Connect with us

Actualitate

Radicalii liberi/ Parlamentarii Opoziției dau tonul depășirii nivelului normal al unei dezbateri politice și recurgerii la violențe

Publicat

pe

În România, strada se radicalizează. Când spun strada, mă refer la acele persoane fizice și la acele ONG-uri care, într-un mod relativ frecvent, inițază mișcări de protest și participă la ele, protestele circumscriindu-se, cel puțin declarativ, luptei anticorupție, păstrării intacte a statului de drept și nesubordonării Justiției.

Dacă acestea sunt obiectivele reale sau nu, aceasta este o dilemă care va continua să frământe opinia publică. Dacă România este sau nu expusă unor atacuri cum sunt cele reclamate de demonstranți, din nou trebuie să stabilim cu certitudine. Dar indiferent de răspunsul la întrebările de mai sus, un fapt este cert. Un grup relativ restrâns de cetățeni s-a radicalizat și are tendința de a radicaliza grupuri mai mari. Să analizăm ultimele evenimente din aceasă perspectivă.

O parte consistentă a societății consideră că nu avem în acest moment un stat de drept funcțional. După ce a fost votată democratic o majoritate parlamentară, acești români așteaptă schimbări tocmai în sensul de a înlocui statul polițienesc sau statul paralel sau statul nedrept cu ceea ce societatea modernă înțelege printr-un stat de drept. Aceeași majoritate a cetățenilor care a obținut câștig de cauză în alegeri, consideră că statul a rămas la fel de corupt, dacă nu cumva este și mai corupt decât în urmă cu 10-15 ani. Și că trebuie făcut ceva în sensul combaterii acestui fenomen. În fine, tot ei, oamenii reprezentând această majoritate, cred că Justiția este subordonată politic și așa a fost în ultimii 10-15 ani și că trebuie făcut ceva pentru ca judecătorii, cei care sunt responsabili de aplicarea actului de Justiție, să poată acționa supuși unui număr mai mic de constrângeri, dar unor exigențe mai mari în ceea ce privește responsabilitatea.

În timp ce, cu chiu cu vai, majoritatea parlamentară rezultată din alegerile de acum un an încearcă să materilizeze aceste deziderate și solicitări ale celor îi garanteză statutul, o minoritate alcătuită din cetățeni care nu au votat sau din cetățeni care s-au prezentat la vot dar au susținut partide care au pierdut alegerile, devine din ce în ce mai frustrată, se manifestă din ce în ce mai vizibil și se radicalizează din ce în ce mai mult.

Nu mă refer, firește, în prima ipostază, la 55% dintre cetățenii cu drept de vot ai României iar în a doua ipostază la diferența de 45%. Sunt conștient de faptul că nu toți s-au prezentat la vot. Din acest motiv, legitimitatea reală a celor aflați la putere este mult sub procentul rezultat la capătul procesului electoral. La fel cum legitimitatea opoziției este și ea mult sub procentul reprezentării acesteia în Parlament. Există așadar o masă imensă de cetățeni, care nu s-a exprimat la vot, dar între scrutinuri are legitimitatea de a se pronunța și de a se manifesta într-un sens sau altul. Fie susținând majoritatea, fie luptând împotriva acestei majorități. Așa se ajunge de altfel uneori în statele democratice ale planetei la schimbări de paradigmă politică chiar în interiorul unui ciclu electoral. Așa s-a întâmplat și în România când, deși a existat o majoritate de Stânga, a fost instalat un guvern așa-zis tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, care a administrat țara mai degrabă prin măsuri de Dreapta.

România trece printr-o serie întreagă de transformări, unele accelerate, așa cum și trebuie să se întâmple cu o țară, care doar cu 27 de ani în urmă a ieșit din prăpastia comunistă. Un ritm accelerat însă al schimbării poate creea excrescențe, poate favoriza apariția monștrilor sociali sau politici și poate genera și apariția unor mișcări extremiste. Este exact ceea ce se întâmplă astăzi în aceasă țară.
Opoziția se simte frustrată în Parlament. Uneori, pe bună dreptate. Mai ales în condițiile în care majoritatea PSD plus ALDE, din dorința de a-și impune cât mai repede punctele de vedere și a-și implementa politicile, ignoră minoritatea parlamentară și, prin tot felul de tertipuri, nu permite dezbaterea și adoptarea, atunci când este cazul, a amendamentelor făcute de senatorii și deputații opoziției. Aceste fenomen devine cu atât mai important cu cât în acest moment opoziția însăși este foarte slab pregătită, ași spune necalificată pentru a acționa profesionist și eficient în forul legislativ. Ar trebui ca fiecare partid de opoziție să dispună – și nu doar declarativ și formal – de comisii de specialitate, conduse de specialiști și nu de politruci, alcătuite din oameni bine pregătiț în domeniile respective și capabile să formuleze critici bine articulate la adresa guvernanților și să propună politici alternative. Acest lucru nu se întâmplă. Realitatea tristă este că opoziția dă dovadă în Parlament de mult prea mult amatorism. Fapt speculat de parlamentarii majorității.

Deci frustrarea în Parlament crește și atinge cote de nervozitate. Parlamentarii Opoziției dau tonul depășirii nivelului normal al unei dezbateri politice și recurgerii la violențe. Mai întâi de tip verbal și, apoi, chiar de tip fizic.

Ei bine, exemplul dat de această minoritate parlamentară neprofesionistă, nepregătită pentru a face opoziție, frustrată, agitată, dezbinată, anarhică în manfestările ei din Legislativ, a dat tonul unor procese similare în rândul a ceea ce am putea numi opoziția civică.

Numărul cetățenilor care au votat în favoarea opoziției, adunat cu numărul cetățenilor care nu s-au prezentat la urne este imens. De ordinul milioanelor de persoane. Așa cum este și firesc, guvernarea, mai ales atunci când este inconsecventă , când face greșeli vădite, când are ezitări impardonabile și când își aplică singură moțiuni de cenzură, pentru a-și dărâma propriul Executiv, se erodează și tendința de fiecare dată este ca, treptat, să piardă susținere populară în favoarea opoziției. Nici acest fenomen tipic unor democrații consolidate nu se întâmplă în România de azi decât în mică măsură. Dacă opoziția din Parlament este inconsistentă, inconsistentă este și opoziția din stradă. Dacă opoziția din Parlament este frustrată, devine din ce în ce mai nervoasă și își pierde din ce în ce mai des controlul, exact același fenomen se extrapolează și în ceea ce privește opoziția societății civile.

Avem acum toate ingredientele din care se prepară de obicei atitudini sau chiar grupuri și organizații de tip radical. Sau extremist. Și cum altfel ar putea fi caracterizate câteva atitudini, gesturi și fapte atât ale opoziției parlamentare cât și ale opoziiei din stradă? Să le enumerăm.
1). Organizarea de manifestații neautorizate legal, neasumate de o entitate anume sau de un număr de entități, astfel încât excesele și violențele nu ar putea fi imputate de către autorități decât eventual unor persoane fizice alese aleatoiu.
2). Utilizarea unor sloganuri violente, în special prin atacuri și injurii împotriva unor persoane.
3). Netolerarea la aceste manifestații a unor participanți, nu neapărat cu puncte de vedere alternative, dar cu diferențe oricât ar fie ele de mici de opinie.
4). Agresarea oamenilor care asigură ordinea acestor manifestații ilegale, așa cum s-a întâmplat și recent în cazul echipajelor ecvestre. De aici și replica mea „dar cu caii ce-ați avut?”
5). Hărțuirea, făcută tot prin mijloace ilegale, a unor persoane de către vârfuri ale acestor grupuri radicale, cum este de pildă un individ pe nume Mălin Bot.
6). Atacarea violentă, chiar și în templul cărții, a unor personalități din cultură, din politică sau din presă, care își manifestă alte puncte de vedere decât cele exprimate de radicalii liberi.
7). Manifestări neconforme în Legislativ a unor parlamentari, reprezentanți ai opoziției și care recurg acolo la gesturi, la fapte și la un limbaj specific în cel mai bun caz străzii și în niciu caz unui for parlamentar.
8). Extinderea acestor forme de violență în limbaj, gestică și comportament și în cadrul dezbaterilor televizate, posturile de știri ele însele transformându-se în instrumente din ce în ce mai agresiv combatante.
9). Transferarea acestui tip de război rece, încurajat de unii actori politici iresponsabili, și în mediul online, care, la rândul său, devine in ce în ce mai violent.

Toate aceste fenomene, cărora le putem adăuga multe altele, au creat în România un climat de război rece între principalii actori politici, care a condus la radicalizarea unor grupuri socio-profesionale, a grupurilor diferite de ONG-uri și de persoane. Radicalii liberi sunt din ce în ce mai numeroși, din ce în ce mai agresivi și pun în pericol în plan intern stabilitatea politică a României și însăși democrația, atâta câtă e, iar în plan extern, afectează grav imaginea acestei țări.

Într-o democrație reală, consolidată, patidele politice, organizațiile de tot felul și cetățenii sunt liberi să-și manifeste opiniile și sentimentele, fără să primească pentru asta un pumn peste gură, dar, în același timp, nimeni nu este liber să se comporte ca un radical scăpat de sub control și în niciun caz nu pot fi tolerate mișcările de tip extremist. Realitatea este că Opoziția politică slabă, dar din ce în ce mai isterică din aceasta țară, tine să dea naștere unor monștrii ai societății civile. Și de aici până la anarhie nu mai este decât un pas. Atâta timp cât autoritățile sunt slabe și ezită să acționeze conform legii.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.

Infuzia de capital și viziunea strategică

„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.

Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională

În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.

Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă

Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.

Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?

Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.

Citeste in continuare

Actualitate

Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec

Publicat

pe

De

Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.

Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice

Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.

GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”

Incertitudine în fața amenințărilor moderne

Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.

Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.

Miliarde investite, costuri viitoare neclare

Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.

Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.

Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră

În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.

Recomandări pentru o redresare urgentă

GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:

  1. Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
  2. Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
  3. Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
  4. Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
  5. Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
  6. Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”

Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.

SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”

Citeste in continuare

Actualitate

Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție

Publicat

pe

De

Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.

Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert

SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.

Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială

O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.

Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență

Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.

O cursă contra cronometru și contra adversarilor

Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv13 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv13 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv13 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv13 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv13 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv13 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv3 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv