Connect with us

Actualitate

Scandalul Caracal – Statul roman, prins intre opinia publica si scutul de la Deveselu

Publicat

pe

(PRELUARE INPOLITICS.RO):

Scandalul momentului ține de posibila implicare a americanilor de la Deveselu în traficul de carne vie din Caracal, în special după ce ”Libertatea” a publicat un articol pe această temă. Comentatorii din presă ori din mediile virtuale sunt împărțiți: unii cred că informația, vehiculată încă de la izbucnirea evenimentelor, e reală, alții că e o intoxicare, cu posibilul amestec al rușilor.
În opinia noastră, există două aspecte mari și late: primul, că nu există, deocamdată, nici cea mai mică dovadă care să susțină conexiunea dintre americani și rețelele de prostituție din zona Caracal. Al doilea, că, din păcate, asta nu contează deloc, iar scandalul poate atinge cote nebănuite în prezent.
Din motive pe care le vom expune în continuare.

Fanii serialului MASH își amintesc cu certitudine ce făceau militarii de sex masculin de la unitatea medicală mobilă atunci cînd primeau permisii: o zbugheau în bordelurile din Seul ori Tokyo, în funcție de lungimea permisiei. În restul timpului, visau cu ochii deschiși la deliciile furnizate de prostituatele orientale. Numai că permisiile erau rare, iar nevoile multe. Așa că pe lîngă unitatea militară funcționa o mică rețea de prostituate, coordonate de celebra Rosie, deținătoare și a unui bar la gardul unității.

 

Rosie și fetele sale, la controlul medical

Cînd spitalul își schimba locul, prostituatele o urmau. Mobil spitalul, mobil și bordelul. Periodic, ele erau verificate chiar de clienții-medici, pentru a se evita neplăcerile; ba chiar exista o filieră neagră prin care soldați americani se însurau pe bani grei cu prostituate doar pentru a le facilita intrarea pe piața din SUA.
Nu e fantezie de scenarist.
Iar lucrurile nu au stat altfel nici în Vietnam, ba chiar nici în Irak ori Afganistan, țări mult mai stricte în privința conduitei femeilor.

În războiul din Coreea, industria prostituției a fost atît de înfloritoare grație americanilor încît era gestionată chiar de către guvernul sud-coreean. În 2014, au existat  procese colective declanșate de foste prostituate coreene care au cerut despăgubiri imense pentru că propriul guvern le transformase în mărfuri, pe baza unor înțelegeri cu guvernul american și cu proxeneți locali.
O industrie care s-a perpetuat și după război, pînă în zilele noastre.
Pînă într-atît încît, sub presiunea opiniei publice, a ONG-urilor, a presei, a politicienilor șamd, în 2004 guvernul sud-coreean a interzis prostitutia, iar în 2005, George W.Bush a emis un ordin prin care soldații americani care apelau la prostituate erau deferiți Curții Marțiale. Nu li se tăia capul, dar erau excluși fără drepturi din armată și riscau un an de închisoare.

S-a declanșat din acel moment o supraveghere extrem de riguroasă din partea comandanților de unități militare a barurilor și cluburilor din apropierea respectivelor facilități. În țări ca Filipine, militarilor li s-a interzis pînă și ”să le ofere un suc” fetelor locale, așa-zisele ”juicy girls”, știut fiind că asta masca tot aventuri sexuale. Pe teritoriul Coreei de Sud, militarilor americani li s-au impus după 2014 restricții încă și mai mari, vizînd conduita în baruri, cluburi și restaurante pentru a elimina ispitele. Exploatarea femeilor de către militarii americani din bazele externe trebuie stopată prin orice mijloace, se clama la nivelul congresului SUA.

Asta, pentru că, din 2012-2014, rapoartele anuale ale Departamentului de Stat relevă cifre tot mai îngrijorătoare privind traficul de carne vie la nivel mondial, iar unele țări în care americanii au baze militare se plasează în top.

Și acum să luăm o pauză de la problemele de sex și să amintim un alt eveniment.
Acum cîțiva ani, mult înaintea scutului de la Deveselu, a apărut proiectul unui penitenciar modern la Caracal. Tergiversat o perioadă, el părea să intre în linie dreaptă acum 2-3 ani, cînd a apărut, brusc, o problemă: MApN nu a mai permis construcția, pentru că americanii se opuneau unei facilități de risc în preajma unității lor militare.

În noiembrie 2017, ministrul Justiției, Tudorel Toader, informa Parlamentul României în plen:

”O discuţie pe care o ştiţi – şi nu vreau să o ocolesc – posibila construcţie a unui penitenciar la Caracal. Eu am preluat acest obiectiv, cu dorinţa şi obligaţia de a continua, numai că, de la Statul Major al Armatei, am primit un aviz negativ, care a spus, printre altele, că „vecinătatea unui penitenciar, vecinătate de unitatea de la Deveselu, este de natură să afecteze, să perturbe…” şi aşa mai departe.
S-a făcut revenire la Armată, care a dat un aviz, de data aceasta, interpretabil – interpretabil! -, motiv pentru care am revenit pentru a treia oară, solicitând clarificări – putem sau nu putem să punem în vecinătatea lui Deveselu un penitenciar? În funcţie de răspunsul primit, vom proceda ca atare”.

Răspunsul favorabil nu a mai venit, închisoarea nu s-a mai făcut.

Un penitenciar, reamintim, este o facilitate a statului, administrată riguros și cu un rol social benefic și bine determinat.
Și totuși, o asemenea instituție a fost considerată o vulnerabilitate de către americani.

De aici, marea întrebare: dacă în dosarul Caracal se scot la lumină rețele de trafic de carne vie, cu eventuale ”ingrediente” adiacente, adică droguri șamd, cam ce amploare ar putea lua scandalul în presa internațională, mai ales cea americană?
Nici nu e nevoie să apară vreo dovadă cît de mică privind servicii asigurate de respectivele rețele americanilor de la Deveselu.

Faptul că infracțiunile se comiteau aproape lîngă zidul marii unități e suficient. Ca și faptul că ofițerii aflați la comandă nu au putut identifica și semnala respectivele probleme, deși aveau această sarcină din partea Pentagonului și aveau parte de concursul serviciilor secrete de la noi, ale Poliției și autorităților locale. (Care servicii s-ar putea trezi, ele însele, cu mari dureri de cap: au informat ori ba?)

În plus, americanii de la Deveselu interacționau pe baze regulate cu tinerele fete din Caracal, nu în sens negativ.
Fotografiile și informațiile postate pe contul oficial de Facebook al unității arată că soldații americani vin sistematic în liceele din Caracal, inclusiv cel al Alexandrei Măceșanu, pentru diverse activități, de la prelegeri pe felurite teme, la muncă voluntară în beneficiul elevilor. Tinere fete participă, de asemenea, la activități din interiorul unității de la Deveselu, muzica, mîncarea, băutura dansul ori spectacolele populare fiind ceva obișnuit, desigur, decent și în limitele permise de regulamente.

 

Toate aceste lucruri ar putea căpăta, din nefericire, cu totul alte conotații în cazul în care s-ar dovedi că la Caracal, sub nasul americanilor, s-a practicat intens prostituția, cu sau fără minore, cu sau fără acordul fetelor exploatate. A fost destul de greu de mușamalizat un scandal, anul trecut, cînd mai mulți militari americani beți de la Deveselu au devastat un bar din Craiova, refuzînd să plătească și s-a lăsat cu arestări.
Un scandal implicînd trafic de carne vie în coasta unității americane ar fi devastator de-a dreptul, în planul imaginii și ar putea alimenta anti-americanismul și așa în creștere, în estul Europei.
Marea unitate americană care a blocat, din precauție, un ditamai resortul Ministerului român al Justiției, pur și simplu nu ar putea fi decupată dintr-un asemenea scandal chiar în absența oricărei vinovății.

Iar asta ar putea afecta zdravăn relația noastră cu partenerul strategic, care s-ar simți trădat de statul român aliat, incapabil să țină sub control infracționalitatea din zonă. O impotență pe care o va deconta, vrînd-nevrînd, și armata SUA.

Cum la fel ar putea afecta planurile de viitor ale americanilor în regiune, incluzînd o relocare în țara noastră a trupelor din Turcia ori Germania.

Să te mai miri că, între presiunea opiniei publice de la noi și nevoia ocrotirii imaginii armatei americane, statul român acționează la modul cel mai bezmetic cu putință în cazul Caracal, depășind cu mult năstrușniciile din sitcomul MASH sus invocat?

 

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv7 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv7 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv7 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv7 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv7 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv