Cu un sistem de valori virusat complet de formalism. Cu o societate zugravită, ca să pară una generată de morala creștină, dar pe fond inexistentă. Cu un zid imposibil de escaladat sau dărâmat între mafiile ce compun clasa politică și cetățeanul onest, evident că există două lumi, paralele, una clamată teoretic și alta practică. Iar așa zisul sistem fatalist, unanim acceptat dar nerecunoscut oficial, nu este altceva decât triumful non-valorii, a mediocrității, asupra valorii și competenței. E un fel de dictatură a șmecherilor oportuniști, fără valoare, strecurați la pupitrul societății prin breșa non-valorii numită aiurea politică. Astfel, carențele și rateurile sistemului, care au devenit deja cutume sau obiceiuri, nu sunt altceva decât expresia neputinței și limitelor unor indivizi vanitoși, bolnavi de putere, care nu se împacă cu și nu acceptă ordinea lăsată de Dumnezeu, adică cu rezultatul concurenței valorilor, ca unică metodă de selecție a valorii, chiar dacă aceasta înseamnă condamnarea la distrugere totală și dispariția ca stat a României.

Ocolind jaloanele normalității, substituindu-se competenței rezultată din concurență, fluturând cartoane pe post de experiență profesională, sistemul social care dirijează societatea a devenit o adunătură de plafonați intelectual, excelând doar la capitolul vanitate, al căror conservatorism având geneza în prostie, condamnă societatea la o închistare degradantă, obligată să accepte ca normal „prostul în fruntea satului”.
Minciuna – în special cea ce exploatează populismul -, furtul (în special din banii publici, a căror administrare ar trebui să reprezinte perfecțiunea eficienței, care să dea tonul și imboldul și zonei private) și demagogia tipic sistemului comunist, continuă să fie instrumentele de lucru ale unei clase politice compusă din strecurații pe lângă normalitate, iar rezultatele se văd în modul cum este administrat banul public, adică în numarul copleșitor al celor ce încearcă să explice magistraților și pozează în contrariați că aceștia nu se lasă convinși de cum au reușit performanța managerială să facă să se volatilizeze fondurile publice fără ca ei să fie vinovați (!?).
In urma politicilor păguboase ale diletanților politici am ajuns în ipostaza că toți marii hoți ai Europei, Orientului și Asiei (China, India, Afganistan, etc.) știu că România este „raiul” fraudei fiscale și că cea mai profitabilă „afacere” este furtul din banii publici. Crima organizată și mafia se simt în România „ca peștele în apă”. Iar mediocritatea ce administrează România, incapabilă să înțeleagă mecanismele devalizării banului public (sau chiar complici, în foarte multe cazuri), servește contribuabilului, transformat în sponsor al grupărilor de crimă organizată, programe naive ridicole și reorganizări frecvente de instituții, cu care vor să prostească cetățeanul, mimând bune intenții. Programe ce dovedesc doar sterilitatea unor acțiuni formale care, în fond, nu fac altceva decât să submineze și slăbească autoritatea statului și să transforme România într-un „El-Dorado” al fraudei fiscale.
De douăzecișitrei de ani, o dată cu introducerea taxei pe valoarea adăugată în România, furtul acestei taxe a devenit un sport național, contribuabilul fiind deposedat de zeci de miliarde de euro de către crima organizată și mafia ce a operat în acest domeniu. Prin metode simple, precum cele a introducerii firmelor „fantomă” în circuitul colectării TVA sau a unor operațiuni fictive în cazul rambursării TVA, România a fost fraudată constant, peste 50% din TVA colectată de la contribuabil ajungând în conturile și buzunarele mafiei. Toate guvernele, la unison, aflate în opoziție, au denunțat această nenorocire națională și au promis că vor schimba radical regulile dacă vor ajunge la putere. Ajunși la putere, subit, au uitat de promisiuni și s-au asociat cu crima organizată și mafia, fiind părtași, consecvent, la cea mai mare fraudă din istoria României: furtul TVA.
Nenorocirea este că, campioni la furtul TVA, n-au fost românii. Ci străinii. Iar podiumul a fost și este, în continuare, ocupat de cetățenii din orientul mijlociu, adică cei proveniți din Liban, Siria, Iordania, Palestina, Irak, Turcia. Lipsiți de scrupule, speculând prostia și lăcomia diletanților ce s-au strecurat la guvernare în România substituind valorile intelectuale și morale, mafiile orientale au jefuit și continuă să jefuiască România, încât, privită din unghiul cetățeanului onest, pare că s-a ajuns să se plătească tribut unui ocupant neoficial, respectiv mafia orientală. Zaher, Taher, Tabrizi, Kader, El Khalil, Youssef Laoun, Murat, Haissan, Rami Ghaziri, Abdullah Ataș, Ziad Awaida, EL Lakiss Kassem sunt doar câteva nume din sutele de parveniți ai „miracolului” românesc, ce au reușit performanța să ajungă multimilionari în euro în România, administrând, în mare parte, firme falimentare, care înregistrau pierderi fiscale. In marea lor majoritate însă „miracolul” poartă banalul nume, furtul TVA, sustrasă prin clasica metoda a interpunerii „fantomelor” în cazul colectării sau operațiunilor fictive în cazul rambursării. Și deși miile de dosare penale în lucru (prezentate zilnic de mass-media), vizând sute de cetățeni străini (ponderea fiind deținută de sirieni), sufocă activitatea parchetelor și fiscului, diletantismul politicienilor menține în funcțiune acest mecanism uriaș al fraudei, nu pentru că nu l-ar putea stopa, ci pentru că le aduce și lor profit. Existența multimilionarilor orientali în România, care nu pot face dovada vreunui transfer de fonduri sau a profitului oficial rezultat din administrarea societăților comerciale deținute, cât și numărul copleșitor (săptamânal presa este plină de zeci de exemple) de cazuri de fraudă fiscală comisă de cetățeni din orientul mijlociu (în special din Siria), ce sufocă activitatea parchetului, nu sunt altceva decât expresia falimentului politicii fiscale a tuturor guvernelor României și a fiscului Românesc. Reorganizarea repetată a fiscului, prin dezorganizarea, în fapt, a acestuia, a fost o acțiune premeditată generată de lăcomia și corupția clasei politice, care n-a făcut altceva decât să distrugă sistemul fiscal, să-l anihileze și să-l facă incapabil să reactioneze eficient împotriva fraudelor fiscale comise de cetățenii din orientul mijlociu în România. Prin desele reorganizări și infestarea sistemului cu cadre promovate politic (tipic comunist), prost pregătite, fiscul a pierdut specialiștii, baza de date, i-au fost schimbate prioritățile, iar unicul câștigător al reorganizărilor a fost cel ce a comis frauda fiscală, adică crima organizată preotejată de calsa politică.
Făcând o statistică simplă, orice individ care posedă discernământ poate constata că „integrarea” cetățenilor din orientul mijlociu în România, înseamnă, în fapt, cooptarea acestora în marele mecanism al fraudei fiscale. Aproape orice intrare de cetățean străin, din orientul mijlociu, în România, este sinonimă cu înființarea unei noi societăți comerciale (sau mai multe) angrenată(te) urgent în fraudarea TVA. Fără a exagera, peste 90 % din cetățenii străini, din orientul mijlociu, emigrați în România, care dețin societăți comerciale, sunt angrenați în furtul TVA, adică în încasarea taxei plătită de cetățeanul român către stat. Și cu toate că mecanismul de fraudare al TVA, prin interpunerea „fantomelor” pe circuitul colectării sau înregistrarea de operațiuni fictive în cazul rambursării, este arhicunoscut la toate nivelele, pentru că și în cazul fraudării fondurilor publice se utilizează același mecanism – iar politicienii sunt în pole-pozition la furtul banilor publici -, clasa politică nu manifestă nici un interes pentru a stopa această hemoragie bugetară, hemoragie care, în scurt timp, va fi fatală României. Nici Ponta, nici Andrea Paul Vas, nici Blaga, nici Predoiu, nici Dragnea, nici Oprea, nici Orban sau alți leaderi politici nu îmbrățișează ideea reformării mecanismului de fraudare al TVA, ce permite (conform datelor oficiale furnizate de Eurostat și Consiliul Fiscal) sustragerea a peste 50% din TVA anual de către grupările de crimă organizată. Nici un leader politic, fie putere sau opoziție, nu agreează ideea introducerii metodei simplificate a colectării TVA la bugetul de stat, pentru că, deși în cazul comerțului cu cereale s-a dovedit o metodă eficientă ce a eliminat 80% din frauda TVA și aproape toate societățile de tip „fantomă” -, toți sunt angrenați în furtul de TVA: ori prin controlul indirect al unor companii pe care le dețin, ori prin asigurarea protecției. Companii care, pentru a devaliza fondurile publice, în urma adjudecării contractelor, utilizează aceeași schemă de fraudare, respectiv înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive, care au drept consecință diminuarea fictivă a profitului și a taxelor datorate bugetului public. Or, cât în România vor exista bani publici și contracte publice alocate preferențial, după culoarea politică a celor aflați la putere, metoda de colectare a TVA, care permite sustragerea a peste 50% din TVA colectată (adică peste 17 – 18 miliarde de euro anual), va fi menținută, indiferent de cine se va afla la putere. Aceasta chiar dacă înseamnă că toți emigranții din orientul mijlociu (și nu numai), sosiți în România, nu vor fi „integrați” în producția de bunuri (cum se întâmplă în Germania și restul țărilor europene) ci în mecanismele de fraudare a TVA și a altor impozite și taxe.
Vom avea un „tribut” de plătit noilor veniți la putere, care vor îngroșa rândurile, nu a celor ce crează plusvaloare, ci a celor ce fraudează contribuabilul. In scurt timp după „preluare”, activitatea registrului comerțului a explodat, iar peste șase luni sau un an, fiscul, poliția și parchetele vor fi copleșite și sufocate de numărul cazurilor de fraudă fiscală comise de noii „integrați” care vor țipa că suntem xenofobi dacă nu-i lăsăm să fure TVA și că facem abuzuri și discriminare dacă-i judecăm și condamnăm. Și asta nu pentru că noii veniți își doresc să trăiască astfel, existând și între ei indivizi, cu principii morale, ce vor să trăiască din muncă cinstită. Ci, pentru că – efect al pervertirii sistemului de către mediocritatea politică ce nu se poate autodepăși -, guvernanții români s-au preocupat doar de asigurarea eficientizării mecanismelor furtului din banii publici și au neglijat total domeniul producției în economia românească, muncitorul român fiind tratat ca un sclav, fiind lipsit de drepturile cele mai elementare posibile. Când majoritatea românilor ce lucrează în domeniul privat sunt angajați cu minimul pe economie – minim care, în condiții normale, nu ajunge nici pentru plata utilităților care să asigure un trai decent -, fără ca guvernanților să le pese de ceea ce fac companiile private, cum poți integra noii sosiți la putere? Ce poate, în condiții normale, România, asigura celor care, în țara lor, au avut un nivel de trai superior mediei din România? Locuri de muncă bine plătite când acestea lipsesc cu desăvârșire în România și numărul celor activi, capabili de muncă, este mai mare decât al angajaților? Un trai decent, din muncă, când suntem săracii Europei supraviețuind din agricultura de subzistență, de tip feudal ? Nu există decât două alternative ale „integrării” noilor veniti la putere: ori, sfidând Constituția, modifici legislația (așa cum se zvonește deja) asigurând, de la bugetul public (adică tot pe „spatele” cetățeanului) subvenții care să asigure multinationalelor, fără să facă ceva, un trai decent, discriminând astfel românul în țara lui (căruia Guvernul României nu i-a asigurat niciodată subvenții pentru un trai decent, indiderent de circumstanțe), ori îi „asiguri integrarea” în marele jaf național, colectarea și rambursarea de TVA, prin „fantome” și operațiuni contabile fictive. Și, după cum se întrevede, a doua metodă a „integrării”, adică în marele mecanism al furtului TVA, va fi cea în care vor fi „asimilați” noii veniți în peisajul economiei românești și a societății românești. Adică îngroșând numărul celor care vor devaliza bugetul public și care vor fura astfel contribuabilul român. Și asta, pentru că mult prea lacomi, urmărind doar furtul din banii publici, guvernanții României (și putere și opoziție) nu vor închide niciodată „robinetul” furtului TVA, pentru că astfel n-ar mai avea nici un interes să se bată să ajungă la guvernare. Ar însemna, vorba proverbului, „să-și taie craca de sub picioare”. In aceste condiții, politicienii, preocupați doar de soarta lor, preferă să sacrifice o țară și un popor decât să renunțe la furtul din banii publici. Și vor folosi toate mijloacele pentru a-și consolida puterea, întărind instituțiile de forță, pe care le utilizează ca și instrumente împotriva propriului cetățean care cârtește. E marele adevăr și blestemul ce guvernează România!