Din ce în ce mai multe semnale vin din direcția majorității PSD plus ALDE. Încă ele sunt contradictorii. Frecvența acestora însă mă determină să iau în considerare scenariul conform căruia PSD intenționează să procedeze în așa fel, încât să i se facă vânt de la guvernare. Și să treacă cu arme și bagaje în opoziție. Cu sau fără ALDE. Iar în opoziție să se reîncarce electoral. Pentru a lua apoi la finele anului viitor din nou puterea. Nu ar fi pentru prima dată când se întâmplă așa.

Așa cum s-a dovedit, ieșirea la un moment dat și în anumite condiții de la guvernare este o mișcare extrem de profitabilă. Ca orice partid, PSD, exercitând prea mult timp puterea la nivelul administrației centrale, se erodează. Și riscă la alegeri să primească un vot negativ, nu atât din partea electoratului său captiv, ci din partea alegătorilor vulnerabili. Cum sunt de exemplu cei care, după ce au simțit pe pielea lor contraperformanțele guvernării Cioloș, au votat masiv la ultimele alegeri parlamentare cu PSD. Să trecem în revistă dezavantajele și avantajele unei asemenea operații.

Retragerea de la guvernare, dat fiind calendarul electoral, nu se poate produce decât între momentul europarlamentarelor și cel al alegerilor prezidențiale. La scurt timp după europarlamentare, PSD, dacă intenționează acest lucru, va trebui să părăsească Palatul Victoria, simulând că este împins afară printr-o moțiune de cenzură. Astfel încât să-i rămână timp suficient, până la alegerile prezidențiale, pentru a se relansa din punct de vedere electoral. Ceea ce înseamnă că rămâne în opoziție, conform acestui scenariu, mai mult decât a guvernat Dacian Cioloș. Circa un an și jumătate. Un timp care pare extrem de lung. De fapt, un interval scurt, dacă ne gândim la ce poate face și la ce nu poate face în tot acest timp actuala opoziție, care s-ar trezi peste noapte la putere.

Aparent, PSD plecă de la cașcaval, cum le place unora să se exprime. Aparent nu va mai avea, în tot acest interval, acces la resurse. Și, mai mult decât atât, tot aparent, va avea un handicap, pentru că alții vor fi cei care vor organiza alegerile prezidențiale locale și cele decisive, care sunt alegerile parlamentare. Numai că aparența este extrem de înșelătoare.

Resursele, cum le numesc eu, și cașcavalul, cum este denumit de alții, au câteva componente. Pentru un partid, în mod oficial, resursele constau în banii virați de la bugetul statului, pe de-o parte, în cotizațiile membrilor, pe de altă parte și, în al treilea rând, în donații. Sumele alocate de la buget au crescut de 20 de ori și, prin urmare, sunt și rămân extrem de consistente pentru partidul care are de la distanță cea mai mare reprezentare în Parlament. La acest capitol nu se pierde nimic. Chiar și după retragerea în opoziție, așa cum s-a văzut și în alte ocazii, PSD rămâne partidul cu cei mai mulți membri, astfel încât și cotizațiile urmează să fie încasate într-un cuantum relativ egal. La fel se întâmplă și cu donațiile, atâta timp cât mediul de afaceri va ști că PSD poate reveni oricând la guvernare, în condițiile în care, oricum, va continua să dețină cea mai mare parte a puterii locale. Prin primari și prin consilii. Un alt tip de acces la resurse are loc prin intermediul conducătorilor din deconcertate și, în general, prin tot ceea ce înseamnă societăți controlate de stat și în care PSD și-a plasat în funcții cheie oamenii. E greu pentru un guvern instalat peste noapte, încropit prin susținerea unor partide extrem de pestrițe unele în raport cu altele și, mai ales, în timpul a trei campanii electorale, să îi schimbe din mers pe cei mai mulți membri ai consiliilor de adminstrație și pe șefii de deconcentrate, pe managerii unităților teritorial-administrative, fără a încălca legile, care sunt destul de rigide în acest sens și care prevăd parcurgerea unor etape, care necesită timp.

Pentru a guverna, opoziția, după ce a reușit să se opintească în Parlament și să dea jos Guvernul, inclusiv cu sprijinul UDMR, va trebui, date fiind circumstanțele, fie să recurgă la o formulă aparent tehnocrată, cum a fost dezastruoasa formulă Cioloș, fie să elaboreze un complicat algoritm politic, în baza căruia, prin negocieri, să poată alcătui noul Guvern. Păruiala va începe foate repede în momentul în care componenții noului Guvern vor începe să tragă într-o direcție sau în alta.

Cum-necum, actuala opoziție, inconsistentă în ansamblul ei și contradictorie și la nivelul fiecărui partid în parte, ca să nu spun divergentă, va trebui să preia o guvernare al cărui buget, până acum aruncat în aer, se va dovedi în a doua jumătate a acestui an a fi mai degrabă o piatră de moară pentru Executiv decât o platformă de lansare a proiectelor sale. Pentru că toate investițiile sunt întârziate, iar multe dintre ele urmează a fi abandonate. Iar când nu sunt investiții, nu poate să apară valoare adăugată. Inevitabil, ritmul de creștere încetinește, țara se îndreaptă spre deficit, fie și numai pentru că, între timp, au fost crescute pensiile și salariile, iar deficitul atrage după sine măsuri de austeritate, care fac orice Guvern impopular. Iar în timpul alegerilor, acest fenomen este extrem de periculos.

PSD, cu sau fără ALDE în combinație, i-ar oferi opoziției un măr otrăvit sau chiar un cocktail Molotov , care îi poate exploda oricând în față. Fac precizarea cu sau fără ALDE întrucât nu este deloc exclus ca, într-un asemena scenariu, Călin Popescu Tăriceanu să renunțe la proiectul prezidențial în schimbul unei poziții de premier, conștient sau nu că Executivul va fi extrem de vulnerabil.

Vor spune unii, cum au mai spus-o și altă dată, că este periculos să nu fi la butoane când sunt alegeri. Dimpotrivă. Răspunderea modului în care vor fi organizate alegerile urmează să cadă exclusiv în cârca actualei opoziții, iar PSD, în varianta în care va obține rezultate bune sau chiar spectaculoase în cele trei runde de alegeri, nu va putea fi acuzat că ar fi măsluit rezultatele. În realitate, la butoane va fi tot PSD. Pur și simplu pentru că nu miniștrii sunt cei aflați la pupitrul real de comandă în timpul campaniilor electorale. Ci reprezentanții eșaloanelor doi, trei și patru ale administrației publice centrale și locale. Ca să nu mai vorbim de primari, care rămân neclintiți pe poziții. Ori pe aceștia nu are timp niciun Guvern din lume încropit și instalat peste noapte să-i dizloce.

PSD a mai procedat cu succes de două ori la asemenea aparente debarcări de la putere și nu văd niciun motiv să nu încerce și a treia oară. Cu atât mai mult cu cât, cu toată zbaterea opoziției, nu există niciun semn că între liderii acesteia ar exista vreun numitor comun.

Sorin Rosca Stanescu