Actualitate
Orban, prea periculos pentru România
Intenția anunțată de Ludovic Orban de a trece la o privatizare masivă a activelor statului român este extrem de periculoasă. Este echivalentul unei bombe nucleare plasate sub economia și sub suveranitatea României. Și întrucât există și argumente în favoarea unei asemenea opțiuni, susținute de personalități de mare prestigiu, revin acum asupra subiectului cu noi contraargumente. Și îmi permit să afirm cu o demonstrație pe cât de simplă pe atât de tranșantă.
Continuând polemica cu mine, Florian Goldstein, patronul cunoscutei publicații Bursa, estimează lichiditățile care ar putea fi găsite în vederea achiziționării unor părți din ce în ce mai mari din societățile comerciale pe care statul le mai deține, pe măsură ce acestea vor fi listate pe bursă de către Guvernul Orban. Și identifică Make, cum este el alintat în lumea jurnalistică, circa 28 de miliarde de euro depuneri ale cetățenilor români, 10 miliarde euro, bani de care dispun fondurile de investiții și 3 miliarde de euro anual, care ar veni din direcția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Una peste alta, ar fi deci vorba de 41 de miliarde de euro, la care se mai adaugă anual câte 3 miliarde care vin de afară. Este această sumă acoperitoare, în ideea că ea ar fi integral investită în asset-urile statului român? Categoric nu. Și atenție, ideea dezbătută era până la urmă legată și de capitalul românesc. Ce pondere va mai deține capitalul românesc în economia României, în condițiile în care cele mai multe părți din economia acestei țări vor fi achiziționate de companiile străine? A fost, să ne amintim, tema principală pe care eu am lansat-o, atenționând asupra pericolului pierderii totale a suveranității statului. În acest context, Make argumentează teza contrară și anume că există suficient de mulți bani autohtoni pentru susținerea unei asemenea operații. Ei bine, cred că nimeni nu este dispus să-și imagineze că asset-urile pe care le mai deține statul român în economie s-ar plasa la un nivel atât de scăzut, încât să poată fi achiziționate cu bani autohtoni la un preț mult mai mic decât rezervele de care dispune în prezent Banca Națională a României. Cetățenii români în mod direct sau prin intermediul companiilor pe care le dețin ar trebui să strângă mult mai mulți bani pentru a plonja în noua economie de piață deschisă de Ludovic Orban. Dar asta nu este tot.
Haideți să vedem împreună în ce măsură ar putea fi atrase pe piață chiar și fondurile enumerate de managerul publicației Bursa. Începem cu depozitele companiilor. În mod cert, asemenea depozite de 28 de miliarde de euro, dacă ele există, nu sunt ținute sub saltea. Ele se află în bănci. Prima problemă care se pune este dacă companiile cu capital majoritar românesc sunt dispuse să-și investească toate aceste rezerve în pachetele de acțiuni pe care Ludivic Orban, în calitate de premier, intenționează să le plaseze pe piață, pentru a privatiza și ce mai e de privatizat din economia României, în ideea că privatul este un bun administrator, în timp ce statul este un rău administrator. Își asumă oamenii de afaceri români acest risc? Da sau nu? În general, răspunsul este negativ. Dar domnul Goldstein susține că este posibil ca valoarea acestor acțiuni achiziționate să fie garantată de societăți de asigurări, eventual așezate în cascadă. Este un adevărat paradis. Înseamnă că, iată, pot exista investiții uriașe nesupuse nici celui mai mic risc. Nici riscului unui faliment al companiei achiziționate, și nici măcar riscului unui faliment al societății de asigurare. Pentru că în spatele acesteia există o altă societate de asigurare și așa mai departe, pe modelul Matrioșka. Să tot investești în aceste condiții, să dormi liniștit și să visezi frumos. Pentru că alții lucrează pentru tine.
Deci, prin reducere la absurd, am putea spune că, da, Make are desigur dreptate. 28 de miliarde de euro vor face aripi și vor zbura din bănci în direcția indicată de Orban cel Bun. Dar chiar și așa ne paște un alt pericol, despre care Make nu suflă o vorbă. Cei 28 de miliarde dispar din bănci, urmând să fie utilizați pentru dezvoltarea asset-urilor scoase la vânzare de statul român. Deci banii iau calea unor investiții. Se duc, pentru ca eventual să se întroarcă în profit. Ceea ce înseamnă, dacă ne uităm și la jumatea goală a paharului, că dintr-un foc băncile din România se golesc de 28 de miliarde de euro. O sumă consistentă. Dacă băncile nu mai au acești bani, ele nu mai au cum să crediteze nici economia, privată sau de stat, și nici nu mai au cum să-l crediteze pe cetățean pentru a-și achiziționa un frigider. Sau dacă vor mai face acest lucru, dobânzile vor crește exponențial. Ceea ce Ludovic Orban crede că poate câștiga dintr-o parte, pierde în cealaltă parte.
10 miliarde de euro active nete ale fondurilor de investiții care funcționează în România. Ei, da! Aceste fonduri de investiții tocmai de-aia au fost create. Pentru a investi cu profit. Dacă profitul vine din procente ale asseturilor deținute de stat, statul fiind un rău administrator, atunci e foarte bine. Cei 10 miliarde pot merge căre companiile de stat. Unde reprezentanții fondurilor de investiții vor fi și ei reprezentanți în consiliul de administrație în scopul de a păzi mustăria. Dar dacă 10 miliarde de euro, adică toate lichiditățile fondurilor de investiții merg în această direcție, atunci din nou suntem obligați să ne uităm și la jumătatea goală a paharului. Înseamnă că aceste fonduri nu vor investi nimic sau mai nimic în direcția companiilor private deținute de români. Și este de presupus că aceeași situație o vom regăsi și în ceea ce priveșe companiile private cu capital străin. Din nou bicicleta merge simultan în două sensuri. Și din nou se poate rupe lanțul.
Câte trei miliarde pe an, spune Make, intră în România din direcția cetățenilor români care muncesc în străinătate. Și aceasta este o sumă considerabilă, dacă luăm în calcul mai mulți ani la rând. Și dacă plecăm de la premiza că aceste miliarde de euro vin în România pentru a fi investite și nu pur și simplu pentru a fi cheltuite de familiile celor rămași în țară. Îmi este imposibil să-mi imaginez că familiile de oameni necăjiți din satele pe cale de a fi depopulate nu cheltuie până la ultimul sfanț banii primiți de la rudele de afară pentru a supraviețui. Și că ei strâng din dinți și fac economii. Pentru a cumpăra acțiuni, să zicem, de la Hidroelectrica. Sau de la CEC, pusă de Ludovic Orban în vârful piramidei societăților care urmează să fie listate. Nu de alta, dar tot este printre singurele bănci cu capital românesc, care ne-au mai rămas. Este foarte greu să ne imaginăm că toți banii primiți de familile de români din țară își vor lua zborul în direcția arătată de Ludovic Orban. Și chiar dacă, prin absurd, s-ar întâmpla așa ceva, înseamnă că brusc scade consumul. Cu trei miliarde de euro pe an. Ceea ce inevitabil va crea o gaură în bugetul de venituri al statului.
Pentru început, mă opresc aici cu contra-demonstrația. Nu înainte însă de a-l preveni pe cititor. Și, odată cu cititorul, de a-l preveni și pe Make. Pentru a nu fi acuzat că spun vorbe în vânt, atunci când îl acuz pe Ludovic Orban că intenționează să arunce în aer economia României, într-una din zilele următoare voi publica o întreagă radiografie a uneia dintre vânzările „de succes” făcute de statul român. Cum a fost privatizat Petrom în beneficiul OMV? În baza cărui contract? Contractul, în baza căror clauze? Cum se face că OMV, protejat de statul austriac, nu și-a respectat niciuna dintre obligațiile importante asumate, astfel încât statul român este în mare pierdere? Cum se face că nimeni nu a controlat de-a lungul atâtor ani ceea ce se întâmplă? Cum se face că un stat lipsit total de independență, care nu mai e capabil să-și exercite suveranitatea, nu reacționează și nu preia așa cum ar fi cazul acțiunile Petrom de la OMV? Care este gaura pe termen scurt, mediu și lung creată de această privatizare neasistată de autoritățile statului român? Dacă acolo nu am fost în stare, cum ne poate garanta Orban cel Bun că vom fi în stare la CEC? Sau la celelalte asseturi ale statului român, pe care a decis el visând frumos într-o noapte să le scoată la vânzare prin intermediul bursei de valori?
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Thunder: Noua eră a aviației militare – Drona autonomă care devine „camaradul loial” al elicopterelor de atac
Sectorul tehnologiei de apărare asistă la o premieră majoră prin lansarea „Thunder”, o dronă din Grupa 5 concepută să revoluționeze modul în care sunt desfășurate operațiunile aeriene. Dezvoltată printr-un parteneriat strategic între gigantul tehnologic Anduril și producătorul de aviație Archer, noua platformă este proiectată pentru a îndeplini rolul de „loyal wingman” (camarad loial), zburând alături de elicoptere de atac precum Apache sau viitoarea flotă Cheyenne.
Simbioză tehnologică: De la taxiuri aeriene la prădători autonomi
Thunder nu este doar un proiect teoretic, ci rezultatul a trei ani de dezvoltare intensă. Această aeronavă cu rotoare basculante (tiltrotor), complet autonomă și înarmată, a fost creată pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea aparatului cu aripi fixe YFQ-44A „Fury”. Interesant este faptul că geneza sistemului Thunder se află în tehnologia „taxiurilor aeriene electrice” dezvoltată de Archer, demonstrând o tranziție fără precedent a inovației din sectorul comercial către cel militar, special adaptată pentru „războiul de manevră” în zonele litorale.
Forță brută și precizie chirurgicală: Un arsenal echivalent cu al unui Apache
Din punct de vedere al performanțelor, Thunder se anunță a fi un monstru al eficienței. Cu o rază de acțiune și viteză comparabile cu cele ale elicopterului Cheyenne, drona dispune de o capacitate de încărcare similară cu cea a unui Apache, dar cu avantajul de a opera la altitudini superioare. Configurația sa tactică prevede grupuri de trei până la șase drone Thunder care escortează aeronavele cu echipaj uman, oferind protecție și putere de foc suplimentară.
Arsenalul este impresionant: compartimentul principal poate găzdui până la 10 rachete Hellfire, 16 muniții de tip „air-launched effects” sau 76 de rachete. Mai mult, botul aeronavei este echipat cu sisteme specializate pentru combaterea altor drone (Counter-UAS), asigurând o bulă de protecție pentru întreaga formație de zbor.
Inteligența „Lattice”: Când algoritmii mașinilor autonome cuceresc cerul
Dincolo de blindaj și armament, adevărata putere a dronei Thunder rezidă în software. Anduril a integrat platforma Lattice, un sistem bazat pe inteligență artificială care colectează și sintetizează datele de la toți senzorii pentru a crea o imagine tactică completă. Pentru a permite zborul autonom la joasă altitudine și viteze mari, inginerii au preluat și adaptat tehnologii din industria vehiculelor autonome (self-driving cars), oferind dronei capacitatea de a evita formele de relief în timp ce reacționează instantaneu la amenințările inamice.
Orizont 2030: Standardizarea războiului de manevră pe scară largă
Thunder a fost concepută pentru a fi „atritabilă” (înlocuibilă cu costuri rezonabile), facilitând desfășurarea unor cantități mari de senzori și arme pe câmpul de luptă. Designul său modular permite dezasamblarea și transportul într-un container ISO standard de 40 de picioare, putând fi livrată rapid prin infrastructura terestră, maritimă sau aeriană. Primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor, software-ul fiind deja verificat pe aeronave surogat în ultimii doi ani. Dacă cererea din partea forțelor armate se menține, producția de serie va debuta în intervalul 2029-2030, marcând o schimbare radicală în modernizarea aviației de atac.
Actualitate
Strategia de supraviețuire a Forțelor Aeriene sub presiunea conflictelor: Generalul Wilsbach redesenează apărarea bazelor și viitorul instruirii piloților
Într-un context marcat de un buget record de 1,5 trilioane de dolari și de reluarea ostilităților cu Iranul, șeful Statului Major al USAF, Generalul Kenneth Wilsbach, propune o schimbare radicală de paradigmă: de la buncăre masive de beton la sisteme de apărare activă și simplificarea instruirii de zbor.
Primul an de mandat al Generalului Kenneth Wilsbach s-a dovedit a fi unul dintre cele mai turbulente capitole din istoria recentă a aviației americane. De la inversarea reformelor administrative anterioare până la gestionarea crizei din Orientul Mijlociu după prăbușirea armistițiului cu Teheranul, Wilsbach se află în centrul unei transformări structurale profunde. Într-o analiză recentă a provocărilor actuale, generalul a subliniat că noile realități ale câmpului de luptă, unde aeronave de miliarde de dolari sunt vulnerabile la sol în fața unor drone de câteva sute de dolari, impun măsuri imediate și inovatoare.
„Point Defense”: Noua specialitate militară în era dronelor kamikaze
Lecțiile învățate din conflictele actuale, inclusiv din utilizarea intensivă a munițiilor cu atac unidirecțional în Ucraina și a dronelor iraniene, au forțat USAF să creeze un nou domeniu de carieră: apărarea punctelor strategice. Conform generalului Wilsbach, expertiza în protejarea aerodromurilor împotriva unei game largi de amenințări – de la rachete balistice și de croazieră până la drone de mărimea unei palme – a devenit o prioritate critică.
„Trebuie să fim capabili să proiectăm forța de pe aerodromurile noastre. Dacă acestea sunt atacate constant de aceste sisteme, riscăm să fim paralizați”, a avertizat Wilsbach. Această nouă direcție marchează recunoașterea faptului că securitatea bazelor nu mai poate fi lăsată la voia întâmplării sau gestionată prin metode convenționale depășite.
Adio buncărelor de beton: Pariul pe energia dirijată și soluții „low-cost”
Într-o viziune care ar putea părea controversată pentru adepții fortificațiilor clasice, Wilsbach își menține scepticismul față de adăposturile ranforsate. Argumentul său este unul pur economic și tactic: orice structură care nu este îngropată la peste 30 de metri sub pământ poate fi distrusă de inamic.
„Nu vreau să cheltuim sume colosale pe buncăre. Economia favorizează apărarea spațiului aerian cu sisteme care pot intercepta proiectilele, nu construcția unor adăposturi care oricum nu se pot mișca”, a explicat generalul. În schimb, el propune un mix de soluții: de la plase simple și ieftine, capabile să oprească dronele comerciale, până la tehnologii avansate precum energia dirijată (lasere), bruiajul electronic și atacurile cibernetice asupra sistemelor de control inamice.
T-7 Red Hawk: Un singur avion pentru o generație nouă de piloți
În ceea ce privește viitorul instruirii, Generalul Wilsbach s-a declarat impresionat de manevrabilitatea noului avion de antrenament T-7 Red Hawk, construit de Boeing. Deși aeronava operează încă sub anumite restricții de viteză și unghi de atac, specifice fazei de testare, promisiunea este una de eficiență maximă.
Planul USAF este ambițios: utilizarea T-7 ca unic trainer, eliminând necesitatea trecerii prin două platforme diferite (T-6 și T-38). Această strategie ar reduce semnificativ timpul și costurile de instruire, permițând piloților să ajungă mai rapid la manșa avioanelor de luptă avansate. „Este mult mai ușor de pilotat decât un T-38. Mult mai ușor”, a subliniat Wilsbach, văzând în acest aparat cheia unei forțe aeriene mai agile.
Ultimatum pentru giganții industriei: Întârzierile F-35 nu mai pot fi ignorate
În ciuda succeselor operaționale recente ale avioanelor F-35 în teatrele de operații, problemele tehnice legate de actualizările Block 4 și TR-3 rămân un punct sensibil. Generalul a recunoscut că, deși capacitatea de luptă a unităților actuale nu a fost grav afectată datorită manevrelor logistice, răbdarea Pentagonului față de contractori este la limită.
„Avem nevoie ca Lockheed Martin și subcontractanții lor să accelereze livrarea unei platforme stabile care să funcționeze conform contractului”, a declarat ferm Wilsbach. Deși aeronavele actuale demonstrează o disponibilitate ridicată și lovesc țintele cu precizie, întrebarea care planează asupra forțelor aeriene rămâne: ce performanțe s-ar fi putut atinge dacă noile radare și sisteme de război electronic ar fi fost livrate la timp?
În replică, producătorul susține că modernizarea Block 4 reprezintă cea mai semnificativă evoluție a capacităților F-35 de până acum, cu peste 70 de upgrade-uri majore menite să asigure dominația aeriană în fața oricărei amenințări viitoare. Cu toate acestea, presiunea rămâne pe umerii industriei pentru a transforma promisiunile tehnologice în realități operaționale pe linia frontului.
Actualitate
Securitatea aeriană a SUA prinde contur la Philadelphia: Golden Defender va sprijini scutul antirachetă Golden Dome
Șantierul naval Hanwha Philly va demara construcția unei noi nave specializate în monitorizarea lansărilor balistice, botezată Golden Defender. Această unitate va deveni un pilon logistic esențial pentru funcționarea sistemului de apărare Golden Dome, proiectul ambițios care vizează protejarea întregului teritoriu american împotriva oricărei amenințări aeriene.
O soluție inovatoare bazată pe designul versatil al navelor NSMV
Decizia de a atribui acest contract șantierului din Philadelphia a venit după ce experții în management și buget au identificat un potențial ridicat în designul navelor multi-misiune pentru securitate națională (NSMV). Aceste nave, utilizate inițial pentru instruirea cadeților în academiile maritime, s-au dovedit a fi platforme extrem de adaptabile pentru diverse seturi de misiuni complexe.
Prin utilizarea unei linii de producție deja active, autoritățile americane au reușit să identifice rapid resursele necesare pentru a extinde construcția. Golden Defender va fi gestionată sub managementul combinat al Hanwha Philly și TOTE Services, aceasta din urmă având rolul de manager de construcție al navei. Noua unitate va servi direct Agenția de Apărare Antirachetă, având rolul de a monitoriza testele de armament străine și de a urmări traiectoriile lansărilor balistice.
Proiectul Golden Dome și viziunea unei protecții totale a spațiului aerian
Nava Golden Defender nu este doar un activ naval, ci o componentă vitală a politicii de restaurare a dominanței maritime americane. Aceasta va susține în mod direct Golden Dome, sistemul de apărare antirachetă care integrează o gamă largă de tehnologii, de la apărări antiaeriene tradiționale până la interceptoare amplasate în spațiu.
Anunțul vine într-un moment de expansiune pentru șantierul naval din Philadelphia, după ce recent a fost confirmată construcția a încă două nave de tip NSMV. Deși detaliile privind rolul specific al acestora în cadrul scutului Golden Dome au rămas inițial confidențiale, este clar că întreaga capacitate de producție a unității este acum orientată către priorități strategice de securitate națională.
Hanwha Group își consolidează poziția pe piața construcțiilor navale militare din SUA
Ascensiunea șantierului Philly Shipyard sub tutela grupului sud-coreean Hanwha marchează o schimbare importantă în industria de profil. De la achiziția sa în 2024, terminalul din Philadelphia a făcut trecerea de la construcția de nave comerciale către contracte guvernamentale de mare anvergură.
Obiectivul conducerii Hanwha este unul extrem de ambițios: creșterea capacității șantierului de la trei nave programate pentru acest an, la un ritm de 10 până la 20 de nave anual. Această expansiune vizează nu doar nave auxiliare, ci și nave de luptă, reflectând interesul tot mai mare al Marinei SUA de a colabora cu unitatea din Philadelphia pentru a-și diversifica și moderniza flota în fața noilor provocări globale.
-
Exclusivacum 4 zileIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 4 zileClanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp
-
Exclusivacum o ziDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 3 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 2 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 2 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum o ziMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor



