Anchete
Construit de Ceauşescu, modernizat în epoca Tăriceanu, ajuns la SRI ilegal – Comisarul de Prahova
Un articol publicat de colegii de la Vocea Valcii ar fi trebuit sa fie luat in considerare de cei de la PSD.
Iata ce scriau colegii de la publicatia mentionata:
În 2013, Guvernul Ponta a trecut vila de protocal din administrarea RA-APPS în cea a SRI-ului, deşi terenul pe care era construit fusese revendicat şi câştigat în instanţă de către foştii proprietari. După ce în luna noiembrie a anului trecut, SRI-ul a pierdut drumul de acces catre proprietate, anul acesta CCR a declarat transferul imbolilului neconstituţional, motivandu-si decizia.
Prima dată au pierdut drumul de acces, singura variantă de a ajunge la vila de protocol fiind elicopterul
În luna noiembrie a anului trecut, SRI-ul a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces care viza drumul de acces către vila specială de protocol de la Olăneşti. După un lung şir de procese derulate la Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajungându-se în cele din urmă chiar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cele 6,8 hector de teren forestier, pe care trece drumul de acces terestru către această proprietate au fost retrocedate. Chiar dacă Statul s-a opus din răsputerei acestei restituiri, în luna noiembrie a anului trecut, toate cererile de revizuire care au fost înainte de către Ministerul Finanţelor Publice, SRI şi de RA-APPS, au fost respinse definitiv, ca fiind neîntemeiate.
Respingerea definitivă a tuturor cererilor de revizuire nu lasă loc de interpretări astfel că accesul demnitarilor şi al ofiţerilor către vilă se va putea face doar cu elicopterul.
Pe lângă retrocedare, în urma deciziei CEDO din anul 2010, statul român a fost obligat să le plătească moştenitorilor celor 6,8 hectare de la Olăneşti suma de 9.000 de euro, reprezentând daune morale, la care se mai adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, convertită în moneda românească la cursul de schimb valabil în data efectuării plăţii.
Mai mult, începând de la expirarea termenului de trei luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri şi până la data efectuării efective a plăţii, suma sa se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, valabilă în perioada de referinţă, cu trei puncte procentuale.
Decizia CCR arată că transferul vilei de la RA-APPS la SRI s-a făcut cu încălcarea unei hotărâri judecătorești
Ordonanţa de Urgenţă Nr. 114/2013, prin care Guvernul Ponta a transferat vila din Olăneşti în administrarea SRI, este neconstituţională, ea încălcând o hotărâre judecătorească executorie, se arată în motivarea deciziei Curţii Constituţionale (CCR).
Ordonanţa de urgenţă viza transferul fostei reşedinţe a lui Nicolae Ceauşescu de la Olăneşti, precum şi a terenului aferent, fiind motivată prin „necesitatea luării unor măsuri necesare pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţilor specifice ale Serviciului Român de Informaţii”, conform notei de fundamentare, citată de Agerpres.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a două articole din OUG 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public şi privat al statului a fost ridicată de Ana Mazilu, parte într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că adoptarea ordonanţei de urgenţă nu a ţinut cont de o hotărârea definitivă şi irevocabilă, în sensul respectării dreptului de proprietate şi folosinţă în ce priveşte un teren în suprafaţă de 6,8 hectare, amplasat pe raza staţiunii Băile Olăneşti din judeţul Vâlcea.
S-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat
În motivarea deciziei CCR se menţionează că Ana Mazilu şi alte două persoane au început încă din anul 2002 demersurile legale pentru revendicarea respectivei suprafeţe de teren, iar în momentul emiterii ordonanţei de urgenţă obţinuseră câştig de cauză inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivare se arată: „Cunoscând şi consemnând chiar în cuprinsul notei de fundamentare (…) această schimbare a regimului juridic al terenului, Guvernul a procedat, cu încălcarea obligaţiei stabilite de instanţa de judecată şi, implicit, a dreptului de proprietate al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, recunoscut prin această hotărâre judecătorească, la efectuarea unor acte de dispoziţie privind întregul imobil, construcţie şi teren aferent (cuprinzând şi terenul în cauză). Or, la acel moment, Guvernul nu mai putea dispune asupra acestui teren, ci era obligat la respectarea hotărârii judecătoreşti irevocabile şi la executarea acesteia, în condiţiile prevăzute de lege, respectiv la respectarea dreptului de proprietate al reclamanţilor”.
În opinia judecătorilor constituţionali, dispoziţiile din OUG 114/2013, care stabilesc transmiterea terenului de la RA-APPS la SRI, încalcă, prin nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti, atât principiul separaţiei puterilor în stat, cât şi prevederile care consacră şi ocrotesc dreptul de proprietate privată, cuprinse în Constituţie şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
CCR a constatat, totodată, că la adoptarea OUG 114/2013 nu au fost respectate condiţiile care, potrivit jurisprudenţei în materie, trebuie întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
„Curtea constată că prevederile legale criticate nu sunt motivate sub aspectul existenței unei situații extraordinare și a urgenței, și nici nu îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute în Constituție și relevate constant în jurisprudența Curții Constituționale, pentru a justifica reglementarea lor prin ordonanță de urgență a Guvernului și, prin urmare, încalcă prevederile art.115 alin.(4) din Constituție”, se mai menționează în motivare.
Construit de Ceauşescu, modernizat în epoca Tăriceanu
Palatul de la Olăneşti, aşa cum este cunoscută vila de protocol construită spre sfârşitul „Epocii de Aur” a fost realizată de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu numai din materiale de construcţie şi decoraţiuni autohtone. Dincolo deacest aspect, vila de la Olăneşti sare cu mult peste ceea ce putea visa românii în 1989. Piscină, saună, cinematograf, sală de biliard erau doar câteva din cerinţele cuplului Ceauşescu.Complexul a fost modernizat spre sfârşitul guvernării Tăriceanu, pentru construirea unui hotel nou şi reabilitarea hotelului Cindrel din Păltiniş, premierul liberal alocând în 2007 nu mai puţin de 11,4 milioane euro. (Dumitru E.).
Anchete
Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA
Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pretendenti la funcția de Procuror General
Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.
Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.
Candidaturi pentru șefia DNA
În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.
Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate
În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).
Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 23 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



