Connect with us

Actualitate

Putregaiul din PNL

Publicat

pe

Rând pe rând, tot ceea ce am observat că se întâmplă rău în PNL se confirmă. Iar cea mai recentă confirmare ne vine de la deputatul Daniel Zamfir. Un politician care și-a câștigat pe merit respectul nu numai al electoratului PNL, ci al unor pături largi ale populaței. Un politician de dedicat nu doar liberalismului, ci și binelui comun. Relatările sale nu fac decât să confirme deriva extrem de periculoasă a acestui partid.

Greșeala fundamentală a Partidului Național Liberal este că de mult timp nu mai acționează ca un partid politic, ci ca un fel de oaste de strânsură, care s-a mobilizat făcând sacrificii imense pentru ca domnul Klaus Iohannis să ajungă președintele României, după care a rămas agățat în siajul acestuia, evoluând fără niciun fel de țintă precisă. Să ne imaginăm un om aflat într-o barcă și plecat într-o lungă călătorie. Să ne imaginăm cum acea persoană, estimând în mod greșit că se apropie de destinație, pentru a mări viteza, începe să arunce tot ce i se pare de prisos și care, crede el, încetinește viteza ambarcațiunii. Până când elimină și vâslele. Și rămâne blocat în mijlocul mării. Descoperind prea târziu că a fost victima unei iluzii optice. Țărmul este încă invizibil. Exact în aceasta postură se află PNL.

Pentru a asigura victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, PNL s-a conformat orbește dorințelor acestuia, neînțelegând că domnul Klaus Iohannis nu este în esența lui nici liberal și nici un om politic de anvergură. Nu există tradiții liberale nici în ceea ce-l privește pe el sau familia sa ori mediul din care provine. Nu există nici cea mai mică înțelegere și nicio urmă de cultură liberală în alcătuirea sa politică. De aceea, în momentul în care, la propunerea lui Crin Antonescu și a altor lideri PNL, Klaus Iohannis a fost adoptat de partid, acestuia trebuiau să i se pună în față niște condiții clare și câteva cărți despre liberalism, pe care urma să le conspecteze și să le înțeleagă. Nu s-a întâmplat acest lucru. PNL l-a luat în brațe pe Klaus Iohannis în mod necondiționat și a sfârșit prin a fi strivit în brațele acestuia. Între PNL și Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie încheiat o înțelegere clară, din care să reiasă ce trebuie să fac liberalii pentru Klaus Iohannis și ce trebuie să facă domnul Klaus Iohannis pentru liberali. Un contract politic de bun simț, care a lipsit cu desăvârșire.

S-a jucat la noroc. La barbut. Dacă domnul Klaus Iohannis ar fi fost vreo lumină, vreun om adus de nicăieri dar extrem de inspirat, vreun personaj providențial, în stare nu numai să primească, ci și să dea, atunci norocul ar fi fost de partea PNL. Iohannis nu s-ar fi comportat ca un carierist în politică, ca un simplu beneficiar, ar fi știut să dea înapoi cu vârf și îndesat ceea ce a primit, de la societate în general și de la PNL în special, și-ar fi însușit și asumat liberalismul și ar fi ajutat Partidul Național Liberal să își identifice în mod liber, inteligent și îndrăzneț țintele politice, să-și asume aceste obiective și să devină, dacă nu imediat, măcar în perspectivă, prima vioară a politicii românești. Nu s-a întâmplat așa. Sub influența nefastă a lui Klaus Iohannis, PNL a reununțat la setul său tradițional de valori, aruncându-le pur și simplu peste bord cu frenezia călătorului sedus de Fata Morgana. Acest comportament de tip suicidar continuă și azi, el manifestându-se într-o dimensiune nouă și șocantă pentru societatea românească.

Am fost sincer convins că, dacă în fruntea PNL vine unul dintre cei mai experimentați politicieni liberali, Ludovic Orban, situația se poate schimba în bine. Puteam să jur și dacă l-aș fi votat, l-aș fi votat cu două mâini, că Ludovic Orban va readuce după o lungă perioadă de rătăcire spiritul și valorile liberale în PNL, că el va face în așa fel încât acestea să fie însușite și asimiliate de către foștii PDL-iști și că va stabili raporturi de colaborare, iar nu de subordonare cu Klaus Iohannis. Și ce-a făcut din toate acestea prietenul meu Ludovic Orban?

A făcut o cozerie. A creat un grup care conduce partidul nici în baza unei filozofii liberale, nici a unor strategii precise, fie ele pragmatice sau chiar cinice, vizând puterea cu orice preț, și nici măcar nu a vizat un parteneriat cinstit și echitabil cu un Klaus Iohannis, așa cum este el. Nimic din toate astea nu am văzut. Am văzut însă cum Ludovic Orban se umflă în pene ca un simplu baron politic, înălțat în vârful picioarelor pentru a încerca să apuce slănina. Și căruia slănina îi alunecă pur și simplu printre mâini. L-am văzut în final, în mod suprinzător, ca pe un diletant în politică. Și îl văd cum se transformă din diletant în baron politic și cum se duce cu capul în sticlă, trăgând întregul partid după el.

Să ne înțelegem bine. Fuziunea cu PDL nu ar fi fost o afacere proastă. Pentru niciunul dintre cele două partide. Cu singura condiție de fi rapidă și de a fi de la început un set de obiective și de valori asumate. Nici opțiunea pentru Klaus Iohannis ca președinte al PNL nu a fost o aiureală. Mai ales în condițiile în care Crin Antonescu, împins sau nu la spate de către DNA sau de către adversarii săi politici, abandonase practic lupta. Și nici decizia susținerii lui Klaus Iohannis pentru funcția prezidențială nu a fost o greșeală a PNL. O greșeală și mai mare ar fi fost dacă președinția era câștigată de Victor Ponta. Dar atunci, unde sunt greșelile?
Greșelile își au chintesența în faptul că nu s-a jucat cinstit, cu cărțile pe masă. Că nu a avut loc o negociere clară cu PDL. Că nu a avut loc o negociere clară și în forță cu Klaus Iohannis. Că totul a fost învăluit în ceață. Pentru că numai astfel statul paralel accepta să împingă spre victorie carul lui Iohannis. Și să rupă roțile carului condus de Victor Ponta, care și el era tot o rezervă a sistemului.

Ceea ce nu s-a negociat la timp putea fi însă negociat ulterior. Desigur, cu asumarea unor pierderi. Numai că nici până azi nu a avut loc o negociere. În schimbul abandonării întregului său set de valori de natură liberală și națională, PNL ce a obținut? Ce altceva decât pierderea rușinoasă a alegerilor locale și parlamentare? Și ce ar putea obține în viitor, altceva decât eșecuri și mai rușinoase? Un PNL slab, debusolat, cu o conducere închisă, rigidă, tâmpă, ignorând propriul set de valori liberale și naționale, nu poate obține niciun fel de succes la viitoarele alegeri, indiferent câte prostii ar mai face PSD plus ALDE la guvernare. Și un asemenea partid nu-i poate fi de niciun fel de folos lui Klaus Iohannis, dacă acesta va mai încerca să obțină un mandat prezidențial. Un Klaus Iohannis cu care nu s-a ajuns a niciun fel de înțelegere concretă, la capătul căreia fiecare dintre părți să iasă în câștig, un Klaus Iohannis la rândul său debusolat, pentră că acționează ca un lup singuratic înconjurat de o camarilă non-liberală, nu-i poate fi de niciun ajutor PNL-ului, nici în ipoteza în care Klaus Iohannis va mai fi ținut în brațe de statul parael și de aliații noștri euroatlantici, și nici în ipoteza în care el va fi abandonat în beneficiul vreunei alte cozi de topor.

Prin urmare, am avut până acum de-a face cu un târg politic foarte prost. Și știm că, dacă lucrurile continuă așa, PNL devine istorie. Iar Ludovic Orban poate fi ultimul președinte al unui PNL partid parlamentar. Fără a extinde acest raționament, să punem punct și să ne luăm timp, dar nu prea mult, pentru a analiza împreună, din perspectiva de mai sus, cazul Daniel Zamfir. Un om politic întors către adevăratul set de valori liberale. Și afirmat ca atare în Parlamentul României, în calitate de șef al Comisiei economice din Camera Deputaților. Dedicat clasei de mijloc, societăților comerciale autohtone și capitalului românesc. Un negociator politic, care s-a dovedit a fi abil. Și pus, iată, la stâlpul infamiei de către Ludovic Orban. Este suficient acest caz Daniel Zamfir pentru a face o radiografie exactă a fundăturii către care se îndreaptă PNL. Și pentru a vedea cum iese la lumină întreg putregaiul din acest partid. Dar niciodată nu este totuși prea târzu. Dacă ne luminează Dumnezeu mintea.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?

Publicat

pe

De

SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.

O nouă eră în monitorizarea spațială

Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.

Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.

O soluție proactivă pentru traficul orbital

SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.

Unde inovația intâlnește controversele

Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.

Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.

Limite și necesități ale unui sistem complet

Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.

Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”

În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.

Citeste in continuare

Actualitate

Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.

Infuzia de capital și viziunea strategică

„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.

Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională

În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.

Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă

Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.

Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?

Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.

Citeste in continuare

Actualitate

Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec

Publicat

pe

De

Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.

Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice

Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.

GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”

Incertitudine în fața amenințărilor moderne

Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.

Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.

Miliarde investite, costuri viitoare neclare

Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.

Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.

Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră

În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.

Recomandări pentru o redresare urgentă

GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:

  1. Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
  2. Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
  3. Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
  4. Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
  5. Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
  6. Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”

Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.

SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv3 ore ago

SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)

Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să...

Exclusiv18 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusivo zi ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusivo zi ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusivo zi ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusivo zi ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv