Ordinul executiv semnat de Președintele Donald Trump în data de 28 mai a.c. reprezintă, oricum am lua-o, un moment de cotitură în dezbaterea privind forța neîngrădită, posibil chiar nemaiîntâlnită, a giganților digitali. O posibilă întrebare este dacă recenta intervenție a Președintelui american contribuie la rezolvarea acestei probleme de interes public, sau dacă, dimpotrivă, prin politizare și personalizare, o complică, o deraiază, împingându-i dezlegarea într-un viitor din ce în ce mai cețos. Într-o primă analiză preliminară, voi prezenta succesiunea întâmplărilor într-o manieră cât mai tehnică, urmând ca, într-un alt material, să încerc să deslușesc, împreună cu dumneavoastră, semnificațiile sale mai largi, inclusiv pentru tentativele de reglementare a mediului digital în spațiul european, deci și în România.

Mai întâi, faptele

Să stabilim ce s-a întâmplat la zi, într-o versiune puțin mai extinsă, desigur.

Aș propune să începem cu ziua de 11 mai, când Twitter a anunțat că va începe să atașeze noi etichete și mesaje de avertizare acelor tweet-uri (postări) bazate pe informații înșelătoare sau afirmații îndoielnice/ controversate despre Covid-19. În treacăt fie spus, este vorba despre o politică mai veche a Twitter (“politica de integritate civică”, introdusă înainte de alegerile intermediare din noiembrie 2018); nou față de alte anunțuri, cel din 11 mai este explicit cu privire la faptul că sunt vizate informațiile și afirmațiile despre Covid-19, că aplicarea etichetelor este însoțită de redirecționarea utilizatorului către o pagină cu informații despre Covid, verificate atât de echipe interne Twitter, cât și de parteneri externi; în plus, se preciza că există măsuri graduale de răspuns, respectiv etichetare (informații înșelătoare și afirmații controversate cu potențial nociv mediu), avertisment (afirmații controversate cu potențial nociv ridicat) și ștergere (informații înșelătoare cu potențial nociv ridicat). Precizare: anunțul din 11 mai nu viza tweet-urile despre alegeri, făcea doar o referire generală la faptul că “vom continua să introducem noi etichete pentru a oferi informații contextuale despre diferitele tipuri de afirmații neverificate sau zvonuri, atunci când acest lucru se impune”.

Pe 26 mai, Președintele Trump a postat două tweet-uri despre votul prin corespondență; potrivit primului tweet, “este sigur că buletinele de vot fi foloste în mod fraudulos, cutiile poștale vor fi vandalizate, buletinele vor fi falsificate, printate ilegal sau semnate de către alte persoane decât cele legitime”; potrivit celui de-al doilea, “alegerile vor fi viciate”.

În decurs de 24 de ore, cele două tweet-uri au fost însoțite de mesajul de avertizare prin care utilizatorii erau îndemnați să consulte “faptele cu privire la buletinele de vot prin corespondență” și direcționați către pagina de informații asumate de către Twitter ca fiind verificate. Este vorba despre o premieră absolută, când tweet-urile Președintelui american au fost supuse acestui proces de verificare și de etichetare din partea unei platforme digitale.

În mod deloc neașteptat, reacția Președintelui Trump a fost promptă; faptul că reacția a fost exprimată tot pe Twitter este o primă ironie ce nu poate scăpa analizei: “Cei de la Twitter spun că afirmația mea potrivit căreia buletinele de vot prin corespondență vor duce la o fraudă masivă este incorectă, pe baza demersului de verificare a faptelor de către CNN fake news și Washington Post, publicație deținută de Amazon”; “Twitter înăbușă libertatea de exprimare, iar eu, Președinte fiind, nu voi permite aceste lucru”; sau “vom reglementa sever [platformele de social media] sau le vom închide; am văzut ce au încercat să facă în 2016, atunci au eșuat” (miercuri, 27 mai).

Între timp, au început să circule zvonuri cu privire la un ordin executiv pe care Președintele Trump l-ar pregăti pe această temă, a reglementării platformelor de social media; pentru ca joi, 28 mai, Președintele să semneze ordinul executiv “pentru prevenirea cenzurii online”, asupra căruia voi reveni.

Tot joi noaptea, Președintele a postat din nou, tot pe Twitter, cu referire la violențele din Minneapolis: “nu pot sta liniștit când văd ce se întâmplă într-un mare oraș american, Minneapolis. O lipsă totală de leadership. Fie stânga radicală foarte slabă, Jacob Frey, pune lucrurile la punct și aduce orașul sub control, fie trimit Garda Națională și fac ce trebuie”. Acest mesaj a fost etichetat de Twitter ca fiind “o glorificare a violenței”, cu precizarea că “Twitter a hotărât ca, în interesul publicului, mesajul să fie în continuare accesibil”. Vineri dimineața, au urmat alte postări din partea Președintelui Trump, cu referire la “propaganda chineză” sau “propaganda Partidului Democrat radical de stânga”.

Așadar, un ordin executiv, de importanță crucială fie și doar în plan simbolic, dat de către Președintele american între câteva tweet-uri nu foarte ieșite din linia cu care Donald Trump și-a obișnuit fanii, adversarii, în fapt, lumea întreagă.

Ce conține ordinul executiv “pentru prevenirea cenzurii online”?

Ordinul conține câteva caracterizări reci, tăioase și, aș spune, izbitor de corecte, a situației de monopol pe care giganții digitali o exercită asupra spațiului public american (cel avut în vedere de Președintele Trump) și, ar merita completat,  asupra spațiului public global. Dintre aceste caracterizări, le-aș menționa pe cele referitoare la faptul că un “număr limitat” de platforme de social media domină spațiul public: “astăzi, mulți americani urmăresc știrile, păstrează legătura cu prietenii și cu familia și își exprimă părerile cu privire la evenimentele curente prin intermediul social media și a altor platforme online. Rezultatul este că aceste platforme reprezintă, în multe privințe, echivalentul pentru secolul XXI al spațiului public [public square în original]; Twitter, Facebook, Instagram, Youtube dețin o putere imensă, am putea spune nemaiîntâlnită, de a modela interpretarea evenimentelor publice; de a cenzura, șterge sau ascunde informația; de a decide ce văd sau nu văd oamenii”.

Sau aceea potrivit căreia “dezvoltarea din ultimii ani a platformelor online ridică serioase întrebări cu privire la felul în care idealurile primului amendament [din Constituția SUA, cel care se referă la libertatea de exprimare și libertatea presei] pot fi aplicate tehnologiilor moderne de comunicare”. Cu alte cuvinte, legislația care a fost creată, respectivă actualizată, pentru a proteja libertatea de exprimare și libertatea presei într-un anumit context tehnologic, ar trebui adusă la zi pentru a ține cont de noile realități ale spațiului public, așa cum se prezintă el acum: un spațiu public digitalizat, descentralizat, algoritmizat, platformizat, dominat de motoare de căutare, de învățare automată și, din ce în ce mai mult, de inteligență artificială.

În sfârșit, ceea ce punctează, iarăși, din persppectiva mea, corect, textul ordinului executiv, este faptul că platformele online au o imensă problemă de identitate: se prezintă drept infrastructuri, arhitecturi neutre, ceea ce, în principiu, le scutește de responsabilitatea privind conținutul (vă amintiți afirmația obsesivă a lui Mark Zuckerberg în timpul audierilor de acum doi ani din Congresul american – “suntem o platformă care găzduiește toate ideile”); în același timp, exercită o putere imensă – “nemaiîntâlnită” – asupra spațiului public: creează situații de monopol, inclusiv monopoluri de cunoaștere (ceea ce sesizase Harold Innis în legătură cu orice tehnologie dominantă într-o societate la un moment dat); exercită puternica funcție de agenda-setting, de filtrare, ordonare și interpretare a evenimentelor, prin combinația nemaiîntâlnită în istoria mass media dintre decizii umane și decizii luate de algoritmi, de misterioasa tehnologie din spate. Cu alte cuvinte, sunt atât arhitecturi tehnologice care găzduiesc un conținut (ceea ce le-ar apropia de o infrastructură de telecomunicații, de exemplu), dar și creatoare de conținut, cu un rol esențial în modelarea, organizarea, filtrarea respectivului conținut (ceea ce le-ar apropia mai mult de o instituție de presă). Situație pe care ordinul executiv o sintetizează în următorul verdict: “în momentul în care cenzurează opiniile pe care nu le agreează, puternicele platforme de social media încep să exercite o putere periculoasă; încetează să funcționeze ca niște aviziere/ infrastructuri pasive [“bulletin boards” în original] și ar trebui privite și tratate drept creatoare de conținut”.

Trump vs. Twitter? Sau Președinția SUA vs. superputerile private?

Cu alte cuvinte, ne place sau nu, ne convine sau nu, într-o singură săptămână, Președintele Trump a dat glas, într-o manieră care poate fi, fără îndoială întoarsă pe toate părțile, unor întrebări cărora experții, cercetătorii, analiștii, factorii de reglementare, politicienii de diverse orientări politice – din SUA și din alte părți – nu le-au găsit un răspuns satisfăcător.

Ce facem cu puterea fenomenală a platformelor digitale de a trasa, fără drept de apel, dominantele noului spațiu public? Ce sunt platformele digitale și cum pot fi ele reglementate? Ce facem cu libertatea de exprimare – și așa un concept cu un tip de malformație, sfâșiat între libertatea de exprimare a unei opinii și libertatea de a tipări/ a pune în circulație informații/ fapte? Se aplică libertatea de exprimare (care dintre ele?) și boților, trolilor, scripturilor automatizate, algoritmilor, motoarelor de căutare? Ce facem când descoperim că și tinerii ISIS sunt tot un fel de Millenials, ași în mânuirea noului spațiu public? Când descoperim că viralizarea acționează la fel în cazul lui Taylor Swift și în cazul noilor vraci sau profeți digitali, care promit în vremuri de pandemie leacuri-minune; că un hashtag precum #JeSuisCharlie poate fi la fel de puternic, la fel de bine turat de algoritmi, precum cel opus, #JeNeSuisPasCharlie? Sau, ca în cazul chiar actualului Președinte de la Casa Albă, descoperim că tocmai platforma care i-a netezit drumul spre Președinție “cenzurează”, cenzurează reprezentantul instituției celei mai puternice din cel mai puternic stat al lumii?

În finalul acestei analize preliminare a unei săptămâni furtunoase, care comprimă un deceniu de dezbateri și o tonă de literatură de specialitate, permiteți-mi să insist pe această ultimă ironie: faptul că Președintele celui mai puternic stat al lumii denunță – cu îndreptățire sau nu (se vor aduna alte tone de analize pe acest subiect) – cenzura din partea unei platforme digitale private. Foarte sintetic vorbind, noțiunea de cenzură se referă, tradițional, la puterea statului, a unui organism de stat, de a bloca exprimarea unei opinii sau aducerea la lumină a unei informații. Dincolo de alte milioane de intepretări, care sigur vor veni în perioada următoare, faptul că, în cazul “Trump vs. Twitter”, avem de-a face cu situația fix inversată, reprezintă o fotografie a Statelor Unite în acest moment: o putere statală, care este și superputerea momentului, aflată în competiție cu “superputerile private” (T. G. Ash). Realitate care nu se manifestă doar în raport cu puterea tehnologică, ci și cu cea financiară, de exemplu. Din acest punct de vedere, mandatul actualului Președinte american pare să nu difere mult de cel al predecesorului. În ciuda diferențelor uriașe dintre cele două președinții, ultimii doi președinți ai SUA, Barrack Obama și Donald Trump, par a fi uniți de această confruntare – posibil inegală – cu superputerile private; superputerile private financiare în cazul primului, superputerile private tehnologice în cazul celui de-al doilea.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU