Connect with us

Administratie

Alba-neagra cu copiii României

Publicat

pe

Guvernul Orban și-a făcut temele. La perfecție. În sensul că a premeditat lovitura pe care le-a aplicat-o milioanelor de familii de România cu copii sub vârsta majoratului. Adio alocații de stat. Acestea, în mod programatic, nu vor mai fi dublate. Este o lovitură aplicată pas cu pas în special numeroaselor familii nevoiașe. Pas cu pas, adică după un calendar prestabilit. Și total independent de mersul pandemiei și crizei economice în lume.

La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, populația României nu era informată că urmează să se confrunte cu o epidemie de coronavirus. Cu atât mai puțin nu se punea problema unei pandemii. Și nici a unei crize economice. Până astăzi, nici președintele Klaus Ioahnnis și nici premierul Ludovic Orban nu au recunoscut că ar fi primit în luna decembrie informații în acest sens. Și merg atât de departe, încât îi cred. Tocmai de aceea este de neînțeles, altfel decât printr-un politicianism inversat, de ce PNL a pus la cale la sfârșitul lui decembrie o manevră, prin care acestor milioane de familii urma să le fie refuzată dublarea alocațiilor pentru copii. Cum a procedat PNL?

Spre sfârșitul lunii decembrie 2019, PSD, împreună cu celelalte partide din opoziție au decis să dea curs unei ințiative legislative anterioare a PNL. Din vremea în care PNL se afla în opoziție. Și anume dublarea prin lege a alocațiilor de stat pentru copii. Această dublare era și este necesară. Alocațiile de stat pentru copii în România sunt la un nivel foarte scăzut. Sunt practic cele mai scăzute alocații din Europa. Mai concret, cu circa 150 de lei, nu poți să-i oferi copilului într-o lună decât apă și puțină pâine. Mai puțin decât unui câine. În același timp, toți președinții statului român și toate partidele care s-au succedat la putere, ca să nu mai vorbim de Guverne au susținut în mod constant necesitatea creșterii demografice. Toți actorii politici au deplâns faptul că, prin scăderea natalității, la care se adaugă desigur plecarea în masă a românilor peste hotare, scade îngrijorător numărul cetățenilor. Și mai ales a cetățenilor apți de muncă. De regulă, partidele aflate la putere se lamentează că nu vor mai avea de unde plăti pensiile într-o bună zi, întrucât a fost dat peste cap raportul dintre cetățenii activi și cetățenii inactivi. Între cetățenii apți de muncă și seniori. Din toate aceste motive, la care se adaugă multe altele, cum ar fi atingerea unui nivel minim de trai sau faimoasa temă a „României educate”, se impunea o dublare a alocațiilor de stat pentru copii. Chiar și dublate, aceste alocații nu asigură decât în mică parte necesarul creșterii în condiții normale a unui copil. Ori, în aceste condițiii, PSD nu a făcut altceva decât să dea curs cu mare întârziere unei inițiative liberale. Liberalii încercaseră să pună financiar vorbind bățul în gard PSD-ului, propunând respectiva majorare. Cât timp PSD s-a aflat la guvernare, proiectul legisativ a bătut pasul pe loc. După ce PSD a pierdut guvernarea, liberalii au pus piciorul pe frână, în timp ce, în același Parlament, social-democrații au apăsat accelerația. Și astfel, la sfârșitul anului trecut, printr-o lege bătută în cuie și promulgată de președinte, s-a decis dublarea alocațiilor începând de la 1 iunie anul curent. Adică chiar de ziua copilului. Legea se afla de cinci zile la promulgare pe masa lui Klaus Iohannis când, ce să vezi? Liberalii și-au trecut bugetul prin șantaj. Adică prin asumarea răspunderii. Mai exact, fără dezbateri. Iar în legea bugetului, deși dublarea alocațiilor de stat pentru copiii fusese adoptată, nu au prevăzut niciun capitol în acest sens, sub pretextul că actul normativ nu fusese încă semnat de Klaus Iohannis. Iar după ce Klaus Iohannis l-a semnat, aceiași liberali au refuzat cu obstinație să prevadă banii necesari la rectificare. A fost o operațiune deliberată. Și esențialmente politicianistă. Nici măcar politică. Sacrificând milioane de familii, PNL a încercat să lovească în PSD. Să demonstreze pe toate căile că decizia acestora din luna decembrie a fost rea. Rea sub aspectul țintei de deficit care, vezi Doamne, ar fi fost depășită dacă milioane de copii amărâți primeau o amărâtă de alocație mărită. Greșită, au susținut liberalii, întrucât părinții acestor copii, desigur cu toții alcoolici, ar fi urmat să bea acești bani prin cârciumi. Și nicidecum să-i utilizeze pentru a-și îngriji mai bine progeniturile. Și ce a urmat?

A urmat epidemia, transformată în pandemie și criză economică la nivel mondial. Situație în care faimoasa țintă de deficit a dispărut. Cel puțin în următorii doi ani, această barieră nu mai există. Ea a fost făcută praf și pulbere de Uniunea Europeană. Așa că toate statele normale la cap din Europa s-au grăbit să investească. Cele mai deștepte state au investit rapid în economie, în special în infrastructură, știind faptul că, pe termen mediu și lung, acești bani se pot întoarce înzecit la bugetul statului. Dar alte state au investit și în educație, pentru că și dintr-o țară bine educată, cu o nouă generație pregătită corespunzător, se poate scoate un profit substanțial. Maxima ticăloșie a Guvernului Orban este că el continuă să susțină o inepție legată de ținta de deficit. Inepție pe care a invocat-o chiar și în aceste zile. Când tocmai a ieșit la iveală un document al Guvernului, din care reiese că, în timp ce juca alba-neagra cu nervii miioanelor de români, Executivului lui Orban nici prin cap nu-i trecea să dea curs legii și să dubleze alocațiile de stat pentru copii. Și a făcut chiar mai mult acest Guvern. A scos o ordonanță de urgență ticăloasă. Prin care proroga aplicarea legii. Această ordonanță de urgență a fost atacată la Curtea Constituțională. Și cu certitudine atacul va obține câștig de cauză. Cu toate acestea, Guvernul Orban nu vrea și pace să dubleze alocațiile de stat pentru copii. Se face luntre și punte, ca așa ceva să nu se întâmple. Iar președintele Klaus Iohannis, care promugase legea și care de peste patru ani ne îmbrobodește cu tema „României educate”, tace ca peștele.

Guvernul Orban se lamentează că nu are bani pentru această creștere în definitiv modică a bugetului de cheltuieli. Și asta în timp ce se laudă că suntem printre singurele câteva economii din Uniunea Europeană care, în loc să scadă, au crescut în primul trimestru. Și în condițiile în care împrumută fără să dea nimănui socoteală, de ce anume face cu acești bani, nu ai puțin de o mie de euro pe minut. În numele statului român. În numele generației viitoare. Pe care o vitregește însă, neacceptând cu niciun chip dublarea alocațiilor de stat. Aceste uriașe datorii pe termen lung vor fi plătite tocmai de copiii cărora astăzi li se refuză un trai decent. Mi se pare o maximă ticăloșie să joci alba-neagra cu soarta copiilor unei țări.

Sorin Rosca Stanescu

 

Administratie

Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor

Publicat

pe

De

Băicoi, Prahova – Primăria orașului Băicoi, sub conducerea primarului Marius Constantin, lansează o inițiativă importantă pentru siguranța locuitorilor, oferind verificări gratuite ale instalațiilor de alimentare cu gaze naturale din blocurile și casele din oraș.

Măsuri preventive: Evitarea riscurilor și asigurarea siguranței

În contextul evenimentelor tragice recente, precum explozia unui bloc din București, primarul Marius Constantin a luat măsuri proactive pentru a preveni astfel de incidente în Băicoi. „Pentru a evita apariția unor evenimente nedorite așa cum s-a întâmplat cu explozia unor apartamente ale unui bloc din cartierul Rahova București, Primăria Oraș Băicoi în parteneriat cu firma Sourse Instal Gass va verifica în mod GRATUIT instalațiile de alimentare cu gaze naturale ale blocurilor din orașul nostru,” a declarat primarul.

Verificări gratuite: Un parteneriat pentru siguranța comunității

În parteneriat cu firma Sourse Instal Gass, reprezentată de domnul Cătălin Mocanu, Primăria Băicoi va demara verificările gratuite începând cu data de 23 octombrie 2025, ora 09:00, la blocurile din cartierul Liliești, urmând ca ulterior să fie verificate toate blocurile din oraș.

Extinderea inițiativei: Verificări gratuite și pentru casele din Băicoi

Ca urmare a interesului manifestat, inițiativa a fost extinsă și la casele din oraș. Primarul Marius Constantin a anunțat că, în urma discuțiilor cu directorul firmei Sourse Instal Gass, domnul Cătălin Mocanu, verificările gratuite vor fi efectuate și la locuințele individuale. Locuitorii care doresc să beneficieze de acest serviciu sunt rugați să contacteze direct primarul la numărul de telefon 0745 253 740 pentru a se înscrie.

Recomandări esențiale: Senzori și electroventile pentru siguranță sporită

Primăria Băicoi recomandă ca fiecare scară de bloc să fie prevăzută cu doi senzori de gaz, amplasați la fiecare două etaje, și cu un electroventil general montat la intrarea în interiorul scării de bloc. De asemenea, este esențial ca fiecare apartament să fie echipat cu un senzor de gaz și un electroventil propriu.

Precizări importante: Verificări suplimentare, nu inlocuiesc obligațiile proprietarilor

Primarul Marius Constantin a subliniat că aceste verificări gratuite nu înlocuiesc verificările periodice obligatorii pe care fiecare proprietar trebuie să le efectueze. Parteneriatul are ca obiectiv principal eliminarea unor disfuncționalități în alimentarea cu gaze naturale și evitarea apariției unor eventuale accidente cauzate de scăpările de gaze pe coloana de alimentare.

Marius Ioan Constantin: Angajament pentru siguranța băicoienilor

Prin această inițiativă, Primăria Băicoi și primarul Marius Constantin demonstrează un angajament ferm pentru siguranța locuitorilor, oferind o soluție concretă și accesibilă pentru prevenirea incidentelor cauzate de instalațiile de gaz.

Citeste in continuare

Administratie

Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești

Publicat

pe

De

Dumbrăvești, Prahova – Primăria comunei Dumbrăvești, prin primarul Raducanu Dorin Gabriel, a anunțat o oprire temporară a alimentării cu energie electrică în zona Crăciunești, ca urmare a unor lucrări de curățare a vegetației din apropierea liniilor electrice.

Măsuri preventive: Protejarea rețelei electrice și evitarea avariilor

„Stimați locuitori ai zonei Crăciunești, vă informăm că alimentarea cu energie electrică va fi temporar întreruptă în cursul zilei de azi intrucât au loc acțiuni de curățare a copacilor ale căror crengi ating liniile electrice,” a transmis primarul Răducanu Dorin Gabriel. Această măsură preventivă este esențială pentru a evita eventualele avarii și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei electrice, protejând astfel interesele și confortul cetățenilor.

Implicarea Primăriei: Prioritizarea siguranței și confortului cetățenilor

Această acțiune demonstrează angajamentul primăriei Dumbrăvești față de siguranța și confortul locuitorilor, prin intervenții proactive menite să prevină problemele și să asigure servicii de calitate. Primarul Răducanu Dorin Gabriel a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere, subliniind importanța acestor lucrări pentru buna funcționare a infrastructurii locale.

Citeste in continuare

Administratie

Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul

Publicat

pe

De

Primarul comunei Florești, Simona David, a efectuat astăzi o vizită pe teren pentru a inspecta lucrările la noul parc din apropierea Grădiniței Mari, un proiect mult așteptat de comunitate. Într-o declarație adresată locuitorilor, edilul a exprimat optimismul său cu privire la evoluția proiectului, menționând că vremea favorabilă permite continuarea lucrărilor într-un ritm susținut.

Pregătiri intense: Pavele, borduri și infrastructură electrică

„Încet încet, vremea ține cu noi și ne lasă să facem treabă,” a declarat primarul David. Echipele de construcție au adus deja pavelele și bordurile necesare pentru amenajarea aleilor, iar partea electrică a fost instalată, pregătind terenul pentru montarea stâlpilor de iluminat.

Un proiect dorit de comunitate

Simona David a subliniat importanța acestui proiect pentru locuitorii din Florești, menționând că acesta a fost inițiat ca răspuns la dorințele exprimate de membrii comunității. „Vă voi ține la curent cu toate etapele construirii acestui parc, un proiect foarte dorit de către dumneavoastră și pe care aștept cu nerăbdare să îl văd finalizat,” a asigurat primarul.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv21 de ore ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusivo zi ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv5 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Exclusiv6 zile ago

Ploaia cu iodură de argint: Fermierii prahoveni cer ANM să explice ‘minunea’ care a secat județul! Sistemul antigrindină în corzi!

Ploaia e de vină, nu rachetele! Sau cum fermierii prahoveni au pus ANM la colț cu o cerere de date...

Exclusiv6 zile ago

FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) critică vehement decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a absorbi Penitenciarul...

Exclusiv6 zile ago

Dezvăluiri incendiare: Aceleași strategii in procese celebre, folosite acum in cazurile Canarau și Josanu

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul atrage atenția asupra unor tactici de eschivare observate în procesele Canarau și Josanu, care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv