Actualitate
Captivii de la conducerea României

A fost generat din nou un scandal uriaș. În urmă cu câteva zile. Când sute de oameni s-au călcat în picoare pentru a se prezenta la așa-numitul proces al Revoluției. Convocați fiind de către judecători într-un spațiu impropriu. Erau răniții evenimentelor din decembrie 1989 și rudele apropiate ale celor uciși. Sunt mai mulți martori în acest proces, nu și mai multe victime decât în faimosul proces de la Nürenberg. Și de câteva ori mai multe dosare. Și s-a ajuns la proces după 30 de ani. Suntem din nou demni de Guinness Book. Dar ce se vrea de la acest dosar numit al Revoluției?
Despre evenimentele din decembrie 1989 s-a scris imens, în țară și în străinătate, în ultimii 30 de ani. Toată această literatură, în parte istorică, este dominată de două lucrări de referință. Una este istoria loviturii de stat scrisă de cel mai important specialist al istoriei recente, Alex Mihai Stoenescu. Cea de-a doua a apărut foarte recent. Se numește „Puterea umbrei” și este semnată de general de brigadă (r.) Aurel I. Rogojan și de cunoscutul jurnalist Dan Andronic. Această lucrare voluminoasă și temeinic documentată lovește ca un baros în memoria colectivă. Ambele opere vorbesc în mod explicit despre o lovitură de stat orchestrată de agenții interni ai serviciilor secrete străine și demontează astfel toate argumentele care i-au îndreptățit pe unii interesați și pe alții naivi să considere că în România ar fi avut loc o Revoluție în decembrie 1989. Eu mă voi referi acum la „Puterea umbrei” și la uluitoarele dezvăluiri ale generalului Rogojan.
Acest înalt ofițer de intelligence a fost prezent atât în departamentul Securității statului, lucrând sub mai mulți șefi succesivi și sub mai mulți miniștri de Interne, cât și în staff-ul Serviciului Român de Informații, creat în primăvara lui 1990. Este probabil cel mai important tehnician din istoria recentă a serviciilor secrete din România, prin mâna căruia au trecut cele mai multe documente relevante și care a avut astfel acces la nenumărate informații cu caracter secret dintre care unele, nu puține, au vizat evenimentele care au zguduit România în decembrie 1989. Dosarul Revoluției este numit impropriu astfel, iar vina o poartă exclusiv jurnaliștii. Pentru că echipa de procurori de la Parchetul militar, care, în fine a încheiat acest dosar printr-un rechizitoriu, în care Ion Iliescu și alți membri ai echipei sale sunt acuzați de genocid, definește evenimentele în mod clar drept o lovitură de stat. Din ordinul lui Ceaușescu și nu numai, pentru că, până în 22 decembrie, la prânz, au tras nu numai români în români, ci și străini în români, au fost uciși în principalele orașe ale României și în primul rând în Timișoara și în București câteva sute de compatrioți. După care Ceaușescu a fost extras de un personaj cheie al loviturii de stat, defunctul general Atanasie Stănculescu. Și, în scurt timp, luat ostatic de către subordonații acestuia din garnizoana Târgoviște. Dar tirul liber împotriva populației României, adevăratul carnagiu s-a declanșat mai târziu și în mod cert după capturarea lui Ceaușescu, ținută secretă până la Crăciun. În acest interval de câteva zile, peste o mie de români au fost uciși cu sânge rece dintr-un singur motiv. Ca pe fondul panicii create în rândul populației, un grup restrâns, dinainte desemnat în acest scop de către structurile de vârf ale serviciilor secrete sovietice, cu acceptul serviciilor secrete occidentale, să se poată instala cu forța la putere. Și să se substituie practic adevăraților revoluționari. Ei s-au numit „emanații”. Aproape fără excepție, cei care s-au plasat la vârful statului român, devenind practic succesorii echipei Ceaușescu, erau desemnați de la Kremlin. Și nu întâmplător. În trecut, aproape toți dintre aceștia fuseseră racolați și instruiți de principalele două servicii secrete sovietice, KGB și GRU, al armatei. Erau cârtițele Moscovei la București. Cele mai multe, cunoscute și documentate de o direcție a Securității statului, creată anume pentru ca Ceaușescu să știe cine sunt trădătorii. Trădători pe care nu i-a pus la zid și nu i-a executat, de teama Moscovei. Dar care toți, fără aproape nicio excepție, erau pe linie moartă. Excepția excepției era Victor Atanasie Stănculescu, care fusese preluat și de serviciul secret britanic și lucra, deci, pentru doi stăpâni externi. În ampla lucrare a generalului Aurel I. Rogojan, elaborată sub forma unui dialog cu Dan Andronic și cu o excelentă prefață scrisă de Ion Cristoiu, „emanat” cu „emanat” este luat pe rând și documentat cu date și informații fără echivoc. Astfel încât, dincolo de acest document cu adevărat istoric, care completează în mod fericit istoria loviturii de stat a lui Alex Mihai Stoenescu, avem o imagine absolut dezolantă a trădărilor la care s-au pretat înalți ofițeri ai Securității și, mai ales, vârfuri ale Armatei Române. Se dovedește astfel cât de temeinic am fost penetrați de serviciile secrete ale Moscovei. Și mă întreb din ce în ce mai serios dacă situația s-a schimbat cu adevărat odată cu intrarea noastră în NATO și în UE. Dacă atunci conducătorii puteau fi desemnați din afară, de ce nu s-ar întâmpla același lucru, în baza aceluiași mecanism, și acum?
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 14 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”