Anchete
EXCLUSIV/NOI PROBE INCENDIARE/FAMILIA BADARUTA DIN HARSOVA “PARADITA” DE “CARACATITA’’ JUSTITIEI DIN CONSTANTA PE PROBE FALSIFICATE IN DOSARUL 440/36/2017 DE LA CURTEA DE APEL CONSTANTA
Tudorel Toader s-a aflat marti la Constanta, avand intalniri cu prefectul judetului, cu conducerea Curtii de Apel Constanta si cu conducerea Penitenciarului Poarta Alba.
In timpul Conferintei de Presa, la rugamintea celor de la Incisiv de Prahova ai caror reprezentanti se aflau la Tribunalul Harsova, jurnalistul Mihai Caldararu, directorul Micnews.ro a inmanat Ministrului Justitiei MEMORIUL intocmit de familia BADARUTA din HARSOVA cu privire la ilegalitatile la care a fost supusa aceasta si la neregurile grave cu natura penala derulate la nivelul Curtii de Apel Constanta in dosarul 440/36/2017 in care sunt judecati pe probe false si se incearca condamnarea in mod ilegal.

Cu privire la Memoriul primit, Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat ca doreste realizarea unei evidente a persoanelor care au fost anchetate si arestate, iar ulterior achitate pentru a sti in acest mod cati romani au suferit pe nedrept, precizand ca nu ar fi lipsit de interes sa cunoasca si numele procurorului care a anchetat persoana respectiva.
„Probabil ca va veni vremea in care sa vedem o evidenta riguroasa a celor care au fost anchetati, arestati, detinuti eventual si ulterior achitati necondamnati. Sa stim si noi un tablou al romanilor care au suferit pe nedrept.
Nu stiu daca vom realiza sau nu, dar poate nu ar fi lipsit de interes sa stim si faptul ca X a fost tinut in ancheta trei ani de zile, eventual trimis in judecata, eventual arestat, de catre procurorul Y”, a spus Tudorel Toader.
Sa stim cine a facut ancheta!
„Poate nu e lipsit de interes sa stim si noi de ce pe unul care fura il punem la zid si spunem ca asta e condamnat si cutare si cutare si dupa aceea el e nevinovat. Ne pare rau, iti dam despagubiri, du-te la CEDO, iti dau aia de la CEDO, vezi daca nu facem o intelegere si o semneaza ministrul Justitiei si scoatem procesul de pe rol, ii dam 2-3 mii de euro, la revedere.
Credeti ca trei mii de euro acopera suferinta a trei ani de puscarie nemeritata? Categoric, nu. Si atunci de ce il punem la zid, a furat, e infractor, e cutare, e cutare, e grav, e foarte grav, dar ala care a facut represiunea asta nedreapta nu trebuie sa-l stim si pe ala? Poate va veni vremea cand lucrurile se vor limpezi…Nu e nevoie de legiferare, e foarte simplu, statistic”, a explicat Tudorel Toader.
Mentionam ca, la sfarsitul conferintei de presa, Badaruta Alexandra a stat de vorba personal cu Ministrul Justitiei pe baza Memoriului inaintat si a solicitat “dreptate si luarea masurilor legale care se impun”.
Mafia “gulelor albe” din justitia din Constanta poate inca isi vor permite sa zambeasca la acest demers, avand in vedere competentele stricte ale ministrului Tidorel Toader dar ii sfatuim sa fie mai rezervati avand in vedere ca, anterior vizitei acestuia in Constanta, Incisiv de Prahova a transmis acestuia si tuturor factorilor abilitati, inclusiv organelor de cercetare penala o solicitare cu probe pentru a se stopa aceste abuzuri si ilegalitati.
Ziarul Incisiv de Prahova CONTIUNA seria dezvaluirilor si va prezinta mafia din justitia Constanta, in care o familie este distrusa pe baza de probe falsificate de un procuror celebru (care are peste 40 de plangeri penale si/sau administrative la Inspectia Judiciara pe numele sau), de un avocat celebru (fost comandant de Politie din judet) si de „agaricii” din justitie care inchid ochii la Cerificate Medico-Legale si declaratii false date sub juramant.
Astfel, numai in justitia si mafia din Constanta poti deveni din parte vatamata in faptuitor si sa fii condamnat pe baza de probe falsificate cand reclamantii falsi au legaturi de prietenie cu procurorul celebru si avocatul militian, legaturi tipice crimei organizate.
Mentionam ca, in dosarul 440/36/2017 DE LA CURTEA DE APEL CONSTANTA s-a ingradit dreptul la aparare al inculpatilor si la un proces echitabil.
Reamintim cititorilor ca, inculpatii din acest dosar sunt, in fapt, victimele reale, fapt confirmat, ATENTIE, intr-un rechizitoriu aflat pe rolul Tribunalului Harsova, unde reclamatii din dosarul 440/36/2017 DE LA CURTEA DE APEL CONSTANTA sunt trimisi in judecata ca inculpati!!!
Deci, doua rechizitorii efectuate de doua organe de cercetare penala, faptele fiind savarsite in aceleasi imprejurari de timp si loc, existand conexitate intre ele, cu doua solutii diametral opuse.
In rechizitoriul ajuns la dosarul 440/36/2017 DE LA CURTEA DE APEL CONSTANTA existand declaratii false si/sau alte documente false (Certificate Medico-Legale dubioase, etc) si in rechizitoriul de la Tribunalul Harsova unde exista documente si foarte multe declaratii conform cu realitatea.
In pozele atasate v-am aratat cum asa zisa victima, agresata cu toporul sabia, bate…conform declaratiilor mincinoase de la dosar si a certificatelor-medicale false arata la cca 13 zile de la asa zisa agresiune!!!

De asemenea, v-am prezentat in EXCLUSIVITATE o inregistrare audio a cadrului medical de pe salvare care demonstreaza MINCIUNA SI FALSURILE din acest dosar: pretinsa victima avea doar o zgarietura la picior!!!! DECLARATIA DATA IN FATA INSTANTEI!
In numarul de azi va devoalam alte probe, acte oficiale care demonstreaza falsul certificatelor medicale.
Este vorba despre un Raport de Expertiza Medicala intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala Constanta si de Nota de Opinie EXPERTALA MEDICO- LEGALA intocmita de expertul in medicina legala, dr Gabriel Gorun.
In ambele se constata faptul ca asa zisa victima nu a facut obiectul unei altercatii cu sabie, topor, bate neprezentand decat simple zgarieturi (probabil de la o cazatura si/sau de la saritura gardului cu sarma ghimpata cand a “spalat putia” cand a auzit ca vin organelle de politie solicitate de familia BADARUTA la 112 cand au fost atacate in curtea propie.
Astfel ne explicam falsurile emise la aceeasi data de medicul legist pentru presupusa victima: in procesul verbal 55 de zile de ingrijire medicala ca sa apara un alt document emis in aceeasi zi, cu 80 de zile de ingrijiri medicale. Se deduce ca, MAFIOTII sunt si PROSTI, nici macar falsurile nu le pot efectua cu “cap”.

DE MENTIONAT este faptul ca, Raportul de Expertiza Medicala intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala Constanta si Nota de Opinie EXPERTALA MEDICO- LEGALA scot in evident FALSURILE din Certifiactul Medico-Legal si din Raportul de constatare medico-legal nr 4154/363/A emis de SJML Constanta la data de 13.10.2015, confirmand in totalitate dezvaluirile noastre.
Spicuim pentru dumneavoastra cateva constatari ale acestor falsuri, falsuri pentru care familia BADARUTA a fost retinuta, arestata si condamnata in prima instanta la 8 ani cu executare de mafia “robelor” din Constanta:
1. Raportul de constatare este incheiat si redactat avand data de 13.10.2015 , in conditiile in care in cadrul partii descriptive din acesta sunt mentionate iterative elemente medico-legale de EXAMINARE DIRECTA CLINICA a pacientului din data de 14.10.2015.
Frumos, nu?
2. Nerespectarea metodologiei de documentare a RCMI cu acte medicale (absenta solicitarii si examinarii filmelor radiologice in dinamica, a buletinelor de analiza bio-umorala, absenta consemnarii datelor din foaia de observatie) ce au condus probabil la concluzii insufficient sustinute sau ERONATE (unele contrazise FLAGRANT) de documentatia inaintata).
3. FOLOSIREA UNOR RESURSE DE DOCUMENTARE IN AFARA NORMELOR LEGALE ACCEPTATE
4. APRECIEREA TOTAL ERONATA A GRAVITATII LEZIUNILOR TRAUMATICE PRIN INDICELE “ZILE DE INGRIJIRI MEDICALE”, FLAGRANT EXAGERATA, IN AFARA CRITERIOLOGIEI MEDICO-LEGALE, IN CADRUL RCML!!!
5. VALORIFICAREA IN CADRUL RCML A UNUI DIAGNOSTIC INSUFICIENT PENTRU SUSTINEREA PUNERII IN PRIMEJDIE A VIETII.
6. APRECIEREA IN CADRUL RCML DE TIP INTEGRATIV UNITAR, ERONAT INSA, A MECANISMULUI LEZIONAL, IN CIUDA EVIDENTULUI POLIFORMISM.
7. ABATERI METODOLOGICE PRIVIND INTOCMIREA RCML
8. NELUAREA TUTUROR DILIGENTELOR NECESARE PENTRU LAMURIREA TUTUROR ASPECTELOR CAZULUI SI A ANALIZARII DISCRIMINATIVE A REPERELOR DIVERGTENTE/CONTRADICTORII, ETC.
Si, cand te gandesti ca pe baza unor declaratii false ale asa ziselor victime care sunt in fapt adevaratii agresori (in dosarul de la Tribunalul Harsova) si pe baza acestor falsuri membrii familiei BADARUTA au fost retinuti, arestati, condamnati in prima faza la 8 ani si se inceraca condamnarea lor de mafia de la Curtea de Apel Constanta care le-au refuzat orice proba si orice cerere in aparare…
Rugam DIICOT – sectia CENTRALA sa intervina in mafia judiciara de la CONSTANTA.
Vom reveni cu dezvaluiri incendiare privind aceasta mafie din Constanta: crima organizata, bani, amenintari, santaje, hartuiri, DNA Central si, normal…procurorul celebru care conduce judetul Constanta, un altfel de „PORTTOCALA” de Constanta, unul mai HIDOS! (Cerasela N.).
Anchete
Dominic Fritz își află verdictul la Înalta Curte pe 18 iunie în dosarul de incompatibilitate ANI
Ultimul termen la ICCJ în procesul primarului Timișoarei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, urmează să afle pe 18 iunie 2026 dacă va rămâne sau nu în funcție, în urma contestației depuse împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care l-a declarat în stare de incompatibilitate.
Potrivit publicației Lumea Justiției, la Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc vineri, 5 iunie 2026, ultimul termen în procesul în care Fritz contestă sentința Curții de Apel Timișoara, instanță care a menținut raportul ANI.
Fritz, prezent la Înalta Curte
Conform aceleiași surse, Dominic Fritz s-a prezentat personal la ICCJ, încercând să-i convingă pe judecătorii instanței supreme să îi admită recursul și să obțină o soluție favorabilă care să infirme constatările Agenției Naționale de Integritate.
Dosarul poartă numărul 699/1/2026 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Magistrații ICCJ au rămas în pronunțare
Completul de judecată format din magistrații Alexandru-Răzvan-George Popescu, Ionel Barbă și Vasile Bîcu a rămas în pronunțare, stabilind data de 18 iunie pentru anunțarea deciziei finale în acest dosar.
Hotărârea ICCJ va avea un impact direct asupra mandatului lui Dominic Fritz la Primăria Timișoara, în condițiile în care o confirmare definitivă a stării de incompatibilitate ar putea atrage pierderea funcției. (irinel I.).
Anchete
Decizie crucială la Curtea Constituțională: OUG 21/2026 privind programul SAFE și reforma administrativă a fost declarată constituțională
Într-un context politic tensionat, magistrații de la București au oferit o victorie neașteptată executivului condus de Ilie Bolojan. Hotărârea validează un pachet masiv de investiții în industria de apărare și modificări administrative profunde, respingând criticile conform cărora un guvern demis nu ar avea legitimitatea de a emite ordonanțe de urgență.
Magistrații CCR resping obiecțiile opoziției și validează pachetul de măsuri pentru securitatea Europei
Joi, 4 iunie 2026, Curtea Constituțională a României (CCR) a tranșat una dintre cele mai disputate spețe juridice ale anului. Cu o majoritate de voturi, judecătorii au respins obiecția de neconstituționalitate formulată de un grup de 53 de deputați împotriva Ordonanței de urgență nr. 21/2026. Această reglementare vizează implementarea instrumentului european „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) și consolidarea industriei de apărare, oferind cadrul legal pentru contracte de înarmare și achiziții publice de anvergură. Conform comunicatului oficial, instanța supremă a constatat că actul normativ respectă legea fundamentală, în ciuda suspiciunilor privind forțarea limitelor constituționale.
Argumentele Curții pentru evitarea blocajelor: Prioritatea maximizării absorbției fondurilor PNRR în anul 2026
Pentru a-și justifica decizia, Curtea a invocat necesitatea imperioasă de a evita pierderea fondurilor europene. Magistrații au stabilit că obiectivele OUG 21/2026 se subsumează unui interes public major: prevenirea blocajelor administrative într-un interval de timp limitat. În motivarea sa, CCR subliniază că sincronizarea calendarului național cu reglementările Uniunii Europene și maximizarea absorbției prin PNRR reprezintă „scopuri legitime” care justifică urgența legiferării. Mai mult, instanța a considerat că măsurile de întărire a capacității administrative la nivel local sunt esențiale pentru implementarea proiectelor de infrastructură și securitate asumate de România pentru anul 2026.
Critici dure din partea publicației Lumea Justiției privind competențele unui executiv demis
În ciuda verdictului favorabil de la Palatul Parlamentului, decizia a stârnit un val de reacții virulente în spațiul public. Potrivit unei analize publicate de Lumea Justiției, hotărârea CCR ar ignora propria jurisprudență și prevederile Codului administrativ, care restricționează dreptul unui guvern demis de a adopta ordonanțe de urgență. Publicația citată acuză Curtea că a făcut abstracție de statutul precar al cabinetului Bolojan în momentul emiterii actului normativ, generând un precedent periculos pentru separarea puterilor în stat. Criticii susțin că invocarea „urgenței” pentru a valida cheltuieli de miliarde de euro în domeniul înarmării reprezintă o deraiere de la rigorile constituționale.
Controlul parlamentar și integrarea europeană: Pilonii validării juridice a programului SAFE
Dincolo de controversele politice, CCR a punctat faptul că instituirea unui control parlamentar prin comisiile reunite asigură celeritatea necesară proiectelor din domeniul apărării, fără a diminua rolul legislativului. Decizia, care este definitivă și general obligatorie, subliniază că adaptarea legislației naționale la Regulamentul (UE) 2025/1106 este în deplin acord cu obligațiile României rezultate din procesul de integrare europeană. Astfel, drumul pentru investițiile masive în securitate rămâne deschis, sub protecția juridică oferită de magistrații constituționali, chiar dacă legitimitatea politică a demersului rămâne un subiect aprins de dezbatere. (Irinel I.).
Anchete
Justiția la terapie intensivă: Al șaptelea strigăt de disperare al CSM către un executiv „surd” la colapsul sistemului
Într-un gest de o gravitate fără precedent, Consiliul Superior al Magistraturii a lansat miercuri, 3 iunie 2026, cel de-al șaptelea apel de urgență din acest an către Guvernul României. Mesajul este unul de o duritate extremă: sistemul judiciar se află în pragul unui „colaps sistemic”, în timp ce puterea executivă este acuzată de politici iresponsabile care subminează statul de drept.
Conform informațiilor dezvăluite de publicația Lumea Justiției, forul suprem al magistraturii somează Palatul Victoria să deblocheze imediat mecanismele de supraviețuire ale instanțelor și parchetelor. CSM solicită imperativ reluarea concursurilor de admitere în magistratură, suplimentarea schemei de grefieri și înființarea posturilor de asistent al judecătorului, măsuri vitale fără de care actul de justiție riscă să devină o simplă formalitate pe hârtie.
Hemoragia de personal: Magistratura între un deficit istoric și blocaje birocratice
Situația resurselor umane a atins cote alarmante. Din cauza blocajelor legislative impuse în ultimii doi ani, recrutarea directă a judecătorilor a fost practic anihilată. În prezent, instanțele românești se confruntă cu un vacuum de peste 800 de judecători, deficitul național apropiindu-se periculos de pragul de 16%.
Deși CSM a transmis încă din luna aprilie un memorandum pentru deblocarea concursurilor, Guvernul refuză sistematic avizarea acestuia. Această pasivitate a executivului este văzută de Consiliu ca o formă de destabilizare directă a puterii judecătorești, lăsând instanțele să lupte cu un val de dosare fără precedent, în timp ce porțile de intrare în sistem rămân ferecate.
Sufocați de dosare: România rămâne campioană la litigii, dar codașă la resurse
Statisticile prezentate în apelul CSM sunt de-a dreptul îngrijorătoare pentru orice cetățean care așteaptă dreptate în instanță. România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la numărul de cauze înregistrate, volumul de muncă crescând cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cu aproximativ 2,4 milioane de dosare aflate în diverse faze procesuale, judecătorii sunt lăsați fără sprijin logistic. Deși există o nevoie acută de aproape 5.000 de grefieri, promisiunile guvernamentale din ultimii șase ani au rămas la stadiul de vorbe goale: niciun post din cele 600 asumate pentru perioada 2021-2023 nu a fost alocat în realitate. Mai mult, solicitarea pentru înființarea a 712 posturi de asistenți ai judecătorului este ignorată cu desăvârșire, deși legea prevede clar existența acestora.
Executivul vs. statul de drept: O ofensivă sistemică împotriva independenței justiției
Dincolo de criza de personal, CSM acuză Guvernul de un atac frontal asupra independenței financiare a magistraților. Noua lege a salarizării, aflată în pregătire, este privită ca un instrument de subminare a statutului magistratului, perpetuând o tendință de marginalizare a puterii judecătorești observată în ultimii doi ani.
Refuzul dialogului constructiv și lipsa de asumare instituțională a executivului transformă accesul cetățenilor la o justiție eficientă într-o iluzie. Prin acest al șaptelea apel, Consiliul Superior al Magistraturii nu cere doar posturi și bugete, ci reclamă respectarea echilibrului constituțional. Mesajul este clar: fără măsuri imediate și încetarea atacurilor legislative „iresponsabile”, justiția din România se îndreaptă rapid către un punct din care întoarcerea va fi aproape imposibilă. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 2 zilePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 2 zilePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 4 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 4 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Administratieacum 3 zileSărbătoare în comunitate: Festivalul Cireșelor revine la Păulești cu un regal folcloric și voie bună
-
Exclusivacum 3 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 2 zileConfirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro



