Connect with us

Actualitate

SUA, război pe două fronturi. România unde e?

Publicat

pe

În prezent, Statele Unite se află în plin Război Rece atât cu China, cât și cu Uniunea Europeană. Câștigă sau pierd. Dar cert este că luptă pe două fronturi. Aceste două războaie reci sau, dacă vreți, asimetrice, sunt în esența lor economice, dar au o miză mai largă, de natură geopolitică. Iar pretextele pentru declanșarea lor, deși par diferite prin enunțurile făcute, sunt și ele tot o expresie a unei confruntări economice la scală globală. Ceilalți jucători majori, Turcia, Rusia și China încearcă din răsputeri să rămână și să culeagă roadele de pe margine.
În timp ce România a trecut pragul psihologic de 1000 de victime ale pandemiei, iar Guvernul se laudă că defilează pe „platou” și că stă mai bine din acest punct de vedere decât celelalte state europene, ignorând situația încă și mai bună a statelor est-europene, la nivel global au loc schimbări profunde. Care în mod inevitabil ne vor afecta. Economic, politic și militar.
Pentru a începe cu sfârșitul, voi prezenta două ipoteze. Ce se va întâmpla în curând, când o confruntare majoră între Statele Unite și China va determina celelalte state să se poziționeze? Ce va face România? România e de presupus că va rămâne loială parteneriatului strategic cu Statele Unite. Ceea ce o plasează în tabăra anti-China. Un moment dramatic. Un moment în care va trebui să ne facem că uităm un gest istoric al Chinei, în principiu de neuitat. În 1968, atunci când Moscova amenința să invadeze România, după modelul invaziei din Cehoslovacia, China a amenințat Uniunea Sovietică că, într-o asemenea situație, va declanșa un război împotriva acestui stat. Și și-a masat trupele la frontieră. Ca să nu mai vorbim de anul 1996. An în care România a fost la un milimetru să intre în încetare de plăți. Iar China din nou ne-a salvat. A garantat pentru România. Suntem parteneri strategici cu Statele Unite, dar în același timp membri ai Uniunii Europene cu obligații, dar nu și cu drepturi depline. Iar prima și cea de-a doua președinție a lui Klaus Iohannis ne plasează în postura de vasali loiali ai Germaniei. Ce se întâmplă în momentul în care criza politică, economică și militară dintre Statele Unite și Europa escaladează și se transformă într-un război asimetric? Unde se va plasa România? Iar, în continuare, detalii despre cele două războaie anunțate.
Congresul Statelor Unite îl împuternicește pe Donald Trump ca, într-un interval rezonabil de timp – am înțeles 60 de zile – să decidă în funcție de comportamentul Chinei dacă recurge la sancțiuni economice. Sancțiunile înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât blocarea conturilor deținute de societățile comerciale chinezești în Statele Unite, indisponibilizarea bunurilor imobile, precum și interzicerea prezenței pe pământ american a unor demnitari chinezi. Miza este uriașă. Bunurile mobile și imobile care ar putea fi sechestate au valoare de câteva mii de miliarde de dolari. Pretextul acestei amenințări fără precedent lansate împotriva Chinei este pandemia de coronavirus. China este silită să prezinte rapoarte și informații convingătoare, care să demonstreze că nu este implicată nici intenționat și nici din neglijență în generarea și răspândirea virusului. Ceea ce nu se va întâmpla niciodată. Niciodată asemenea rapoarte, chiar în ipoteza în care ar fi făcute cu toată bună credința, nu vor fi socotite suficient de convingătoare. La fel cum nici anchetele desfășurate pe teren în Irak și la capătul cărora nu a fost descoperită nicio probă cum că Saddam Hussein producea arme chimice și biologice, nu au împiedicat Statele Unite să meargă până la capăt cu amenințarea, să invadeze Irakul și să-l execute pe Saddam Hussein. Statele Unite au intenția să meargă până la capăt în acest război cu China, întrucât dubla criză, generată de pandemie și de contracția severă economică, pune Washingtonul în situația de a căuta bani acolo unde banii există. Iar China, care de câțiva ani s-a plasat pe primul loc în lume din punctul de vedere al Produsului Intern Brut, devansând Statele Unite și, în același timp, înregistrând constant o creștere economică și având o bună balanță comercială cu celelalte state, dispune de uriașe lichidități. Statele Unite având o gaură sub forma datoriei publice de aproape 30 de mii de miliarde de dolari. În același timp, Statele Unite au totuși cea mai performantă armată de pe glob. După dispariția Uniunii Sovietice, America nu are practic rivali pe măsură din perspectivă militară. Pretextul pandemiei este numai bun pentru a tranșa o rivalitate Washington-Beijing, care a depășit punctul critic. Și ca să mă fac mai bine înțeles, voi mai face precizarea cred extrem de importantă că diplomația de la Beijing s-a schimbat radical, devenind treptat în ultimii doi ani extrem de agresivă. China nu-și mai ascunde puterea. Dimpotrivă, o etalează și și-o afirmă. Fapt care nu poate decât să irite la culme Washingtonul.
Ce va face România, în calitate de aliat strategic al Statelor Unite? Va îngheța la rândul ei bunurile mobile și imobile deținute de China în România, bunuri care au o valoare semnificativă? Sau va urma calea trasată de Germania? Dar care este această cale? Oficial, Uniunea Europeană, dominată de Germania, contrazice Washingtonul și ajunge la concluzia că, în ceea ce privește pandemia, China nu a trecut linia roșie. Nu a încălcat regulile jocului. Nu se face vinovată de răspândirea virusului în mod intenționat sau din neglijență. Această poziție este diametral opusă celei afrmate de Washington. Numai că Berlinul joacă totuși la două capete. Serviciul secret german, unul dintre cele mai eficiente servicii secrete din lume, ajunge la o concluzie diametral opusă. Și face scăpat un raport secret, care conține probe ce incriminează China. Asta înseamnă că, la rândul său, Berlinul se poate suci. Și când se sucește Berlinul, se sucește Europa întreagă. Și, sub acest aspect, diplomația de la București, ca și Guvernul, ca și președinția sunt luate prin surprindere. Astfel încât orbecăie, fiind incapabile să stabilească o politică fermă în logica și în interesul României.
Încă și mai complicat este diferendul de natură militară în care, din nou, România își prinde urechile. Vă amintiți? Donald Trump l-a bătut pe umăr pe Klaus Iohannis și, la schimb, România a decis pe loc ca mai multe miliarde de dolari să meargă în direcția industriei de armament din Statele Unite. Chiar la sfârșitul anului trecut, printr-o operațiune fără precedent în istorie, România a plătit în avans echipamente militare americane, pe care nu le-a primit nici până acum. Parteneriatul militar româno-american merge brici. În toate teatrele de război. Dar și în ceea ce privește războiul invizibil. Ca semnal că așa stau lucrurile, iată, Mircea Geoană, e drept, un personaj extrem de apropiat – și nu numai emoțional – de Statele Unite, a devenit numărul doi în NATO. Din poziția de secretar general adjunct. Dar în ce constă pe acest plan războiul SUA-UE?
Acest război are o miză geostrategică, dar în esență este tot de natură financiară. De mai mult timp, Germania promovează o apropiere de Rusia și, în același timp, o distanțare politică față de Statele Unite. Aceasă distanțare, căreia i s-a raliat și Franța, a împins până la urmă Uniunea Europeană la decizia de a nu mai suporta via Statele Unite costurile apărării militare a continentului. Și astfel UE a intrat în scenariul creării unei armate proprii. Pornind de la un buget inițial de 13 miliarde de euro. În paranteză fie spus, acest buget pare a fi acum compromis de criza economică. Dificultățile, dincolo de costurile finale, care vor fi uriașe, sunt din această perspectivă extrem de mari pentru Uniunea Europeană. Să ne gândim numai la faptul că, în timp ce Statele Unite au numai 30 de sisteme de armament, Uniunea Europeană are 178 și că toate aceste sisteme ar trebui compatibilizate între ele. Uniunea Eurpeană are 17 tipuri de tancuri de luptă, în timp ce Statele Unite au standardizat un singur tip. Iar bomboana pe coliva noii armate europene este pusă de Brexit. Plecarea Marii Britanii, care este principalul aliat geostrategic al Statelor Unite, poate arunca în aer acest proiect, la care totuși Germania nu vrea să renunțe. În aceste condiii, asupra Bucureștiului se exercită numeroase presiuni, până la un punct încununate de succes, astfel încât banii pentru achizițiile de echipamente militare să fie deturnați către industria europeană de armament. Din nou Bucureștiul, lipsit de o diplomație și de o viziune coerentă, rămâne în corzi. În bătaia vântului. În definitiv, ce vom face atunci când acest război rece între Uniunea Europeană și Statele Unite se declanșează pe toate fronturile de luptă? Vom continua să rămânem aliați fideli ai Statelor Unite sau vom arunca în aer, de dragul Berlinului, un proiect româno-american, pe care l-am construit cu sacrificii și trudă în ultimii 30 de ani?
Așa că întrebarea din titlu rămâne deschisă. SUA este în război pe două fronturi. Va câștiga și într-o parte și în cealaltă? Va câștiga doar într-o parte? Sau va pierde ambele războaie, transformându-se în imperiul cel mai scurt din istoria lumii? Și unde se plasează până la urmă România? În care dintre tabere? O întrebare grea, cu răspunsuri dramatice!
Sorin Rosca Stanescu

Actualitate

Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.

Infuzia de capital și viziunea strategică

„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.

Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională

În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.

Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă

Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.

Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?

Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.

Citeste in continuare

Actualitate

Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec

Publicat

pe

De

Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.

Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice

Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.

GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”

Incertitudine în fața amenințărilor moderne

Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.

Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.

Miliarde investite, costuri viitoare neclare

Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.

Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.

Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră

În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.

Recomandări pentru o redresare urgentă

GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:

  1. Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
  2. Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
  3. Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
  4. Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
  5. Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
  6. Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”

Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.

SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”

Citeste in continuare

Actualitate

Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție

Publicat

pe

De

Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.

Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert

SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.

Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială

O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.

Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență

Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.

O cursă contra cronometru și contra adversarilor

Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 minute ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv8 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv8 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv8 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv8 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv8 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv8 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusivo zi ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusivo zi ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusivo zi ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv2 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv2 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv2 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv2 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv3 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv