Administratie
Înalta Curte a stabilit că ultrajul la adresa polițiștilor locali va fi pedepsit ca cel la adresa celor din structurile Ministerului de Interne
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis în ședința de luni, 22 iunie, că ofensa adusă unui polițist local se pedepsește cu o pedeapsă mai mare decât în cazul altor funcționari publici, asta însemnând că polițistul local urmează a fi asimilat și polițiștilor și jandarmilor din structurile Ministerului de Interne
În acest sens, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis o sesizare făcută de Curtea de Apel Oradea.
”Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr.13613/271/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art.257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 155/2010 a Poliţiei Locale şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici”. Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art.257 alin.(4) din Codul penal, noţiunea de „poliţist” are în vedere şi persoana care exercită funcţia de poliţist local în temeiul Legii poliţiei locale nr. 155/2010. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 22 iunie 2020”, au stabilit judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. (Cristi Ciuperca – Newsonline).
Administratie
Incident pe Otopeni: Cetățean ghanez oprit la imbarcare cu viză falsificată, după un comportament recalcitrant
Administratie
Lovitură de proporții pentru contrabandă: Poliția de Frontieră Giurgiu confiscă marfă contrafăcută, tigări și articole pirotehnice în valoare de sute de mii de lei
Administratie
Sănătatea, reconstruită prin PNRR: Ministrul Rogobete promite siguranță și demnitate în spitalele publice
-
Exclusivacum o ziRepublica „banana” de la Vălenii de Munte și imperiul betonului de pe Valea Slănicului: De la apa plată la rețele de familie, sub ochiul indulgent al statului
-
Exclusivacum 4 zileAPOCALIPSA AGRARĂ: Cum ne-au furat ploaia și miliardele, sub scutul de carton al incompetenței și hoției! DNA doarme în secetă profundă, în timp ce Vrancea și Prahova ii cântă prohodul mafiei!
-
Exclusivacum 5 zileImperiul obedienței: Angajări pe sprânceană și spectacolul managerial toxic de la vârful unei companii – Coca-Cola HBC – Sucursala Ploiesti
-
Exclusivacum o ziEpava BMW-ului și „misiunea” fantomă: Poliția Ploiești, rămasă cu rușinea și trei cârpe pe roți
-
Exclusivacum 3 zileScandal în Poliția Română: Mii de polițiști, blocați pe funcții inferioare și păgubiți salarial, în așteptarea unei decizii de la vârf
-
Exclusivacum 2 zileCurățenia de sărbători la penitenciar: Când mizeriile ies de sub preș, Guvernul Bolojan taie săpunul, iar sindicatul e pe baricade!
-
Exclusivacum 3 zilePolițiștii, privați ilegal de concediu? Experți în dreptul muncii denunță abuzurile: „Deficitul de personal” nu e scuză!
-
Exclusivacum 2 zileCând românul nu mai vrea nici măcar să-și sape groapa: Slavă eroilor Sindicatului „Diamantul” care incă mai visează la lopată!



