Actualitate
EXPLOZIV/Postaci pe U.M. 0319 Bucuresti – STS/Postacii SSI isi omoara timpul pe facebook/”Capcane” pe siguranta nationala
Situatia pare sa fi scapat cu totul de sub control in sistem, acolo unde lupta purtata pentru pastrarea sau preluarea controlului a ajuns una mai murdara decat oricand. Pentru ca este de-a dreptul halucinant ca, folosind tehnica din dotare, ofiteri superiori sa foloseasca IP-uri securizate de Serviciul de Telecomunicatii Speciale nu doar pentru a intretine campanii de amenintari care au depasit de mult „linia rosie” a penalului, dar chiar sa-si ameninte in spatiul public superiorii, sefi de servicii secrete aflati in functiune, cu eventuale dezvaluiri privind orientarea homosexuala a acestora !

In timp ce alti SPP-isti muncesc de le ies ochii, postacii SSI isi omoara timpul pe facebook
Iar dupa cum dovedesc primele verificari facute deja de organele competente in acest caz fara precedent, la mijloc ar putea fi vorba chiar de un veritabil santaj cu iz mafiot, ale carui ite duc inclusiv la ofiteri din cadrul Sectiunii de Siguranta Interna a SPP, de la U.M. 0163 H. Care, la doar cateva ore dupa schimbarile operate la varful organigramei Serviciului de Protectie si Paza de catre generalul Lucian Pahontu, probabil nemultumiti ca nu le-au iesit cartile cum sperau, ar fi recurs la un atac murdar in spatiul public, pe canale securizate de catre U.M 0319 Bucuresti din cadrul Serviciului de Telecomunicatii Speciale! Ajungandu-se astfel la situatia halucinanta ca adjuncti ai SPP sa fi catalogati drept „fetite” sau „domnisoare” si sa fie amenintati voalat cu posibile dezvaluiri privind legaturile homosexuale ale acestora!


Fara a sti insa ca monitorizarea stricta, in ultimele saptamani, a campaniei de amenintari morbide si cu iz interlop purtata cu „mijloacele specifice” si tehnica din dotarea unui anume serviciu secret au dus nu doar la identificarea ofiterilor care continua sa recurga la astfel de actiuni ilegale de politie politica de cea mai pura esenta stalinista, dar si la sesizarea organelor competente. Insa dincolo de aceste ”mizerii” operate cu apelarea la aparatura si mijloacele tehnice aflate la dispozitie tocmai pentru contracararea unor astfel de amenintari mafiote, care fac deja apanajul procurorilor militari, tinand cont de statutul celor implicati, incercarea de santajare a unor generali care fac parte din conducerea unuia dintre cele mai importante servicii secrete ale tarii nu avea cum sa nu atraga atentia altor structuri contrainformative abilitate in domeniul sigurantei nationale. Fie si pentru simplul fapt ca dezvaluirea in spatiul public, beneficiind de securizarea oferita de STS a unor astfel de posibile vulnerabilitati a chiar unui adjunct al SPP nu are cum sa nu ingrijoreze, mai ales ca informatiile au trezit, prin intermediul acelorasi structuri si interesul agentiilor guvernamentale cu care avem parteneriate strategice. Mai ales ca nu este vorba de simple barfe la un sprit, si de informatii atent „diseminate” in spatiul public, prin canale specifice, cel mai probabil de conducatori ai chiar structurii de protectie interna din cadrul serviciului secret!

Ultimele decizii ale generalului Pahontu, atacate murdar de unde se astepta mai putin
Tinand insa cont atat de abjectia acestor atacuri, cat si pentru a nu impiedica bunul mers al anchetei in aceasta faza nu vom publica probele sau identitatile celor implicati, mai ales ca acestea se afla oricum la dispozitia celor interesati. In schimb, consideram absolut necesar ca actuala conducere a Serviciului de Protectie si Paza sa desfasoare propria ancheta interna, tinand cont ca nu este vorba doar de un grav prejudiciu de imagine adus chiar conducatorilor acestei structuri, dar si de conotatiile extrem de grave ale unor sedinte oficiale de prelucrare informativa. In care, dupa cum se poate lesne cerceta, chiar un ofiter al U.M. 0163 H s-a „autodenuntat” in fata a nenumarati colegi stupefiati ca SSI-ul are adrese IP securizate de STS, conturi false pe retelele de socializare, softuri prin care pot sparge serverele altor institutii si astfel pot purta si deturna campanii si distruge destine…
Postaci pe U.M. 0319 Bucuresti – STS
De la bun inceput trebuie precizat ca implicarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale in acest nou scandal pe cale sa zguduie sistemul este una strict tehnica, specialistii generalului Vasilca avand in fisa postului inclusiv administrarea adreselor I.P. a diverse institutii, printre care si cele din sistemul de forta. Deci surpriza mare nu este ca U.M. 0319 Bucuresti din cadrul Serviciului de Telecomunicatii speciale apare in dreptul I.P. – urilor folosite de alte structuri, ci modul in care, folosindu-se de aceasta „acoperire” legala, postacii de la chiar sectiunea de protectie interna a unui serviciu secret duc ”campanii” intense nu doar pentru intimidarea, compromiterea si amenintarea „tintelor” considerate incomode, dar chiar si pentru santajarea propriilor sefi ! Asta cu toate ca, spre cinstea lor, alti ofiteri ai aceleiasi structuri au refuzat participarea la astfel de operatiuni ilegale si cu atat mai grave cu cat sunt efectuate sub „acoperirea” unui serviciu secret…
”Capcane” pe siguranta nationala
Cum insa verificarile sunt floare la ureche, cu singura conditie sa nu fie facute chiar de catre suspecti, ramane de vazut „justificarea” oferita de cei care pe de o parte jura loialitate absoluta sefilor SPP iar pe de alta parte ii fac in public „fetite” si ”domnisoare”. Ca doar nu o fi ca in bancurile cu militienii care trimisi de sefi la vanatoare de homosexuali in Parcul Operei au fost gasiti de acestia prin boscheti, cu pantalonii in vine, sub pretextul ca „pun capcane…”. Lasand insa gluma la o parte, nu trebuie uitat ca autorii ar putea fi tocmai ofiteri de protectie interna, in al caror profesionalism se afla reusita misiunilor si uneori chiar vietile colegilor care actioneaza sub acoperire. Asta ca sa nu mai implicam si demnitarii in toata aceasta poveste… Si daca pentru ca s-au trezit cu un nou supervizor pe cap, unul pe care nu au reusit sa-l „documenteze” in ciuda eforturilor depuse au ajuns sa dinamiteze nu doar stabilitatea serviciului, dar si relatiile interinstitutionale sau internationale pe care cei acuzati le intretin conform fisei postului, atunci ce se va intampla daca, de exemplu, „postacii” SSI se cearta pentru un loc de parcare cu un ofiter acoperit ? Il „fac” public pe IP-uri securizate de STS…? Pana atunci insa, prioritatea absoluta o reprezinta clarificarea asigurarilor date de ofiteri ai acestei structuri, in chiar cadrul sedintelor informative oficiale cum ca ar avea la dispozitie softuri special achizitionate, prin care pot sparge serverele altor institutii si se pot conecta astfel in mod ilegal la diverse „surse informative”, fara stiinta acestora. Si fara mandatul judecatoresc obligatoriu, bineinteles! Iar daca protectia interna are probe privind homosexualitatea ”obscura” a chiar unor adjuncti ai SPP, atunci ar face bine sa le puna la dispozitia conducerii serviciului, fiind vorba, indiscutabil, de o vulnerabilitate reala in ”mapa profesionala” a acestora. Dar daca nu, atunci sa prezinte barem rapoarte informative prin care sa precizeze de unde provin ”ponturile” privind existenta „fetitelor” de la varful SPP, mai ales ca este vorba de generali neimplicati in niciun scandal public pana acum sau daca nu cumva le-au inventat doar pentru a-i santaja. Sau de suparare ca altii au primit functiile ravnite…(Catalin Tache).
Actualitate
Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic
Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.
O tranziție orchestrată la nivel înalt
Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.
O carieră construită pe expertiză tehnică solidă
Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.
Un pilon al securității și eficienței federale
Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 3 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă




