Actualitate
Daca „Vocea Americii” mai emitea in Romania, s-ar fi transmis insistent in aceste zile ca „seful SPP va pica”!

De atata amar de vreme, atat Lucian Pahontu, cat mai ales Marian Hapau stateau barem linistiti cu privire la Consiliul Suprem de Aparare al Tarii, stiind ca de aici nu au cum sa se astepte la vreun cutit varat in spate. Cel putin atata timp cat consilierul prezidential pe probleme de securitate nationala, generalul Ion Oprisor este „captivul” lor informational, din cauza atat de delicatei probleme de familie gestionata de catre chiar sefii SPP si DGIA, asa ca nimeni nu ii va ejecta din fruntea celor doua servicii secrete.
Insa cu toate ca Oprisor, din postura de consilier prezidential pentru securitate nationala si membru cu drepturi depline in CSAT nu va misca in front nici acum, acesta din urma in niciun caz nu mai este in stare sa traga sforile pentru a-l face scapat pe Pahontu, la ce presiune fara precedent este pusa pe seful Seviciului de Paza si Protectie. Astfel ca, in timp ce surubul dezvaluirilor se strange nemilos zi de zi iar Oprisor are de acum mainile legate, pentru ca iata ca si altii stiu deja rusinosul sau secret murdar, tocmai ce pica la tanc sedinta CSAT! Unde, sa nu uitam, actuala coalitie de guvernamant are o majoritate confortabila pentru a detona barem „bomba” Pahontu, chiar daca pentru luarea unei decizii definitive ar fi nevoie de unaninimtate. Insa cu toate ca formatia „celor sapte magnifici” ai coalitiei ar putea pune o presiune suplimentara, sedinta sfarsind cu „sange pe pereti”, se va alege totusi sa se mearga pe aceeasi reteta care a functionat perfect in cazul fortarii retragerii generalului Florian Coldea de la „butoanele” operative ale SRI-ului. Iar daca pentru restul comunitatii nationale de informatii in frunte cu chiar sefii serviciilor secrete traditionale generalul Pahontu este deja un personaj nefrecventabil, „nucleara” pentru acesta s-ar putea sa vina tocmai de peste Ocean.
Si, ca o ironie a sortii, tocmai obedienta totala fata de unii fosti emisari ai Service Secret, ca sa nu-i spunem chiar pe nume relatiei de subordonare fara precedent pentru un sef de serviciu secret din Romania s-ar putea sa-i vina de hac. Pentru ca protectorii din umbra ai lui Pahontu au inceput sa cada la randul lor ca popicele sub loviturile tot mai bine tintite ale reprezentantilor Administratiei Trump care, incet, dar sigur, preiau fraiele si in acest colt uitat pana acum al Europei…
Cei sapte magnifici
Liviu Dragnea ar putea da chiar in aceste ore semnalul atacului final la seful SPP, cei sapte reprezentanti ai actualei puteri politice putand sa adauge pe ordinea de zi a sedintei si problema Pahontu. Pentru ca, sa nu uitam, in acest moment, balanta din CSAT este clar inclinata de catre oamenii din jurul lui Liviu Dragnea, acesta putandu-se baza pe Vasilica Viorica Dancila, Mihai Viorel Fifor, Carmen Daniela Dan, Teodor Viorel Melescanu, Tudorel Toader, Danut Andrusca si Eugen Orlando Teodorovici, cu totii membrii cu drepturi depline in Consiliu… Iar daca „neutralitatea” lui Eduard Hellvig este solutia cea mai la indemana de adoptat de catre seful SRI, ca si pentru seful Statului Major al Apararii, generalul Nicolae Ionel Ciuca fiind preocupat mai degraba de propriul sau proiect militaro-politic decat de a risca sa se prabuseasca odata cu Pahontu, soarta celui din urma ar putea fi astfel pecetluita in mare masura. Pentru ca presedintele Klaus Iohannis s-a pronuntat deja in fata apropiatilor ca gireaza numai pentru ce a semnat cu mana sa, cu trimitere directa doar la Hellvig, astfel ca seful statului va prefera sa stea deoparte de aceasta „non problema”, respectand astfel intelegerea dintre noii „barbati de onoare” ai Romaniei. Si daca secretarul Mihai Somordolea nu este inca de luat in calcul, probabil ca si Ion Oprisor se va gandi de doua ori inainte sa mai faca vreo „baletare”, pentru ca si altii sa nu „o intoarca ca la Ploiesti”, stie el bine de ce, ca doar asa e in contraspionaj…
Secretul lui Oprisor
Secretar general al CSAT inca din anul 2006, Ion Oprisor a fost trecut in rezerva la 1 aprilie 2008, pentru a fi rechemat in structurile militare active la 1 februarie 2009 si avansat general cu 4 stele. O noua trecere a sa in rezerva a avut loc insa de-abia la sfarsitul lui martie 2015, dupa ce Klaus Iohannis l-a „inghitit” pe unul dintre cei mai apropiati oameni ai lui Traian Basescu drept consilierul sau prezidential pe probleme de securitate nationala, imediat dupa mazilirea lui George Scutaru. Si asta cu toate ca nici acum nu au fost rezolvate pe deplin misterele operatiunii de inlaturare a lui George Scutaru de la Cotroceni, in care Iohannis avea deplina incredere si izolarea cvasitotala astfel a sefului statului, mai ales ca Dan Mihalache avea si el sa calce apoi pe becul sistemului. Oricum, dupa atata vreme in care generalul Oprisor mai mult nu a putut decat nu a vrut sa-l lase din brate pe Pahontu, se pare ca acum pana si acesta s-a convins ca, daca „Vocea Americii” mai emitea in Romania, s-ar fi transmis insistent in aceste zile ca „seful SPP va pica” ! Si cum nici vechea garda din Service Secret nu mai este aici sa incerce barem sa-i tina spatele celui pe care l-au prelucrat peste un deceniu, iar pana si oamenii de legatura ai restului structurilor informative romanesti cu omologii de peste Ocean tocmai ce se schimba in aceste zile, se pare ca nimeni nu mai poate opri caderea generalului Pahontu. Nici macar „secretul lui Polichinelle” despre care generalul Oprisor chiar parea sa creada, asemenea lui Traian Basescu, ca este pazit cu strasnicie de catre seful SPP. Dar, uite ca „ghinion”, vorba sefului sau Iohannis…(Catalin Tache).
Actualitate
„Ciorbă reîncălzită”

Ieri am prezentat deranjul din PSD generat de candidatura lui Geoană (Decriptarea unei manipulări despre Mircea Geoană și viitorii săi susținători din PSD.
Cazul Cazanciuc), respectiv a pesediștilor ce se pregătesc să dezerteze în primăvară și să îl susțină, menționându-i doar pe Vasile Dîncu și Robert Cazanciuc, deocamdată. Operațiunea apare ca fiind coordonată de o parte dintre rezerviștii Statului Paralel, conduși de către Florian Coldea, fapt ce e un argument în plus, prieteni, pentru a analiza azi potențialul lui Geoană, cine anume îl susține și ce șanse are.
Născut de Ziua Franței, în 1958, Mircea Geoană este fiul unui important general din regimul lui Nicolae Ceaușescu, generalul Geoană ce a fost implicat inclusiv în tranzacționarea sumelor încasate de către statul comunist român pentru repatrierea evreilor din Israel. Ascendența familială a favorizat integrarea tânărului Geoană în structura Ministerului Afacerilor Externe, unde a ocupat funcția de purtător de cuvânt după 1989.
În acest fel a reușit numirea ca ambasador în SUA, din partea regimului Emil Constantinescu, ajungând apoi să fie numit și ca Ministru de Externe în guvernarea Adrian Năstase. A devenit președintele PSD, dar și al Senatului României, funcții pe care le-a pierdut odată cu înfrângerea la prezidențialele din 2009 în fața lui Traian Băsescu. Din 2019 este secretarul general adjunct al NATO, funcție cu atribuții minore, ba chiar inexistente acestea până la războiul ucrainean, dar sinecură calculată pentru Geoană spre a-i asigura acestuia trambulina exact la alegerile din 2024.
Potențialul electoral al lui Mircea Geoană este unul slab, dovedit prin candidaturile avute la activ. În 2004 a pierdut competiția pentru Primăria București în fața lui Băsescu chiar din primul tur, deși era susținut de un PSD cu un scor electoral de peste 40%. În 2009, deși din nou era foarte bine susținut la prezidențiale și în competiția cu un Băsescu căzut în genunchi, Geoană a pierdut din nou, făcând inclusiv în mod intenționat, atenție, toate greșelile posibile, generând astfel dictatura Statului Paralel asupra României, punându-și astfel colegii din PSD și susținătorii din campanie sub prigoana securiștilor lui Băsescu.
În 2012, Geoană a intrat din nou în Parlament prin benevolența prostească, dar impusă cu pârghii externe colegilor tăi din PSD, pe care i-a trădat rapid, făcându-și propriul partid, Partidul Social Român (PSRO), cu care a candidat la alegerile din 2016. Scorul obținut de PSRO-ul său la locale a fost, atenție, de 99.000 de voturi pe țară, fapt ce l-a obligat să părăsească competiția de la parlamentare în mod rușinos.
Ăsta a fost candidatul Geoană. Cine îl susține astăzi însă pe acest candidat perdant în mod repetat și rușinos până în acest moment? Apoi pe lângă rezerviștii Statului Paralel, conduși de către Coldea, după cum v-am explicat, în mod vizibil se distinge o sumă de oportuniști ce-și justifică alegerea în virtutea faptului că ei ar susține omul NATO, deci al americanilor. Aceștia toți împreună încearcă să-i racoleze lui Geoană oameni de prin partidele politice, respectiv îi asigură sprijin mediatic prin suport financiar sau prin alocarea unor entități media pe care le controlează, de tipul televiziunilor Prima.
Oricât de ciudat vi s-ar părea, sprijinul american, prieteni, pentru Geoană este incert. Aveți încredere, pentru că vă spune unul, adică eu, care a discutat această temă în Statele Unite de 2 ori, chiar la Casa Albă, și în 2004, și în 2009; o să detaliez în mod precis și spectaculos cu altă ocazie. Geoană se bazează doar pe sprijinul a câtorva membrii din staff-ul lui Joe Biden, membri care astăzi este clar că vor dispărea din peisajul puterii în 2024. Ce șanse are Geoană? Foarte mici conform analizei mele.
Candidatura lui nu este una consolidată, nici măcar susținută corespunzător, iar scandalurile care deja au început vor avea efectul ca s-o ridiculizeze. El nu va putea juca nici măcar rolul candidatului Factorului Extern, deoarece protagoniștii puterii de azi din România și-au securizat deja această postură, având avantajele împărțirii și alocării de contracte guvernamentale și oportunități de mari afaceri. De aici și așa să citiți și caracterizarea fatală făcută de către Marcel Ciolacu despre candidatul Mircea Geoană, aceea de „ciorbă reîncălzită”. Voi reveni asupra temei de câte ori se va reîncălzi, tema mă refer; până atunci, despre Mircea Geoană să auzim numai de bine.
Cozmin Gușă
Actualitate
Grav ar fi dacă și acum lumea noastră ar tăcea

Din comunicatul DNA referitor la abuzul în serviciu de 1 (un) miliard de euro comis de Cîțu, Vlad Voiculescu și Mihăilă* rezultă că actul juridic incredibil în baza căruia România a achiziționat 91 de milioane de doze de vakseen** este ILEGAL.
De asemenea, din același comunicat rezultă ca mai mult de 53 de milioane de doze nu mai erau utile după ce deja interesul pentru vakseenare scăzuse. Într-adevăr, cu doza 1 s-au „imunizat” 9,5 milioane de oameni, cu doza 2, deja nu se nai înțepase decât 1,9 milioane, iar cu doza 3 doar 35 de mii. Azi, când virusul pentru care fusese conceput „cu viteza” științei „superbul” vakseen a dispărut.
Palierul doi de informație factuală (fact checker – ită deja de Reuters): Moderna și BionTech/Pfizer se ceartă ca chiorii pe titularitatea patentului de fabricare a „superbului”. Unul dintre acești mahări a mințit autoritățile și a mințit întreaga lume. A fost grup infracțional organizat. EPPO, parchetul condus de Kovesi, ar fi trebuit să-i aresteze pe autorii falsului și ai actelor de corupție imediat ce Autoritatea Europeană pentru invenții și mărci a declarat că patentul Moderna este invalid. Nu s-a întâmplat asta încă (mme Kovesi are alte priorități, de exemplu, să devină președinte al României), dar nu asta contează pentru expozeul de față. Contează că unul din doi producători ne-a vândut bunurile care erau proprietatea altuia. Iar asta este infracțiune de înșelăciune și motiv de nulitate absolută pentru obiect ilicit și cauză ilegitimă. Încă o dată, contractul încheiat de prostocrația coruptă română Moderna & Pfizer/BionTech este ILEGAL.
Avem de-a face, deci, cu contracte de două ori ilegale.
În altă ordine de idei, atât Codul civil, cât și legislația protecției consumatorilor prevăd rezilierea pentru vicii de calitate și răspunderea pentru produsele cu defecte. Dacă cele 53 de milioane de doze nu mai sunt utile, dacă efectele pozitive ale vakseenului au scăzut asimptotic către zero, dacă minunatul ser de manipulare genetică a cauzat decese și vătămări, atunci produsul achiziționat nu mai trebuie plătită. Dimpotrivă, producătorul trebuie să restituie prețul și să achite daune de miliarde de euro.
Statul român ar putea face acțiuni în nulitatea contractelor cu Moderna și Pfizer/BionTech, pentru motivele de mai sus.
De asemenea, ar putea face acțiune de reducere (actio estimatoria) sau de restituire (actio redhibitoria) a prețului acelor inutile vakseenuri. Ar putea economisi, astfel, cel puțin un miliard de euro, și ar putea recupera alte miliarde de euro de la cei doi haidamaci.
Știți bine că nu o va face.
Dar asta nu înseamnă nimic.
Grav ar fi dacă și acum lumea noastră ar tăcea.
Nulitatea absolută poate fi pretinsă în instanță de orice persoană interesată. Deci, și de un număr de 250 sau 250 de mii de cetățeni români care fie au plătit taxe pentru a se achita aceste miliarde de euro cu ocazia fraudei de care vorbește DNA, fie au cumpărat apă chioară sub numele de vakseen, fie au avut de suferit direct sau ca urmare că și-au pierdut apropiații de pe urma „imunizării” cu respectivul ser, care a fost și nociv.
Nu trebuie să aveți temeri relative la taxa de timbru.
Dacă acțiunea se face în consortium litis (proces colectiv) în calitate de consumatori sau printr-o asociație de protecția consumatorilor, nu există taxa de timbru.
Chiar și taxa de timbru în caz de litigiu de drept comun este suportabilă. Pentru o valoare de un miliard de euro, taxa de timbru este de 10 milioane de euro. Un număr de 250 de mii de reclamanți ar putea acoperi această sumă ușor. În plus, instanța poate acorda reduceri drastice ale taxei sau chiar ajutor public judiciar.
Nu trebuie să vă temeți nici de onorarii. Un asemenea proces poate fi ușor finanțat, fie prin sponsorizare, fie prin finanțare de către un terț. E ceva permis și chiar recomandat de UE.
În fine, nu trebuie să vă temeți nici de corupția sau indolența judecătorilor la care ar pica aleatoriu asemenea procese. Nu își riscă nimeni libertatea în asemenea mega-acțiuni judiciare.
*comunicatul DNA este în legătură cu ridicarea imunității față de cei trei făptuitori; sfera infractorilor este, fără îndoială, mai mare; aceste persoane nu apar în comunicat pentru că nu su imunitate; poate fi vorba de Arafat, Gheorghiță, membri (mereu secreți până acum) ai CNCAS, secretari de stat obscuri etc. E clar un mega-grup infracțional organizat acolo
**cantitatea pre-achiziționată e mult mai mare, așa cum desigur știți: 120 de milioane de doze; de aceea, conform ilegalelor contracte, România mai trebuie să arunce pe fereastră încă un miliard de euro
Gheorghe Piperea
Actualitate
Ca și biserica națională sau banca națională, Academia română face parte din mitologia națională

Ea este, prin membrii săi, oameni de știință autentici sau presupuși, un simbol al spiritualității și creativității intelectuale ale națiunii.
În Franța, membrii Academiei poartă supranumele de „nemuritori”. Aceasta chiar dacă, din cauza vârstei, ei sunt aproape de moarte. Sau poate tocmai de aceea.
În prag de sfârșit al existenței pământene, tot ceea ce le-a mai rămas de păzit în lumea mizerabilă de aici este demnitatea. Azilanți de lux în turnul de fildeș al științei, în așteptarea întâlnirii cu olimpienii pe Câmpiile Elizee, nu mai au de ce se teme, și deci nici motive, dar nici vitalitate pentru a mai da exemple rele. De aceea își pot permite să dea numai sfaturi bune. Au ajuns la momentul potrivit pentru a uni talentul cu caracterul. Înainte de a-și întâlni Creatorul pot spune, cum poate nu au făcut în anii marilor ambiții ale tinereții, adevărul. Ori, cel puțin, își pot permite să nu îl nege. Pot să nu mai fie corecți politic și astfel să dea o lecție de morală care îi va face să trăiască veșnic în memoria societății, mai mult decât cu contribuțiile științifice, supuse și ele eroziunii timpului. Înainte de a ajunge în sperata viață veșnică de dincolo de lumea certă de aici, au intrat în viața veșnică a spiritualității celei din urmă.
Desigur, viața celor mai mulți a fost plină de păcate, dar ajunși „nemuritori”, la granița cu „viața veșnică”, trebuie să le uităm turpitudinile, de care fizic nu mai sunt în stare, și să ne prefacem a-i crede sfinți, nu pentru că așa sunt sau au fost, ci pentru că ultimul serviciu pe care îl mai pot face lumii este să îi ofere modele de urmat și să îi permită a spera că sfințenia este posibilă.
Acesta este mitul: o istorie exemplară. El nu ne spune cum suntem, ci cum credem că ar trebui să fim și spre ce ar trebui să tindem. Dacă istoria este precum farul care ne arată cât de mult ne-am depărtat de țărm, mitul este asemenea farului care ne arată unde este țărmul la care trebuie să acostăm. Fără acest din urmă far corabia națiunii rămâne a rătăci pe oceanul istoriei în derivă.
Cu circa o săptămână în urmă, în București a apărut un afiș care anunța, pentru data de 22 noiembrie a.c., o lansare de carte la sediul Academiei române. Fiind vorba despre o lucrare referitoare la resursele minerale ale României ca unul dintre principalele atuuri ale acesteia, atuuri care ar trebui folosite strategic în competiția cu alți actori ai scenei globale, și totodată despre o operă tradusă în China, deci de interes pentru principala superputere emergentă a lumii, ca o dovadă a importanței atuurilor națiunii române din perspectivă geostrategică, autorul a ținut să spun și eu, ca fost ministru de externe român, profesor de drept internațional și cunoscător al relațiilor internaționale, câteva cuvinte cu prilejul acestui eveniment. Aflu că mulți așteptau cu interes discursul meu. Probabil unii cred că mă pricep la geostrategie și că, totodată, îmi iubesc țara.
Participarea mea și afișul evenimentului, pe care numele meu figura, au fost discutate de autor cu academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei române, care a fost de acord cu ele, fiind dispus să fie și gazda întregii întâmplări. Altminteri afișul nu ar fi putut apărea. Aceasta după ce o altă instituție publică de prim rang, presupus națională, apreciase că a ne afișa acum cu China este „inoportun”. Evident, mi-am dat și eu acordul ca să particip și să vorbesc, răspunzând astfel rugăminților insistente ale autorului.
Totul pentru ca la scurt timp după punerea în circulație a afișului menționat, incluzând lista invitaților-oratori, „cineva din conducerea Academiei române” să îi telefoneze autorului și să îi pună în vedere, cu caracter nenegociabil, că „Adrian Severin nu poate figura printre vorbitori”. La întrebarea legitimă privind rațiunea acestei schimbări intempestive răspunsul, în același timp laș și arogant, a sunat implacabil: „aceasta este decizia noastră”.
„Decizia lor” era, de fapt, evident, alta, dar „poliția gândirii” instalată în România, care veghează din subteranele puterii de stat la apărea „corectitudinii politice” decretate de ea și de stăpânii ei, i-a obligat să și-o schimbe, testându-le, astfel, lașitatea, reflexele de târâtoare și deficitul de demnitate, și împingându-i să scoată indecent la vedere precaritatea viziunii asupra intereselor vitale ale neamului, altminteri slăvit pe la tot felul de șuete mediatice pășuniste, asociată cu instinctul tranzacționismului moral. Fapt cu atât mai grav cu cât la vârsta și poziția lor nimeni nu le mai putea face ceva. Iar asta este prejudiciabil nu pentru mine, care nu mai am nimic de dovedit și nu mai aștept nimic de la nimeni, și nici pentru autorul cărții ce va fi lansată, ci pentru trăinicia mitului și pentru continuarea visului dătător de speranța că măcar Academia română este un templu al demnității românești, de unde soarele măreției naționale va putea lumina cândva norocul acestui nefericit popor.
Întâmplarea mi-a amintit de romanul lui Sven Hassel, Gestapo. Acolo un anchetator SS îl obligă pe un venerabil general, care păcătuise față de Führerul Adolf Hitler prin nu mai țin minte ce act de incorectitudine politică, să facă săritura mingii după ce în cizme i se introdusese câte o pietricică. În loc să refuze cu demnitate, generalul a executat ordinul în speranța, pe cât de irațională pe atât de deșartă, că supunându-se torturii va scăpa cu viață pentru oricum scurtul timp lăsat lui de legile biologice. A făcut-o în râsul asistenței stârnit de ridicolul mișcărilor bătrânului, altădată mândru, dar acum părăsit de curaj, până când, devastat de durere și secătuit de energie acesta și-a scăpat sfincterele de sub control și a defecat în propriile izmene și încălțări. Cei care îl supuseseră unor asemenea cruzimi nu voiau doar să îl umilească pe el, ci să distrugă onorabilitatea armatei, ca simbol al bravurii, iscusinței și demnității germane, compromițând astfel până și speranța într-o posibilă rezistență a acesteia împotriva răului lăuntric.
Ce respect să acorzi unei armate cu generali care fac pe ei? Ce respect să acorzi unei Academii cu academicieni care „fac pe ei”? Și dacă Academia arată așa, cum arată restul instituțiilor statului? Și dacă „nemuritorii” se comportă așa, ce respect mai poți avea pentru muritori?!
Acest comportament rușinos nu este fără precedent. Dimpotrivă, el tinde să devină regula.
Cu numai câteva săptămâni înainte, o conferință cu tema „Locul României în contextul geopolitic actual”, inițial aprobată entuziast, care ar fi trebuit să se țină în amfiteatrul Bibliotecii Academiei române, a fost anulată în ultimul moment sub pretextul că sala ar fi intrat brusc în reparații. Anterior acestei anulări, pe rețelele sociale, dar, desigur, și pe canale oculte, pegra globalismului cultural neomarxist protestase împotriva faptului că respectivul eveniment urma a se desfășura în spațiul Academiei. Și, ca prin farmec, academicienii au făcut trei tumbe și s-au conformat.
Trei încercări de reprogramare a evenimentului în alte spații, de fiecare dată inițial aprobate pentru a fi apoi respinse sub cele mai ridicole pretexte, au avut ca factor comun argumentul laș susurat cu falsă înțelepciune la urechea solicitanților: „nu-i momentul”. Desigur, pentru a servi adevărul și națiunea niciodată nu-i momentul; iar când, în fine, este momentul, atunci este „prea târziu”. Vivat academia!
Și în fața cui au cedat umil acești „nemuritori”? În fața exponenților unor interese oculte, antidemocratice și antinaționale, care sunt atât de limitați intelectual, atât de castrați caracterial și atât de disperați politic văzând că România profundă nu li se închină, încât se tem chiar și de câteva cuvinte spuse în fața unui public, inevitabil limitat din punct de vedere numeric, prezent într-o sală de reuniuni a Academiei României. Atât de „convinși” sunt aceștia de justețea cauzei lor, de susținerea lor populară, de capacitatea de a concura pe piața ideilor și de șansele izbânzii în confruntarea politică dintr-o Românie cu opțiuni oricum disciplinate de puterile străine, încât o simplă cuvântare a unei persoane fizice, aflată în afara partidelor și a arenei electorale, îi alertează maxim și, pentru a-i face vocea neauzită, sunt gata să distrugă mitul fondator al principalei instituții a spiritualității naționale, oficializând secretul de toți cunoscut, dar tot de toți trecut sub binecuvântată tăcere, că și „regele academic” este gol. Ca să nu mai vorbim despre încălcarea libertății de conștiință și de expresie altminteri garantată de Constituție.
A-i supune presiunii politice pe venerabilii incapabili să își înfrângă vechile instincte ale clientelismului și supunerii față de puterea politică, exploatându-le slăbiciunile de caracter, este deja o crimă. Când îi vezi cât de speriați sunt să nu indispună statul subteran prin poziții apreciate de acesta ca inoportune, te apucă o infinită milă, care se amestecă cu revolta, și conchizi că asemenea presiuni sunt de-a dreptul o crimă săvârșită cu cruzimi. Când observi, însă, că, dincolo de relele tratamente aplicate unor persoane cu caractere în general modeste, care, în costume de vicleim, pun în amuzant contrast aparența cu esența, o putere invizibilă și ilegitimă distruge respectabilitatea unei instituții esențiale pentru creativitatea specifică și prestigiul națiunii române, realizezi că te afli în fața unei amenințări căreia dacă nu i se va pune capăt prin actul solidar al întregii societăți românești, va afecta viitorul nostru al tuturor.
În fața unui asemenea pericol, precum și conștient de incapacitatea actualului Președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, de a rezista la asaltul tenebrelor antinaționale și antidemocratice, câteva interviuri pe la televiziunile de nișă, discursuri teoretice și articole de presă, fie ele și patetice, neputând înlocui rezistența efectivă, eficientă, consecventă și curajoasă, cu regret și chiar ca semn al simpatiei personale pe care i-o port, mă alătur vocilor celor ce îi cer să demisioneze din înalta funcție în prezent deținută și pe care, în mod evident, nu are mijloacele, obiective și subiective, pentru a o apăra și servi. Decât să intre în istorie cu numele celui care a fost complice la îngenuncherea Academiei în fața unei puteri politice primitive, trădătoare și retrograde, mai bine să intre ca unul care a avut cel puțin tăria de a-i întoarce spatele și a-i trânti ușa în nas. Nu are de pierdut decât lanțurile.
Dacă nu ai forța să te iei de piept cu răul, cel puțin demască-l, numește-l, refuză să îi fii un rușinos alibi! „Dacă mâna-ți slabă, sceptrul ți-o apasă, / Altuia mai harnic locul tău îl lasă!”
Adrian Severin
-
Administratieacum 4 zile
România deţine cea mai modernă versiune de PATRIOT existentă acum în lume
-
Exclusivacum 4 zile
Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta
-
Featuredacum 4 zile
In urma SEDINȚEI de la A.N.P. ii raspundem, public/oficial, comisarului șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN
-
Exclusivacum 4 zile
Care este asemănarea dintre un penitenciar și Academia de Poliție „A. I. Cuza”?/Umilințe, nerespectarea stimei de sine, înjosire și căprărie pana si pentru studentele din Academie
-
Featuredacum o zi
Testarea politistilor care ieseau din serviciu si care intrau in serviciu pentru depistarea consumului de alcool si substante stupefiante
-
Featuredacum 4 zile
Generalul cu patru stele(r) Silviu Predoiu, fost șef al spionajului românesc, și-a anunțat decizia de a candida anul viitor la președinția României din partea formațiunii politice pe care a înființat-o, Partidul Liga Acțiunii Naționale
-
Exclusivacum o zi
Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia: Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului
-
Featuredacum 4 zile
Ofensiva Israelului în Fâșia Gaza nu are un impact doar asupra Orientului Mijlociu, ci se extinde și mai la Vest, peste Europa întreagă