Connect with us

Administratie

„Sunt în ţara mea, între fraţi“/„Draga mea Românie“.

Publicat

pe

Drumul prin istorie al românilor a fost plin de încercări, dar ei au reuşit să înfrunte veacurile, în împrejurări din cele mai grele şi să reziste pe pământurile lor, păstrându-şi aproape miraculos identitatea ca urmaşi ai civilizaţiei Romei. Unitatea lor deplină, din păcate trecătoare, n-a fost înfăptuită decât cu un veac în urmă, dar şi împărţiţi, aceşti necontenit încercaţi de valurile istoriei şi-au păstrat limba şi identitatea. Cărturarii acestui neam în mod firesc au militat pentru a evidenţia originea şi mai ales unitatea sa, dincolo de hotarele încălcate, în veşnică străduinţă pentru realizarea conlucrării şi unităţii sale. Printre ei, Constantin Stere ocupă o poziţie specială. Un martir, cu o viaţă plină de încercări venite pentru el din toate părţile, şi totodată un dăruit către o cauză având o îndoită componenţă socială şi naţională. Stere rămâne un mare biruitor, în ciuda adversităţii vieţii sale încercate şi a neînţelegerii sale de mulţi dintre semenii săi. La un veac şi jumătate de la naşterea sa i se cuvine să i se manifeste măcar postum preţuirea pentru înţelepciunea, patriotismul şi jertfele sale, cu înţelegerea lanţului de dileme pe care a fost silit să le înfrunte.
Născut la o margine a spaţiilor româneşti, acolo unde apele Nistrului au tras un firesc hotar dincolo de care se intră într-o altă lume, deşi ar fi trebuit să aibă asigurate prin poziţia şi averea tatălui său o existenţă tihnită, trăind drama unui copil respins de propria-i mamă, Constantin Stere avea să se dezvolte într-un mediu ambient care i-a marcat întreaga existenţă, acela al inegalităţilor şi al apăsării categoriei sociale căreia i se datora de către întreaga societate fiinţarea şi în mijlocul căreia datorită şi unei mame neînţelegătoare trăia, dar totodată, deşi într-o provincie supusă rusificării, într-o lume moldovenească, unde i s-a infuzat şi realitatea componentei naţionale, de care avea să fie progresiv mai deplin conştient.
Dominantă în existenţa sa, în prima ei fază, a fost problema socială, întâlnind în timpul începuturilor sale intelectuale, ca elev la Chişinău, puternica influenţă a narodnicismului, apărarea ţărănimii şi viitorul ei preocupându-l cu prioritate. Totodată a fost şi perioada în care şi-a îmbogăţit cunoştinţele prin şcoală, dar mai ales prin lecturi bogate, orientate în diverse domenii. Stere a început în această tinereţe să se afirme ca un cărturar militant. Este şi perioada în care progresiv s-a afirmat în el, pe lângă componenta socială, cea naţională, în care a realizat legătura organică a provinciei sale smulsă din trupul principatului Moldovei cu trupul masiv al întregii românităţi. Dar această conştientizare avea să fie progresiv dominantă în existenţa tânărului mai ales după încheierea cumplitului său exil şi întoarcerea sa la Chişinău „ca un naufragiat“, determinându-l să treacă dincolo de Prut în România. Era noiembrie 1892. Sosit la Iaşi a simţit, după mărturisirea sa, că „sunt în ţara mea, între fraţi“ şi a scris şi versuri evocând „draga mea Românie“.
Întârziat, dar doct student în drept, dar şi publicist, el s-a afirmat de la început cu ştiinţa şi vigoarea sa leonină. A început lupta pentru poporanism în noua sa patrie, având legături şi cu fruntaşii socialişti, mai ales cu soţii Nădejde şi cu Gherea, care se străduiau să-şi creeze partidul. În primele luni din 1895 şi-a obţinut naturalizarea şi doi ani mai târziu şi-a susţinut în mod strălucit licenţa. Căsătorit cu devotata Maria Grosu, va avea patru copii. 1897 a fost şi anul în care s-a întâlnit cu Ionel Brătianu, între ei stabilindu-se o legătură politică şi intelectuală, Stere contribuind hotărâtor în determinarea acestuia să îmbrăţişeze cauza reformei electorale şi mai ales pe a celei agrare. În 1898 a fost ales ca deputat liberal, a devenit adjunct al primarului Iaşilor şi a cuvântat la mormântul lui Ion C. Brătianu de la Florica. Reales în Parlament în 1901, a fost şi anul în care a obţinut suplinirea catedrei de Drept constituţional la Universitatea din Iaşi, în care avea să fie titularizat prin concurs în anul următor.
La Chişinău avea să revină în 1905 ca avocat într-un proces, dar totodată restabilind legături cu provincia sa natală. Revenit în ţară urmărea cu pasiune evenimentele din Rusia, prevăzând căderea imperiului, şi totodată în primăvara 1906 a început publicarea Vieţii Româneşti. Dar a sosit acum şi momentul în care Stere a trecut Carpaţii. În Transilvania, la Sibiu, dar şi la Arad, având întrevederi cu fruntaşi ai românilor ardeleni. Din nou la Chişinău, a ajuns apoi şi în Bucovina. În anul următor, încrâncenat al răscoalei din 1907, Stere, prefect al judeţului Iaşi, a reuşit să evite acţiuni represive, militând apoi pentru amnistie.
Preşedinte al Clubului liberal din Iaşi va fi aproape un deceniu, deşi în relaţia sa cu Ionel Brătianu existau divergenţe mai ales legate de reforma agrară pe care Stere o dorea mai radicală, dar totodată se vădea şi o relaţie de tip special. Ministru Stere nu va ajunge, neîndoielnic din cauza dezacordurilor, dar totodată sentimente de preţuire îl vor stăpâni pe Brătianu determinându-l ca întreaga viaţă să caute într-un fel sau altul să-l ocrotească pe cel care-i fusese înţelept sfătuitor de taină.
În 1910 Stere călătoreşte pentru prima oară în centrul Europei, iar la sfârşitul anului următor şi la începutul lui 1912, chemat de Octavian Goga, a reuşit să-l împace pe acesta cu Vaida Voevod. Nu întâmplător Stere se intitula în august 1909 „ministru al Ardealului şi al Basarabiei“! El acţiona într-o Românie mare care încă nu exista, ca şi cum aceasta ar fi fiinţând, instinctiv încrezător într-un viitor. Evenimentele mondiale vor interveni punând capăt pentru un timp iluziilor.
Toamna 1913: Brătianu lansează proiectul exproprierii şi cel al colegiului unic. Stere se pronunţă pentru adoptarea lor în limite mai extinse, iar în luna mai 1914 pune bazele Ligii reformelor, dar începutul războiului mondial a impus amânarea pentru un timp a realizării soluţiilor. Alianţa care se profila alături de Rusia ţarilor „îl înnebunea cu desăvârşire“ pe Stere, în acele zile tensionate, după mărturia lui Duca. Din nou în Transilvania, de data aceasta mandatat de Brătianu pentru a se evita o ridicare prematură a ardelenilor. De fapt, el nu renunţa la idealul strângerii tututror românilor laolaltă, dar nu putea accepta sacrificarea basarabenilor. La 15 decembrie 1915 Stere a făcut o adevărată profeţie în Parlament arătând că nădăjduia că copiii din acel moment „vor vedea România mare, întreagă, neştirbită… de la Nistru şi până la Tisa“.
România a intrat în război. Stere a rămas la Bucureşti în momentul retragerii, pornind pe un drum al său, nesupus, punându-şi însă în joc întregul destin. În martie 1917 s-a dus cu un memoriu la Viena şi la Berlin, în care punea ipoteza ca împăratul Austriei să devină şi al României, iar la 1 septembrie, subvenţionat de Vaida cu 50.000 de lei, a început să editeze Lumina! Dar propunerea lui Marghiloman de a intra în guvernul său Stere a refuzat-o. Era însă convins că victoria avea să fie a Puterilor centrale.
La 22 martie 1918, Stere a sosit la Iaşi, pentru ca la 24 martie să fie la Chişinău, rostind într-o singură zi 25 de discursuri. A fost momentul astral al existenţei sale, iar prezenţa sa a fost de o însemnătate decisivă pentru votul Sfatului ţării din 27 martie. La 30 martie a fost decorat de regele Ferdinand cu marea cruce a Coroanei României. Primindu-l, regina Maria îl caracteriza: „un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav“. La 8 aprilie a fost ales preşedinte al Sfatului Tării, dar, pe de altă parte, reunită în adunare generală la Iaşi, Academia Română nu l-a ales, preferând pe Ştefan Ciobanu.
Pe măsură ce se profila victoria Aliaţilor, Stere intra în perioada în care i se va reproşa poziţia pe care o adoptase din toamna anului 1916. La 1/ 14 noiembrie, în articolul Basarabia şi România Mare, el scria: „pot acum privi în linişte toate manifestările nedrepte şi pătimaşe ce s-ar face împotriva mea“; realitatea avea să fie însă mai grea, deşi s-a bucurat de evidente menajări. Sub stare de arest a fost numai de la 10 mai 1919, trecând şi prin spital graţie intervenţiei regelui Ferdinand, şi până la 8 iunie 1919. Din 6 martie a fost suspendat de la catedră, dar, datorită mai ales lui Ionel Brătianu, a primit leafa fără întrerupere până la pensionarea sa.
Ales deputat în provincia sa natală şi în 1919, şi în 1920, Stere a refuzat mandatele. În schimb, în februarie 1921, reales, el s-a înfăţişat, luptând pentru mandatul său. „…eu nu mă gândeam, a declarat el atunci, atunci ca şi înainte… numai la Basarabia. Aţi auzit că m-am interesat o viaţă întreagă şi de acţiunea românilor din Ardeal… credeam că salvarea viitorului neamului nostru întreg nu se putea asigura decât prin întregirea cu Basarabia înainte de toate“. 93 din cei 99 deputaţi prezenţi i-au confirmat mandatul, Brătianu instruindu-şi el partizanii ca Stere să fie votat.
Pentru Stere a început o nouă etapă. În Parlament a luptat pentru aplicarea gândurilor sale de reformă. A militat pentru fuziunea partidelor ţărăneşti din toate provinciile, s-a implicat în dezbaterea noii Constituţii, dar, de asemenea, din timp în timp, a suferit atacuri legate de poziţia sa în timpul războiului, ceea ce nu l-a determinat să renunţe la crezurile sale. În iunie 1924 el declara cu îndreptăţită mândrie într-un discurs că fusese „unul din factorii hotărâtori pentru unirea ţărănimii din Vechiul Regat şi Basarabia, cum a fost unul din factorii hotărâtori pentru unirea ţărănimei din Regat şi Basarabia cu ţărănimea din Ardeal“.
Dorit sau respins, Stere a continuat să fie o prezenţă indispensabilă noii Românii. S-a recurs la competenţa sa şi în cazul formelor renunţării la tron a principelui Carol şi la modalitatea de alcătuire a regenţei. De asemenea, pe plan politic, Stere a acţionat pentru unirea partidului ţărănesc cu cel naţional, stând la baza alcătuirii partidului naţional-ţărănesc. Dar e evident totodată că era ocolit, evitându-se afişarea lui. Nici când s-a format guvernul Maniu nu s-a apelat la introducerea lui Stere în noua formaţie ministerială. S-a ajuns astfel la formarea grupului basarabean al deputaţilor apropiaţi de Stere, apoi la constituirea de către el cu dr. Lupu a Partidului ţărănesc Democrat, pentru ca Stere să-şi încheie activitatea politică în cadrul Partidului Radical ţărănesc, alcătuit împreună cu Grigore Iunian. De fapt, din 1930 găsise încă un drum al său începând să alcătuiască romanul său fluviu În preajma revoluţiei. La 1 februarie 1936 Stere a fost pensionat de la catedra pe care n-o putuse onora atâtea decenii. Sfârşitul îi va veni la 26 iunie în acelaşi an.
Personalitate puternică, adevărat titan cum l-a caracterizat Petre Pandrea, Stere se impune memoriei noastre nu ca un instrument al străinilor, ci ca un doctrinar şi un militant intransigent al realizării reformelor în România, care printr-un miracol şi-a realizat succesiv desăvârşirea ei în 1918 la răsărit şi la apus, şi totodată ca un fruntaş care, neocrotindu-se pe sine, s-a luptat stăruitor pentru naţiunea sa văzută în accepţia ei cea mai largă, iar locul său în Pantheonul virtual al neamului său este pe deplin meritat la 150 de ani de la naşterea sa. (acad. Dan Berindei)

Administratie

Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.

Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile

Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.

Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse

Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est

Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute

În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații

Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală

Publicat

pe

De

Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.

Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență

Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.

Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori

Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:

  • Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
  • Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
  • Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.

Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.

Citeste in continuare

Administratie

Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică

Publicat

pe

De

Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.

Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat

Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.

Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:

  • Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
  • Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări

Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.

Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză

Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.

  • A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
  • A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
  • A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
  • A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.

Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență

Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv22 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv22 de ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv22 de ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv22 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv22 de ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv22 de ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv