Actualitate
GHITA LOVESTE DIN SERBIA

Cititi plangerea penala facuta de Sebastian Ghita impotriva judecatorului Gheorghe Casandrescu de la Curtea de Apel Ploiesti pentru apartenenta la grup infractional organizat: „Impreuna cu Lucian Onea, Casandrescu a emis un nou mandat de arestare pe numele meu fara a-mi respecta dreptul de a fi citat”. Autoritatile din Serbia au fost socate de anomalia celor doua mandate de arestare dispuse intr-un singur dosar fata de Ghita, precizeaza cei de la Lumea Justitiei.
Astfel cum a anuntat la finalul saptamanii trecute, fostul deputat Sebastian Ghita a depus plangere penala la Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie impotriva judecatorul Gheorghe Casandrescu de la Curtea de Apel Ploiesti, in prezent pensionat. Este vorba despre judecatorul care l-a privat pe Ghita de dreptul la aparare si care a permis ca in dosarul de extradare a sa din Serbia sa fie reprezentat de un avocat din oficiu care, halucinant, a pus concluzii de admitere a cererii de arestare, la ison cu procurorii DNA Ploiesti. De altfel, in plangerea penala depusa luni, 28 ianuarie 2019, fostul deputat Sebastian Ghita il acuza pe judecatorul Casandrescu ca face parte dintr-un grup infractional organizat, format din procurori DNA precum Lucian Onea, Mircea Negulescu si Laura Codruta Kovesi.
In sustinerea acuzatiilor aduse in plangerea penala pe care Lumea Justitiei o prezinta in exclusivitate, Sebastian Ghita il acuza pe Casandrescu ca in mod ilegal urmarit privarea sa de la dreptul de a se apara in fata instantei, in momentul in care a decis sa nu citeze aparatorii alesi ai acestuia, si in schimb, pentru a indeplini procedura si pentru a „acoperi manevra frauduloasa” l-a chemat pe avocatul din oficiu Antonio Enache Parau.
In plangerea sa, Sebastian Ghita subliniaza ca prin aceste tehnici, judecatorul Gheorghe Casandrescu si avocatul Antonio Enache Parau au urmarit obtinerea unei „presiuni suplimentare asupra autoritatilor din Serbia in procesul de extradare”.
Fata de aceasta situatie, Sebastian Ghita solicita audierea judecatorului Gheorghe Casandrescu in cadrul Sectiei speciale, si tragerea la raspundere atat a lui Casandrescu, cat si a avocatului Parau.
Iata fragmente din plangerea lui Sebastian Ghita:
“Audierea domnului Gheorghe Casandrescu, fost judecator in cadrul Curtii de Apel Ploiesti in legatura cu apartenenta sa, in calitate de membru sau complice, la Grupul Infractional Organizat al fostilor procurori DNA Lucian Onea, Mircea Negulescu, Laura Codruta Kovesi. Consider ca in data de 14.04.2017, impreuna cu domnul Lucian Onea, Gheorghe Casandrescu a emis un nou mandat de arestare pe numele meu fara a-mi respecta dreptul de a fi citat.
Acest lucru ilegal faptuit impotriva mea a avut ca scop punerea mea in imposibilitatea de a ma apara sau de a fi reprezentat de avocatii mei alesi.
Mentionez ca in acelasi caz, acelasi judecator si aceeasi grefiera au avut depuse la dosar delegatii ale avocatilor mei, acestia prezentandu-se in 03.04.2017 in fata judecatorului Casandrescu.
Pentru a incerca sa acopere aceasta manevra frauduloasa, a fost chemat din oficiu un avocat numit Parau Antonio Enache.
Cu toate ca art. 91 din Noul Cod de procedura penala cere ca avocatul din oficiu sa asigure o aparare concreta si efectiva in cauza, numitul Parau Antonio a ales sa sustina cererile procurorului Onea cu privire la persoana mea precum si emiterea unui nou mandat de arestare.
Chiar daca legea le cerea judecatorilor Casandrescu si avocatului Parau sa verifice daca in cauza exista avocati alesi de subsemnatul, acestia au ales sa ignore obligatiile legale si sa continue procedura inceputa ilegal.
Consider ca toate aceste ilegalitati au fost facute de ambii participanti la procedura, Gheorghe Casandrescu si Parau Antonio Enache pentru a obtine o presiune suplimentara asupra autoritatilor din Serbia in procesul de extradare ce ma viza”. (Paul D.).
Actualitate
Îngrijorări cu privire la posibile reduceri de finanțare pentru Imageria Comercială a NRO
Actualitate
Nava americană pregătește un viitor USV: Industria este invitată la zilele de discuții pentru Programul “Future Unmanned Surface Vessel”

Inițierea unui nou capitol pentru navele autonome ale Marinei SUA
Marina Statelor Unite pregătește un eveniment important pentru industria navală, urmând să organizeze o zi dedicată discuțiilor despre specificațiile pentru noul program „Future Unmanned Surface Vessel” (USV), conform unui anunț publicat astăzi.
Data și locația întâlnirii
Ziua industriei va avea loc pe 17 iunie, în Washington, DC, și va fi organizată de Biroul Executiv pentru Programe de Vehicule Navale Autonome și Combatante Mici.
Detalii despre caracteristicile USV-ului viitor
Conform solicitării, „programul Future USV va fi o navă autonomă de mare rezistență, capabilă să navigheze în open ocean cu viteze de peste 25 de noduri, fără a fi extrem de sofisticată sau costisitoare”. Vasul va fi construit conform standardelor comerciale și va avea capacitatea de a suporta interfețe, suprafață pentru încărcături și două containere de tip FEU (40 de picioare), fiecare cu o greutate de 80.000 de livre.
Importanța zilelor industriei în procesul de achiziție
Aceste evenimente sunt cruciale, deoarece reprezintă primele semne ale începerii unui proces de competiție pentru contracte valoroase, legate de programelor de bază pentru nave autonome. Participarea industriei la aceste discuții indică intenția Marinei de a avansa cu planurile pentru viitoarele USV-uri.
Dimensiuni și tipologia navei
Deși solicitarea nu specifică în mod clar dimensiunile exacte ale viitorului USV, indicii precum capacitatea de a transporta două containere FEU sugerează o dimensiune similară cu navele existente, precum USV Mariner și navele sale înrudite. Acestea sunt derivate din nave de aprovizionare offshore, cu lungimi între 150 și 200 de picioare, fiind considerate nave USV de dimensiuni medii.
Perspective și controverse privind mărimea și scopul USV-urilor
În ianuarie, contraamiralul William Daly, șeful departamentului de cerințe pentru navele de suprafață, și-a exprimat scepticismul privind ideea inițială de a avea USV-uri de dimensiuni „Medium” și „Large”. În opinia sa, este necesară o singură navă, accesibilă, cost-eficientă și ușor de produs în serie, capabilă să găzduiască cele două tipuri de încărcături previzionate: fie un magazin de muniții de mare capacitate, fie încărcături pentru recunoaștere și monitorizare (ISR).
Controlul asupra programului și opoziția din legislativ
Ca responsabil internal, cunoscut ca N96, Daly are o influență majoră asupra direcției programelor de nave autonome, iar în perioada anterioară, doi legislatori de rang înalt care supraveghează bugetul Pentagonului au cerut Marinei să își reconsidere poziția inițială privind programul de USV-uri mari, temându-se de complexitatea și de dimensiunea acestor nave.
Această întâlnire și dezbatere vor fi decisive pentru direcția de dezvoltare a USV-urilor marinei americane, urmând să contureze specificațiile definitive și strategia de producție pentru viitoarele sisteme autonome de navigație.
Actualitate
Revelații șocante din Moldova: zone întunecate și voturi care dispar misterios

Blocat și în întuneric: voturile din anumite zone au fost resimțite ca fiind falsificate sau manipulatoriu
În ultimele ore, Republica Moldova se confruntă cu suspiciuni grave legate de integritatea alegerilor. Zone precum Ialoveni și Doroști au fost martore la fenomene extrem de suspecte: în aceste localități, voturile exprimate au fost atacate de un “blackout” inexplicabil, lăsând alegătorii și observatorii în întuneric total, atât simbolic cât și practic.
Timp în care sistemul a dezvăluit intenții de manipulare
Potrivit unor surse locale și martori, acțiunea a fost percepută ca o încercare de a disimula rezultatele reale sau de a manipula procesul electoral. În aceste zone, a fost raportat “întuneric”, o expresie folosită pentru a descrie blocajele de curent și oprirea bruscă a sistemelor de vot, semn al unui posibil truc sistematic pentru a controla rezultatele finale.
Se întunecă și voturile, și transparența
Aceste incidente au stârnit îngrijorare în rândul cetățenilor și al observatorilor independenți, care susțin că astfel de acțiuni pot fi un semn clar al încercărilor de manipulare masivă, menite să orânduiească rezultatele în favoarea unor interese obscure. În condițiile în care unele zone par să fi fost “scoase din joc”, procesul electoral riscă să fie compromis irevocabil.
-
Exclusivacum 3 zile
Scandalul imobiliar al secolului la Ploiești și București: mafie, escrocherie și impostură pe ruinele Legii!
-
Exclusivacum 2 zile
Poluare suspectă la Coca-Cola HBC Ploiești: Autoritățile, în alertă!
-
Actualitateacum 2 zile
Frauda electorală în Republica Moldova: o criză în plină desfășurare
-
Exclusivacum 4 zile
Un elev de poliție din Câmpina demonstrează curaj și responsabilitate în Târgu-Jiu
-
Exclusivacum 3 zile
Organizarea ilegală a serviciului de permanență la Poliția de Frontieră: un abuz care încalcă drepturile angajaților
-
Exclusivacum 4 zile
Trafic de droguri de mare risc documentat de polițiștii din Cluj: Un bărbat de 33 de ani, arestat preventiv
-
Exclusivacum 2 zile
Sprijinul financiar pentru șefii din Poliție: sporuri de neuro-zi fără activitate operațională?
-
Exclusivacum o zi
Împuternicirea pe funcție: de excepție, aproape regulă în MAI