Actualitate
Înclin să cred că PSD speculează economic pandemia în aceeași măsură ca și guvernul României și BNR: încearcă să își facă culoare de sifonare a banului public în această conjunctură.
În mod real nu prezintă nicio soluție economică sau preocupare pentru a surmonta problemele reale ale economiei, în această criză fără precedent.
În esență, PSD, care nu a ieșit cu nicio propunere legislativă realistă de sprijinire a populație este ocupat să mimeze opoziția sperând că această conduită similară cu puterea (hoții punctuale de la buget – vezi și cazul trezorierului splător de bani), la scutul organizațiilor MapN, fie ele SRi sau SIE, va reuși să îl vopsească.
Iohannis face bine ceea ce face, indicând nocivitatea PSD (inclusiv în această criză) și încercând el însuși să pară diferit de Adrian Năstase (6 case versus 4 case – testament falsificat versus Mătușa Tamara). Și ieri și azi, Iohannis a arătat fără niciun fel de dubiu sâmburele de adevăr în privința rolului activ al PSD în adâncirea crizei economice în care ne aflăm. Corect. Dar rolul PSD în această criză este hiperbolizat de Iohannis ca să ascundă în spate propria incompetență în gestionarea crizei, dar mai ales ca să ascundă ,,obligațiile” pe care le are față de aceleași ,,obligații” ale PSD.
Între timp, structurile de securitate națională …
În mod real, ce a făcut PSD ca partid, pentru populație prin reprezentanții lui în stat, pentru limitarea efectelor economice ale pandemiei? #nimicpentrupopulatie
Mi-am întărit concluzia că PSD (cu un ex-trezorier cercetat pentru spălare de bani și pe care nu l-a denunțat chiar el Parchetului) este complice la politica promovată de guvernul Orban: #nimicpentrupopulatie #nimicpentrumicilecompanii.
Poate că nu există un exemplu mai grăitor decât aprobarea tacită de către Camera Deputaților (acolo unde Ciolacu este Președinte – deci al treilea om în stat) a proiectului privind autonomia ținutului secuiesc.
Nu dau doi bani pe explicațiile lui Ciolacu privind motivele pentru care nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de Constituție, ca Președinte al Camerei Deputaților – știți, alea legate de suveranitatea statului român. Nici pe ,,corectarea” din Senat.
Explicațiile inacțiunilor și favorizărilor lui Ciolacu sunt în linie cu cele ale hoțului de cuvinte Victor Ponta, care, prins cu doctoratul furat, s-a arătat dispus să renunțe la ,,titlu”. Desigur, Ponta este și recidivist – prins cu faptul că lua bani de la Șova pentru muncă neprestată, a mușamalizat prestarea ,,muncii” , punându-i pe ăia de la Șova să creeze ulterior rapoarte de activitate, în vederea creării aparenței de legalitate pentru încăsarea unei părți din sumele sifonate de Dan Șova, în esență, din banul public. Cam așa și cu ,,repararea” din Senat.
Explicațiile lui Ciolacu sunt deasemenea în linie cu cele ale ,,investitorului” Călin Popescu Tăriceanu – cel care ,,a aflat din Ziarul Financiar de oportunitatea de investi la Petromidia” pentru a se disculpa de reprecursiunile penale a ceea ce se numește ,,insider trading”. În timp ce era premier. ,,Traiane…. dacă ai putea vorbi la Parchet?….” (pentru Patriciu).
Am criticat simulacrul de conferință de presă a lui Iohannis de ieri, în care aproape 2 ore a încercat să mascheze că guvernul său nu face nimic pentru populație. Citiți postarea de ieri și modul în care a umilit ,,presa” (felicitări puținilor jurnaliști care au adresat întrebări reale. Foarte puțini). Dovedește #incompetență și faptul că nu dă doi bani pe populație.
Însă, și ieri, și azi, Iohannis a demonstrat un sâmbure de adevăr în ceea ce privește rolul activ al PSD în adâncirea crizei economice în care ne aflăm.
Sigur că Iohannis hiperbolizat și a încercat să o dea exclusiv pe PSD, pentru a masca complicitatea politicilor economice ticăloase a liderilor acestui partid, cu guvernul său – pe care, să nu uităm – PSD-ul i l-a dat. Fără voturile PSD, Guvernul Orban (2) ar fi picat. Iar PSD-ului pare chiar să îi placă asta.
Însă, ce a făcut în mod real PSD pentru a limita efectele economice ale pandemiei? Nimic.
Am arătat încă de la bun început în această criză de sănătate publică faptul că primul instrument pe care administrația României trebuia să îl folosească era reducerea ratei de dobândă de politică monetară (atributul BNR) și îngustarea marjei cămătărești a băncilor comerciale din România (în prezent de 5 ori mai mare decât în zona Euro și dublă sau chiar triplă față de Polonia).
Pentru asta era necesar ca BNR să fi acționat în sensul reducerii ratei de dobândă cheie spre 1%. Așa cum am arătat AICI. Vă reamintesc că actualul Consiliu de Administrație BNR este opera PSD-ului, fiind numit de majoritatea solidă a PSD-ului din vară. Este un consiliu de administrație politic și este normal ca el să fie tras la răspundere politic.
Ați văzut vreo luare de poziție a PSD față de mimarea reducerii dobânzilor de către BNR? Ați văzut vreo interpelare, vreo invitație în Parlament a fostului turnător al Securității, Manole, pentru a explica de ce obligațiile Consiliului de Administrație BNR condus de Mugur Isărescu primează în fața intereselor economiei naționale, inclusiv în criză?
Nu. Nu ați văzut. Ați văzut în schimb inițiative irealizabile din punct de vedere economic sau tardive. Cum ar fi anularea dobânzilor plătite de populație. Ceea ce e o imbecilitate. Spre deosbire de reducerea prin pârghii legale și de piață a marjei profiturilor băncilor comerciale.
Despre tardivitatea unor decizii (anularea dobânzilor la dobândă), ați văzut doar o încercare de acoperire a imaginii de nărod a lui Florin (premier desemnat fugar). Imaginea de nărod a lui Florin s-a relevat prin ,,ordonanța de corecție a ordonanței de urgență privind amânarea ratelor” atunci când a ieșit cu explicația că ,,observațiile ministerului de finanțe privind ordonanța amânării ratelor nu au fost incluse în ordonanța inițială” – deși chiar el, Florin, ieșise după ședința de guvern să anunțe cum arată ordonanța. Deci, doar într-un mod fix maradonist (,,gol din henț” Florin ne spunea că observațiile privind neplata dobânzii la dobândă fuseseră făcute, dar neincluse.
Ați văzut vreun discurs economic real promovat de către PSD în spațiul public? Nimic. Am remarcat în schimb cum încearcă diverși inși din PSD să se agațe de argumentele mele economice (prezentate în mass-media) în privința devoalării că guvernul #nufacenimic pentru populație. Doar că guvernul nu face nimic pentru populație, cu complicitatea lor.
Înclin să cred că PSD speculează economic pandemia în aceeași măsură ca și guvernul României și BNR: încearcă să își facă culoare de sifonare a banului public în această conjunctură. În mod real nu prezintă nicio soluție economică sau preocupare pentru a surmonta problemele reale ale economiei, în această criză fără precedent.
În esență, PSD, care nu a ieșit cu nicio propunere legislativă realistă de sprijinire a ocupației este ocupat să mimeze opoziția sperând că această conduită similară cu puterea (hoții punctuale de la buget – vezi și cazul trezorierului splător de bani), la scutul organizațiilor MapN, fie ele SRi sau SIE, va reuși să îl vopsească.
Iohannis face bine ceea ce face, indicând nocivitatea PSD (inclusiv în această criză) și încercând el însuși să pară diferit de Adrian Năstase (6 case versus 4 case – testament falsificat versus Mătușa Tamara). Și ieri și azi, Iohannis a arătat fără niciun fel de dubiu sâmburele de adevăr în privința rolului activ al PSD în adâncirea crizei economice în care ne aflăm. Corect. Dar rolul PSD în această criză este hiperbolizat de Iohannis ca să ascundă în spate propria incompetență în gestionarea crizei, dar mai ales ca să ascundă ,,obligațiile” pe care le are față de aceleași ,,obligații” ale PSD.
Între timp, structurile de securitate națională amenință ambele tabere politice cu discursuri de reminiscență legionară ale unităților partid politic – USR-PLUS. Activiști alde Dan Barna sunt puși să schelălăie fără sens la ambele tabere. De fapt, astfel, este modul în care și ,,puterea” și ,,opoziția” sunt ținute în scurt de deținătorii dosarelor și angajamentelor la Securitate ale ,,oamenilor politici”, fie ei academicieni sau nu, care au preluat scena în ,,lupta” cu pandemia ca să facă ce? Să facă #nimicpentrupopulatie, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani. (Corina U.).
