DISTRIBUIE Articolul....

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin

Am scris despre mediatizarea excesivă din ultima vreme a scandalurilor de tip (homo)sexual, sesizarea de tip stahanovist a Parchetului în aceste spețe, arătând că ținta principală vizată ar fi BOR (Avalanșă de scandaluri (homo)sexuale în presă. Cine a amorsat-o și ce se urmărește?). N-aveam informații că tot ieri avea să fie ziua în care scandalul se va intensifica, deși existau semnale clare legat de asta.

Cristi Călin, călugărul fals ce a prezentat presei și procurorilor înregistrările ce vizează ierarhi importanți din BOR, i-a scris o scrisoare Preafericitului Daniel în care îi incriminează c-ar fi întreținut relații de tip homosexual pe patru dintre episcopii importanți ai României (Teodosie, Varsanufie, Calinic, Visarion), este audiat la Poliție legat de dezvăluiri, Parchetul se sesizează și el rapid, iar către seară scrisoarea infamantă apare și-n presă. Cine ar avea puterea să apese pe atâtea butoane concomitent, în condițiile în care vorbim despre entități ce-au dovedit că lucrează doar la comandă?! Doar oameni care sunt sau au fost la vârful statului român.

Vă tot vorbesc de ceva vreme despre cooptarea rezerviștilor influenți ce-au coordonat Statul Paralel de către una dintre cele două echipe ce se confruntă subteran, dur și sângeros, pentru controlul transferului de putere din 2024 (în discursul de ieri de la UBB Cluj, Eduard Hellvig i-a menționat și el, descriind pe scurt cam cu se ocupă aceștia, în stilul ”bate șaua să priceapă iapa”).

În lipsa probelor legate de posibile infracțiuni (treburile cu ”violul” sau ”minorul” nu sunt dovedite), în mod normal procurorii ar fi trebuit să-l încadreze rapid pe călugărul fals la operațiunea de șantaj și denigrare publică, iar presa ar fi trebuit să discute aceste aspecte clare și dovedite, până la eventuala apariție a altor fapte. În cazul nostru călugărul fals este tratat ca un veritabil luptător pentru adevăr, deși are trecut documentat de escroc, iar cei patru episcopi sunt declarați din start vinovați, deci treaba pute rău și poate fi încadrată ușor ca fiind operațiune specială, mai ales că instituțiile satului și presa s-au sesizat rapid și pe dos.

Am citit azi-dimineață articolul apărut pe site-ul safielumina.ro, unde jurnaliștii explică felul în care au fost implicați fără știrea lor în scandal (Călin, file de poveste), călugărul fals prezentându-se ca fiind reporterul lor atunci când și-a interogat/șantajat interlocutorii. Citind articolul veți sesiza și voi operațiunea bine pusă la punct, iar dacă polițiștii și procurorii n-ar fi ghidonați în scopul terfelirii BOR, ar fi început acuzarea lui Cristi Călin chiar de la acest articol cu probe.

”Armata de teracotă” a rezerviștilor Statului Paralel cuprinde procurori, judecători, oameni politici, jurnaliști (v-ați îngrozi dac-ați ști câți sunt, eu i-am contabilizat cu destulă precizie în timpul campaniilor electorale din 2004, 2009, 2014, 2020), dar soldații acestei armate pot lucra cu finalitate doar dacă persoane cu autoritate curentă în statul român le validează demersurile și acțiunile. Din acest punct urmează să analizăm cum se vor mișca instituțiile statului de azi înainte, și-atunci vom pricepe cine și de ce coordonează operațiunea ”Să fie lumină!”.

Cozmin Gușă

DISTRIBUIE Articolul....

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin

Prima zi a convocării a inclus o prelegere și un masterclass – susținut de dirijorul Orchestrei Simfonice a Operei Naționale București, maestrul Tiberiu Soare, absolvent al Școlii de Aplicație pentru Muzici Militare Iacob Mureșianu – ciclul liceal, promoția 1995.

Deloc întâmplător, lucrarea aleasă pentru acest masterclass a fost Fantoma de la Operă, de Andrew Lloyd Webber. Astfel, în studioul de concerte General Dumitru Eremia, la pupitrul dirijoral al Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale au avut ocazia de a-și testa bagheta toți ofițerii de muzică din București și din teritoriu.

E drept, sub ochiul critic al experimentatului dirijor Tiberiu Soare, ceea ce a mai redus din numărul celor care au și profitat de această ocazie.

Ce a însemnat pentru urechile neinițiate acest masterclass? Fragmente din Fantoma de la Operă repetate de zeci de ori, până au rămas bine întipărite în minte și gata să mă sâcâie, obsesiv, mult timp de acum înainte. Repetiția era pentru a reuși dirijorul să comunice, prin mâini, ceea ce trebuie să transmită, prin muzică, orchestra.

Iar acesta este doar pasul final al muncii dirijorale, am aflat. Întâi, trebuie să descifreze intențiile compozitorului din indicațiile partiturii.

Toate indicațiile unui compozitor ascund o intenție. E dialogul dintre muzicianul care a scris o partitură și cel care o citește, explică Tiberiu Soare. Parcă nu sunt oameni, spune emoționată o colegă. E matematică pură, își dă cu părerea un altul. De fapt, am asistat doar la procesul renașterii muzicii create de Webber în 1986.

În ziua a doua a convocării, Alexandru Butnariu, personal civil contractual al Inspectoratului general al muzicilor militare, a susținut o prelegere – Tendințe inovatoare în crearea structurilor sonore moderne ale orchestrelor de suflători și analiza componistică și orchestrală a lucrării muzicale – pentru ofițerii de muzică prezenți la convocare.

La activitate au participat șefii de muzică din teritoriu, cadrele militare de specialitate din Inspectoratul general al muzicilor militare și din structurile subordonate acestuia. Activitățile au fost conduse de colonelul Aurel Gheorghiță, inspectorul general al muzicilor militare.

Vreau să-i mulțumesc lui Tiberiu Soare, care reprezintă vârful de lance al școlii dirijorale românești, colaborând frecvent cu marile orchestre simfonice, atât pe plan național, cât și internațional. A plecat din rândul nostru și a ajuns pe marile scene ale lumii. Se spune că fiecare soldat are în raniță bastonul de mareșal, iar Tiberiu Soare confirmă asta.

Tiberiu Soare, dirijor la Opera Națională din București și Filarmonica de Stat din Sibiu

Acum 30 de ani erați elev la muzica militară. V-ați reîntors în postura de profesor, pentru a susține un master de dirijat. Cum ați simțit această revenire?

Am avut foarte mari emoții. Întoarcerea acasă nu-i niciodată ușoară. Mi-am petrecut aici patru ani foarte frumoși. Am fost format ca muzician în acest mediu, care cred că a fost propice pentru adolescentul care eram. M-am format ca om. Perioada liceului militar nu poate fi uitată, odată Lm-ist, Lm-ist ești pe viață.

I-am revăzut cu drag pe cei pe care îi cunoșteam, am avut ocazia să îi cunosc și pe ceilalți șefi de muzică din țară. A fost o discuție colegială, axată pe meseria în sine, care sper că ne-a făcut plăcere tuturor.

Vă era dor de sonoritatea orchestrei de suflători?

Ascult mereu cu plăcere fanfara și chiar urmăresc evoluția diverselor orchestre militare la festivaluri. Muzicile militare reprezintă o tradiție de care eu mă simt în continuare atașat și probabil că așa va rămâne tot restul vieții.

Observ că acum Inspectoratul trece printr-o perioadă de reconstrucție și mă bucur foarte mult să văd că aceste clădiri, dacă îmi aduc bine aminte, datează de prin 1875, vor fi reconsolidate și-și vor căpăta aspectul pe care-l merită.

Asta înseamnă că cei responsabili înțeleg ce înseamnă să sprijini, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii, o unitate demnă de tot respectul, ca cea a muzicii militare, o instituție cu o tradiție foarte frumoasă.

La o rapidă incursiune în memorie, ce amintire din școala militară vă revine prima dată?

Întâmplarea care mi-a venit instantaneu este că am făcut și eu arest, chiar la sfârșitul liceului militar. Sărisem gardul. Era după BAC, în apărarea mea. Mai aveam câteva zile și plecam, dar n-am mai rezistat și am ieșit ca băieții. Sunt, de asemenea, profesori cărora le sunt recunoscător: doamna profesoară de teorie Georgeta Cioabă.

Cantitatea de informație primită a fost suficientă pentru a candida cu succes la postul de student la dirijat și orchestră. Iar pe vremea aceea erau doar două locuri la Conservator.

Am fost 14 candidați și nu am avut nevoie de nicio pregătire în particular. Lucruri de acum 20 și ceva de ani mi le amintesc cu o acuitate extremă, pentru că oamenii aceștia chiar au însemnat ceva pentru mine. (A. Crisan, foto – Petrică Mihalache).