Anchete
EXPLOZIV/Fostul şef al SRI George Maior „a minţit” în Comisia SRI cu privire la relaţiile cu Georgescu – Comisarul de Prahova
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat joi că, după o a doua rundă de discuţii cu fostul şef al ANI Horia Georgescu, el consideră că fostul şef al SRI George Maior „a minţit” în privinţa relaţiilor cu Georgescu, Manda anunţând că îl va invita „de urgenţă” la comisie pentru a da explicaţii.
Manda a arătat că această a doua audiere a lui Horia Georgescu a fost stabilită după ce acesta a făcut mai multe afirmaţii în spaţiul public.
„În prima audiere, domnul Horia Georgescu ne spunea că a avut o relaţie foarte apropiată, că îl considera chiar prieten, iar domnul Maior ne-a spus că îl cunoştea vag. După ce-am discutat astăzi cu domnul Horia Georgescu, considerăm că domnul Maior ne-a minţit şi credem că sunt destul de multe lucruri pe care ar trebui să le discutăm în continuare cu domnul Maior. Astăzi, după şedinţă, o să îi scriem o adresă domnului Maior, să îl invităm de urgenţă la comisie pentru a discuta şi a avea opinia domniei sale în contextual noilor lucruri spuse la comisie de către Horia Georgescu. N-are cum să fie o discuţie sau să se cunoască vag – persoane care s-au întâlnit la sediul SRI, la sediul ANI, la restaurant sau la domnul Horia Georgescu acasă. Domnul Horia Georgescu a venit şi ne-a spus aceste lucruri şi ne-a adus şi probe în acest sens”, a declarat Claudiu Manda la finalul discuţiilor cu Horia Georgescu, care au durat aproape şase ore.
Senatorul PSD a adăugat că o altă temă de discuţie a fost contextul numirii lui Horia Georgescu la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta susţinând în cadrul comisiei că fostul şef al SRI George Maior ar fi intervenit pentru el.
„Ne-a comunicat că, după ce (Horia Georgescu – n.r.) promovase sau obţinuse examenul de a fi nominalizat preşedinte al ANI – procedura presupunea ca Senatul României să-l valideze printr-un vot, era o perioadă în care parlamentarii PSD, nu ştiu dacă şi PNL, că era vorba de USL, nu participau la şedinţe, nu era cvorum – a avut o discuţie cu domnul Maior, s-a plâns la domnul Maior pe acest caz, domnul Maior l-a asigurat că va fi în regulă şi, la cât ne-am uitat astăzi în timpul şedinţei la ce s-a întâmplat la Senat la vremea respectivă, cred că a fost prima şedinţă de plen a Senatului în care s-au întrunit senatori şi au putut să ia o decizie. (…) Vrem să-l ascultăm şi pe domnul Maior dacă s-a întâmplat aşa şi dacă a avut vreo discuţie cu cineva din zona de decizie”, a explicat Manda.
Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, a declarat, joi, după audierea în comisia parlamentară de control al SRI, că a avut o relaţie apropiată instituţională şi personală cu fostul şef al SRI George Maior, pe care l-a considerat prieten şi mentor, susţinând că acum îşi pune semne de întrebare cu privire la această relaţie.
Întrebat cum ar caracteriza punctul de vedere al lui George Maior vizavi de relaţia dintre SRI şi ANI, Georgescu a susţinut că ceea ce a spus fostul şef al SRI pe această temă nu este adevărat.
„Am spus şi acum câteva săptămâni după declaraţia dumnealui că ceea ce a spus nu este adevărat. A fost o relaţie apropiată şi instituţională şi personală. Restul detaliilor le-am prezentat în faţa comisiei”, a adăugat Georgescu.
El a subliniat că, din punctul lui de vedere, relaţia personală nu s-a rupt, ci a fost vorba de o „lipsă de asumare” din partea lui George Maior.
„Din punctul meu de vedere nu s-a rupt, eu cred că a fost o lipsă de asumare din partea domnului Maior în faţa comisiei de control al SRI. Nu ştiu motivul care l-a determinat. Eu l-am considerat un prieten, poate şi un mentor, şi am avut o relaţie apropiată cu el. Se pare că asta a fost doar din punctul meu de vedere. Nu cred că mai este cazul. Nu mai vorbesc cu dânsul.(…) Nu ştiu, cred că şi distanţa şi timpul, mai ales după evenimentele de care am avut şi eu parte, cred că a dus la răcirea relaţiei”, a subliniat Horia Georgescu.
Întrebat dacă a avut vreodată semne de întrebare cu privire la această relaţie, având în vedere funcţiile deţinute, Georgescu a spus: „Îmi pun acum semne de întrebare pentru că acum s-au cristalizat nişte date şi nişte informaţii pe care eu le am şi mai mult decât atât felul în care văd lucrurile acum s-au schimbat”.
El a spus că nu ar face o legătură între problemele pe care le are în instanţă şi relaţia cu George Maior.
„Nu ştiu dacă aş face această legătură, eu cred că a fost o altă dimensiune a lucrurilor şi orice aş spune aş face speculaţii, sunt păreri personale pe care le ţin pentru mine”, a menţionat Horia Georgescu. (Frone A.).
Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
Anchete
Justiția română în agitație: Plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan, respinsă de CSM, un magistrat, suspendat în circumstanțe „misterioase”
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost astăzi în centrul atenției, pronunțându-se în două cazuri distincte, dar relevante pentru sistemul judiciar românesc. Pe de o parte, Secția pentru judecători a respins o plângere prealabilă formulată de fosta judecătoare Camelia Bogdan, iar pe de altă parte, a decis suspendarea unui magistrat, decizie învăluită în mister, nefiind comunicate oficial nici numele, nici motivele.
Răspuns negativ pentru fosta judecătoare Camelia Bogdan
Fosta judecătoare Camelia Bogdan, cunoscută publicului larg și radiată definitiv din magistratură, a primit un răspuns defavorabil la prima sa acțiune din anul 2026. Potrivit publicației Lumea Justiției, Bogdan formulase o plângere prealabilă contestând pasaje din regulamentul instanțelor, care vizează soluționarea cererilor de recuzare și abținere, precum și repartizarea cauzelor.
Deși solicitase amânarea discutării plângerii, Camelia Bogdan a primit astăzi, 27 ianuarie 2026, decizia Secției pentru judecători a CSM: plângerea a fost respinsă. Observatorii din lumea justiției anticipează însă că perseverența fostei judecătoare o va determina să continue demersurile legale.
Suspiciuni și mister în cazul suspendării unui magistrat
În aceeași zi de marți, 27 ianuarie 2026, Secția pentru judecători a CSM a luat o altă decizie de importanță majoră, hotărând suspendarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, secretul planează asupra acestei măsuri, întrucât minuta hotărârii nu precizează nici temeiurile exacte ale suspendării, nici identitatea judecătorului vizat.
Lipsa detaliilor a alimentat speculațiile. Ziarul Incisiv de Prahova a fost printre primele publicații care, citând lipsa motivelor explicite, a sugerat că ar putea fi vorba despre o „suspendare pe motive psihice”. Publicația se întreabă, cu o notă de ambiguitate, dacă magistratul suspendat ar putea fi una dintre judecătoarele despre care a mai dezvăluit informații în trecut.
Până la comunicarea oficială a detaliilor de către CSM, motivele rămân învăluite în incertitudine. (Irinel I.).;
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 18 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 18 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