Actualitate
Un nou centru de inovație la US Cyber Command: Pentagonul vrea să elimine „valea morții” pentru tehnologiile digitale
Statele Unite fac un pas decisiv în modernizarea capacităților de război electronic prin lansarea Cyber Warfare Innovation Center (CWIC). Această inițiativă are scopul de a aduce împreună operatorii militari și experții din industrie pentru a accelera dezvoltarea tacticilor și a echipamentelor, eliminând blocajele care împiedicau până acum trecerea tehnologiilor noi de la stadiul de prototip la cel de utilizare pe câmpul de luptă.
Parteneriat direct pentru eliminarea decalajelor tehnologice
Noua structură a fost concepută ca un poligon de testare unde militarii și dezvoltatorii privați vor lucra cot la cot. Obiectivul principal este depășirea așa-numitei „văi a morții”, un fenomen prin care inovațiile tehnologice rămân blocate în faze experimentale fără a mai ajunge să fie folosite în operațiuni reale. Prin această colaborare strânsă, conceptele noi vor fi testate împotriva unor amenințări realiste, asigurându-se că doar cele mai eficiente instrumente ajung în dotarea forțelor cibernetice.
Proiectul CYBERCOM 2.0 și restructurarea forțelor digitale
CWIC reprezintă unul dintre cei trei piloni centrali ai planului de reformă cunoscut sub numele de CYBERCOM 2.0. Această strategie de amploare vizează îmbunătățirea modului în care sunt generate și pregătite forțele cibernetice, fiind însoțită de o organizație dedicată managementului talentelor și un centru avansat pentru educație și instruire. Departe de a fi doar o simplă facilitate administrativă, acest centru este un concept de inovare menit să creeze o legătură directă între cei care construiesc instrumentele digitale și cei care le utilizează în teatrele de operațiuni.
Dincolo de software: Modificarea doctrinelor și a tacticilor de luptă
Impactul acestui centru nu se va limita doar la achiziția de tehnologie, ci va genera schimbări profunde în modul în care armata luptă în spațiul digital. Feedback-ul rapid oferit de operatori va permite nu doar ajustarea uneltelor informatice, ci și actualizarea doctrinelor militare și a procedurilor tactice. Implementarea unei noi tehnologii va atrage după sine schimbări în politicile de apărare și în programele de instruire, asigurând o integrare completă a inovației în mecanismul de luptă.
Accelerarea circuitului informațional pentru un avantaj strategic
Scopul final este crearea unui circuit de feedback mult mai rapid, care să permită inovațiilor din sectorul privat să influențeze capacitatea de luptă aproape instantaneu. Prin eliminarea birocrației și aducerea experților privați cât mai aproape de nevoile reale ale militarilor, Pentagonul urmărește să obțină un avantaj tehnologic esențial în fața provocărilor globale moderne, transformând ideile inovatoare în capabilități operaționale într-un timp record.
Actualitate
Ambiții aeriene: Brazilia suplimentează comanda de avioane Gripen pentru a-și securiza suveranitatea
Într-o mișcare strategică menită să consolideze controlul asupra propriului spațiu aerian, Ministerul Apărării din Brazilia a anunțat intenția de a achiziționa încă 20 de avioane de vânătoare Gripen E. Această decizie va ridica flota totală la 56 de aparate, reflectând o reevaluare profundă a necesităților de securitate ale celei mai mari națiuni din America Latină.
Extinderea flotei către un prag strategic de 56 de aparate
Decizia de a suplimenta comanda inițială de 36 de aeronave vine în urma unor studii tehnice riguroase efectuate de Statul Major al Forțelor Aeriene Braziliene. Conform oficialilor militari, menținerea suveranității naționale necesită o forță operațională cuprinsă între 50 și 60 de avioane de vânătoare moderne. Deși contractul semnat în 2014 prevedea o opțiune de creștere cu 25%, negocierile actuale dintre Stockholm și Brasilia vizează o extindere mult mai ambițioasă, pentru a atinge ținta de 56 de unități Gripen.
Parteneriatul strategic dintre Saab și Embraer prinde aripi în Brazilia
Un punct central al acestui acord rămâne producția locală. Facilitatea Embraer din São Paulo găzduiește singura linie de asamblare pentru Gripen E din afara Suediei, un simbol al transferului tehnologic de succes. Prima unitate asamblată integral pe sol brazilian a fost prezentată oficial în martie 2026, iar așteptările sunt ca noile aparate comandate să fie construite tot local. Această abordare nu doar că sprijină industria de apărare a Braziliei, dar oferă și Suediei capacitatea de a gestiona comenzile internaționale aflate într-o creștere record.
Consolidarea prezenței globale a sistemului Gripen într-un context de reînarmare
Succesul modelului Gripen pe piața internațională este vizibil printr-o serie de contracte și intenții de achiziție recente, de la Ucraina și Thailanda, până la Columbia și Canada. Interesul global pentru acest sistem este alimentat de capacitățile avansate de război electronic, costurile reduse de întreținere și integrarea inteligenței artificiale. Pentru Suedia, extinderea „clubului utilizatorilor de Gripen” reprezintă un avantaj strategic, facilitând tranziția propriei forțe aeriene către varianta modernizată E, pe măsură ce contextul geopolitic actual forțează statele să investească masiv în capacități de apărare de ultimă generație.
Actualitate
Parteneriat istoric pentru apărarea națională: Rheinmetall semnează un contract de 5,7 miliarde de euro cu România
Gigantul industrial Rheinmetall a anunțat astăzi finalizarea unui pachet masiv de contracte cu statul român, marcând cea mai mare comandă internațională din istoria recentă a companiei. Acordul, evaluat la 5,7 miliarde de euro (aproximativ 6,6 miliarde de dolari), vizează dotarea forțelor armate cu tehnologie de ultimă generație, de la vehicule de luptă blindate și sisteme de apărare aeriană, până la muniție și nave militare.
Blindate Lynx și sisteme Skyranger: Coloana vertebrală a noii înzestrări
Comanda record include livrarea a 298 de vehicule Lynx, majoritatea fiind configurate ca transportoare blindate de trupe. Pachetul este completat de variante specializate pentru recunoaștere, posturi de comandă și misiuni medicale. Totodată, România va primi un număr nespecificat de sisteme de apărare aeriană Skyranger, împreună cu muniția de calibru mediu aferentă, necesară atât pentru protecția spațiului aerian, cât și pentru dotarea blindatelor.
Dincolo de componenta terestră, acordul consolidează și capacitățile maritime ale țării. Contractul prevede achiziția a patru nave noi: două nave de patrulare în larg și două nave destinate suportului pentru scafandri, diversificând astfel răspunsul defensiv al României în regiunea Mării Negre.
Investiții masive și transfer de tehnologie: România devine hub industrial pentru Rheinmetall
Pentru a onora această comandă monumentală, Rheinmetall a confirmat că va extinde semnificativ capacitățile de producție deja existente pe teritoriul României. Compania germană estimează investiții de câteva sute de milioane de euro la nivel local, procesul fiind însoțit de un transfer tehnologic esențial către industria națională de apărare.
Livările echipamentelor sunt programate să înceapă în anul 2028 și se vor întinde până în 2030. Prin această mișcare, România devine al doilea operator de vehicule Lynx de pe flancul estic al NATO, după Ungaria, confirmând tendința de reînarmare accelerată a regiunii.
Programul SAFE: Motorul financiar din spatele modernizării militare
Această achiziție gigant este finanțată prin programul Security Action for Europe (SAFE) al Uniunii Europene, un mecanism de 150 de miliarde de euro creat pentru a sprijini statele membre în consolidarea bugetelor de apărare. România ocupă o poziție strategică în acest mecanism, fiind al doilea cel mai mare beneficiar al programului, după Polonia.
Decizia de a accesa aceste fonduri a fost anticipată încă din toamna anului trecut, când oficialii de la București au anunțat o alocare de peste 16 miliarde de euro pentru proiecte eligibile. Fondurile sunt direcționate către o gamă largă de dotări, de la radare de supraveghere și sisteme antiaeriene, până la rachete și drone, repoziționând România ca o forță militară relevantă în estul Europei.
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 2 zilePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 2 zilePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 4 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 4 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 3 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Administratieacum 3 zileSărbătoare în comunitate: Festivalul Cireșelor revine la Păulești cu un regal folcloric și voie bună
-
Exclusivacum 4 zileEXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA



