Este președintele României vinovat? Sau Guvernul? Mi se pare etic să răspundem la întrebarea de ce întârzie adoptarea legii bugetului de stat. De ce proiectul nu a fost prezentat Parlamentului în noiembrie anul trecut, pentru ca legea să poată fi adopată și promulgată în decembrie? Cum de s-a ajuns în situația în care nu vom cunoaște cele mai importante informații despre cum va fi administrată România decât în luna februarie a acestui an? Cine sunt cei responsabili și care sunt consecințele?

La mijlocul lunii decembrie, în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, s-au dezbătut bugetele serviciilor secrete și Ministerului Apărării. A existat un litigiu între președintele Klaus Iohannis și reprezentanții serviciilor secrete, pe de-o parte, și membrii Guvernului, pe de altă parte, legat de sumele care urmau să fie alocate acestor domenii sensibile. Avizul CSAT este obligatoriu, dar, în aceași timp, doar consultativ. Nu s-a dat niciun fel de aviz. S-a decis – și toate părțile au confirmat că decizia a fost de comun acord – ca discuția să fie reluată câteva zile mai târziu. În cele din urmă, tot în luna decembrie, a existat un aviz al CSAT.

Legea bugetului avea cale liberă în Parlament. Dar ce să vezi? Dezbaterile au fost amânate. Și nu doar până la începutul lunii ianuarie. Ci cândva în luna februarie. Ieri, ministrul Finanțelor a declarat senin din studiourile unui important post de televizune de știri că vom avea un buget cândva în luna februarie.
În aceste condiții, este greu, dacă nu care cumva imposibil, ca această amânare, care dă peste cap într-o oarcare măsură economia și îi lasă pe investitori cu ochii în soare și care, în plus, amână sine die marile investiții în infrastructură, să poată fi pusă pe seama cerbiciei președintelui Klaus Iohannis.

Este adevărat, acesta este un protector pe față al serviciilor secrete, chiar și atunci când este limpede că servicilile secrete se întind mai mult decât le este plapuma în materie bugetară. Sau unele dintre ele. Deschizând o scurtă paranteză, voi preciza că a sosit de mult timpul ca oamenii de decizie din țară să se hotărască ce fel de stat urmează să fie România. Un stat al instituțiilor de forță? Dominat de serviciile secrete? Un stat, prin urmare, polițienesc? Sau un stat democratic?

Trebuie luat în calcul Produsul Intern Brut pe cap de locuitor și calculat, în funcție de acest criteriu, bugetul fiecărui serviciu secret, după modelul practicat în Uniunea Europeană sau chiar în Statele Unite, care se află în prima linie a Războiului Rece, dar și a războiului antiterorist. Vor sări în ochi atunci două evidențe. 1). Fiecare cetățean al României sacrifică pentru serviciile secrete o parte extrem de mare din puținul pe care îl are, fără ca asemenea alocări să se justifice. 2). Există un decalaj nepermis de mare, în sens răsturnat, între SIE și SRI, care demosntrează că pentru autorități dușmanul intern, respectiv cetățeanul român este mult mai periculos decât dușmanul extern. Această situație trebuie urgent corectată. Dar să închidem paranteza.

Prin urmare, în a doua parte a lunii decembrie, CSAT-ul a convenit asupra alocărilor din buget pentru serviciile secrete, dar, totuși, bugetul nu a fost depus în Parlament în vederea dezbaterii sale. Și, în continuare, se insinuează, în mod incorect, că președintele Klaus Iohannis este cel vinovat. Dar lucrurile nu stau deloc așa.

Guvernul este cel care, în mod deliberat, a provocat acestă criză a bugetului de stat. Admițând că se aștepta – și nu avea cum să nu se aștepte – la obiecții ale președintelui în cadrul CSAT, dar chiar și fără ca acest element să fi fost avut în vedere, bugetul de stat trebuia finalizat din punctul de vedere al Guvernului, cândva în cursul lunii noiembrie. Dacă s-ar fi întâmplat așa, atunci întârzierea și trimiterea bugetului în anul următor ar fi fost exclusă. Dacă majoritatea PSD plus ALDE și Guvernul au știut că în CSAT ar putea avea loc discuții în contradictoriu, de ce au prezentat bugetul abia în decembrie?

Și de ce, după obținerea avizului, bugetul nu a fost trimis Parlamentului? Răspunsul nu poate fi altul decât faptul, de altfel dramatic, că bugetul nu s-a închis. Cu alte cuvinte, veniturile nu se bat cu cheltuielile prevăzute. Cheltuielile prevăzute nu pot fi diminuate, pentru că cele mai semnificative dintre acestea sunt efectul unor acte normative adoptate pe parcursul anului trecut, iar veniturile nu pot fi mai mari pentru că, în ciuda ritmului de creștere pe care România și-l menține, economia nu duduie. Iar întreg sistemul de încasări este deficitar.

Guvernul a fost prins astfel cu chiloții în vine. Iar consecințele amânării bugetului până cândva în luna februarie, sunt extrem de grave. Vor fi probleme în întreaga administrație publică centrală și locală. Vor fi probleme legate de plata salariilor în primării. Degeaba se spune – și așa și este – că în absența unui buget adoptat se poate merge bine mersi pe bugetul din anul anterior.

Dar ce ne facem că bugetul din 2018 nu se mai potrivește deloc nici cu salarile din 2019, nici cu pensiile din 2019 și cu atât mai puțin cu investițiile preconizate pentru 2019? Și apropo de investiții. Aici consecința este de-a dreptul dramatică. În absența bugetului, nu se poate da drumul la licitații. Când se va da drumul și când aceste lictații vor fi finalizate, va fi cam târziu. Va fi luna mai. Numai bună pentru prima rectificare a bugetului pe anul viitor. Cu alte cuvinte, azi scoatem Legea bugetului, iar mâine rectificăm bugetul. Ei bine, cred că pentru treaba asta sunt oameni care trebuie să răspundă. Și sunt capete care trebuie să cadă.

Sorin Rosca Stanescu