Actualitate
Andra Botez, preşedinta Curţii de Apel Ploieşti: „Trebuie să dăm semnalul că dorim ca justiţia să nu mai fie o problemă a societăţii româneşti!”
Curtea de Apel Ploiești și-a prezentat, în data de 18 februarie 2019, bilanțul activității pentru anul 2018, în prezența președintelui Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul Lia Savonea și a reprezentanților instanțelor arondate CA Ploiești, respectiv judecătoriile și tribunalele din județele Dâmbovița, Buzău și Prahova. Alături de magistrați, la eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Jandarmeriei, Baroului Prahova și un număr important de invitați care au umplut sala Marea Unire din cadrul Palatului Culturii din Ploiești.
Judecătorul Andra Corina Botez, noul președinte ales al Curții de Apel Ploiești a susținut un discurs ieșit din tipare, în care a atacat subiecte sensibile, legate de nevoia instanțelor de a deveni un partener real cu societatea civilă, printr-o mai bună comunicare, prin circumstanțierea măsurilor în ton cu respectarea drepturilor fundamentale, întreaga activitate având drept scop final, în opinia președintelui CA Ploiești, pe lângă împlinirea actului de justiție la un nivel calitativ ridicat, „restabilirea prestigiului justiției care să genereze respect din partea societății civile”, conform celor de la Actualitatea Prahoveana-.
„Ca manager al acestei instanțe, voi menține măsurile bune luate de predecesorii mei, ceea ce reprezintă, în esență, o declarație de continuitate a programului pe care mi-l asum. În perioada în care voi conduce această instanță, doresc să dezvolt un tip de management participativ, să dezvolt spiritul de echipa, implicarea fiecărui membru al organizației în acțiunile menite să ducă la îndeplinirea obiectivelor. Se impune delegarea de competențe în paralel cu creșterea responsabilității fiecăruia. Iar barometrul acestui fapt îl reprezinta rezultatele anuale pe care le obținem. Este nevoie de o atitudine de devotament față de obiectivele instanței, de dorința de a face lucrurile bune. Am în vedere ca noi toți să reușim să realizăm o activitate capabilă să restabilească prestigiul justiției și care să genereze respectul din partea societății civile. Fără o bună comunicare cu societatea civilă, fără o circumstanțiere a măsurilor raportat la respectarea drepturilor fundamentale – și nu numai – ale cetățenilor, activitatea noastră este lipsită de calitate”, a declarat judecătorul Andra Corina Botez, președintele Curții de Apel Ploiești.
Date statistice: volumul total de activitate la nivelul instanţelor
Curtea de Apel Ploieşti a înregistrat în anul 2018 un volum de activitate de 14.286 cauze (3.897 dosare în stoc la 01.01.2018 la care se adaugă 10.389 dosare intrate în cursul anului 2018), faţă de 13.764 cauze înregistrate în anul 2017 (2.455 dosare în stoc la 01.01.2017 la care se adaugă 11.309 dosare intrate în cursul anului 2017). Prin urmare, vorbim în anul 2018 de o creştere a volumului de activitate cu 3,79% faţă de anul 2017, creştere datorată intrării în anul 2018 cu un stoc mai mare de dosare decât în anul precedent, se specifică în raportul prezentat.
În ceea ce priveşte Tribunalul Prahova şi cele 5 judecătorii arondate, volumul de activitate în anul 2018 a înregistrat o scădere de la 98.611 de cauze în anul 2017, la 90.521 cauze în anul 2018, respectiv de 8,20%. În cazul Tribunalului Buzău şi al instanţelor arondate, volumul de activitate a scăzut de la 48.226 de cauze în anul 2017, la 47.534 cauze în anul 2018, respectiv cu 1,43%. Volumul de activitate al Tribunalului Dâmboviţa şi al judecătoriilor arondate s-a menţinut în anul 2018, de la 58.216 cauze în anul 2017, la 58.263 cauze în anul 2018.
Comparativ cu tribunalele, volumul de activitate înregistrat de Curtea de Apel Ploieşti în anul 2018 situează această instanţă pe locul al II-lea, un volum mai mare de activitate fiind înregistrat de Tribunalul Prahova (22.782 dosare), Tribunalele Buzău şi Dâmboviţa înregistrând un număr mai redus de dosare (11.476 dosare şi, respectiv 13.248 dosare).
RAPORT COMPLET ACTIVITATE CA PLOIEȘTI 2018 LINK AICI
Președintele CA Ploiești: „Important este ceea ce facem noi pentru sistemul judiciar. Dorim ca justiția să nu mai fie percepută ca o problemă a societății”
„Trebuie să ne asumăm, înainte de toate, faptul că respectul trebuie să fie reciproc. Noi, ca profesioniști ai dreptului în slujba societății trebuie să căutam calitatea în activitate, să dăm societății semnalul că dorim ca justiția să nu mai fie percepută ca o problemă a societății românesti, cu atât mai mult cu cât, azi, sunt adevărate confruntări și enorme tensiuni în acest domeniu. Cred, cu toată ființa mea, că important este acum ceea ce facem noi pentru sistemul judiciar, mai mult decât ce face acesta pentru noi.
Creșterea calității actului de justiție, soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consolidarea activității de formare profesională continuă, unificarea practicii judiciare, asigurarea transparenței actului de justiție nu sunt, asa cum s-ar putea crede, lozinci ale sistemului. Sunt cerințe naturale ale unei bune funcționări a puterii judecătorești, care să asigure un climat social civilizat, supremația legii și echilibrul puterilor, generând finalmente corectitudinea relației stat-cetățean.
Doresc să mulțumesc Consiliului Superior al Magistraturii pentru susținerea constantă acordată activității Curții de Apel Ploiești și instanțelor din circumscripția acesteia și să vă asigur, stimată doamnă presedintă a Consiliului Superior al Magistraturii că in judecatorii Curții de Apel Ploiești aveți un partener onest de discuție și un sprijin în proiectele dumneavoastră pentru bunul mers al justiției”, a declarat judecătorul Andra Corina Botez, președintele CA Ploiești.
Apel către Ministerul Justiției: Vă solicităm sprijinul pentru finalizarea Palatului de Justiție Ploiești. Au trecut 22 de ani de când a început proiectul
„Îmi permit să adresez Ministerului Justitiei mesajul nostru prin care solicităm sprijinul în finalizarea celui de-al doilea obiectiv de investiții ca mărime în justiția din România, Palatul de Justiție Ploiești. Avem nevoie de acest nou sediu. El este o necesitate atât pentru noi cât și pentru cetățenii Ploieștiului, Prahovei, Buzăului, Damboviței”, și-a încheiat discursul președintele CA Ploiești.
Andra Corina Botez, noul președinte al CA Ploiești – 25 de ani de magistratură

Judecătorul Andra Corina Botez a fost aleasă în funcția de președinte al Curții de Apel Ploiești la sfârșitul anului 2018, înlocuindu-l pe judecătorul Adrian Ghiculescu, care a ocupat funcția managerială timp de două mandate. Andra Corina Botez este absolventă a Facultății de Drept – promoția 1994. După absolvire a fost ca judecător la Judecătoria Ploiești, iar din 1999 la Tribunalul Prahova. În anul 2002 devine judecător la Curtea de Apel Ploiești, la vârsta de 31 de ani. (Paul D.).
Actualitate
Blue Origin aterizează cu succes, deschizând calea spre misiuni cruciale de securitate națională
Actualitate
Tipuri de ceară de epilat și avantajele fiecăruia – ghidul tău pentru o piele fină și îngrijită
Epilarea cu ceară este una dintre cele mai eficiente metode de a obține o piele fină și catifelată pentru o perioadă îndelungată. Deși metoda este folosită de zeci de ani, industria cosmetică a perfecționat constant formulele și tipurile de ceară pentru a răspunde diferitelor nevoi ale pielii. Alegerea corectă a cerii nu este doar o chestiune de preferință, ci și o modalitate de a avea grijă de sănătatea pielii și de a obține rezultate cât mai plăcute.
Ceara tradițională – metoda clasică, de încredere
Ceara tradițională este, probabil, cea mai cunoscută formă de epilare. Se prezintă sub formă de discuri sau tablete și se topește înainte de aplicare. Avantajul major al acestui tip de ceară este eficiența ridicată: prinde bine firele de păr groase și rezistente, ceea ce o face ideală pentru zone precum picioarele sau brațele.
Deși necesită puțină practică pentru a fi aplicată corect, rezultatele sunt de lungă durată. Firele sunt smulse din rădăcină, iar pielea rămâne netedă timp de câteva săptămâni. Pentru persoanele care își doresc o epilare clasică, fără compromisuri, ceara traditionala rămâne o alegere excelentă.
Ceara elastică – blândețe și eficiență pentru pielea sensibilă
Inovațiile din domeniul cosmeticii au dus la apariția cerii elastice, o formulă modernă care îmbină eficiența cu delicatețea. Spre deosebire de varianta tradițională, aceasta se aplică într-un strat mai subțire și se îndepărtează fără benzi.
Principalul avantaj al cerii elastice este faptul că se mulează perfect pe piele și prinde chiar și firele scurte sau subțiri, fără a provoca iritații majore. Este recomandată în special pentru zonele sensibile, precum axilele, fața sau zona inghinală. Pentru persoanele cu piele sensibilă sau pentru cele care își doresc o experiență de epilare mai confortabilă, ceara elastica este o alegere inspirată.
Ceara granule – modernă, practică și ușor de folosit
Tot mai populară în saloane și pentru uz casnic este ceara granule, un produs ușor de folosit și de dozat. Se topește rapid și permite aplicarea controlată chiar și pe zone mai mici, ceea ce o face ideală pentru retușuri sau pentru persoanele care nu au experiență vastă cu epilarea.
Avantajul ei constă în versatilitate: poate fi utilizată pe aproape toate zonele corpului, inclusiv pe cele delicate. În plus, fiind disponibilă sub formă de granule, permite topirea exact cantității de produs necesare, fără risipă.
Este o variantă excelentă pentru cele care caută o soluție practică, eficientă și modernă, iar formulele profesionale disponibile pe EpilatPRO.ro garantează un rezultat curat și sigur.
Cum alegi ceara potrivită pentru tine
Alegerea tipului de ceară depinde de mai mulți factori: tipul de piele, zona de epilat și sensibilitatea personală. Dacă te confrunți cu fire de păr groase și rezistente, ceara tradițională îți oferă cea mai mare eficiență. Pentru zone sensibile, ceara elastică este mai blândă și mai confortabilă. Iar pentru un echilibru între practic și eficient, ceara granule rămâne o opțiune ideală.
Nu există o singură variantă „corectă”, ci mai degrabă o alegere adaptată stilului tău de viață și nevoilor pielii. De aceea, multe persoane aleg să combine tipurile de ceară, folosind formule diferite pentru zone diferite ale corpului.
Importanța produselor profesionale
Indiferent de tipul de ceară ales, calitatea produsului joacă un rol esențial. O ceară profesională nu doar că îți oferă rezultate mai bune, dar protejează și pielea, reducând riscul de iritații. Platforme dedicate, precum EpilatPRO.ro, pun la dispoziție o gamă variată de ceruri profesionale – de la ceară tradițională, la formule elastice sau granule – care respectă cele mai înalte standarde de calitate. Alegând astfel de produse, te bucuri de o epilare sigură și eficientă, chiar și acasă.
Alegerea contează pentru frumusețea pielii tale
Epilarea cu ceară rămâne una dintre cele mai sigure și durabile metode de îndepărtare a părului. Fiecare tip de ceară aduce avantaje specifice.
Cu produsele potrivite și o tehnică corectă, epilarea devine mai mult decât o rutină – devine un ritual de frumusețe care îți oferă încredere și confort. Iar atunci când alegi să investești în calitate, cum sunt produsele disponibile pe EpilatPRO.ro, diferența se simte de la prima utilizare.
Actualitate
Ploiești, în fierbere electorală: AUR cere viceprimarul, Mișcarea Noi, Ploieștenii contraatacă, amintind de „tinicheaua” trecutului
Scena politică ploieșteană este din nou animată de o dispută acerbă privind funcția de viceprimar, unde Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își revendică „dreptul” la poziție. Replici tăioase vin din partea Mișcării Noi, Ploieștenii, care denunță pretențiile AUR ca fiind „incorecte și profund lipsite de respect față de votul ploieștenilor”, amintind, totodată, de un mandat anterior controversat al unui viceprimar susținut de AUR.
Controversa „dreptului” la viceprimar: AUR contestă votul ploieștenilor
Într-o recentă conferință de presă, reprezentanții AUR au afirmat public că Mișcarea Noi, Ploieștenii „nu ar avea dreptul să pretindă funcția de viceprimar”, mergând chiar mai departe prin a sugera că „nici scorul primarului Mihai Polițeanu nu ar permite acest lucru”. Aceste declarații au stârnit reacții imediate, fiind percepute drept o tentativă de a submina legitimitatea democratică a contracandidaților.
Realitatea urnelor: Mișcarea Noi, Ploieștenii revendică superioritatea electorală
Mișcarea Noi, Ploieștenii nu a întârziat să contraatace, subliniind că afirmațiile AUR ignoră rezultatele concrete ale scrutinului din 2024. Conform reprezentanților Mișcării, „realitatea votului din 2024 este următoarea: Mișcarea Noi, Ploieștenii a obținut mai multe voturi decât AUR.” Aceștia pun în contrast performanța lor, ca un proiect local apărut cu doar patru luni înainte de alegeri, lipsit de finanțare guvernamentală și de resursele partidelor mari, cu scorul AUR, „în ciuda tuturor acestor diferențe de forță”. Referința la „domnul Axinia” care „știe acest lucru, dar alege să îl ignore” sugerează o cunoaștere internă a cifrelor reale.
Eșecul trecut: Viceprimarul AUR care „a compromis total instituția”
Un argument forte adus de Mișcarea Noi, Ploieștenii vizează istoricul recent al AUR în administrația locală. Aceștia acuză partidul că, „în urmă cu câteva luni, a împins în funcție un viceprimar care a compromis total instituția.” Mandatul respectiv este descris printr-o serie de acuzații grave: „comportament ilegal și abuziv, scandaluri publice, zero soluții, un lung șir de acțiuni împotriva intereselor ploieștenilor și blocaje pentru proiectele benefice pentru oraș.” În lumina acestui „episod rușinos,” pretenția actuală a AUR de a „mai băga o încă o fisă” este calificată drept o sfidare a bunului-simț.
O soluție responsabilă: Mihai Tonsciuc, propunerea Mișcării
În contrast cu acuzațiile aduse, Mișcarea Noi, Ploieștenii vine cu o propunere concretă și considerată „responsabilă” pentru funcția de viceprimar: consilierul local Mihai Tonsciuc. Acesta este prezentat ca „unul dintre cei mai activi, competenți și pregătiți membri ai Consiliului Local,” fiind totodată „cel mai tânăr și pasionat.” Potrivit Mișcării, Tonsciuc deține „experiență, rezultate și capacitatea de a aduce stabilitate și profesionalism într-o funcție esențială pentru administrarea orașului.”
Apelul final al Mișcării Noi, Ploieștenii subliniază nevoia de „oameni serioși, nu de jocuri politice,” și de „reprezentare reală, nu de ‘înțelegeri’ pentru funcții.” Aceștia reiterează angajamentul de a „continua să lupte pentru profesionalism în administrație” și pentru un „nou Ploiești, unul modern și funcțional.”
-
Exclusivacum 4 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 22 de oreReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 5 zileSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 22 de oreEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 22 de oreJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf



