Anchete
Lovitură DEVASTATOARE pentru unitatea de elită a DNA! Documentul EXPLOZIV al Inspecției Judiciare – Comisarul de Prahova
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare în ceea ce-i privește pe procurorii Negulescu Mircea și Savu Alfred. Sesizarea a fost înregistrată la data de 1 Martie 2018.
Conform EVZ, documentul a fost prezentat, joi seară, la Antena 3 și este confirmat în temeiul articolului 47, aliniatul 3 din Legea 317/2004, de inspector șef al Inspecției Judiciare, judecător Lucian Netejoru.
Astfel, în rezoluție se arată că „la data de 1.03.2018, la Ispecția Judiciară s-a înregistrat sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare …constând în „maniferstări care aduc atingere onaorei sau probității profesionale ori prestigiul justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, de către procurorii Negulescu Mircea și Savu Alfred”. (Frone A.).
Anchete
„Record” de alcoolemie pe A1 Deva: Șofer oprit cu peste 2,3 mg/l alcool în aerul expirat, reținut!
Anchete
Sârb prins la Stamora-Moravița în timp ce încerca să mituiască un polițist de frontieră cu 200 de euro!
Anchete
Judecătorul, teologul și poetul Costică Ciocan, oprit de CSM să devină rezervist voluntar: Militaria incompatibilă cu magistratura
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 15 oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 5 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)

Refuz la intrare: Nu aveau bani de ședere în România


