Caracter, conștiință, bun simț, altruism, muncă, modestie cinste, onoare, devotament, credință, atribute ale civilizației și ale lumii moderne, sunt pentru clasa politică românească un balast de care s-au dispensat definitiv. În lumea lor – degradată moral până dincolo de pragul reântoarcerii în normalitatea umană, adică în postura de „căldicei” conform perceptelor creștine -, politicienii au substituit definitiv adevărul cu minciuna, discursul cinstit cu demagogia, realitatea cu ficțiunea, normalul cu para-normalul, încât și-au construit o lume complet diferită de lumea reală, în care cetățenul neânregimentat politic n-are acces. Și în încercarea de a-și securiza „cuceririle” și a-și apăra „teritoriile” cotropite prin degradare morală și minciună ordinară, se comportă ca niște arieni parașutați din altă dimensiune galactică, cărora legile autohtone nu le sunt aplicabile și la care fac alergie.

Pot fura, pot înșela, pot minți, pot jefui, pot comite abuzuri, pot distruge și vinde tot. Pot dispune după bunul plac de averea publică și banii publici. Pot înlocui pe oricine și numi pe oricine în posturi publice (amante, șoferi, paznici, mătuși, veri, indiferent de pregătire, valoare sau statut social), fără ca să dea socoteală cuiva, culmea, nici măcar celor care i-au ales. Cetățeanul, cel umilit și batjocorit zilnic prin măriri de taxe și impozite destinate să alimenteze lăcomia administratorilor averii publice, a devenit o anexă, al cărui rol a fost redus, exclusiv, la cel de contributor, căruia i se și interzice să cârtească. Întocmai ca și comuniștii, după ce s-au instalat, prin urzuparea voinței populare și prin șmecherii golănești, în fruntea obștii, politicienii ne servesc discursuri eminamente demagogice, menite să ne convingă ca realitatea este ficțiune și nu invers și că ei sunt predestinați să ne conducă (fure), indiferent de opinia și voința noastră.
În loc să promoveze și să subvenționeze industria autohtonă, respectiv să o sprijine pentru a deveni competitivă pe piața europeană, guvernele care s-au perindat începând cu 1990, au dovedit o frenezie paranoică în a distruge toată industria autohtonă, nefiind capabile (specialiștii numiți fiind tot creații ale școlii comuniste, ce predicau centralismul democratic și pseudo-valoarea proletară, adică mediocritatea în care se încadrau și ei) s-o valorifice măcar la preț de fier vechi. In paralel, dovedind că sistemul promovărilor tip comunist (pe pile și relații) era extrem de „eficient”, managerii numiți la agricultură au făcut praf și agricultura, ca „tacâmul” să fie complet și România să ajungă în postura stupidă de a nu-și mai putea asigura hrana cetățenilor. Și, culmea, fără să le-o ceară, fără presiuni, mită sau santaj, politicienii au pus totul pe tavă corporațiilor multinaționale, profitând că cetățeanul a tolerat prostia și șmecheria în locul valorii.
Sub umbrela politică și protecția asigurată de statutul politic (sistem politic preluat tot de la comuniști, care situează politicianul deasupra Constituției, neavând nici o răspundere, precum un dictator absolut), începând cu FSN-ul relicvei kominterniste, Ion Iliescu (ce naiba am avut în cap când l-am votat pe acest fanatic comunist și culmea mediocrității profesionale și intelectuale în fruntea țării, după răsturnarea regimului comunist ?) și până la progenitura fesenistă, Victor Ponta, creată de Năstase & Mafia, înstrăinarea averii publice și a resurselor naționale a fost pentru cei care au guvernat România, indiferent de culoare, un sport național și unica preocupare după ce-au acces la guvernare. Din nefericire pentru țară, politicienii și acoliții lor, ca și hoți, au o imaginație infinită când e vorba de furat bani publici, DNA și DIICOT fiind la câțiva ani distanță în ce privește menținerea pasului cu hoții politici. Investițiile publice, fără excepții, au devenit surse de bani negrii și mecanisme de spălat banii publici, proveniți din impozite și taxe. În secolul XXI, când în UE autostrăzile standard au devenit șosele naționale, noi avem niște caricaturi de drumuri denivelate, înguste și în reparații la o lună după inaugurare, la care le spunem, pompos, autostrăzi, construite cu sume exorbitante, din care mai mult de jumătate reprezintă comisioane politice. Și, culmea nerușinării, nesimțirii și tupeului, cu visteria goală, conștienți că n-avem și nu vom avea fondurile necesare, facem master-planuri, de sute de milioane de euro, comportându-ne ca tâmpiții ce fură banii de coșniță, puși deoparte din alocația copiilor. La ce ne trebuie master-planuri când n-avem fonduri și nici perspective ? Ca să cheltuim și ultimii bani din impozite și taxe și să mai încasăm niște comisioane pentru alocarea banilor publici ? Ca să întreținem para-ndărătul din bani publici, unica invenție politicianistă ce ar trebui „premiată” (de DNA și DIICOT…) ? Și asta nu pute a abuz în serviciu ?
Dacă până la Năstase se fura pe de-apucatelea, fără reguli și control, de la Năstase începând, după ce Mafia si Masoneria au fost adunate sub o umbrelă, precum Camorra și Cosa Nostra, România este furată centralizat și cu repetiție, guvernele predându-și ștafeta din mers și registrele de control ale comisioanelor. „ROMPETROL”, „PETROM”, „ELECTRICA”, „ROMTELECOM”, „TRANSGAZ”, „SIDEX”, sunt doar câteva din miile de isprăvi ale centralizării furtului național și a comerțului pe sub pult cu averea României, marca Năstase. Și în timp ce țara sărăcea, iar taxele și impozitele creșteau proporțional cu lăcomia celor aflați la guvernare, Mafia politica prospera și acumula miliarde de euro, comisioane din vânzările averii publice sau lucrări și servicii publice.
Cine n-a aderat la Mafia Năstase, a fost eliminat și executat, ca exemplu pentru prostime. Tender și Iancu, cei care au privatizat „RAFO” și „CAROM”, utilizând aceleași metode ca și Patriciu, Ioan Niculae și mulții alții din gruparea Năstase, au fost condamnați la 14 și 13 ani de închisoare, deși au pompat la buget mult mai mult decât a pompat Patriciu. Însă Patriciu, se pare, a știut mai bine tabla împărțirii, a fost consiliat chiar de către cei aflați la putere și a folosit o schemă mai ingenioasă de jefuire a bugetului public decât cei de la „RAFO” sau „CAROM” ( a furat în baza unei Ordonanțe de Urgență emisă de Guvernul Năstase care transforma datoria bugetară în acțiuni ), schemă care a alimentat conturile politicienilor și continuă să le alimenteze până în fostul guvern Ponta, cumpârând liniștea și libertatea. Nu cunosc faptele și nici dosarele „RAFO” și „CAROM”, dar ce este evident e faptul ca „RAFO” și „CAROM”, la un loc, n-au valorat nici jumătate cât a valorat „PETROMIDIA”, iar pentru „PETROMIDIA” – care pe lângă valoarea activelor, a mai și încasat accize si MTR de câteva sute de milioane de dolari, fără să le plătească la buget -, statul român n-a primit decât ceva firimituri. Și totuși nimeni nu răspunde pentru „privatizarea” „PETROMIDIA” și pentru jaful de peste 800 milioane dolari înregistrat prin „privatizarea„ acestei rafinării ? O fi chiar atât de puternică protecția sau anchetatorii s-au făcut că nu înțeleg fenomenul, precum l-au înțeles la „RAFO” ? O fi lipsă de profesionalism ? O fi OUG Năstase de vina ?
Din păcate, adevărul e că totul se bazează pe ignoranță, toleranță stupidă și anormală, lipsă de profesionalism și, cel mai grav, pe o disoluție totală a autorității publice. Dacă în ceea ce privește ignoranța și toleranța subiectul este închis, fiind o caracteristică a românului, ce-l acompaniază din negurile istoriei – de care profită șmecherii ce se strecoară la guvernare sau pun în practică tot felul de scheme prin care înșeală cetățenii și statul (adică tot cetățenii) -, în ce privește lipsa de profesionalism și disoluția autorității problema este de o gravitate fără precedent în istoria României și se datorează în întregime clasei politice, consecințele măsurându-se în zeci de miliarde de Euro furate și pierdute definitiv. Pe modelul, comunist, de negare și exterminare a valorilor autentice și înlocuirea acestora cu valori surogat, nulitățile strecurate prin intermediul organizațiilor politice, la conducerea României, au reușit performanța de a deprofesionaliza – iremediabil, se pare, în această generație -, întreaga administrație publică. Promovările pe criterii clientelare, fără o selecție a valorii și pe obediență, pe lângă deprofesionalizare au mai avut ca efect și disoluția gravă autorității publice, vulnerabilizată total de interferențele politicului, care, pentru a-și proteja puterea acaparată, au slăbit administrația, virusând-o cu elemente neprofesioniste, incapabile de performanță.
In aceste condiții e o utopie să mai crezi în existența statului de drept, a autorității publice și a existenței statului, în general. Doar formal mai există autoritate și stat de drept, iar instituțiile statului, analizate prin prisma eficienței, au ajuns elemente de decor care doar figurativ mai lasă impresia funcționării democrației în România. Or, ceva mai grav, nu poate exista.
Și tot formal funcționează și opoziția, unica opoziție fiind mass-media necontrolată de putere sau de corporații. În fapt, analizând în profunzime modul cum funcționează puterea și, în special, modul cum puterea devalizează și controlează economia, constatăm că la furat, puterea și opoziția este asociată și că, în fapt, schimbarea puterii se face alternativ, în funcție de erodare și doar aparent există disensiuni. După fiecare ciclu electoral, mafiile politice, antagonice formal în campanie, se regrupează în Parlament, batjocorind decizia cetățeanului și continuă jaful avuției naționale, fără a ține seama de rezultatul alegerilor sau de interesul național.
Deși spectacolul oferit de DNA, ANI și DIICOT pare unul eficient, în realitate nu este de loc așa. Iar gradul de recuperare al prejudiciilor imense, de nici 10 % în total, confirmă crudul adevăr, respectiv că avem de-a face cu o uriașa criză de profesionalism și de disoluție a autorității. Adevărata mafie, cea care controlează din umbră, fără a se expune mediatic, întreg sistemul, adică politicul, justiția, serviciile, nu este și nici nu poate fi trasă la răspundere, pentru că nu operează pompieristic și nici la vedere. Ci utilizează mecanisme performante, de monopol, testate pe piața concurențială europeană, mecanisme care, deocamdată, nu sunt percepute și nici stăpânite de autoritățile române. Deprofesionalizarea și disoluția autorității generată de lăcomia politicienilor români a avut și are ca efect pierderea controlului de către statul român asupra celor mai importante sectoare economice, preluate de către concerne monopoliste, puternice, care au profitat și care au găsit în România, din cauza prostiei clasei politice, un  teren virgin, nereglementat de o legislație antimonopol care să li se poată opune.
Or, când ai fost prins pe picior greșit și „n-ai apucat să-ți faci gard” ca să nu te calce străinii (adică o legislație antimonopol, care sa-ți protejeze piața și producătorii autohtoni), e logic că devii victimă și că nu vei mai reuși niciodată să blochezi controlul țării de către concernele monopoliste și de către mafia din spatele acestor corporații.
Exact acest lucru l-a învățat (sau a fost sfătuit să facă) Victor Ponta. Să nu se lege de concernele monopoliste și să le facă jocul, mizând pe protecția și sprijinul acestora. Și cât Ponta va beneficia de sprijinul „OMV” (careia i-a făcut cadou, un an, o redevență minimă, ce i-a asigurat, raportat la piața internațională, un profit net de peste 300 milioane Euro); al „LUKOIL” (pentru care a intervenit pentru ridicarea sechestrului asigurator la rafinăria „PETROTEL”); al „ROMPETROL” (carora le-a făcut cadou peste 600 miloane de dolari); al marilor retailuri comerciale (carora le-a modificat actele normative și le-a asigurat un statut preferențial fată de societățile românești de profil); al celor carora le-a făcut cadou exploatarea aurului sau al celor de la care va achiziționa tehnică militară de sute de milioane de dolari, evident că va rămâne în politica mult si bine (Să dea Dumnezeu să greșesc !), chiar dacă costurile înseamnă pierderi de miliarde de dolari pentru România. Si Orban a învățat din istorie, că „tributul” către „Marea Poartă” (indiferent cine este) este garanția păstrării puterii, iar „tributul”, evident, îl achită cetățeanul naiv, prostit cu minciuni ordinare, precum creșterea economică sau reducerea TVA. Asta pentru că, în fapt, creșterea economică este doar scriptică (economia este, majoritar, în portofoliul marilor corporații internaționale care-și externalizează profitul) iar de reducerea TVA (și cei care au solicitat-o) beneficiază, exclusiv, marile corporații internaționale (marii producători din UE și marile retailuri) care își majorează consistent profiturile, speculând mecanismul cerere-ofertă și faptul ce dețin monopolul pieței.
Dincolo de aceste realități, nu e decât o luptă între mafii, între grupări de crimă organizată, ce doresc să acapareze puterea și, în special, controlul asupra distribuirii banilor publici și asupra comisioanelor a ceea ce a mai rămas de vândut în România sau o rotație, pe baza de erodare și minciună, la putere. Iar instituțiile statului, chiar și cele fundamentale, sunt angrenate în aceste lupte, în funcție de grupările politice care le-au virusat, participând „cu toate armele din dotare„ în anihilarea sau eliminarea adversarilor. Minciuna, tradarea, abuzul de putere, presiunile, șantajul, orgoliile, vanitatea, sunt instrumente clasice, de care se face uz până la absurd, spectacolul rezultat fiind unul care demonstrează că, cel puțin în România, limitele degradării societății sunt infinite și că viitorul este unul pre-rezervat și pre-destinat: de colonie a corporațiilor multinaționale.
Dar la ce ne puteam aștepta când primul și al doilea om în stat, după ce-au jurat „credință veșnică”, au încălcat jurământul, oficial, de cel puțin șapte ori, iar doamnele de companie din marile orașe, se laudă cu premierii ce le-au șifonat așternuturile ? Arătăm altfel decât o țară, mustind de vicii imorale, aroganță și vanitate fanariotă, condusă din harem sau bordel ?
Arătăm ca o țară în care primează caracterul, conștiința, bunul simț, altruismul social și uman, munca, modestia, cinstea, onoarea, devotamentul sau credința în bine și în Dumnezeu (ne-formală și ne-ipocrită)?     (Ec Adrian Radu).