie în UE.
UE e azi o semi-confederaţie, încă departe de o confederaţie funcţională, cum este Elveţia. Prin mutualizarea datoriilor – toţi banii făcuţi cadou ţărilor aflate în nevoie sau puşi la dispoziţie pentru împrumuturi vor fi, la rândul lor, împrumutaţi cu scadenţe pe termen lung de UE prin BCE (Banca Central Europeană), cu garanţii franco-germane în principal) –, UE se îndreaptă volens-nolens spre o structurare federală, pe model german. Va avea un guvern, un ministru de Finanţe şi un buget comun, iar euro va fi o monedă care va avea, în sfârşit, un stat şi o Constituţie. România, odată intrată în hora cadourilor şi a împrumuturilor garantate, nu mai poate evita acest traseu federal. Acesta pare a fi, de altfel, marele secret al lui Klaus Iohannis. Opţiunea confederală pe model elveţian, o Europă a naţiunilor, cum şi-a dorit francezul Charles de Gaulle, se arată azi abandonată. Între de Gaulle şi Konrad Adenauer, a câştigat în ultimii ani Adenauer.
Temporar, conducerea UE pare să fie trecută la „frugali”, în frunte cu Olanda, Suedia şi Austria, în dauna cuplului franco-german, dominant până acum. Protestanţii din nordul Europei preiau controlul în dauna catolicilor din sudul Europei şi a ortodocşilor dinspre est. Pentru că sunt mai dotaţi pentru finanţe şi afaceri, poate şi mai riguroşi. Ţările din Europa Centrală şi de Est, Grupul de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia), ţări preponderent catolice totuşi, pot şi ele creşte în materie de luarea deciziilor în anii următori. Pentru că sunt unite.
În vreme ce dolarul american riscă serios să se prăbuşească din cauza crizelor politice şi, în final, economice care lovesc SUA, ca şi din cauza deciziilor hazardate ale FED de a da drumul nelimitat la tiparniţă, euro îi poate lua locul treptat în schimburile internaţionale, alături de yuan-ul chinez. Planul european de relansare economică poate părea prea mic, insuficient, mai ales în comparaţie cu planul lui Donald Trump şi al FED-ului. De fapt, planul european e doar serios, echilibrat şi auster, cum sunt, în general, în afaceri nordicii europeni. În anii următori, dolarul american va fi atacat şi dinspre China, şi dinspre UE, şi aproape sigur va sfârşi prin a pierde „exorbitantul privilegiu”, acela de monedă de schimb mondială.(Petru Romoşan)
Aveti un Pont
Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025
Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.
✅ Condițiile minime generale pentru înscriere
Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
-
Vârsta minimă legală
-
16 ani împliniți pentru categoria AM, A1
-
18 ani pentru categoria B, BE, C1
-
21 de ani pentru categoria C, D, Tr
-
-
Domiciliul sau reședința în România
Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României. -
Apt medical și psihologic
Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată. -
Cazier judiciar școală de șoferi
Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.
🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi
Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:
-
conducerea unui vehicul fără permis,
-
conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,
-
uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,
-
părăsirea locului accidentului.
Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.
🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi
Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.
Avantajele obținerii online:
✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier
📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi
Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:
-
actul de identitate (copie și original),
-
fișa medicală auto,
-
aviz psihologic,
-
cererea tip a școlii,
-
dovada plății taxelor aferente cursurilor.
⏱️ Valabilitate și momentul prezentării
Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.
🚦 Concluzie
Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.
Aveti un Pont
Vacanță în Hurghada: cum arată un sejur all inclusive în 2025
Te trezești dimineața pe o terasă cu vedere la Marea Roșie, în timp ce soarele răsare peste apele turcoaz și tu știi că ziua care începe îți aparține în totalitate. Nu trebuie să te gândești la ce mănânci, unde să mergi sau cât te va costa fiecare activitate – totul este deja aranjat pentru tine. Aceasta este magia unui sejur all inclusive în Hurghada, destinația care a redefinit conceptul de vacanță fără griji.
De ce să alegi Hurghada pentru un sejur all inclusive în 2025
Hurghada te atrage cu vreme caldă tot anul, plaje cu nisip fin și apă limpede, perfecte pentru înot, baie de soare sau sporturi nautice. Dacă plănuiești o vacanță în Hurghada în 2025, vei descoperi că această destinație a evoluat spectaculos, oferind experiențe all inclusive care îmbină luxul cu farmecul autentic al Mării Roșii. Mulți turiști o aleg pentru clima prietenoasă, parcurile acvatice spectaculoase, cluburile pentru copii și atmosfera relaxată din resorturi.
Dacă ai copii mici vei aprecia hotelurile cu personal pregătit pentru supraveghere și meniuri speciale adaptate gusturilor celor mici. Adolescenții găsesc foarte multe activități: volei pe plajă, scufundări, snorkeling sau petreceri tematice în resort care îi țin ocupați și fericiți.
În 2025, majoritatea hotelurilor investesc în spații moderne și în programe de divertismentinovatoare. Astfel te poți bucura de plaje private, piscine cu tematică, restaurante cu bucătărie internațională, dar și de tarife fixe pentru toate serviciile importante incluse deja în pachet. Alege un sejur all inclusive și vei rezolva încă de la început tot ce ține de cazare, mese, băuturi și activități din hotel.
Cum economisești cu promoțiile early booking pentru 2025
Poți optimiza investiția pentru vacanță urmând o strategie simplă: rezervă cât mai devreme. Astfel, ai acces la reduceri care ajung frecvent între 20% și 50% la pachetele de tip all inclusive. Ofertele speciale apar cel mai des între noiembrie și februarie, iar hotelurile scot la vânzare camerele cu cea mai bună poziționare încă din toamnă.
Iată cum poți profita de early booking:
- verifică constant ofertele și abonează-te la newsletter-ul agențiilor pentru alerte personalizate privind reducerile;
- compară tarifele pentru diferite perioade de plecare, inclusiv cele din timpul săptămânii;
- selectează pachetul potrivit, punând accent pe facilități: transfer de la aeroport, zbor direct, asigurare medicală și eventuale excursii opționale incluse;
- citește cu atenție politica de rambursare și termenii contractului, pentru a evita eventuale penalizări sau taxe ascunse.
Când să mergi în Hurghada și la ce să te aștepți
Alegerea perioadei potrivite pentru sejurul în Hurghada influențează atât costurile, cât și atmosfera de la fața locului. În general, Hurghada oferă o climă stabilă tot anul, dar experiențele variază în funcție de lună:
August 2025: te bucuri de zile foarte calde, cu apă perfectă pentru sporturi acvatice. Poate fi mai animat, iar cu early booking poți găsi tarife avantajoase. Mulți părinți aleg această perioadă pentru vacanța copiilor.
Septembrie 2025: vremea rămâne caldă, iar plajele se eliberează după fluxul din august. Hotelurile au tarife în scădere, iar serviciile continuă la standard ridicat.
Octombrie 2025: descoperi tot ce are Hurghada mai bun – temperaturi între 25 și 30°C, costuri accesibile, evenimente locale și plaje liniștite. În octombrie poți combina relaxarea cu participarea la festivaluri sau tururi culturale.
Ghid practic: alegerea pachetului corect pentru vacanța ta
Stabilește scopul vacanței: vrei relaxare integrală sau preferi explorarea orașului, excursii și activități? Analizează și dorințele copiilor: aquapark-urile, cluburile și eventualele alergii alimentare pot cere facilități suplimentare.
Calculează investiția: ia în calcul costul pachetului, banii pentru suveniruri și excursii opționale, mâncare în afara resortului pentru varietate, asigurare și eventuale taxe de vize.
Consultă recenzii reale: intră pe grupuri de călătorie și citește forumuri: părinții și turiștii care au călătorit recent povestesc despre curățenie, calitatea meniului, facilități pentru copii și calitatea aquapark-ului.
Solicită sfatul agențiilor: un consultant experimentat analizează dorințele familiei tale și propune hoteluri sau perioade potrivite. Pentru cupluri, cere recomandări pentru camere cu jacuzzi sau hoteluri destinate exclusiv adulților.
Facilități și experiențe în 2025
Hurghada în 2025 îți oferă:
- aquapark-uri spectaculoase cu tobogane pentru toate vârstele;
- cluburi pentru copii cu activități educative și distractive;
- centre spa cu tratamente relaxante și terapii de cuplu;
- centre de diving și snorkeling pentru explorarea Mării Roșii;
- restaurante tematice cu bucătărie internațională și locală;
- evenimente și spectacole de seară pentru întreaga familie.
Ești gata să îți transformi visul unei vacanțe perfecte în realitate? Hurghada te așteaptă cu brațele deschise să îți ofere experiența all inclusive de care ai nevoie! Nu mai amâna – fiecare zi în care amâni rezervarea este o zi mai puțin din paradisul care te așteaptă. Alege perioada care îți convine, rezervă pachetul tău all inclusive și pregătește-te pentru vacanța care îți va reîncărca bateriile și îți va umple sufletul cu amintiri prețioase. Hurghada îți pregătește deja experiențele de neuitat!
Aveti un Pont
10 rețete de post clasice românești pe care trebuie să le încerci
Postul a fost mereu o parte importantă a tradiției culinare românești, iar rețetele de post transmise din generație în generație sunt dovada clară că mâncarea fără carne și produse de origine animală poate fi la fel de gustoasă și hrănitoare. Fiecare regiune a țării – Moldova, Transilvania și Țara Românească – are preparatele sale specifice, influențate de istorie, geografie și cultura locală.
Astăzi îți prezentăm zece dintre cele mai iubite rețete de post din bucătăria românească, fiecare cu povestea și savoarea sa unică.
1. Borș de fasole (Moldova)
Borșul este un preparat definitoriu pentru bucătăria moldovenească, iar varianta cu fasole este una dintre cele mai populare supe de post. Acest preparat se remarcă prin gustul acru obținut din borșul de casă, o tradiție veche păstrată în sate.
Ingrediente: fasole boabe, ceapă, morcov, țelină, borș de tărâțe, leuștean, sare, piper.
Mod de preparare: Fasolea se fierbe separat, apoi se adaugă legumele și borșul. Se lasă la fiert și se asezonează cu leuștean.
2. Tocăniță de hribi (Transilvania)
Transilvania este renumită pentru bogăția sa în ciuperci de pădure, iar hribii sunt considerați o adevărată delicatesă. Tocănița de hribi este un preparat de post apreciat mai ales în zonele montane, unde culesul ciupercilor este o tradiție străveche.
Ingrediente: hribi, ceapă, usturoi, ulei, sare, piper, pătrunjel.
Mod de preparare: Ciupercile se călesc cu ceapa și usturoiul, se adaugă condimentele și se lasă la foc mic până se formează un sos cremos.
3. Varză călită cu mămăligă (Țara Românească)
În sudul României, varza este un ingredient esențial în multe preparate de post. Călită lent, cu mirodenii și servită alături de mămăligă, această rețetă este o mâncare simplă, dar extrem de gustoasă, specifică zonei Munteniei și Olteniei.
Ingrediente: varză albă, ceapă, ulei, boia dulce, piper, cimbru, mărar.
Mod de preparare: Varza se călește împreună cu ceapa și condimentele până devine moale și aromată. Se servește caldă cu mămăligă.
4. Zacuscă de vinete (Moldova)
Zacusca este una dintre cele mai apreciate conserve românești și are o tradiție puternică în Moldova, unde gospodinele o prepară toamna pentru a o savura pe tot parcursul anului.
Ingrediente: vinete coapte, ardei capia, ceapă, roșii, ulei, sare, piper, foi de dafin.
Mod de preparare: Se coc legumele, se toacă mărunt și se fierb împreună până se obține o pastă groasă.
5. Ciorbă de lobodă (Transilvania)
Loboda este o plantă folosită frecvent în bucătăria ardelenească, mai ales în perioada de primăvară. Ciorba de lobodă este o rețetă ușoară, dar plină de vitamine și savoare.
Ingrediente: lobodă roșie, ceapă, morcov, borș, leuștean, sare.
Mod de preparare: Loboda se fierbe împreună cu legumele și borșul. Se servește caldă, cu verdeață proaspătă.
6. Mâncare de urzici cu usturoi (Țara Românească)
Urzicile sunt un ingredient tradițional în Țara Românească, fiind consumate mai ales primăvara, datorită proprietăților lor nutritive. Această mâncare este una dintre cele mai sănătoase rețete de post.
Ingrediente: urzici, usturoi, făină, ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Urzicile se fierb, se toacă mărunt și se gătesc împreună cu usturoiul și făina pentru a obține o consistență cremoasă.
7. Sarmale de post cu ciuperci și orez (Moldova)
Sarmalele sunt un preparat tradițional moldovenesc, iar varianta de post este la fel de delicioasă ca cea cu carne.
Ingrediente: varză murată, ciuperci, orez, ceapă, morcov, bulion, mărar, cimbru.
Mod de preparare: Se prepară umplutura din ciuperci și orez, se rulează sarmalele și se fierb în suc de roșii.
8. Plăcinte cu varză (Transilvania)
În Ardeal, plăcintele cu varză sunt un preparat de post nelipsit din bucătăriile tradiționale. Aluatul pufos și umplutura aromată le fac irezistibile.
Ingrediente: făină, drojdie, apă, varză, ceapă, sare, piper.
Mod de preparare: Se pregătește un aluat dospit, se umple cu varză călită și se coc sau prăjesc.
9. Mâncare de cartofi cu măsline (Țara Românească)
Această rețetă simplă, dar gustoasă, este foarte apreciată în Muntenia. Cartofii combinați cu măsline dau un gust special și sunt ideali pentru zilele de post.
Ingrediente: cartofi, ceapă, roșii, măsline, ulei, sare, piper, cimbru.
Mod de preparare: Cartofii se fierb cu legumele și măslinele, obținându-se un preparat aromat și consistent.
10. Gogoși de post (Moldova)
Gogoșile de post sunt un desert tradițional moldovenesc, pregătit mai ales în perioada posturilor mari.
Ingrediente: făină, drojdie, apă, zahăr, ulei, sare, esență de vanilie.
Mod de preparare: Se frământă un aluat moale, se lasă la dospit, apoi se prăjesc și se pudrează cu zahăr.
Bucătăria românească de post este plină de arome și tradiții, fiecare regiune având preparatele sale specifice. Fie că alegi o mâncare consistentă de post sau un desert delicios, aceste rețete îți vor aduce pe masă gustul autentic al tradiției românești.
Poti sa aduci aceste retete si in afara bucatariei personale? Cu siguranta este neobisnuit sa faci asta dar daca esti pasionata de tot ce e traditional sau trebuie sa faci un botez in post poti apela la astfel de retete traditionale.
Cu putina straduinta si retetele de post traditionale pot fi folosite la evenimente festive.
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 9 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



