(Preluare Inpolics):

„Un om din Tecuci avea un motor. Dar nu i-a folosit la nimic”. Greu să nu-ți zboare gîndul la cuvintele marelui poet Mihai Ursachi privind la actuala clasă politică a României într-un moment în care mai nimic nu se leagă. Avem președinte, avem parlament, avem o brumă de guvern, dar nu par să ne folosească la ceva. Nu mai e clar ce va aduce viitorul imediat, dar șansele pentru o criză politică prelungită sporesc cu fiecare clipă. Ca să fie bîlciul complet, avem personaje grele care se apropie periculos de mult, cu adevărat de data asta, de acuzația de înaltă trădare.

Felul cum se derulează evenimentele după căderea guvernului Dăncilă îi face pe tot mai mulți observatori ai scenei politice să se întrebe dacă președintele Klaus Iohannis, marele artizan al debarcării executivului, a avut în cap vreun pas doi după reușită. Pentru că mai degrabă pare că nu. De aici și observația corectă a lui Adrian Năstase, că politicienii români sunt experți în a provoca crize politice din care nu mai știu să iasă.
Că la București s-ar putea intra într-o criză guvernamentală de lungă durată ar mai fi cum ar mai fi, dar anumite gesturi ale președintelui Klaus Iohannis sunt atît de grave încît e de neînțeles de ce nu provoacă reacții mai serioase. În treacăt fie spus, însă, asistăm oricum la o campanie prezidențială fără precedent, în care principala grijă a nenumăraților concurenți e să nu cumva să-l atingă pe președintele în exercițiu.

Concret, am aflat ieri de la președintele aflat la o reuniune a celor 27 de șefi de stat și de guvern din UE, la Bruxelles, un fapt stupefiant: anume că îi va spune Ursulei von der Leyen că nu acceptă ca Guvernul Dăncilă, fiind demis, să facă propunerea de comisar european și aceasta să fie acceptată.

”O să discut cu doamna Von der Leyen. Este din partea noastră, din păcate, un blocaj, care se numește Guvernul Dăncilă. Eu o să mă opun ferm la așa ceva, fiidcă un guvern care a fost demis de drept în parlamentul României nu poate să facă propunere în numele României, pentru următorul mandat al Comisiei, în care cu certitudine acest guvern nu va avea niciun rol. Nu o să discut despre nume de posibile propuneri, dar îi voi spune foarte clar doamnei președinte ales că nu pot accepta ca un guvern demis să facă o propunere care să fie și acceptată”.

Și a mai adăugat președintele:

„Eu sper să nu ajungem în situația total de nedorit să nu se poată progresa pe formarea Comisei din cauza României. Eu totuși sper să avem suficientă luciditate în Parlament”.

Într-o discuție informală cu jurnaliștii, el a reafirmat că se va implica la nivelul UE pentru a nu fi acceptat un comisar european propus de un Guvern demis, respectiv europarlamentarul PSD Dan Nica.

Iohannis nu a putut oferi un răspuns satisfăcător presei cînd a fost, însă, întrebat dacă e conștient că propunerile de comisar au fost făcute de un guvern legitim la momentul respectiv. Mici amănunte nesemnificative…

Klaus Iohannis are deja la activ acțiuni stranii, îndreptate împotriva intereselor naționale și care i-au atras amenințarea cu o plîngere penală pentru înaltă trădare, acum un an. Între altele, i se reproșau declarațiile publice conform cărora România nu e pregătită pentru preluarea președinției europene.

La acea vreme, puteam vorbi de o exagerare din partea PSD, la fel cum exagerase și Ludovic Orban cînd o reclamase pe Viorica Dăncilă la parchet pentru înaltă trădare.

Ironia sorții face, însă, ca PSD să tacă mîlc acum, în plină campanie și în momentul în care președintele țării s-a apropiat cel mai periculos de acuzația de înaltă trădare.

Pentru că Art. 394 din Codul penal care reglementează trădarea sună cam așa:

”Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

1. a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
   b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
   c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
   d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
   se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Iar art.398 ne informează că atunci cînd fapta e săvîrșită de un membru al CSAT se numește înaltă trădare și se sancționează cu pînă la 25 de ani de închisoare.

Or, românii tocmai au aflat de la președinte că a intrat în legătură cu o organizație de la Bruxelles și cu liderii ei în scopul subminării politice – prevăzute de alineatul b – a statului român prin blocarea desemnării unui cetățean român într-un înalt post la care are dreptul, cu riscul ca România să piardă respectivul post din cauza crizei politice interne.

Nu vom spune că e cazul declanșării acum a punerii sub acuzare a președintelui, s-au jucat destul politicienii autohtoni cu asta cînd nu era cazul.

Dar e de neînțeles cum singura reacție politică mai dură vine de la outsiderul politic Cătălin Ivan, candidat prezidențial, care o spune de-a dreptul:

”Klaus Iohannis blochează acum numirea comisarului dintr-un calcul foarte simplu, interesele străine îi spun că în momentul în care Klaus Iohannis are propriul guvern va numi un comisar agreat de cei din afară. Eu aș pune pariu că nu va fi Orban cel care va ajunge premier, ci eventual Siegfried Mureșan. Acesta este omul Germaniei la Bruxelles, nu omul României. În primul mandat am fost acolo, vă spun ca europarlamentar. Mureșan a venit de la Berlin, nu de la București, a fost neinspirat pus de Băsescu pe listă, probabil tot la cerința celor de acolo, a ajuns în Parlamentul European, al dooua zi a fost numit purtător de cuvânt al PPE, cel mai mare grup politic din PE. Un om fără experiență, era clar că nu a fost pus de România”, a declarat Cătălin Ivan, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

„Acest ”Guvern al meu”, Guvernul lui Klaus Iohannis, e unul pus tot de afară. Interesele sunt ca în România să existe un guvern agreat de Germania, cu un comisar agreat de Germania, pentru că și la Bruxelles sunt jocuri de putere foarte multe. Cam acestea sunt interesele lui Klaus Iohannis”, a adăugat Ivan.

Klaus Iohannis a presat pe dărîmarea guvernului în plină campanie prezidențială, a încredințat guvernarea unui partid cu 20% pondere parlamentară, a reușit blocarea numirii unui comisar din partea României, a contribuit prin asta la blocarea votării Comisiei Europene, nu pare să aibă soluții limpezi pentru cazul în care PNL nu reușește să treacă un cabinet, și chiar dacă o face, va fi un executiv de tip frunză-n vânt, capabil să cadă în orice moment.
La fel de bine se poate ca România să rămînă cu un guvern interimar mult și bine, să nu se poată elabora bugetul de stat și chiar să se ajungă la anticipate, ceea ce ar duce la aglomerarea a două rînduri de alegeri în decurs de 3 luni sau mai puțin.

Președintele s-a activat misterios și brusc (unii spun că vizita la New York ar fi fost catalizatorul), a creat un haos veritabil în politica românească și nimeni nu a oferit încă o explicație plauzibilă.
Și totuși, mai mult ca niciodată, Klaus Iohannis e la adăpost de criticile pe care le merită.
Poate asta să fie cu adevărat marea enigmă a perioadei: de ce au amuțit brusc partidele în plină campanie prezidențială și îi lasă lui Iohannis teren neîngrădit să zburde?