Connect with us

Actualitate

“Romanii nu au dreptul la procese corecte, la fel ca in Rusia si Turcia”/ „România este un stat polițienesc”

Publicat

pe

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir a avertizat, la conferinţa de presă ce a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles având ca temă situaţia actuală a justiţiei din România, asupra implicării serviciilor de informaţii, implicare ce are drept scop, potrivit fostului ofiţer SRI, eliminarea celor care se opun sistemului, incluzând aici media, personalităţile publice, dar şi cetăţenii de rând.

Daniel Dragomir: „România este un stat polițienesc”

Daniel Dragomir, alături de David Clarke, specialist în politică pe Europa de Est și Willy Fautre, directorul HRWF, susțin că România este un stat de tip polițienesc, în care justiția se face la comandă, iar libertățile individuale și expirmarea liberă sunt grav încălcate.

Dosare fabricate, interceptări telefonice ilegale, arestări pe bandă rulantă, probe falsificate, imixtiune a serviciilor în procesul juridic, patroni de presă „hăituiți” pentru că au altă opinie. Cam așa descriu Daniel Dragomir și David Clarke România „liberă”, europeană a anului 2018.

 Willy Faure: Curtea a decis să dea 6 luni guvernului român să ofere un program și o documentare a măsurilor.
Romani este una dintre cele 8 tari vizate.

Daniel Dragomir:
Multumim pentru prezenta onorabililor oaspeti.
M-am nascut la Bacau, m-am inrolat in 96 in Serviciul Secret, am facut poarte din brigata antitero, apoi am desic sa demisionez din pozitia de șef.
Toata viata am fost pregatit sa lupt impotriva teroristilor, dar nu m-am asteptat sa ajung sa lupt impotriva terorismului social din societatea romana.

Sunt aici pentru a va da doar vesti proaste
Cea mai mare fake news a Europei si Romaniei e Koveși, care lupta impotrova coruptiei. Acum lupta e foarte necesara, mai ales in tara noastra, dupa cum probabil știți.
99% din populatia României sprijina aceasta luptă. Dar altii nu inteleg cât de necesara e aceasta.
Pe de alta parte, suntem o natiune care a iesit din zeci de ani de abuz si comunism.

Am pelcat din Servicii pentru ca nu mai eram de acord cu pozitia serviciului. Am fost ridicat alaturi de sotie de acasa, copiii au fost… de la scoala, de catre DNA. Cand vorbesc despre conditiile din centrele de detentie, stiu foarte bine despre ce vb.

Minciuna face parte din strategia lui Kovesi, dar miciunile au inecput sa se prabuseasca. Ea a declarat ca aceste inregistrari ale sale sunt false, dar nu sunt. Săptămâna trecută am lansat stiri despre dosar, iar ea a trimis un mail catre organizatie si a spus ca sunt un tradator, un mincinos si a cerut sa desemneze propriul ei procuror care sa se ocupe de caz.

Al doilea subiect: cel problemele din centrele de detentie, eu le spun gulaguri. Va prezint fotografii sa vedeti conditiile din aceste centre.

„Am stat în patul în care stătuse și Adamescu cât a fost închis”

Cand am fost arestat si plasat intr-un penitenciar de maxima siguranta, la izolare, mi s-a spus: aici a fost patul in care a stat Adamescu, atunci cand a fost inchis. Conexiunea mea cu Adamescu este ca am stat in patul sau, cand el a facut față acestor conditii tragice. Adamescu ajusese in coma, nu mai putea face declaratii.  Si-a schimbat atitudinea si a itneles si acceptat gravitatea faptelor. Refuza sa recunoasca aceste fapte grave. Acestea erau cele doua variante pe care trebuia sa le declari. La fel ca pe timpul Inchizitiei.

Apoi, cei care o sustin pe doamna Kovesi: Din punctul meu de vedere, nu se aplica prezumtia de nevinovatie.
In fata noastra exista o lupta a DNA si a altor servicii.

Suntem alaturi de Federatia Rusa si Turcia in privinta vanarii opizitiei (politica sau economica) si…. Acesta este un abuz. Dovezile sunt foarte clare.

Mesajul meu catre Europa este ca natiunile sa inteleaga faptul ca acestea sunt actiuni ale institutiilor din această țară. Ca pe timpul Securtatii, implementeaza aceleasi masuri.

Dar ei actioneaza prin protocoale secrete intre DNA si serviciile de infomații.
Am prezentat aceste doc si o lista cu 65 nume a unor persoane care au suferit abuzuri din partea ac insittutii in fata Comisiei.

Au fost date 502729 de mandate. ICCJ, in timpul acestor 5 ani , i s-a cerut sa cerceteze zeci de mii de dosare.

Acest raport e obtinut si contine numerele fiecarei solicitari si acceptati facute.

In legatura cu siguranta nationala, una dintre persone este Alina Bica, care a spus, in fata parlamentului la ancheta, ca atunci cand facea parte din serviciu, declarat ca erau cercetati politicieni, sportivi, antreprenori…

Acest sistem de supraveghere la scara larga, supraveghere in casa, email si toate tipurile de comunicare, intelegeti ca sunt aplicate si cetatenilor simpli.

Generalul Dumbrava a fost intervievat in Parlament timp de 6 ore.
Serviciile de Informații, care nu au dreptul conform Constitutiei sa se implice in astfel de probleme, erau in colaborare cu judecatorii.
Inca un exempl: un reporter de la Skynews care a facut un reportaj in Romania a fost acuzat de crima organizata, aderare la un grup de crima organizata si acuzat ca pericliteaza siguranta națională a Romaniei. El e deja inculpat in acest caz.

Eu numesc aceste activit drept totrtura. In romana se spune „tortionar”. Nu trebuie sa fie tortura fizica, poate fi psihica, sau impotriva familiei.
Sunt situati similare celor din gulag.

Lipsa unui proces corect, stai in fata unui judecator, dara cesta este colaborator al serviciilor.
Cineva sta in spate si-i spune „nu putem sa-i aratatm aceste probe”… aceasta face Romania parte a unor culturi estice dictatoriale, nu conform cu principiile europene.

Dragomir: va mai arat fotografii. Mi-ai facut poze sa le lanseze in media, sa ma atace, sa ma compromita. Nu sunt mandru de aceste imagini, dar fac parte din trecutul meu.

David Clark: Multumim, e foarte interesant si diferit fata de ce stiu eu despre situatia din Romania. Sunt aici din partea Societatii, pentru a lupta impotriva coruptiei. Concluzia mea e ca in Romania, lupta anticoruptie a devenit si o violare a libertatii intr-un mod fundamental. Opiniile mele fata de ce stiam si credeam ca se intampla in Romania au fost zguduite. Practic, asistam la un atatc la adresa independentei judiciare.

Este o forma clara de intimidare impotriva societatii. Pe care si eu o reprezint si fac parte din ea, dar nu o intimidare care a reusit, neaparat.
La un an dupa ce mi-am scris raportul, concluziile mele sunt: una, justitia a devenit foartre criticata, iar lupta anticorptie a căpatat alte valente. Revolta publica este abuzata de birocrati, de institutii. S-a incercat influentarea unor rezultate la unele procese.

Al doilea lucru sesizat: separarea puterilor nu este delimitatată, pentru că în marea majoritatea a cazurilor, politicienii pot manipula procurorii, caz clar în anul în care premier era Ponta.

David Clark

Par acte de razbunare impotriva Guvernului, avem ceva tipic DNA: fixeaza o tinta, apoi trece la violarea legilor. In nicio democratie functionala nu exista asa ceva.

Al treilea lucru identificat de mine: Serviciile sunt in complicitate cu DNA. DNA are cces la informatii care le permite sa actioneze impotriva oamenilor. Avem si impliactii ale fostului director Sri, acum ambasador al Romaniei in SUA, Maior.

Există o mare suspiciune asupra judecatorilor. Multe dintre actiunile SRI sunt generate de dorinta de a avea o influenta mare asupra societatii romane.

Al patrulea lucru: politicienii si procurorii compromit procesele, investigatiile anticoruptie. Vedem si coruptia in sanul sistemului judiciar, judecatori care sunt implicati in aceste acțiuni. Aceasta explica urmatorul lucru pe care vreau sa-l discut: sistemul judiciar e foarte afectat de imixtiunea serviciilor în procesul judiciar. Reproduc cuvânt cu cuvânt: copy paste ale documentelor, fara a fi aduse imbunatatiri la ele, iar acestea sunt doar o parte a problemelor din sistem.
David Clark: Romanii nu au dreptul la procese corecte, la fel ca in Rusia si Turcia.
Cand Daniel a fost arestat, i-au arestat si sotia, deci folosesc masuri de intimidare prin vulnerabilizarea familiei.
Inca ceva ce se refera la independenta justitiei, probele sunt de multe ori „făcute”, ceea ce conduce la prejudecati, care impiedica procesul de a avea un curs corect.

De exemplu, Dan Adamescu, lider din opozitie, patron al unui ziar, a devenit tinta, arestat in doua saptamani. Ar fi trebuit sa se renunte la cazul sau.
El a fost condamnat pe baza declaratiei unui singur mator, a fost tinut in conditii mizere. Nu a beneficiat de un proces corect. Ceea ce e si mai socant e ca inca e o tinta, chiar dupa moarte. Ful sau, Alexander, care se afla in Marea Britanie, a deschis un proces impotriva sistemului. In ciuda faptului ca se fla la Lodra, el a fost

Toate ceste instrumente de amenințare incalcă grav legislația drepturilor omului. Toata lumea vorbeste despre aceste fate. Comisia Europeană a verificat. Mandatele de arestare sunt bazate pe declarații ale unor persoane, dar nu se fac cercetări amănunțite. În Europa toti trebuie sa respecte celeasi legi.

Ce poate fi facut? Mai întâi, Comisia Europeană trebuie sa stie ce se intampla cu adevarat in România, ca probele, judecatorii, presiunile…
După aceea, să se ia in considerare incalcarile si viciile de procedura in anumite cazuri.

În România, constatăm că, din păcate, este exercitat un control militar al civililor, ori, niciun serviciu nu trebuie sa aiba acest drept, să conducă viețile oamenilor.
Daniel Dragomir: Întrebare: Avem exemple de lideri politici. Cum vedeti situatia în tari precum Marea Britanie, Franta, CIA față de modul in care se aplica justitia?
Dragomir: Primul exemplu , politicienii, asigură dimensiunea. Acum se adreseaza Curtii Europene pentru daune. Asta ne conduce catre raspunderea pe care o au SUA în sprijinul DNA.
In al doilea rand, lumea a inceput sa realizeze, anul trecut au fost realesi in procentaj de aproximativ 60%.
UE nu intelege ca unii jurnalisti sunt agenți sub acoperire. Ei prezinta un anume punct de vedere. In 99% din cazuri, fisierele video audio sunt goale. Ei taie cuvinte din conversatie si pun altele ca sa fie conforme cu dosarul.

Dacă principiile noastre sunt democrația, transparența, nu există o lege a corporatiilor in România. Sunt zeci de cazuri în care procuorii sunt mână în mana cu unii afaceriști si distrug afacerile altora. E clar ca au si mentionat controlul civil. In decembrie, Parlamentul a cerut SRI sa-l suspende pe generalul Dumbrava. Comisia parlamentară a tras concluzia că nu trebuie să consideram ca e material clasificat, dar hai sa-l declasificam si sa-l prezentam publicului. Toți stim si admitem ca serviciile de informații sunt extrem de impotrante.
Avem probleme cu ISIS, cu crima organizata, cu inarmarea nucleara etc. …si in loc sa se ocupe de problemele reale, serviciile se pun in slujba acestor situatii si cheltuie fondurile pe aceste probleme.

David Clark: Problemele relatate de mine, de Daniel, nu fac parte din principiile constituționale si sunt departe de rolul lor legal.
E pacat ca DNA se folseste de aceste principii pentru a la incalca in propriul interes. Nu cred ca cineva ar trebui sa puna la indoiala veridicitatea acestor probe. Înteleg pozitia Comisiei Europene, pentru că nu dorește să atraga criticile si presiunile din partea SUA. Nu e ceva neobismuit in relatia cu Romania. Dureaza de 8 ani deja.

Daniel Dragomir: Curtea Constituțională din România a dat verdictul ca acest este neconstitnutional. Daca respecti legea, in loc sa aduni specialisti din societatea civila, de la Bruxelles, sa faci pasii corecti, se intampla invers. Cei care ies in strada spun „NU schimbati legile justiției.  De ce oamenii ar trebui sa se teama de schimbari.  Cand am fost arestat, nu aveam nicio pozitie, nu eram politician, nu eram implicat in viata politica. Sute de romani nu sunt politicieni, sunt profesori etc, oameni banali, România are 41 județe. Investitiile in România sunt aproape de ZERO. În 2017, nu am avut niciun metru de autostrada construit, nimic nu s-a facut.
David Clark: Abuzul de putere nu e specificat clar. E clar ca avem cazuri care nu sunt considerate crude sau criminale, in majoritatea tarilor. Unele sunt considerate erori sau fapte disciplinare. DNA are dreptul de a decide ce este și ce nu este criminal. Au inclusiv un cod de amenintari pentru a influenta deciziile din mediul judiciar. Acea reformă e una dintre multele implementate anul trecut.

David Clark: În SUA și Marea Britanie există procese asupra cărora planează suspiciuni, însă acestea sunt o excepție. În România ave de-a face cu o violare clara a standardelor internationale.
În al doilea rând, Marea Britanie nu stă prea bine la acest capitol. Raspunsul Curții de Justiție din Regat, atunci când s-au prezentat dosarele e să caute mai multe asigurari de la autoritățile române. Dovezile au fost facute, persoana extradata.

Daniel Dragomir: Daca-mi permiteti. Pe 8 oct 2016, a fost o intalnire la CSM, cand m-au gasit vinovat. Dar fostul ministru al Justiției a spus că „am mintit in fata Comisiei Europene. Nu avem acesti bani in buget asa ca a trebuie sa mint”.
În decembrie anul trecut un roman a fost eliberat din închisoare, apoi a murit. Nu a avut acces la tratament medical. A murit la două săptămâni de la eliberare. S-a înercat să fie tratat de cancer din fonduri proprii, la el acasă. Fiecare patron de media are dosar. Dan Voiculescu, de la Grupul Antena, Dan Adamescu, România Liberă. Toată mass-media din România este sub presiune continua. Europa ar trebui sa fie mai atenta la ce se intampla in Romania.

Exista o înregistrare cu fostul președinte care vorbeste cu cineva căruia îi explica modul în care serviciile i-au spus cum vor inlocui judecatorii, iar acestia vor fi conectati la servicii. Inainte de toate, cine nu intelege realitatea, sa asculte explicatiile. Cum serviciile dispun arestarea prin intermedul judecatorilor conectati. (Sava N.).

 

 

Actualitate

Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.

Infuzia de capital și viziunea strategică

„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.

Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională

În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.

Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă

Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.

Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?

Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.

Citeste in continuare

Actualitate

Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec

Publicat

pe

De

Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.

Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice

Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.

GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”

Incertitudine în fața amenințărilor moderne

Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.

Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.

Miliarde investite, costuri viitoare neclare

Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.

Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.

Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră

În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.

Recomandări pentru o redresare urgentă

GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:

  1. Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
  2. Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
  3. Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
  4. Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
  5. Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
  6. Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”

Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.

SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”

Citeste in continuare

Actualitate

Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție

Publicat

pe

De

Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.

Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert

SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.

Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială

O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.

Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență

Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.

O cursă contra cronometru și contra adversarilor

Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv21 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv21 de ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv21 de ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv21 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv21 de ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv21 de ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv