Actualitate
Boala puterii absolute
| Aţi crezut cumva că în D.N.A. se încalcă legea? V-a trecut prin minte că procurorii D.N.A. ar fi capabili să fabrice probe? V-aţi închipuit cumva că procurorii de elită ai acestei mult lăudate Direcţii a Parchetului obligă martorii să semneze declaraţii false? V-aţi imaginat că procurorii D.N.A .vorbesc ca la uşa cortului, că în discursul lor înjurăturile sunt mai prezente decât propoziţiile curate? Înseamnă că sunteţi nişte inculpaţi! Nişte viitori „paraziţi” pasibili de „daune totale”! Şi, odată intraţi în categoria inculpaţilor, conform celor susţinute public de doamna procuror şef, nu mai aveţi drepturi. Nu mai puteţi întreba. Nu mai puteţi avea nici măcar îndoieli. V-a dispărut şi ultima urmă de credibilitate.
Ca şi dumneavoastră, tot de la doamna procuror şef, am aflat că subordonaţii domniei sale se află mult deasupra oricărui alt muritor. Ascultând-o, am avut impresia că ei poartă sub hainele de fiecare zi aripi albe, nevăzute pentru vulg. Aripi de înger, plantate acolo de forţe invizibile cu puteri mult peste sforţarea de ripostă a României, acum doar o neputincioasă colonie de tip nou aflată la margine de continent. Ce ne mai spune doamna procuror şef? Ne mai zice, cu voce tremurândă de convingere, că procurorii D.N.A. nu greşesc niciodată, fiindcă numai ei sunt depozitarii adevărului. Că doar lor le stă în fire, ca un dat divin venit de peste mări, să ştie de la prima privire dacă eşti vinovat sau nu. Uşor indignată fiindcă este pusă în situaţia să dea explicaţii, doamna încearcă să ne convingă că, dintre toţi trăitorii pe meleaguri româneşti, numai subordonaţii ei sunt aceia care, urmând probabil aceeaşi porunca divină, ne pot împarţi în două cete: în înculpaţi şi restul lumii. Ca orice adevărată armată a dreptăţii, D.N.A. are un steag. Pe steag e scris (nu este clar de cine, dar în limba română) „Lupta împotriva corupţiei”. Şi, sub acest stindard, în numele înscrisului acela, procurorilor D.N.A. le este permis orice. Orice! Noi, muritorii, nu-i putem critica. Instanţele nu-i pot judeca. Victimele nu pot protesta, iar cei care li se împotrivesc chiar şi cu un cuvânt sau le desconspiră ilegalităţile sunt imediat pedepsiţi. Nu contează ce poziţie pe scara valorilor sociale ocupă persoanele care au îndrăznit să crâcnească. Pot fi simpli cetăţeni, judecători neascultători, parlamentari răvrătiţi, jurnalişti prea guralivi, miniştri ori prim-miniştri. Au fost luaţi în vizor? Gata, sunt „arşi din zbor”! Ca în Tartar (locul unde erau pedepsiţi cei care greşeau faţă de zei), rezultatul muncii acestor procurori, eroismul lor profesional, este apreciat de doamna procuror şef după numărul celor pe care i-au nenorocit şi după statutul social al celor condamnaţi. Au închis un ministru? Înseamnă că au dat dovadă de curaj şi, gata promovarea! În „lucrarea” întocmită pentru „paradeală”, respectarea legii ori corectitudinea metodelor folosite nu au nicio relevanţă. Nu este important nici dacă persoana aceea a greşit cu adevărat sau nu. Când au „în plasă” un „peşte” mare, slujitorii „adevărului” scris în porunca divină n-or să se împiedice de amănuntul respectării legii. Iar tu, „peşte” mare sau mic, vinovat sau nu, în faţa acuzaţiilor reale sau inventate ale D.N.A., nu ai nicio putere. Aceşti devăraţi profesionişti cunosc o mulţime de metode de a te prezuma vinovat iar tu, inculpat nenorocit, mai ai de urmat o singură cale: puşcăria. Uimit de tupeul şi minciunile doamnei plătite şi din banii mei, am mai înţeles în seara aceea de februarie că dacă ai îndrăznit să-ţi pui întrebări asupra metodelor de lucru ale D.N.A., te-ai ars. Eşti atacat din toate părţile. Cum, de ce? Pentru că ai atacat inima sistemului judiciar românesc. Mai mult, ai atentat la sistemul judiciar în întregul său. Am aflat, că D.N.A. nu este o simplă Direcţie a Parchetului, ci însăşi Justiţia. Iar dumneaei, doamna procuror şef, este fiinţa pământeană hărăzită să întruchipeze ceea ce numim, generic, Justiţia României! Tot prin vocea vestitei doamne, am luat la cunoştinţă că orice îndoială în ceea ce priveşte legitimitatea acţiunilor procurorilor D.N.A. este o blasfemie, o încercare brutală de subminare a Justiţiei cu „j” mare, o instigare menită să distrugă lupta anticorupţie din România, ba chiar un şantaj odios avându-i ca obiect pe dalbii luptători neînfricaţi în numele dreptăţii. Credeţi că exagerez? Nu mi-aş permite. Sunt lucruri pe care ni le-a declarat, aflată în faţa ziariştilor, chiar ea, „doamna K”, Justiţia în persoană! În România, din cauza nepăsării noastre, a tuturor, s-a furat şi se fură mult. Imens. Mână în mână, minciuna şi corupţia conduc statul, motiv pentru care un demnitar cinstit este mai greu de găsit decât trifoiul cu patru foi. Tot din cauza apatiei noastre, minciuna a devenit virtute iar adevărul şi cinstea au fost trecute în rândul vulnerabilităţilor. Iată adevăratele motive pentru care avem nevoie ca de apă de un sistem judiciar serios care să stârpească hoţia, care să pedepsească tâlharii, care să-i osândească pe corupţi. Dar, în acelaşi timp, ne este necesară o justiţie prin care să respecte drepturile fiecăruia, o justiţie care să nu umilească, care să caute şi să găsească adevărul cu metode legale. Şi, înainte de toate, avem nevoie de o Justiţie care, şi atunci când acuză, să respecte legea. O justiţie care să se afle departe de influenţa politică, ferită de imixtiuni externe, pusă numai şi numai în slujba cetăţeanului român. Ce vedem în schimb? Vedem oripilaţi cum cei desemnaţi să cureţe ţara de nemernici, mint, fiind primii care nu dau doi bani pe lege. Vedem cum şefii lor îi apără şi, denaturând adevărul, le acoperă încălcările de lege. Vedem aproape zilnic cum cei meniţi să ne apere sunt încurajaţi să ne umilească, să ne calce în picioare demnitatea, să se comporte ca nişte infractori de cea mai joasă speţă. Vedem cum, crezându-ne tâmpiţi, procurorul şef al D.N.A. susţine că este atacată (deşi se ştie intangibilă), afirmă că procurorii subordonaţi ei sunt nişte sfinţi (deşi îi vedem şi îi ascultăm comportându-se ca nişte golani) şi se jură că a pedepsit imediat orice greşeală a subordonaţilor (deşi de fiecare dată le-a apărat cu îndârjire derapajele evidente). Este timpul să devenim conştienţi că toate cele de mai sus sunt semnele de ne confundat ale apariţiei cancerului democraţiei. Semnele evidente a ceea ce se numeşte boala puterii absolute. Boală alimentată, ca pretutindeni în lume, de sentimentul arogant al intangibilităţii. Ele dovedesc că, în România, a apărut o categorie socială extrem de periculoasă – tagma celor care se cred zei. Mesajul lor? „Nimic nu ne poate atinge!”. Arma lor? Dosarul! Scriind articolul, am încercat din răsputeri să nu generalizez. Să nu las să se înţeleagă că toţi procurorii ar fi la fel de neomenoşi. Dar, nu mă lasă, trăgându-mă de mânecă, exemplul judecătorului Greblă, al lui Ruşanu, Rarinca, Ţundrea şi a multor, multor altora cărora din moftul procurorilor sau pentru că, voit ori nu, au deranjat Sistemul li s-a distrus viaţa. Definitiv şi fără ca nimeni să plătească pentru asta! (Teo Palade ). |
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 19 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 19 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



