Connect with us

Anchete

Minciunile cu picioare scurte ale domnului Tariceanu – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Merita citata o declaratie recenta a presedintelui Camerei Superioare a Parlamentului:

„Salariile s-au marit in sistemul sanitar cu niste procente grozave. Cu ceva vreme in urma, unul dintre colaboratorii mei imi spunea ca sotiei lui, care este asistent medical, i s-a marit salariul si a ajuns la 4.000 lei pe luna.

Dar interesant era ca au inceput sa sune colegele ei din strainatate care au plecat in Marea Britanie marea majoritate si care intrebau: E adevarat ca atat ai salariul pe luna, ca am vrea sa ne intoarcem ca acolo se castiga prost, se munceste foarte mult, iar conditiile de locuire sunt dificile”.

Haida-de! N-am de unde sti cat primesc, in Regatul Unit, colegele sotiei colaboratorului dlui Tariceanu, dar aflu ca le atrage ca un magnet perspectiva salariului marit din Romania, care a ajuns la 4.000 lei, adica la 859 de euro pe luna, sau 752 de lire sterline.

„Procentele grozave” ale domnului Tariceanu

Ispitite de asemenea perspectiva, colegele sunt hotarate sa vina inapoi, la mai bine. Nu pot sa nu ma intreb: cine ne vinde noua gogosi: respectivele colege, sotia colaboratorului dlui Tariceanu, respectivul colaborator sau insusi presedintele Senatului?

Ca sa-mi raspund la intrebare, preiau din Internet postarea unei asistente medicale romance, ajunsa pe malurile Tamisei, care scrie:

„Ca asistent medical incepator, esti incadrat in „band 5.a.” Adica la 21.692 lire BRUT pe an. Impartim la 52,14 (saptamani) si apoi la 37,5 (ore/saptamana) si obtinem 11,09 lire/ora BRUT. Convertim salariul anual brut in salariu lunar net cu thesalarycalculator si obtinem 1.486 lire NET pe luna”.

As adauga: convertim cu 5,32 lei/lira si obtinem salariul minim echivalent in lei, al unei asistente medicale incepatoare in Regatul Unit: 7.905.32 lei.

Observand ca, fara indoiala, colegele sotiei colaboratorului dlui Tariceanu primesc in Regatul Unit cel putin 1.486 lire NET, (ca incepatoare) ma intreb cat de zurlii sunt ele, daca le atrag, ca un magnet, cei 4.000 lei (adica 752 lire), la care s-a ajuns in Romania, dupa ce s-a marit salariul cu „niste procente grozave” (sic).

Trec peste faptul ca declaratia presedintelui Senatului este exprimata in limbajul de lemn al vremurilor cand „tovarasul Calin” facea pe fotomodelul unei intreprinderi de stat. Fondul insusi e jenant: colegele suna din Regatul Unit ca sa se planga in Romania cu privire la mizeria de la ele.

Cum isi inchipuie dl Tariceanu ca o doamna ajunsa in UK, platita acolo cu cel putin 1.486 lire, echivalent 7.905.32 lei NET, jinduieste dupa cei 4.000 lei de la noi? Cum isi inchipuie despre o asistenta medicala ajunsa in Occident ca s-ar plange in stilul „se castiga prost, se munceste foarte mult, iar conditiile de locuire sunt dificile”?

Intuitia imi spune ca intreaga retorica este inventata politicianist de catre insusi dl Tariceanu. Altfel, cu ce scop se plange doamna cu privire la „conditiile de locuire” si nu spune exact ce o deranjeaza: pretul? Curatenia? Administratia? Mobilierul? Lenjeria de pat? Dotarile din apartament?

Toate depind de locatar, in afara pretului, care este acoperit de salariul cel putin dublu fata de cel din tara. Si atunci, care e problema?

Cine minte?

Problema este exact aceea pentru care scriu aceste randuri. Cineva minte. Minte cu nerusinare, incercand sa ne plaseze brasoave si contand ca romanii inghit. Deci, cine minte?

Mint colegele sotiei colaboratorului dlui Tariceanu, cele care doresc sa se intoarca rapid in tara, dupa ce au aflat ca 4.000 lei este mai mare decat 7.912,06 lei?

Mintea sotia colaboratorului dlui Tariceanu, care, fara sa observe aiureala cu care colegele o fac sa creada ca sapte (aproape opt) e mai mic decat patru?

Minte colaboratorul dlui Tariceanu, cu intentia vadita de a-l face de ras in fata oricui ii asculta bazaconiile in tara?

Sau minte insusi presedintele Senatului, fara sa-si dea seama cat de nepermis este asa ceva in postura oficiala pe care o are, dar contand ca minciuna merge ca declaratie politica in postura cealalta, de presedinte al ALDE?

Nu-mi expun parerea. Cine citeste aceste randuri poate sa cantareasca singur si sa judece. Cu aceasta ocazie, ar putea observa ca n-ar fi pentru prima oara, cand dl Tariceanu denatureaza adevarul. Stie toata lumea ca este citat, din cand in cand, in instanta, pentru invinuirea de marturie mincinoasa, cu favorizarea infractorului.

Mie, cand cantaresc si judec singur, nu-mi scapa o senzatie de desgust si observ cum insusi celebrul baron Munchausen, in varianta damboviteana, se pregateste sa castige inca un mandat in Parlamentul Romaniei. Nu e de rasul curcilor?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Anchete

Contrabandă cu țigări la frontiera de nord: trei persoane au abandonat coletele și au fugit în Ucraina

Publicat

pe

De

Polițiștii au confiscat țigarete de aproximativ 63.000 de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, în apropierea râului Tisa, mai multe colete cu țigări provenite din Ucraina. Marfa, în valoare estimată la aproximativ 63.000 de lei, ar fi urmat să fie introdusă pe piața neagră din zona Maramureșului.

Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, acțiunea a avut loc în cursul serii, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, în cadrul unei operațiuni pentru combaterea contrabandei cu produse accizabile.

Suspecții au fugit peste râul Tisa

În jurul orei 21.00, polițiștii au observat, la aproximativ 20 de metri de linia de frontieră, pe malul românesc al râului Tisa, trei persoane care transportau colete voluminoase în spate. Acestea se deplasau spre interiorul țării, în direcția localității Valea Vișeului.

Polițiștii de frontieră le-au somat verbal să se oprească, însă suspecții au ignorat avertismentele, au abandonat coletele și au încercat să se retragă pe teritoriul statului vecin.

Pentru oprirea acestora, oamenii legii au executat cinci focuri de avertisment în plan vertical, în conformitate cu procedurile legale. Suspecții nu s-au supus nici de această dată și au sărit în râul Tisa, reușind să ajungă pe teritoriul Ucrainei.

Autoritățile române și ucrainene verifică împrejurările

Imediat după incident, Poliția de Frontieră Română a informat autoritățile ucrainene, în vederea desfășurării unei anchete comune și a identificării persoanelor implicate.

La fața locului au fost găsite șase colete cu țigarete de proveniență ucraineană. Acestea au fost transportate la sediul instituției pentru inventariere și continuarea cercetărilor.

Conform comunicatului Poliției de Frontieră, în colete au fost identificate 3.250 de pachete de țigări fără timbru fiscal, în valoare de aproximativ 63.000 de lei. În cuprinsul informării apare însă și mențiunea privind 250 de pachete, aspect care urmează să fie clarificat în cadrul verificărilor oficiale.

Ancheta vizează contrabanda și trecerea ilegală a frontierei

În acest caz au fost deschise cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării.

Investigațiile sunt desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. Polițiștii continuă verificările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca, la finalul anchetei, să fie dispuse măsurile legale. (Paul D.).

Citeste in continuare

Anchete

Omar Hayssam, în libertate deplină. Curtea de Apel București i-a ridicat și măsura custodiei publice

Publicat

pe

De

Omar Hayssam beneficiază, începând din 18 septembrie 2026, de libertate deplină, după ce Curtea de Apel București a dispus anularea măsurii custodiei publice. Informația este relatată de publicația Lumea Justiției, care precizează că afaceristul sirian nu mai este obligat să fie însoțit sau supravegheat de autorități atunci când se deplasează.

Decizia vine la o săptămână după ce Tribunalul Ilfov a admis definitiv cererea de liberare condiționată formulată de Hayssam.

Liberat condiționat după executarea a 13 ani de închisoare

La 11 septembrie 2026, judecătoarele Diana-Andreea Iacomir și Cristina Gabor, de la Tribunalul Ilfov, au admis cererea de liberare condiționată a lui Omar Hayssam.

Sirianul executase aproximativ 13 ani din pedeapsa de 24 de ani și patru luni de închisoare, primită în dosarul privind terorismul și răpirea jurnaliștilor români în Irak, în anul 2005.

Hotărârea Tribunalului Ilfov a fost definitivă, astfel că Hayssam a fost pus în libertate condiționată.

Curtea de Apel a anulat măsura custodiei publice

Ulterior, cauza privind custodia publică a ajuns la Curtea de Apel București. Judecătoarea Andreea-Cecilia Mihai a admis plângerea formulată de Omar Hayssam și a anulat ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – Secția de Proceduri Speciale.

Potrivit minutei hotărârii CAB nr. 1465/2026, pronunțată în dosarul nr. 5855/2/2026, instanța a decis:

„Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – Secția de Proceduri Speciale. Definitivă.”

Prin această decizie, măsura custodiei publice a fost înlăturată. În consecință, Omar Hayssam nu mai este obligat să locuiască într-un centru specializat al statului și nici să fie permanent sub pază.

Avocatul explică ce înseamnă custodia publică

Avocatul Mihai Baicu, apărătorul lui Omar Hayssam, a explicat pentru Lumea Justiției că măsura custodiei publice este una administrativă, nu o pedeapsă penală.

„Custodia publică reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertății de circulație, prin care un cetățean străin este cazat obligatoriu într-un centru specializat al statului, cum ar fi cele aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări”, a declarat avocatul.

Potrivit acestuia, măsura este aplicată, în principal, străinilor care nu respectă regimul șederii sau procedurile privind îndepărtarea de pe teritoriul României.

Deși nu reprezintă o sancțiune penală propriu-zisă, custodia publică implică privarea de libertate și supravegherea permanentă. Persoanele plasate în astfel de centre beneficiază de asistență medicală, medicamente și materiale sanitare gratuite, însă nu au libertate de mișcare.

Hayssam nu mai este supus niciunei forme de custodie publică

Prin hotărârea Curții de Apel București, Omar Hayssam a scăpat și de această măsură administrativă. Astfel, după liberarea condiționată și anularea custodiei publice, afaceristul sirian se află în libertate deplină, notează Lumea Justiției. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Judecătoarea Lavinia Curelea, de la Înalta Curte, iese la pensie. CSM a aprobat pensionarea altor șase magistrați

Publicat

pe

De

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat eliberarea din funcție prin pensionare a șapte judecători

Judecătoarea Lavinia Curelea, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, se pensionează, după ce Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat ieșirea sa din magistratură.

Informația a fost dezvăluită de publicația Lumea Justiției, care anunțase încă de zilele trecute că magistrata de la instanța supremă urma să se pensioneze.

Șase judecători de la instanțe din țară, incluși pe lista pensionărilor

În aceeași procedură, Secția pentru judecători a CSM a aprobat pensionarea altor șase magistrați care activează la instanțe din București și din mai multe județe ale țării.

Pe lista judecătorilor cărora le-a fost aprobată ieșirea la pensie se află:

  • Carmen-Nicoleta Anton, judecătoare la Curtea de Apel Pitești;
  • Nicoleta Dogariu, judecătoare la Tribunalul București;
  • Mariana Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov;
  • Petronela Cîșlariu, judecătoare la Judecătoria Vaslui;
  • Ionel Alexandru, președintele Judecătoriei Oltenița;
  • Andreia-Irina Stavarache, judecătoare la Judecătoria Pașcani.

Deciziile trebuie urmate de procedurile legale

Aprobarea pensionării de către Secția pentru judecători a CSM reprezintă etapa instituțională prin care este avizată eliberarea din funcție ca urmare a pensionării. Pentru încetarea efectivă a mandatelor sunt necesare parcurgerea procedurilor legale și emiterea actelor corespunzătoare.

Pensionarea judecătoarei Lavinia Curelea se înscrie într-o serie de plecări din magistratură care afectează atât instanța supremă, cât și instanțele de apel, tribunalele și judecătoriile din țară. Aceste vacantări de posturi pot impune ulterior demararea unor proceduri de ocupare a funcțiilor rămase libere.  (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea I – Programul antigrindină: 39% realizat, 100% finanțat. Antigrindina – gaură neagră bugetară cu acoperire meteo

Republica gardurilor de aur și a rachetelor de conservare Există țări care trimit rachete în spațiu. Și există țări care...

Exclusiv14 ore ago

Sfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI

Într-un colț de internet, pe o pagină de Facebook plină de inimioare și rugăciuni, tronează imaginea omului bun: Ionita Florin,...

Exclusiv14 ore ago

Derby-ul care l-a lăsat în offside pe Nae Comisionarul și mafia cailor dopați

Dacă ar fi existat un premiu pentru „Cel mai tare circ fără clovni, dar cu cai drogați”, Hipodromul Ploiești l-ar...

Exclusiv14 ore ago

Cum a ratat Ploieștiul trenul miliardelor europene: epopeea fondurilor UE și PNRR sub Polițeanu

Constatări din Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești...

Exclusivo zi ago

Mafia Antigrindină, rachetele de aur și ministra U.S.R. care se ascunde după nori

Într‑un colț de Europă numit România, cineva a avut o idee genială: „Dacă tot nu putem conduce agricultura, hai măcar...

Exclusivo zi ago

Republica T.C.E. PLOIEȘTI:  CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există

  Dl. Taboi, omul-orchestră care cântă doar la… raport În imperiul lui Nae Comisionaru’, unde clanul conduce iar autobuzele crapă...

Exclusivo zi ago

Ploiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi

 Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025....

Exclusiv3 zile ago

Lovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” –  Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)

MAFIA ANTIGRINDINĂ ÎN COLȚUL RINGULUI – Cum trage statul cu rachete în nori, cu facturi în buget și cu noroi...

Exclusiv3 zile ago

REPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI

 Republica TCE – de la societate publică la birt de gară Într-un colț de oraș numit pompos “societate de transport...

Exclusiv4 zile ago

Republica permanenței pe dos: la IPJ Brașov, șefii încasează, fraierii veghează

Permanență de lux pentru șefi, „patriotism” gratis pentru subalterni În timp ce polițiștii de execuție din IPJ Brașov sunt împinși...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I. – „Concursul-fantomă” de la Dinamo: când posturile se dau, dar nu se prea iau

Concurs cu final anunțat: „Se caută ofițer, preferabil deja ales” Clubul Sportiv Dinamo București a reușit, încă o dată, performanța...

Exclusiv5 zile ago

Sanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară

Trei ani ne-au ținut lecții cu „nu trebuie autorizație, totul e în regulă”, iar acum un răspuns oficial al Poliției...

Exclusiv5 zile ago

113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare

Când nu mai ai bani, tai de la investiții. Când nu mai ai idei, tai de la dreptate. Când nu...

Exclusiv5 zile ago

„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei

Libertatea de exprimare cu cagula pe față Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) lovește cu o întrebare care...

Exclusiv6 zile ago

Marele frate digital și mica ușă din spate: Legea 123/2026 și aventura românească a supravegherii „cu bună-credință”

Despre imunități cibernetice, mandate devenite decor legislativ și breșe care par să aibă mai mulți spectatori decât proprietarul sistemului atacat...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv