Connect with us

Actualitate

ULUITOR, IOHANNIS AR FI FOST AVERTIZAT DESPRE PANDEMIE!

Publicat

pe

Dacă sunt adevărate informațiile care au bubuit în Israel zilele trecute, după ce au fost lansate de Channel 12, rezultă că președintele Klaus Iohannis a știut din timp de existența unei epidemii extrem de periculoase, care urma să se transforme în pandemie. De când ar fi știut Iohannis? Stați bine pe scaun. Și spălați-vă pe față. Din prima săptămână a lunii noiembrie 2019. Ce s-a întâmplat atunci? Serviciile americane de intelligence, conform presei israeliene, care prezintă și documente în acest sens, ar fi informat Israelul și rând pe rând toți partenerii NATO, inclusiv România, asupra epidemiei declanșate în China la Wuhan. Cândva, spre sfârșitul lunii ianuarie 2020, deci cu o întârziere de peste două luni și jumătate, întrebat fiind de un jurnalist, Klaus Iohannis a calificat epidemia drept o știre oarecare de presă. E strigător la cer!

Să fim foarte atenți la câteva date și informații, pe care este bine să le punem acum cap la cap. Conform informațiilor și documentelor presei israeliene, serviciile de intelligence ale Statelor Unite, nu se precizează care, ar fi obținut în prima săptămână a lunii noiembrie informații despre un virus extrem de periculos, cu o viteză uriașă de propagare, care a contaminat primele persoane în provincia Wuhan, care numără 60 de milioane de locuitori. Considerând această informație ca având o importanță capitală și fiind de interes major în plan geostrategic, respectivele servicii de informații de pe malul Potomacului, cu certitudine cu avizul președintelui Donald Trump sau poate chiar din inițiativa acestuia, reacționează loial și responsabil și informează de îndată pe canale secrete Israelul și toate statele NATO. Dezvăluirea, având o mare greutate și o mare credibilitate, întrucât – din nou, atenție mărită – venea imediat după surprinzătoarele demiteri operate de către conducerea statului chinez împotriva conducerilor politice ale regiunii Wuhan și ale orașului. În mod normal, toate autoritățile acestor state ar fi trebuit să ia cuvenitele măsuri, pentru a nu se ajunge la soluția de avarie, cea vizând distanțarea socială a sute de milioane de cetățeni ai planetei. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Să pornim de la premiza că o televiziune serioasă din Israel, cum este Channel 12, nu a înnebunit. Și că a publicat această informație bombă după ce datele au fost verificate și confirmate. În aceste condiții, este interesant de văzut care a fost circuitul informației în lume în general și în România în special. Știrea vorbește despre serviciile de intelligence, în sensul că acestea au informat statele. Statele Unite au mai multe servicii de intelligence. Dintre care cel mai puternic este CIA. Rezultă că CIA sau un alt serviciu de informații american a distribuit informații aliaților NATO. Dar cui putea să o facă? NATO este o structură militară și politică. Informația putea fi transmisă fie miniștrilor Apărării, fie serviciilor secrete ale armatelor NATO, fie principalelor servicii secrete din fiecare stat membru, care colaborează cu CIA, dacă CIA a obținut și a difuzat informația. Din perspectiva României, ce rezultă?
Printr-un raționament care nu poate fi decât corect, rezultă un parcurs cât se poate de clar al acestor informații bombă transmise de Washington. Indiferent pe ce canal ar fi venit, întrucât în România există o comunitate a serviciilor de informații, există un Consiliu Suprem de Apărare a Țării și un președinte al acestui Consiliu, care este și președintele României, informația despre virus existentă deja în prima săptămână a lunii noiembrie ar fi trebuit în mod obligatoriu să fie adusă în mod direct sau indirect la cunoștința lui Klaus Iohannis.
Dar Klaus Iohannis nu a reacționat în niciun fel în prima săptămână a lunii noiembrie 2019. Sau, dacă a avut vreo reacție, aceasta nu a fost în niciun caz publică. În plan public, el a reacționat mult mai târziu, abia în acest an, când, întrebat de un jurnalist în legătură cu pericolul unei epidemii în România, a catalogat întrebarea drept rezultatul unei simple informații de presă. Deci fără prea mare valoare operativă. În mod obligatoriu, pasul următor este să ne punem următoarea întrebare. După ce Klaus Iohannis a primit informația vizând epidemia cu coronavirus pe canale oficiale și cât se poate de serioase, cum a reacționat? A considerat această informație drept serioasă, dar strict secretă și a tratat-o ca atare sau pur și simplu, prins de iureșul evenimentelor politice din România, pe care în mare parte tot el le-a declanșat, a pus informația la sertar? În primul scenariu, dacă a luat informația în serios, este de presupus că a adoptat cu discreția cuvenită și o serie de măsuri de natură a preveni declanșarea unei epidemii în România, și ca o a doua linie de apărare, în situația în care acest lucru nu era posibil, de natura a-i limita consecințele negative. Numai că aceste măsuri nu s-au văzut. Despre ele nu s-a vorbit nici măcar în mediile cele mai înate și cele mai privilegiate din România sub aspectul informațiilor cu caracter sensibil. Pe cale logică, rezultă că, dintr-un motiv sau altul, Iohannis a recurs la cel de-al doilea scenariu. Acela de a pune pur și simplu la sertar informația sosită de la Washington.
Suntem acum în scenariul numărul doi. Dacă așa stau lucrurile, atunci se pune firește întrebarea de ce pentru președintele Klaus Iohannis a fost mai important să ignore pericolul propagării în România a unei epidemii de coronavirus? Ce îl preocupa în perioada respectivă, a doua săptămână a lunii noiembrie și până la sfârșitul anului, pe președintele Klaus Iohannis? Dacă mergem puțin înapoi și consultăm agenda politică, vom observa cu ușurință că ea era concentrată asupra declanșării alegerilor parlamentare anticipate, care urmau să fie suprapuse cu alegerile locale și să măture „ciuma roșie” de pe scena politică. Trecuse o lună de la dărâmarea Guvernului Dăncilă printr-o moțiune de cenzură. La Palatul Victoria se instalase Guvernul Orban 1, iar premierul anunța că făcea scurtă la mâna dreaptă semnând demiteri și numiri în administrația publică centrală. Erau declanșate anchete peste anchete sub forma unor operațiuni de audit în toate instituțiile administrației publice centrale și locale. Florin Cîțu, ministrul Finanțelor anunța găuri uriașe în buget lăsate de PSD și anticipa depășirea cifrei de deficit.
Dacă președintele Klaus Iohannis s-ar fi concentrat asupra epidemiei, care se putea transforma și s-a și transforat de altfel în pandemie, agenda sa politică ar fi suferit de îndată schimbări majore. Ar fi fost nevoie de stabilitate politică, de un Guvern puternic, susținut parlamentar și în baza unei colaborări cu opoziția. Diabolizarea PSD ar fi trebuit să fie oprită. Și ar fi trebuit să vedem încă din luna noiembrie primele măsuri legate de prevenirea epidemiei și de diminuarea consecințelor unei crize economice la nivel mondial și național, care urma să se instaleze cu viteză. Nu am văzut însă nimic din toate acestea. Ca un veritabil Don Quijote, Klaus Iohannis a luat în piept morile de vânt, sub pretextul că epidemia este o simplă știre de presă. A spus-o cu eleganță, ferindu-se să o taxeze drept fake news.
Ceva mă reține, cel puțin pentru moment, să fiu ceva mai caustic. Mă reține faptul că, din informațiile de care dispun, nici în celealte state NATO nu au fost adoptate cuvenitele măsuri. Și nici măcar în Statele Unite ale Americii. Să fi greșit toți în frunte cu cei mai puternici aliați ai noștri, iar conducerea României să fi adoptat pur și simplu o atitudine de mimetism? Informația, care este o veritabilă bombă de presă la nivel mondial, lansată de presa israeliană, mai trebuie verificată și documentată. Ziariști din lumea întreagă ar trebui să mai sape, pentru ca ea să devină certă. Dacă se confirmă, atunci cumva respectiva informație se află, vrem sau nu vrem să recunoaștem, la temelia războiului economic la nivel global care s-a declanșat cu repeziciune sub ochii noștri și la capătul căruia vom avea națiuni învinse și națiuni învingătoare. Dacă însă informația este falsă și totuși i se dă curs rând pe rând în toate statele NATO, impactul ei ar putea fi devastator. Comparabil cu impactul pe care l-a avut informația falsă furnizată de serviciul britanic de informații MI6 și care a oferit Statelor Unite pretextul de a declanșa războiul împotriva Irakului și a mătura de la putere regimul lui Saddam Hussein.
E important să observăm că în ambele variante posibile, în niciun fel Serviciul Român de Informații nu putea rămâne străin. Chiar dacă această informație din prima săptămână a lunii noiembrie 2019 ar fi fost transmisă de la Washington pe alte canale, ea inevitabil trebuia să ajungă și pe masa de lucru a directorului SRI Eduard Hellvig. Poate, dacă primește cuvenita dezlegare, mai devreme sau mai târziu, acesta ne va spune câte ceva. (Sorin Roșca Stănescu)

Actualitate

Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate

Publicat

pe

De

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.

Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc

Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.

Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.

Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO

Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.

Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale

Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.

Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației

Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.

Citeste in continuare

Actualitate

Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale

Publicat

pe

De

Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.

O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică

Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).

Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor

Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.

Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale

Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.

Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului

Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.

Citeste in continuare

Actualitate

Orizonturi noi pentru Honeywell Aerospace: Compania devine oficial entitate independentă pe piața de capital

Publicat

pe

De

Honeywell Aerospace a marcat astăzi începutul unei noi etape în evoluția sa, finalizând procesul de desprindere și devenind o companie publică independentă, listată la bursa Nasdaq. Această transformare strategică vizează consolidarea poziției de lider în sectoarele apărării și aviației comerciale, oferind noii entități agilitatea necesară pentru a răspunde provocărilor complexe dintr-o industrie aflată în continuă schimbare.

Divizarea strategică a gigantului industrial în trei entități distincte

Separarea segmentului de aviație este rezultatul unei strategii ambițioase anunțate la începutul anului 2025, prin care grupul mamă a decis fragmentarea operațiunilor în trei piloni principali. Aceștia includ Honeywell Technologies, axat pe automatizare, Solstice, o unitate dedicată materialelor avansate, și actuala companie Honeywell Aerospace. Obiectivul central al acestei restructurări este de a permite fiecărei divizii să urmărească strategii de creștere personalizate, maximizând astfel veniturile și eficiența operațională.

O forță globală în aviație cu 36.000 de angajați

Sub conducerea directorului executiv Jim Currier, noua entitate independentă își asumă misiunea de a proteja și avansa promisiunea zborului într-o lume tot mai conectată. Cu o forță de muncă de 36.000 de specialiști, Honeywell Aerospace continuă să producă sisteme esențiale, de la motoare și avionică, până la componente critice pentru tehnologiile de apărare. Independența financiară îi va permite companiei să aloce resursele mai eficient către inovație și cercetare.

Tranziția financiară și perspectivele de raportare pe termen scurt

Procesul de separare a fost finalizat prin distribuirea acțiunilor de către Honeywell Technologies, deschizând calea pentru tranzacționarea liberă pe bursă. Deși Honeywell Aerospace funcționează acum separat, următoarele rezultate financiare trimestriale, programate pentru 23 iulie, vor include încă cifrele segmentului de aviație ca parte a structurii consolidate anterioare. Această raportare va oferi investitorilor o ultimă privire de ansamblu asupra performanței sectorului înainte de a evalua evoluția sa ca entitate de sine stătătoare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)

„S-a stins lumina la clanuri”. Dosarele cu miros de grajd, coca-cola toxică și doctori de vite cu costume de firmă...

Exclusiv11 ore ago

„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)

După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...

Exclusiv11 ore ago

Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)

Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...

Exclusiv11 ore ago

Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)

Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...

Exclusiv11 ore ago

Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului

Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...

Exclusivo zi ago

Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi

Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...

Exclusivo zi ago

Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă

Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare România nu mai este doar „stat...

Exclusiv2 zile ago

Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”

Băieții cu girofar și rezervor fără fund În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și...

Exclusiv2 zile ago

Polițist la 40 de grade: dacă nu te omoară infractorul, te topește statul la serviciu

Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar În timp ce în foarte multe...

Exclusiv2 zile ago

Promovări la Poliție, după un an de pauză: se mișcă melcul bugetar prin MAI

“Veste mare” în MAI: după un an de amorțeală, s-au găsit vorbele, nu și fondurile După aproape un an în...

Exclusiv3 zile ago

Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan

„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...

Exclusiv3 zile ago

Când sare o scânteie pe DJ 709, sare și polițistul cu stingătorul

Nu doar amenzi și permise: și câte un foc stins la nevoie „Când fiecare secundă contează, polițiștii fac diferența!”, transmite...

Exclusiv4 zile ago

Fier vechi, morți noi: cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ

„Doar fier vechi”, zic hoții. „Doar zeci de morți potențiali”, zice realitatea Știați că un accident feroviar cu zeci de...

Exclusiv4 zile ago

Șantierul Naval Mangalia, scos la mezat ca iaurtul expirat: 184 de milioane, fără clienți. SAFE pe hârtie, FAIL în realitate

Licitație de 184 de milioane, zero cumpărători. Șoc și groază la… cine nu știa? Prima licitație pentru vânzarea Șantierului Naval...

Exclusiv5 zile ago

„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea

„Poliție aservită”, conferință disperată: Drăgan iese la tablă cu „purul adevăr” Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv