Uncategorized
Ventilator pentru orice tip de baie poate fi achizitionat de la JulienExpert.ro
Ventilatia este extrem de importanta in orice incapere, indiferent ca este vorba despre o incapere industriala sau casnica. Evitarea aparitiei igrasiei si mucegaiului dar si o atmosfera cat mai placuta si un nivel ridicat de oxigen sunt doar cateva dintre avantajele oferite de catre utilizarea unui sistem de ventilatie eficient. Baia este una dintre locatiile din care sistemul de ventilatie nu trebuie sa lipseasca pentru ca in aceasta incapere exista un risc foarte mare de aparitie a igrasiei si mucegaiului. Ventilatia naturala este cu siguranta cea mai buna modalitate prin care baia poate fi aerisita insa din pacate nu toate baile sunt prevazute cu geam pentru aerisire. In cazul in care baia nu poate fi aerisita pe cale naturala atunci se impune achizitionarea unui ventilator baie. Acesta va contribui la obtinerea unui sistem de ventilatie baie eficient astfel incat aerul din interiorul baii sa fie placut si cu un nivel de umiditate optim. Pentru ca pe piata exista foarte multe modele de ventilatoare pentru baie trebuie sa stii care este modelul de ventilator util pentru a face o achizitie utila din punct de vedere financiar. In vederea stabilirii modelului de ventilator pentru baie potrivit nevoilor trebuie tinut cont de urmatoarele aspecte:

- Puterea de ventilatie a ventilatorului este unul dintre cele mai importante criterii in functie de care trebuie realizata achizitia. Pentru a stabili care este puterea de ventilatie pe care trebuie sa o aiba ventilatorul trebuie avut in vedere dimensiunile baii. In cazul in care acestea sunt mari este logic ca si puterea ventilatorului trebuie sa fie mare. Acest lucru nu inseamna ca daca ai o baie de dimensiuni mici si ventilatorul trebuie sa fie obligatoriu de putere mica. Pentru a avea un sistem de ventilatie cat mai eficient este recomandata achizitionarea unui ventilator cu o putere mai mare chiar si in cazul in care baia este de dimensiuni mici.
- Functiile cu care este dotat ventilatorul pentru baie. Varietatea foarte mare de modele de ventilatoare pentru baie existente in momentul de fata pe piata de profil face ca aceste dispozitive sa fie din ce in ce mai performante. Asa se face ca in acest moment exista ventilatoare dotate cu senzor pentru umiditate, senzor de miscare sau cu jaluzele automate. Aceste dotari sunt iimportante pentru eficienta ventilatorului motiv pentru care este recomandat ca aceste dotari sa existe pe modelul de ventilator pentru baie achizitionat.
- Nu in ultimul rand, perioada de garantie este un alt factor in functie de care trebuie realizata achizitia. Un produs de calitate cu siguranta ca va avea o perioada de garantie mare motiv pentru care atentia clientilor trebuie sa se indrepte catre ventilatoarele pentru baie care au o durata de garantie mare.
In concluzie, eficienta unui sistem de ventilatie depinde intr-o mare masura de tipul de ventilator pentru baie utilizat. Avand in vedere ca ventilatia este extrem de importanta este recomandat ca ventilatorul achizitionat sa fie de cea mai buna calitate, cateva sfaturi cu privire la modul in care poate fi achizitionat un astfel de ventilator fiind oferite in cadrul acestui articol.
Featured
România mizează pe candidatura lui Dacian Cioloș la conducerea Francofoniei
Președintele Nicușor Dan va participa, în 15 și 16 noiembrie, la Summitul Francofoniei de la Phnom Penh. Pentru România, reuniunea are o miză diplomatică importantă: obținerea sprijinului statelor membre pentru candidatura lui Dacian Cioloș la funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
53 de state, o agendă axată pe pace
Cea de-a 20-a ediție a summitului îi va reuni pe liderii celor 53 de state membre cu drepturi depline ale OIF. Tema reuniunii, „A reinvesti în pace pentru o prosperitate comună și o stabilitate durabilă”, pune accentul pe cooperarea internațională și pe consolidarea stabilității.
Cioloș, în cursa pentru mandatul 2027–2030
Fost premier al României și fost comisar european, Dacian Cioloș candidează pentru funcția de secretar general al Francofoniei în perioada 2027–2030. Candidatura sa este prezentată ca o oportunitate pentru România de a-și spori influența în comunitatea francofonă și de a aprofunda relațiile cu statele membre.
Planul propus de Cioloș urmărește relansarea și dezvoltarea organizației. O Francofonie mai activă ar putea extinde cooperarea în mai multe domenii, inclusiv în educație și mediul academic, cu beneficii deosebite pentru tineri.
Liderii decid la Phnom Penh
Desemnarea noului secretar general este programată pentru 16 noiembrie, când liderii celor 53 de state membre cu drepturi depline urmează să ia decizia. Rezultatul va arăta dacă România poate obține consensul necesar pentru ca un candidat român să preia conducerea organizației.
Sursa: Administrația Prezidențială.
Featured
Hegseth vrea să ridice operațiunile speciale la rang de putere militară majoră
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, propune transformarea funcției civile care coordonează operațiunile speciale într-un post cu influență comparabilă cu cea a secretarilor armelor militare. Schimbarea ar putea redesena raporturile de putere din interiorul Pentagonului și ar consolida rolul forțelor speciale în planificarea și finanțarea apărării.
Într-un memorandum datat 2 noiembrie și făcut public ulterior, Hegseth susține că resursele alocate operațiunilor speciale nu țin pasul cu misiunile și postura operațională actuală. El cere o schimbare de amploare, menită să întărească poziția acestor structuri în cadrul armatei.
O funcție de subsecretar, cu aprobarea Congresului
Propunerea centrală este ca funcția de asistent al secretarului apărării pentru operațiuni speciale și conflicte de intensitate redusă — ocupată în prezent de Derrick Anderson — să fie ridicată la rangul de subsecretar pentru servicii strategice.
O asemenea modificare ar necesita intervenția Congresului. Hegseth a cerut echipei legislative a departamentului să pregătească propuneri pentru ca legislatorii să poată schimba statutul funcției.
Ideea ca forțele speciale să aibă propriul departament militar a mai fost discutată, însă nu a câștigat susținere consistentă în Congres. În schimb, dezbaterea s-a concentrat în trecut pe consolidarea biroului responsabil de operațiunile speciale și pe acordarea unor competențe suplimentare de achiziții Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al SUA.
Un titlu nou și acces la cercurile de decizie
Până la o eventuală modificare legislativă, Hegseth vrea ca funcția să poarte și titulatura de „asistent al secretarului de război pentru Biroul Serviciilor Strategice”. Este o denumire alternativă, fără efectul unei schimbări oficiale de nume, care ar urma să fie decisă de Congres.
Memorandumul prevede însă și măsuri pe care conducerea departamentului le poate aplica din interior. Biroul ar urma să fie încadrat în categoria „Cod 2” a ordinii de precedență a Pentagonului, ceea ce i-ar conferi, cel puțin formal, un rang comparabil cu al secretarilor serviciilor militare.
Reprezentantul operațiunilor speciale ar trebui să participe la principalele reuniuni de conducere, de la consiliile pentru priorități și buget până la structurile care stabilesc cerințele comune ale forțelor armate și supraveghează programele sensibile.
Personal suplimentar și 45 de milioane de dolari anual
În termen de 60 de zile, biroul ar urma să primească 75 de angajați civili și 25 de membri ai Statului Major Întrunit. Totodată, biroul de control financiar al departamentului trebuie să identifice anual 45 de milioane de dolari din fondurile pentru operațiuni și întreținere, destinate activității curente a structurii.
Planul indică și intenția de a spori investițiile în capabilitățile forțelor speciale. Hegseth cere ca acestea să fie evidențiate distinct în documentele de planificare a apărării și ca modernizarea, înlocuirea platformelor majore și nivelul de pregătire să primească o atenție sporită.
Departamentele militare ar trebui, de asemenea, să sprijine cerințele forțelor speciale atunci când este posibil, inclusiv prin furnizarea de platforme comune și înlocuirea echipamentelor pierdute în luptă.
Cererile de buget, prioritare în planificarea viitoare
Memorandumul le cere responsabililor de buget să identifice posibilități de finanțare în execuția bugetară pentru anul fiscal 2027. În pregătirea bugetului pentru perioada 2028–2032, solicitările de resurse și personal înaintate de Comandamentul pentru Operațiuni Speciale ar trebui tratate drept priorități de prim rang, în limitele misiunilor stabilite de conducerea Pentagonului.
Susținătorii unei finanțări mai mari pentru forțele speciale au cerut în trecut creșteri substanțiale. Chris Miller, fost responsabil pentru domeniul operațiunilor speciale și fost secretar interimar al Apărării în ultima perioadă a primei administrații Trump, a pledat pentru un buget anual de 24 de miliarde de dolari.
Critici privind autoritatea și alocarea resurselor
Kori Schake, expertă în domeniul apărării, și-a exprimat scepticismul față de plan. În opinia sa, Hegseth nu poate modifica de unul singur statutul funcției și nici nu poate garanta finanțarea: ambele decizii depind de Congres și de procesul de alocare a fondurilor.
Schake contestă și direcția bugetară propusă, argumentând că investițiile în forțele speciale sunt deja excesive. Ea a invocat observația mareșalului britanic William Slim că războaiele nu sunt câștigate de grupuri restrânse de militari de elită.
Uncategorized
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026
- Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase
- Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre naționale de excelență în cercetarea medicală, cu bugete alocate de 19,1 milioane de lei
- Cercetătorii UMF „Iuliu Hațieganu” au prezentat mai multe invenții cu potențial de aplicare practică în cadrul Technology Transfer Days 2026
Cluj-Napoca, 12 noiembrie 2026 – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a încheiat, în primele zece luni ale anului 2026, contracte pentru 42 de proiecte de cercetare, cu o valoare cumulată de 198,6 milioane de lei. Proiectele acoperă domenii importante ale medicinei, de la cercetarea bolilor neurodegenerative și cardiovasculare până la dezvoltarea unor noi metode de diagnostic și tratament, inclusiv pentru infecțiile rezistente la medicamente.
Prin aceste proiecte, universitatea își dezvoltă capacitatea de cercetare și participă la inițiative naționale care urmăresc identificarea unor soluții pentru probleme majore de sănătate. O parte dintre cercetări sunt orientate către medicina personalizată, utilizarea inteligenței artificiale și dezvoltarea unor tehnologii care ar putea contribui la diagnosticarea mai rapidă și la îmbunătățirea tratamentelor.
Cercetare pentru boli neurodegenerative, cardiovasculare și infecții rezistente la tratament
Printre proiectele importante din 2026 se numără participarea UMF „Iuliu Hațieganu” la dezvoltarea a trei centre naționale de excelență în cercetare, dedicate unor domenii cu impact major asupra sănătății.
Primul dintre acestea, Centrul Român de Excelență în Neuroștiințe Clinice – NeuRoX, urmărește identificarea unor noi abordări pentru diagnosticarea și tratarea bolilor neurodegenerative, inclusiv Alzheimer. Cercetările vor utiliza tehnologii avansate, precum modele biologice tridimensionale, organoizi cerebrali și inteligență artificială, pentru studierea mecanismelor bolilor și evaluarea unor potențiale terapii.
În domeniul cardiovascular, UMF „Iuliu Hațieganu”este partener în dezvoltarea Centrului de Excelență în Cercetare Avansată Translațională în Boli Cardiovasculare și Neurovasculare – Search-Vasc, care își propune să dezvolte metode mai precise de diagnostic și tratament pentru aceste afecțiuni. Cercetările vizează inclusiv identificarea pacienților cu risc crescut și adaptarea strategiilor terapeutice la particularitățile individuale.
Universitatea participă și la Centrul Național Multidisciplinar de Excelență pentru Combaterea Rezistenței la Tratamentele Antiinfecțioase – ARES, dedicat cercetării infecțiilor rezistente la tratament. Proiectul urmărește dezvoltarea unor noi compuși cu potențial terapeutic și a unor metode de diagnostic rapid, într-un context în care rezistența microorganismelor la medicamente reprezintă o provocare importantă pentru sistemele de sănătate.
Cele trei proiecte sunt dezvoltate în parteneriat cu universități, institute de cercetare și instituții medicale din România, iar implementarea lor se desfășoară până la sfârșitul anului 2030. Bugetele alocate UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca în cadrul acestora însumează aproximativ 19,1 milioane de lei.
„Investițiile în cercetare sunt esențiale pentru dezvoltarea medicinei și pentru capacitatea universităților de a contribui la rezolvarea unor probleme importante de sănătate. Proiectele în care suntem implicați ne permit să dezvoltăm colaborări cu instituții de cercetare și centre medicale, să utilizăm tehnologii avansate și să susținem activitatea unor echipe interdisciplinare. Ne interesează în mod special cercetarea care poate genera rezultate cu aplicabilitate medicală, de la metode mai precise de diagnostic până la noi abordări terapeutice. Un obiectiv important este ca rezultatele obținute în laboratoare să poată fi dezvoltate și valorificate, astfel încât să contribuie, în timp, la îmbunătățirea îngrijirii pacienților”, spune prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Invențiile cercetătorilor UMF „Iuliu Hațieganu”, prezentate în cadrul Technology Transfer Days 2026
O parte dintre rezultatele activității de cercetare a universității au fost prezentate în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days, organizat în perioada 29–30 octombrie 2026. Evenimentul a reunit cercetători, reprezentanți ai mediului economic, investitori și instituții implicate în susținerea inovării, cu scopul de a facilita transformarea descoperirilor științifice în tehnologii și soluții aplicabile.
Printre invențiile și proiectele prezentate pentru care au fost obținute brevete sau au fost depuse cereri de brevet se numără:
- metode de detectare a bacteriilor Escherichia coli și Pseudomonas aeruginosa, inclusiv prin testare pe teren;
- un pansament sub formă de film, care aderă la piele și este conceput pentru protejarea și regenerarea acesteia;
- geluri cu peptide, dezvoltate pentru remineralizarea și regenerarea smalțului dentar;
- metodă de evaluare a răspunsului la mai multe terapii, prin analiza unor molecule numite microARN-uri;
- un senzor flexibil pentru detectarea, în transpirație și salivă, a unor substanțe implicate în inflamație;
- membrană cu proprietăți de autodezinfecție, activate prin stimulare optoelectrică;
- metodă de detectare în salivă a unor substanțe implicate în glicare, procesul prin care zaharurile se leagă de proteine sau de alte molecule din organism.
Technology Transfer Days 2026 a inclus și Salonul Alianței Universitare G6-UMF, dedicat prezentării rezultatelor cercetării din universitățile medicale membre. Programul a fost completat de sesiuni susținute de reprezentanți ai OSIM, ADR Nord-Vest și ai mediului investițional, dedicate protejării invențiilor, accesului la finanțare și dezvoltării colaborărilor cu industria.
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




