Connect with us

Actualitate

CCR a RESPINS TOATE exceptiile invocate de PNL, iar in cazul ICCJ a RESPINS 6 exceptii si a ADMIS 4 (2 dintre aceste articole erau propuneri facute de CSM)/ Nu va mai lasati mintiti si folositi!

Publicat

pe

Curtea Constitutionala a decis pe data de 23 ian. 2018 cu privire la exceptiile de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata de PNL si ICCJ privind modificarile facute de Parlament la Legea 304/2004, a organizarii judiciare. Legea 304/2004 este una dintre cele trei „legi ale justitiei”, legi a caror modificare a starnit mari controverse in aceasta perioada.

Ce a decis CCR? Pe scurt, CCR a RESPINS TOATE exceptiile invocate de PNL, iar in cazul ICCJ a RESPINS 6 exceptii si a ADMIS 4 (2 dintre aceste articole erau propuneri facute de CSM).

Pe larg:

  1. CCR a RESPINS criticile referitoare la neconstitutionalitatea extrinseca a legii de modificare a Legii 304/2004, critici facute de PNL.

Cu alte cuvinte, CCR a validat existenta si activitatea „Comisiei Iordache”. Daca admiteau aceasta exceptie extrinseca, cadea toata legea din motive de procedura legislativa. De exemplu, un motiv extrinsec de neconstitutionalitate este incalcarea bicameralismului.

PNL a folosit aceleasi argumente pentru criticile extrinseci de neconstitutionalitate la toate cele trei legi. Daca in acest caz a fost respinsa, se va respinge si in celelalte doua cazuri.

  1. Au fost RESPINSE exceptiile de neconstitutionalitate pentru articole:
  2. a) obligativitatea redacatarii hotararilor in 30 de zile. „În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.” (pct. 5 din Lege) Exceptia a fost invocata de ICCJ.

Acest articol e coroborat cu un altul din Legea 303/2004, unde se spune ca nemotivarea in timp e abatere disciplinara. Ca atare, in maxim 90 de zile orice hotarare va trebui motivata. Acesta e un progres enorm, deoarece in prezent exista hotarari judecatoresti nemotivate si dupa un an.

  1. b) „Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 2 judecători.” (pct. 14 din Lege) Exceptia a fost invocata de ICCJ.

ICCJ a sustinut ca avand 2 judecatori in complet, in loc de 1, s-ar incalca dreptul la un proces echitabil. Adica mai multi judecatori care se apleaca asupra cauzei si o hotarasc nu ar fi o garantie in plus pentru o solutie mai corecta, conforma cu legea, ci o incalcare a dreptului la un proces echitabil al partilor. Ceva de noaptea mintii.

  1. c) „Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată se auditează extern, la fiecare 2 ani, sub conducerea Ministerului Justiției și cu implicarea societății civile și a organizațiilor profesionale ale magistraților. Concluziile auditului sunt publice.” (pct. 26 din Lege) Exceptia a fost invocata de ICCJ.

Pe scurt, ICCJ nu dorea ca cineva sa verifice sistemul de repartizarea aleatorie. Exceptia a fost respinsa, astfel ca acest sistemul va putea fi expertizat intr-un mod transparent. O asfel de auditare nu poate fi decat benefica dupa ce, in ultimii ani, sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor a fost criticat si contestat public.

  1. d) „Apelurile și recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.” (pct. 30 din Lege) Exceptia a fost invocata de ICCJ.

Prin acest articol a crescut, de fapt s-a revenit la completele din apel formate din 3 judecatori, asa cum e peste tot in lumea civilizata. Completele de apel au numar impar, ca sa nu te apuci sa reiei judecata daca 2 judecatori nu cad de acord si fac complet de divergenta.

ICCJ a spus ca sa ai complet de 3 judecatori se incalca dreptul la un proces echitabil la persoanei. Repet, bezna mintii. Cei de la ICCJ confirma inca odata ca isi trag seva dreptului din operele lui Lenin si Stalin.

  1. e) Infiintarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiţie. (pct 45 din Lege). Exceptii au fost invocate atat de PNL cat si de catre ICCJ, insa ambele au fost respinse.

ICCJ a sustinut ca este discriminatoriu sa creezi o sectie care sa investigheze numai anumite persoane. Evident, afirmatia este nefondata, deoarece exista si in prezent parchete militare, unde investigarea e dupa calitatea persoanei. Argumentele ICCJ au fost respinse.

PNL a sustinut ca prin aceasta sectie s-ar lua atributii de la DNA, ceea ce ar incalca MCV-ul. Mai mult, a spus ca prin interzicerea detasarii si delegarii in cadrul acestei sectii, precum si prin faptul ca CSM-ul numeste procurorii din cadrul sectiei si procurorul-sef sectie „îi conferă o independenţă totală”.

Cum am mai explicat intr-o postare, dupa ce au urlat ca aceasta sectie va fi sub control politic, la CCR au spus ca sectia e „independenta total”. In opinia PNL faptul ca judecatorii si procurorii pot fi cercetati penal doar de catre procurori care prezinta reale garantii de independenta este o problema si nu faptul ca pana acum au fost anchetati de procurori cu vechime minima detasati sau delegate de pe la judecatorii anonime pentru ca asa a vrut Kovesi. Argumentele PNL au fost respinse ca nefondate.

  1. f) „Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.” (pct. 62 din Lege) Exceptia a fost invocata de PNL.

PNL a sustinut ca prin scoaterea avizului CSM de aprobare a statelor de functii s-ar incalca independenta justitiei.

Daca PNL-ul nu facea propaganda ieftina in comisie si studia, ar fi vazut ca aceasta modificare din articol a fost propusa de insusi CSM, fiind chiar votata cu unanimitate in Comisia 1 a CSM.

CCR a respins critica PNL, poate pe motiv ca e o chestiune de oportunitate.

  1. Au fost ADMISE urmatoarele exceptii de neconstitutionalitate:
  2. a) Inlocuirea listei cu instantele, de la art. 2 alin. (2), cu o definitie a modului cum „se realizeaza” justitia. (pct. 2 din Lege) ICCJ a sustinut ca textul creaza paralelism, deoarece un text similar este la art. 7.

Tin minte dezbaterea din Comisie, si a fost acolo un scandal intre PNL si PSD. Au modificat textul de la art. 7 dar in circul respectiv, facut de USR si intretinut de PNL, au scris ca se modifica art. 2. Din acest motiv noua prevedere de la art. 2 alin. (2) era similara cu cea deja existanta la art. 7.

Evident, CCR a admis critica ICCJ pe motiv ca „creează paralelisme normative, preluând soluții legislative deja existente în actul normativ, ceea ce este de natură a-i afecta structura, concizia și unitatea conceptelor pe care acesta le utilizează”, ceea ce e foarte corect.

Textul se poate remedia spunand ca aceasta modificare se refera la art. 7 nu la art. 2.

  1. b) „Hotărârile secţiilor pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel, conform dreptului comun.” (pct. 4 din Lege)

Textul initial spunea ca Plenul CSM judeca contestatiile sectiilor. Acum s-a mers pe ideea de a contesta hotararile sectiilor direct in instanta.

ICCJ a invocat ca temei de neconstitutionalitate faptul ca textul de mai sus nu spune clar hotararile caror sectii pot fi atace la curtea de apel, acest lucru creand confuzie.

CCR a admis critica ICCJ, spunand ca este neclar „dacă este vorba despre secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, secții ale unor instanțe de judecată sau secții ale altor organisme sau autorități”.

Textul se poate remedia foarte simplu adaugand ca e vorba despre sectiile CSM.

  1. c) „Contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de către judecătorii şi tribunale în cursul judecăţii în primă instanţă, de către judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanţe se soluţionează în complet format din 2 judecători.” (pct. 29 din Lege)

ICCJ a invocat ca temei de neconstitutionalitate faptul ca textul de mai sus il contrazice pe cel din alineatul anterior, care vorbeste despre complet cu 1 judecator, lipsind astfel textul de claritate.

CCR a admis aceasta critica deoarece „creează incertitudine în procesul de aplicare a legii”.

Propunerea a fost facuta de catre CSM.

Problema se poate remedia abrogand alineatul anterior, care vorbeste despre completul de 1 judecator.

  1. d) „Preşedintele curţii de apel poate dispune ca, la instanţele cu volum mare de activitate din circumscripţia curţii de apel, să fie încadrate persoane, foşti judecători care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pentru redactarea proiectelor de hotărâri judecătoreşti.” (pct. 61 din Lege)

ICCJ a invocat faptul ca „acest articol, prin lipsa de precizie şi claritate a redactării, se situează în afara cadrului impus de exigenţele constituţionale referitoare la previzibilitatea legii, textul fiind lacunar asupra unor aspecte precum: condiţiile în care vor fi încadrate persoanele despre care se face vorbire în acest articol, statutul lor profesional, etc”.

CCR a admis critica ICCJ, insa pentru alte motive, respectiv: „Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, este rezultatul activității de deliberare, desfășurată în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei, constituie expresia independenței sale și nu poate fi transferată către o terță persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, dar și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condițiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justițiabilul este lipsit tocmai de aceste garanții. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, contravenind dispozițiilor art.21 alin.(3), art.124 și art.126 alin.(1) din Constituție.”

Propunerea aceasta a fost facuta de catre CSM.

Problema se poate rezolva foarte simplu eliminand acest text din lege.

In concluzie, dupa cum vedeti, toate criticile de neconstitutionalitate admise tin de tehnica legislativa privind claritatea textului, si nicidecum de chestiuni ce ar incalca „independenta justitiei” ori „separatia puterilor in stat”, slogane si ingrijorari pe care le-a invocat si intretinut la foc continuu propaganda securistoida.

Pe scurt, CCR a respins TOATE exceptiile invocate de PNL, iar in cazul ICCJ a RESPINS 6 si a ADMIS 4.

Uitati-va inapoi la toate articolele de propaganda, la toti marii „experti” in justitie din presa si de la TV care urlau ca va crapa statul de drept, la ambasade ori articole din presa straina care nu mai puteau de grija „independentei justitiei” ca sa va dati seama singuri cat s-a putut minti si manipula.

Nu va mai lasati mintiti si folositi! ( Chris Terhes, presedintele Romanian Community Coalition, cunoscuta in Romania si sub numele de „Coalitia romanilor pentru combaterea coruptiei).

Comunicatul CCR poate fi accesat aici: https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-281

 

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv3 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv3 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv3 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv3 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv3 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv