Uluitor! Cum a știut Klaus Iohannis să se lipească de tema Ardealului. Și cum a făcut-o fix în plin scandal legat de românii reduși la sclavie și trimiși în Germania la sparanghel. Sau la tranșat carnea în abatoare. Și tot la scurt timp după ce a dezinformat în mod grav opinia publică, lansând din poziția de președinte un fake-news. Cum că în Franța s-ar fi efectuat un experiment pe elevi. Și, prin încă o coincidență, atunci când un institut consacrat de cercetare de piață semnalează că PNL pierde câte patru puncte lunar. Iată contextul în care Iohannis a detonat bomba Ardeal.

Minciuna are picioare scurte. Ele sunt cu atât mai scurte, cu cât minciuna este mai mare. Sau, dacă vreți, îi putem spune diversiune. Diversiunea Ardeal, ca orice altă diversiune, pleacă de la câteva informații reale. Și deci veridice. Este adevărat că, de ani de zile, de câte ori se apropie alegerile, UDMR scoate de la naftalină și reșapează în grabă acest proiect al autonomiei. Simpla lui vânturare prin Parlament și propagare în rândul opiniei publice este de natură, fapt dovedit, să refacă în rândul maghiarimii coeziunea din ce în ce mai șubredă în jurul acestei formațiuni politice, care a negociat mult prea mult și cu toate partidele, pentru a nu-și fi redus semnificativ credibilitatea. Și acest an este un an electoral. Și în acest an ungurii au pregătit faimosul proiect de lege.
Diferența față de ceea ce s-a întâmplat anterior e că Parlamentul României s-a făcut mai mult decât oricând că muncește. Și, de fapt, parlamentarii și-au luat o lungă vacanță pe motiv de coronavirus. Am atras atenția – și nu o dată – că este o minciună gogonată faptul că senatorii și deputații au transpirat lucrând în fața computerelor de acasă. S-a văzut cât au transpirat și în cazul acestei legi. Ceea ce este straniu este că ieșirea furtunoasă, disproporționată și, până la urmă, inoportună a lui Klaus Iohannis s-a făcut peste capul PNL. De ce?
Răspunsul este simplu. PNL a știut, ca și orice alt partid, că UDMR a introdus în circuitul parlamentar o nouă formă a acestui proiect de lege al autonomiei. Și nu a mișcat un deget. Și nu a tras nici cel mai mic semnal de alarmă. Nici chiar atunci când proiectul a fost dezbătut în comisia de administrație publică a Camerei Deputaților. Nici când i se apropia sorocul de adoptare tacită. Liderii PNL, extrem de vocali, au omis acest subiect din toate intervențiile pe care le-au avut pe canalele de știri ale televiziunilor.
Cum să fie credibil, în condițiile descrise mai jos, Klaus Iohannis, care se inflamează abia înainte cu câteva ore ca legea să fie trântită în Senat, așa cum era cât se poate de clar pentru toată lumea? Ce a vrut să demonstreze? Că, prin autoritatea sa, reușește să-i determine pe absolut toți senatorii să voteze împotriva proiectului de lege? Că ar fi întors el istoria parlamentară cu lopata? Și cum se face că, brusc, vectorii de imagine ai PNL au scos capul din nisip și au început să acuze la unison PSD-ul? Pentru o lege care nu era a PSD? Și pe care PSD nici nu a încurajat-o și nici nu a tolerat-o într-o msură mai mare decât au făcut-o liberalii?
Adevărul gol-goluț este că președintele Klaus Iohannis a luat în brațe Ardealul, împins de disperare. Trebuia să acopere cu Ardealul un scandal uriaș pe care l-a generat. Nu mă refer aici decât în subsidiar la acel fake-news legat de politica Franței în domeniul educației. Să ne amintim totuși că președintele României, într-un discurs oficial citit de pe promter la Palatul Cotroceni – asta înseamnă că a fost scris și cântărit în prealabil – ne-a informat că statul francez a organizat un experiment – char așa s-a exprimat – lăsând o școală să funcționeze în timpul epidemiei de coronavirus. Pentru ca Ministerul Eucației din Franța să vadă ce se întâmplă. Copiii s-au îmbolnăvit, iar experimentul ar fi ieșit prost. În aceeași zi, Ministerul Educației din Fanța a dezmințit respectiva informație, arătând că este mincinoasă, iar Klaus Iohannis, luat la întrebri de jurnaliști, a dat în bâlbâială. Probabil că a încercat să dreagă busuiocul față de Republica Franceză purtând ulterior o convorbire telefonică cu președinele Macron. Dar acesta este un fleac de scandal, pe lângă ce generat de ceea ce se întâmplă cu forța de muncă exportată de statul român. Klaus Iohannis și apoi premierul Ludovic Orban, urmat de o întreagă ceată de vectori de opinie susțin că românii au dreptul să muncească unde vor. Iar Uniunea Europeană le garantează acest drept. Aranjamentele de muncă fiind o treabă privată. Care nu necesită, nici într-un sens nici în altul, intervenția statelor. Ca orice fals grosolan, și acesta este construit pe câteva baze aparent reale. Este adevărat că în România acestor oameni, deveniți sclavi pe terenurile agricole europene, nu li s-au garantat până în prezent venituri financiare rezonabile. Și asta în ciuda faptului că, pe tot parcursul ultimilor doi ani și jumătate România, s-a aflat în criză de forță de muncă.
Numai că agricultura românească este finanțată cu sume de câteva ori mai mici decât agricultura Germaniei, Franței și a altor state europene din zona euro. Iar statul român, la rândul său, nu i-a finanțat corespunzător pe fermieri, sub pretextul unor interdicții UE. Nu o spune Iohannis, pentru că nu are cum, dar este limpede că până la dezlănțuirea pandemiei și crizei economice, această politică promovată de Bruxelles și susținută de Guvernele României a fost deliberată. A reprezentat o complicitate. Care nu putea să aibă altă finalitate decât concurența neloială. Puternic finanțate, produsele agricole din Uniunea Europeană deveneau inevitabil mult mai ieftine decât cele românești, astfel încât puteau acapara piața internă. Sufocându-i pur și simplu pe fermierii locali.
Pandemia a schimbat în mod fundamental datele problemei. Și ar fi putut schimba din temeli și situația fermierilor români, și situația sutelor de mii de sclavi care muncesc ca zilieri pe plantațiile sau în abatoarele europene. S-a creat posibilitatea ca statul român să finanțeze masiv toate fermele locale. Să creeze premizele pentru ca fermierii să poată plăti forța de muncă, în condiții echivalente cu plățile făcute în alte state. Iar oamenii nu ar mai fi plecat. Și banii câștigați de aceștia ar fi fost impozitați aici și cheltuiți integral aici. Românii ar fi putut să mănânce mai sănătos produse autohtone proaspete și de bună calitate. Și toată lumea ar fi fost mulțumită. Mai puțin partenerii europeni și slugile lor de la București.
Dar Guvernul Orban nu a mișcat un deget în acest sens. Și cu atât mai puțin președintele. Dimpotrivă. Au fost încheiate acorduri cu statele partenere, pe care Ludovic Orban le-a numit acorduri diplomatice, în vederea asigurării cu forță de muncă românească a necesarului altor state din Uniunea Europeană. Germania fiind principalul beneficiar. O treabă dificilă și extrem de riscantă în plină pandemie. Și în regim de urgență. Când este interzis transportul unor oameni înghesuiți în autocare sau în microbuze, în puterea nopții, pe sute de kilometri, unii dintre ei fiind plecați din zone aflate în carantină. Persoane lipsite de documente. Pentru că cele mai multe contracte de muncă s-au semnat abia la scara avionului. Deci majoritatea celor care au tranzitat și tranzitează în continuare România pentru a ajunge în aeroporturi, mai nou și la punctele de frontieră terestre, nu au documente justificative legale. Era de datoria poliției să-i oprească. Și să-i amendeze. Pe ei și pe organizatori. Dar nu s-a întâmplat așa. Au trecut și trec toți fără excepție prin încălcarea ordonanțelor militare. Cum este posibil? Nu este posibil decât într-un singur fel. Prin ordin venit de sus. Prin implicarea până peste cap a autorității statului. Această nebunie a exodului zilierilor este generatoare nu numai de ilegalități și de complicități la ilegalități, nu numai de venituri uriașe pentru organizatori, transformați practic în traficanți de ființe umane, ci și de coronavirus. În lagărele de muncă din străinătate – iar pentru moment curg informații în acest sens dinspre Germania – românii cad victime nu numai unei exploatări nemiloase, ci și pandemiei. Este confirmat de acum că o bună parte dintre sutele de muncitori ale unui abator din Germania s-au contaminat cu coronavirus. Probabil în supermarketurile din România au sosit deja frumos ambalate produsele de acolo. Iar autoritățile germane nu au luat niciun fel de măsuri. Se mai știe că pentru a merge cu sclavia până la capăt – sau cum vreți să o denumiți, poate trafic de ființe umane – pretutindeni biletele de transport sunt numai dus. Nicidecum dus-întors. Iar românii care fug sau sunt alungați de pe plantații, contaminați sau nu cu coronavirus, rătăcesc prin statele Uniunii Europene, încercând fără nici cea mai mică șansă să găsească o cale de a se întoace acasă. De această dată, statul român nu le întinde nicio mână. Nici vorbă să le creeze un pod aerian sau un pod terestru, cu doar câteva excepții făcute de ochii lumii. Unii dintre aceștia, când se vor întoarce, se vor întoace cu coronavirus. Tratamentul pentru un om bolnav de coronavirus, în funcție de gravitatea infecției, costă în România între 2000 și 8000 de euro. Statul român va fi bun de plată.
Am schițat mai sus doar în linii mari uriașul scandal în epicentrul căruia se află președintele Klaus Iohannis. De restul detaliilor se va ocupa cu certitudine o bună parte a presei, până când va fi închisă sub pretextul stării de necesitate.
Aceasta este bomba care nu are cum să nu explodeze în capul Guvernului și a președintelui Klaus Iohannis, bomba pe care locatarul de la Cotroceni a încercat să o dosească, generând, într-un mod în bună măsură artificial, un scandal cu profunde reverberații în conștiința publică, cel al autonomiei Ținutului Secuiesc. Care oricum nu s-ar fi produs. Și mulți dintre noi am alergat după fentă. Dar nu pentru mult timp. În câteva zile, cine nu s-a trezit, se va trezi. Și, din nou, Klaus Iohannis se va confrunta cu tema vânzării de sclavi.
Sorin Rosca Stanescu