Actualitate
Regizarea imploziei Guvernului
Nu este deloc exclus să ne apropiem de un moment extrem de interesant. Pe care l-am prognozat ca scenariu posibil. Și anume ca majoritatea PSD plus ALDE să se ejecteze de la guvernare. Și să-și regizeze această ieșire ca și când Executivul a căzut fiindcă nu mai are suficentă susținere parlamentară. Momentul ar putea fi chiar remanierea extinsă.
A fost anunțată, mai mult sau mai puțin oficial, remanierea extinsă a Guvernului Dăncilă. Pe lista neagră sunt câteva piese grele ale Executivului. Rovana Plumb, Natalia Intotero, Ana Birchall și chiar Teodor Meleșcanu. Ca să nu mai vorbim despre Tudorel Toader, care e cap de serie. Remanierea are loc pe fondul cel puțin aparent al unor tensiuni care s-ar fi instalat în relațiile dintre Virica Dăncilă și Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, ALDE se inflamează, fără a recunoaște acest lucru în mod explicit, la ideea scoaterii din Guvern a lui Tudorel Toader. Deși acesta nu se află acolo pe algoritmul ALDE. Dar se discută și despre Teodor Meleșcanu. Care ar putea fi sancționat din cel puțin trei motive. 1). Nu a finalizat în niciun fel solicitarea șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, de rechemare din post a lui George Maior. 2). Nu a reacționat suficent de rapid și de ferm la atacurile ambasadorilor UE asupra politicilor guvernamentale din România. 3). Nu face presiuni asupra președintelui Klaus Iohannis în scopul numirii noilor ambasadori propuși de Guvern, cel mai important dintre aceștia fiind viitorul ambasador al României în Israel.
Așadar iată că se adună suficiente motive și suficiente ținte pentru o remaniere extinsă a Guvernului. Se știe însă că președintele Klaus Iohannis va pune și de această dată talpă atât revocării unor miniștri cât și numirii altora. O remaniere făcută prin intermediul Palatului Cotroceni ar azvârli România într-o nouă criză politică de mari proporții. Pe care până la urmă ar deconta-o și majoritatea pusă în imposibilitatea de a acționa promt. Și cu toate acestea se vorbește insistent de o remaniere rapidă. Adică până la europarlamentare. Ceea ce nu cred că se va întâmpla. Atâta timp cât România își exercită încă mandatul președinției rotative a UE.
Prin urmare, deși este lansată ipoteza unei remanieri extinse rapide, o asemenea schimbare de macaz nu se va putea petrece, obiectiv vorbind, decât imediat după europarlamentare. Și aici ajungem la fondul chestiunii. A unui scenariu plauzibil cu efecte pe termen lung. Și cu bătaie la prezidențiale, dar și la localele și parlamentarele din anul viitor.
Pentru a nu ajunge din nou la mâna lui Klaus Iohannis, majoritatea este obligată să recurgă la formula restructurării Guvernului prin intemediul Parlamentului. Ceea ce îl scoate total din cărți pe Klaus Iohannis. În shimb, o remaniere extinsă, însoțită de o restructurare operate prin Parlament presupun certitudinea unei majorități. Pentru a avea o majoritate certă, este necesară îndeplinirea câtorva condiții. 1). Până atunci, Pro România să nu mai recruteze ali parlamentari PSD. 2). Să nu existe trădări de ultim moment, în sensul sustragerii de la vot sau chiar a unui vot împotriva noii formule guvernamentale.3). Să existe o înțelegere perfectă în ceea ce privește pași care trebuie făcuți între PSD și ALDE. 4). Să funcționeze înțelegerile cu grupurile minorităților naționale altele decât cea maghiară și mai ales o înțelegere fermă cu UDMR. 5). Să nu existe vreun ordin pe unitate pe care ofițerii acoperiți din PSD sau ALDE sau UDMR sau de la minorități să nu aibă încotro și să fie nevoiți să-l execute.
Ceea ce este grav e că toate aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ. Numai astfel o majoritate extrem de fragilă poate asigura o remaniere extinsă prin restructurarea Guvernului. Realist vorbind, Liviu Dragnea nu mai este deloc sigur că poate face în compania ALDE toți acești pași, fără să cadă de pe sârmă. Și astfel, ipotetic cel puțin, se naște scenariul autoejectării de la guvernare. Cum ar spune copiii din fața blocului, PSD și ALDE se vor face că sunt bătuți. Pentru a trece în opoziție, fără a crea sentimentul că au făcut-o cu intenție. Și dacă se întâmplă, asta se întâmplă imediat după europarlamentare. Și cu condiția ca rezultatele celor două partide să fie, dacă nu excelente, în orice caz bune. Astfel încât frontul anti-PSD să fie să fie sub aspect electoral frăgezit în continuare.
PSD și ALDE au acumulat suficiente resurse pentru a face față bătăliei politice până la sfârșitul anului viitor. În toate deconcertatele și-au instalat atât de mulți oameni de încredere, încâ eventualele defectări nu vor produce pagube iremediabile. Un Guvern al actualei opoziții, oricât de rapid și de bine ar fi încropit, va fi incapabil să dizloce într-un termen atât de scurt – și mă gândesc în primul rând la alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an – întreg frontul PSD insinuat în aparatul de stat central și local. Există oricum o forță inerțială a puterii, care nu poate fi anulată într-un timp record. Prin urmare, indiferent ce Guvern va putea instala Klaus Iohannis, acel Guvern va fi castrat cel puțin parțial și nu va putea funcționa decât tot cu sprijinul parlamentarilor PSD și ALDE.
Bătălia politică în alegeri este mult mai ușor de dus pentru opoziție, cu condiția ca aceasta să dețină încă în mod mascat suficientă putere. Și tocmai de aceea un bun strateg cum este Liviu Dragnea, în echipă fiind cu un politician experimentat cum e Călin Popescu Tăriceanu, ar putea gândi și pune la cale o asemenea autoejectare bine montată de la Palatul Victoria. PSD și ALDE, mai ales în condițiile în care vor obține rezultate bune la europarlamentare, se vor putea astfel reîncărca rapid electoral, pentru a ataca celelalte runde de alegeri și în special prezidențialele. Dintr-o dată, printr-o singură lovitură de acest fel, retorica electorală a PSD și ALDE și-ar dubla practic plaja, în timp ce forța atacurilor lui Klaus Iohannis și a celorlalte partide din opoziție s-ar diminua vizibil, întrucât zi de zi, la guvernare venind, ar trebui să se apere.
Repet faptul că acest scenariu este ipotetic. Dar este perfect fezabil. Iar dacă în laboratoarele extrem de discrete PSD și ALDE se pregătește o asemenea lovitură, atunci, atenție, este de înțeles de ce ea nu este împărtășită decât unui număr extrem de mic de inițiați. Pentru a face așa ceva, atunci, rațional vorbind, partidul și electoratul trebuie utilizate exclusiv ca o uriașă masă de manevră.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
Actualitate
Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă
Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.
Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc
Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.
Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.
Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.
IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.
HawkGuard: interceptare fără explozibili
IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.
HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.
Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.
HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.
Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră
Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.
Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.
Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.
Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.
Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.
Actualitate
Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026
Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.
Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.
Un câine de asistență întâmpină vizitatorii
Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.
Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană
Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.
Vehicule electrice și muniție de artilerie
Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.
Supraveghere și drone cu decolare verticală
AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.
Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.
Anvelope pentru Lună și optică pentru arme
Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.
Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 3 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.




