Connect with us

Administratie

„Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”

Incisiv

Publicat

pe

„Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?” (Mareşal Ion Antonescu)

Faptul nu este ieşit din comun. Înaintea atâtor politicieni sau militari, istorici sau publicişti de după 1944, Ion Antonescu, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 5 septembrie 1941, s-a pronunţat fără rezerve: „Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim… Faţă de cine să mai falsificăm istoria?” Este cazul să ne întrebăm dacă Mareşalul intuia propriul destin, întrucât Războiul din Est urma dus până la capăt, iar, în funcţie de desfăşurările şi rezultatele acţiunii, detaliile – pe ici-pe acolo, dacă nu cumva în totalitate ori în esenţa lor? – aveau să fie denaturate… Ceea ce s-a întâmplat după 1944, dar şi după luminoasa loviluţie din decembrie 1989 sau în contextul actual al Noii Ordini Internaţionale, pe care fiecare o înţelege cum vrea şi o respinge cum poate.

Revenind la Antonescu, „interpretările” excelează în mai multe sensuri, dar îndeosebi privind cauzele implicării României în Al Doilea Război Mondial la 22 iunie 1941, continuarea lui şi negocierile de „pace separată” cu S.U.A., Anglia şi U.R.S.S., „holocaustul” sau „procesul” din mai 1946, consecinţele profunde şi pe termen îndelungat ale trădării din 23 august 1944 etc. Stăruind asupra anilor 1941-1944, prea puţin s-a avut ori se are în vedere faptul că, statul român fiind implicat într-un război total, se putea lua o decizie, chiar la nivelul cel mai înalt al şefului statului. Mareşalul a ştiut să-şi asume riscul răspunderii, având, netăgăduit, în seamă şi un final neconvenabil, pentru el şi pentru ţară, al ostilităţilor. Este şi motivul pentru care, nu o singură dată, Conducătorul s-a explicat şi i-a îndrumat pe cei mai apropiaţi colaboratori, aşa precum în amintita şedinţă de guvern de la 5 septembrie 1941, când a explicat originile campaniei din Est şi necesitatea de-a continua ostilităţile până la nimicirea inamicului. „Istoria – a precizat atunci Mareşalul – se scrie cu spada! Anul trecut [în 1940] ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea neamului românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, si aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii neamului românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filo-francezi – şi am pierdut graniţele neamului românesc -, pentru că am fost filo-englezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filo-francezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nici nu i-a văzut în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filo-români şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele.

În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne putem sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi ? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi, după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: «Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici!»? Ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi, după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: la revedere. Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi întors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut” [1].

Intervenţia poate părea cititorului suficient de lungă, dar a fost una temeinică şi a intervenit la momentul potrivit. Ceea ce s-a degajat din schimbul de mesaje frecventat între Ion Antonescu şi liderii „opoziţiei democrate”, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Aşa, de exemplu, în scrisoarea către Dinu Brătianu din 29 octombrie 1942, Mareşalul, respingând categoric retragerea Armatei Române de pe Frontul de Est, invoca ca aşa ceva ar face „din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă, concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară”. Cum se ştie prea bine, evenimentele survenite după nenorocitul act istoric de la 23 august 1944 aveau să-l confirme integral pe Mareşal, care – în temeiul realităţilor ce-i erau binecunoscute şi al intuiţiei sale extraordinare – şi-a asumat rolul, dar şi destinul, legendarei Casandra dispusă să prezică, şi să suporte, nenorocirile ce se configurau.[2] Un alt exemplu: în Ordinul de zi destinat forţelor operative, după eşecul de proporţii din zona Cotul Donului-Stalingrad, după 19/20 noiembrie 1942, Antonescu şi-a prevenit combatanţii că în campania angajată era „vorba de fiinţa Neamului nostru, iar pierderea lui înseamnă pentru noi moarte”, războiul României în Rusia fiind totuşi unul „de apărare” purtat alături de „aliaţi puternici [Germania] în ţara inamicului care de peste 200 de ani ne cotropeşte bucată cu bucată din pământul strămoşesc”.

În atare situaţie, demne de reţinut erau aceste constatări cuprinzând şi un necesar avertisment, din nefericire confirmat de desfăşurarea ulterioară a faptelor: „În cazul unei înfrângeri, vom suferi nu numai o dezonoare, dar ne vom pierde şi viaţa. Ruşii, învingători, ne-ar aduce bolşevismul în ţară, ar nimici pătura conducătoare, ne-ar pune pe evrei stăpâni şi ar da neamul pradă slavizării şi deportărilor în masă. Dacă nu contribuim cu toate puterile noastre la lupta aliaţilor noştri pentru a înfrânge comunismul şi pe ruşi, nu putem să asigurăm nici viaţa copiilor noştri, nici existenţa ţării noastre…”[3].

Antonescu nu putea fi de acord nici cu Iuliu Maniu ale cărei demersuri erau bine cunoscute cercurilor oficiale. Vizitându-l la 3 august 1941 pe Mihai Antonescu, vicepreşedintele guvernului şi ministrul de externe în funcţie, ilustrul diplomat Grigore Gafencu, el însuşi fost lider al diplomaţiei României (1938-1940) şi abia revenit de la Moscova după intervenţia stării de război la 22 iunie 1941, a consemnat în voluminosul lui Jurnal, rămas în cea mai mare parte netipărit, concluziile degajate în urma discuţiilor cu Nr. 2 al regimului, în sensul că „Maniu crede – cu neînduplecată statornicie, legată de toate credinţele sale – în victoria Angliei. Şi mai crede că România nu-şi poate salva neatârnarea, fiinţa naţională şi hotarele decât în urma unei victorii britanice. De aceea, socoteşte că ar fi cea mai mare nenorocire dacă sfârşitul războiului ne-ar găsi într-o tabără duşmană puterilor anglo-saxone. El nu se ridică împotriva războiului cu Rusia. Nu noi suntem de vină, ci guvernul sovietic, dacă ne aflăm azi în luptă pentru a recuceri ceea ce ni s-a luat în mod samavolnic anul trecut. Războiul nostru trebuie să păstreze însă un caracter strict naţional. Ne interesează pământul nostru, şi nu soarta lumii. Nu ne priveşte regimul din Rusia. Nu luptăm pentru « cruce », pentru « sfinţi » şi pentru « civilizaţie », fiindcă nimeni nu mai ştie azi unde se află cu adevărat crucea, sfinţii şi civilizaţia. De aceea este nevoie să ne limităm ţelurile noastre de luptă. Luptăm pentru Basarabia. Nu urmărim distrugerea Rusiei şi nici distrugerea Imperiului britanic, fiindcă nu urmărim distrugerea României. După părerea lui Maniu, armata noastră ar fi trebuit să se oprească la Nistru. Tot ce se petrece dincolo de vechiul nostru hotar, nu ne interesează […] Nu avem dreptul să îngreunăm, sau să zădărnicim, prin exces de zel, libertatea noastră de acţiune, ci trebuie să fim oricând în măsură să ne desprindem din braţele aliaţilor noştri de azi [Germania şi Italia, în prima ordine] pentru a nu fi târâţi, împreună cu ei, în prăpastie. Cu acest gând, Maniu întocmeşte memorii care exprimă « adevărata politică românească » şi le distribuie atât guvernului şi cercurilor conducătoare, cât şi Puterilor străine…” Constatări şi sugestii, desigur, de substanţă, demne de toată atenţia, nu numai pentru epocă ci şi pentru istorie în general…

În momentul 1941, opoziţia anti-antonesciană era încă în faza proiectelor şi memoriilor… Mareşalul a intuit caracterul pe moment inofensiv al acţiunilor grupului Maniu-Brătianu, fapt pe care l-a mărturisit colaboratorilor săi şi, într-un final, personal lui Adolf Hitler. Care, în urma dezastrului de la Stalingrad la confluenţa anilor 1942-1943, a devenit deosebit de sensibil, între altele, la demersurile sateliţilor, inclusiv România, în privinţa tentativelor de „pace separată” cu S.U.A.-Anglia-U.R.S.S., receptate – cum altfel? – ca veritabile acte de… felonie faţă de Axa Berlin-Roma-Tokyo. Tocmai de aceea, Führerul i-a invitat separat la Salzburg pe Benito Mussolini, regele Boris al Bulgariei, preşedintele Finlandei R. Ryti, Ion Antonescu şi Miklos Horthy, cu intenţia, tradusă în faptă, de a le transmite cuvântul său de ordine, şi anume că războiul trebuia continuat „până la un sfârşit victorios”, orice compromis fiind exclus, pentru „ieşirea din acest război” neexistând „decât două posibilităţi: ori o victorie clară, ori o exterminare deplină”. După cum s-a degajat în cursul întrevederilor Hitler-Antonescu din 12-13 aprilie 1943 de la Castelul Klessheim.[4]

În mod precis, la 12 aprilie 1943, Hitler l-a abordat pe Antonescu chiar pe tema unor informaţii tocmai parvenite Berlinului în legătură cu sondajele diplomatice ale lui Mihai Antonescu cu agenţi secreţi anglo-americani pe tema abandonării Axei.[5] Potrivit minutelor întrevederilor, care nu aveau cum surprinde atmosfera dialogului Hitler-Antonescu din 1943, tratativele au decurs „normal”. Doar martorii prezenţi, în postura lor de potenţiali memorialişti, aveau să surprindă asemenea detalii. Precum unul dintre ei, l-am numit pe Gh. Barbul, care avea să releve că Mareşalul şi colaboratorii săi l-au aflat pe Hitler la Salzburg „tunând şi fulgerând. El striga că a fost trădat. Mareşalul putu să vadă cu ochii lui ce însemna un acces de furie al Führerului. Cuvintele lui […] zburau prin încăpere ca nişte obiecte aruncate în capul românului. România ar fi compromis grav şansele războiului […] Mihai Antonescu deschisese ochii Occidentalilor asupra slăbiciunii fortăreţei europene …”.[6]

Potrivit documentelor, la care revenim, tatonările de pace separată iniţiate erau neloiale din partea lui Ică Antonescu, întrucât el nu avea „dreptul” de-a vorbi în numele Germaniei şi al Führerului, care, dacă ar fi căpătat convingerea că Reichul pierduse războiul, Mareşalul s-ar fi aflat neîndoielnic printre cei dintâi aliaţi ai Berlinului care să fi fost înştiinţaţi. Cât timp el, Hitler, în lipsa unor convorbiri „deschise” cu Mussolini, Horthy sau Antonescu, „nu va încerca niciodată să încheie pace”, întrucât „Germania şi aliaţii ei sunt legaţi la bine şi la rău”.[7] Mareşalul, în replică, l-a asigurat pe Hitler că „România îşi va continua drumul alături de Germania până la sfârşitul războiului”[8], problemă fundamentală ce avea să rămână pe agenda relaţiilor Bucureşti-Berlin până la 5 august 1944, când Antonescu l-a vizitat ultima dată pe Führer la Rastenburg şi a manifestat rezerve[9], însă, la 13 aprilie 1943, Antonescu l-a asigurat pe Hitler că, dimpotrivă, adjunctul său, în fond „promotor al politicii pro-germane în România”, nu avea de ce stârni bănuieli[10]. Deşi mai apoi, la 15 noiembrie 1943, Mareşalul ajunse a se îndoi de el însuşi atunci când a insistat asupra dificultăţilor în prelungirea războiului[11], ceea ce l-a determinat pe Hitler să dea asigurări că va depune „toate eforturile” pentru a susţine România, nu fără a observa că numai „o Românie victorioasă împreună cu Germania în Răsărit va putea fi liniştită că nimic nu va mai ameninţa existenţa europeană. Ea va fi atunci îndeajuns de puternică pentru a-şi apăra prin propriile ei forţe interesele naţionale. O Românie care însă ar fi învinsă în această luptă alături de Germania oricum nu ar mai avea de ce să se gândească la revendicările ei naţionale şi de altă natură, fie el îndreptăţite sau nefondate. Într-un asemenea caz, România ar înceta să existe la fel de bine ca şi oricare alt stat naţional european”[12].

În aprilie 1943, la Salzburg, obţinând „încrederea absolută” a lui Hitler, Mareşalul s-a referit la activităţile opoziţiei de la Bucureşti, câte erau şi ce semnificaţie aveau. În ceea ce-l privea pe Iuliu Maniu, Mareşalul a insistat pentru protecţia liderului naţional-ţărănist, mai ales că în viziunea poporului român el trecea ca „o personalitate istorică”, trebuind, în consecinţă, evitată situaţia de a-l transforma într-un „adevărat martir”. Întrucât, l-a asigurat Antonescu pe Hitler, „Maniu n-ar îndrăzni să devină activ. Dacă ar face-o, totuşi, ar fi arestat imediat”[13].

Relativ la „pericolul” reprezentat de Maniu şi echipa lui, cu alt prilej Mareşalul a surprins, după cum îi era felul, plin de sarcasm, esenţa problemei, mai precis: „Partidul Naţional Ţărănesc este o emblemă, o problemă şi o dilemă. Emblema este Mihalache: ţăranul român cu perciuni de jupân. Problema – Dr. Lupu: nu are talent şi vorbeşte; nu are bani şi trăieşte, iar natura l-a făcut roşu ca să nu mai roşească. Dilema: Dl. Maniu – când poate veni la putere nu vrea şi, când vrea, nu poate”[14].

Pe de altă parte, nu se poate admite că Mareşalul a fost lipsit de bunăvoinţă faţă de opozanţii săi. Dat fiind că, abia revenit de la Salzburg, el s-a întâlnit, în noaptea de 17-18 aprilie 1943, cu Maniu, informându-l asupra convorbirilor cu Führerul. Ceea ce nu i-a îndemnat pe Maniu şi Brătianu la vreo reţinere, ei redactând şi difuzând la 20 aprilie 1943 un nou memoriu pe adresa Conducătorului. Limbajul şi condiţiile erau de-acum familiare Mareşalului, care, ca „şef al unui regim de dictatură”, era avertizat că nu avea nici „dreptul” de-a prelungi războiul alături de Germania, nici de ce „să lupte sau să dorească înfrângerea Angliei şi a Statelor Unite, naţiuni care, alături de Franţa şi ceilalţi aliaţi ai lor în războiul trecut, au pierdut milioane dintre fiii lor pentru ca prin victoria noastră comună să se realizeze visul nostru secular: unitatea tuturor românilor între frontierele lor etnice”. Poporul român, precizau contestatarii, „nu a aprobat şi nu aprobă continuarea acestei lupte dincolo de hotarele noastre fireşti”.[15] Să subliniem că, la Salzburg, Mareşalul a făcut vorbire şi despre regele Mihai. Stenogramele, redactate de Paul Otto Schimdt, faimosul interpret al lui Hitler, a reţinut pentru 12 aprilie că „diferiţi intriganţi l-au determinat pe rege să facă anumite gesturi”, dar el a intervenit „prompt”, printr-o avertizare „severă”, în urma căreia „nici Curtea, nici opoziţia nu s-au mai manifestat”[16]. Pentru ca, la 13 aprilie 1943, acelaşi Schmidt să consemneze că „Antonescu a subliniat faptul că regele e un copil ce a fost îndreptat pe căi greşite, dar pe care el l-a redresat energic”.[17] În prezent, în temeiul documentelor, cunoaştem în ce grad, sub influenţa Mareşalului, „redresarea” regelui Mihai se realizase cu adevărat de vreme ce suveranul, la 26 noiembrie 1943, primindu-l în taină la Palat pe agentul britanic House, i-a mărturisit asemenea panseuri şi intenţii cu scopul precis de-a fi transmise mai departe Londrei ori Washingtonului şi, nu mai puţin, Moscovei: „Tot ceea ce pot să fac este să aştept evenimentele, cât timp Aliaţii nu-s decişi să vină în ajutorul meu într-un fel sau altul. Nu uitaţi – i-a sugerat regele colonelului House – să explicaţi de asemenea că gândul pentru viitorul ţării mele nu mă determină să ignor că politica Aliaţilor este bazată pe colaborarea celor Trei Puteri [S.U.A., Anglia şi U.R.S.S.] şi de aceea înţeleg că Rusia şi România trebuie să ajungă la un acord oarecare”.[18]

Sublinierile evident ne aparţin, ceea ce ne determină să avem în seamă că echipa trădătorilor de la 23 august 1944 era predispusă de acţiune sau că avea în vedere, peste dezastrul iminent al ţării paralizate în faţa avansului Armatei Roşii, o „oarecare” cooperare cu Kremlinul. Tocmai de aceea, putem consemna că în 1943 Hitler a sezisat pe deplin justificat primejdia atunci când şi-a avertizat colaboratorii că „regele [României] e un copil, dar şi copiii pot deveni periculoşi când ajung în mâini rele …”.[19] Ceea ce nu era o noutate, căci, şi în alte ocazii (la 11.11.1941, 26.2.1942, 31.3.1942[20], Hitler, de regulă tratându-i comparativ pe Mihai I şi Antonescu, în favoarea celui din urmă – nominalizat „cel mai bun” politician din România[21], „singurul” favorabil Reichului[22] -, pe când regele i-a apărut în noiembrie 1941, când l-a reprimit la Berlin, după ce în 1938 l-a agreat în compania lui Carol al II-lea, îi apăruse „sufocat de furie”[23]  şi lipsit de orice calităţi[24], iar monarhia – o instituţie „perimată”. La 26 februarie 1942, Hitler şi-a alertat pur şi simplu anturajul, declarându-se îngrijorat: „Dacă se întâmplă ceva cu Antonescu, cine-i va lua locul? Mă gândesc cu teamă la aceasta …”.[25]

În perspectiva evenimentelor de la 23 august 1944, care au marcat – în opinia strălucitului Pamfil Şeicaru – debutul tragediei României pentru mai multe decenii, este cazul să ne întrebăm dacă nu cumva declaraţia lui Hitler a echivalat, mai mult decât cu o prevestire, cu un avertisment? Nu pierdem din vedere că reacţia Führerului după 23/24 august 1944 a fost extrem de violentă şi s-a concretizat în acţiuni punitive proiectate de amploare şi care au rezultat doar pe măsura posibilităţilor ce-i mai stăteau la dispoziţie în acel moment al Războiului Mondial. Este adevărat însă că Ion Antonescu a avut propriile-i responsabilităţi, majore, extrem de scump plătite ulterior de România, dar şi de către Mareşal şi toţi colaboratorii săi, iar, la scurt timp după aceea, un caz mai rar în istorie, chiar de către… majoritatea complotiştilor! Iată de ce, recunoscându-i Mareşalului erorile grave comise, nu trebuie să ignorăm că acestea n-au echivalat nici pe departe trădările de neam şi de ţară intervenite în fatidica zi de 23 august 1944!

Iar, dacă-l avem în seamă pe Antonescu, el a probat exemplar că a rămas – atât ca luptător şi factor determinant în cele două războaie anticomuniste ale României (1919-1920 – Ungaria şi 1941-1944 – U.R.S.S.) precum şi în cele două conflagraţii din 1914-1918 şi 1939-1945 pentru unirea tuturor Românilor şi integritatea statală – ferm ataşat propriilor convingeri şi unei convingeri exemplare. Ceea ce Antonescu a exprimat consecvent ca Şef al Statului Român ori ca Lord al Războiului, precum a procedat şi la 26 ianuarie 1943, când i-a mărturisit ziaristului italian L. Sorentino[26]„Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi trebuie să recunoaştem, îl continuă genial. Este rusul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unui ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România – zăgăzuirea ruşilor … „
————————————————————————————————————-
[1] vezi M. D. Ciucă, editor, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. IV, Bucureşti, 2000, p. 568-569.
[2] vezi Larry L. Watts, O Casandră a României: Ion Antonescu şi lupta pentru reformă, 1918-1941, traducere, Bucureşti, 1993.
[3] Gh. Buzatu şi colaboratori, eds., Mareşalul Antonescu în faţa Istoriei, III, Craiova, 2002, p. 249-250.
[4] cf. apud Ion Calafeteanu, ed., Români la Hitler, Bucureşti, 1999, p. 183; despre  vizita lui Antonescu şi a suitei sale la Salzburg – vezi Gh. Buzatu şi colaboratori, eds., Pace şi război, II, Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, Iaşi, 2011, p. 265-266; minutele întrevederilor din 12-13 aprilie 1943, pp. 367-378.
[5] Jurnalul Mareşalului Antonescu, pp. 368-371.
[6] vezi Gheorghe Barbul, Memorial Antonescu – Al III-lea om al Axei, traducere, Bucureşti, 2001, p. 160; Gh. Buzatu şi colaboratori, eds., Mareşalul Antonescu în faţa Istoriei, I, Iaşi, 1990, p. 353.
[7] Jurnal, II, p. 371.
[8] Ibidem, p. 372.
[9] vezi Jurnalul, III, p. 392 şi urm.
[10] Ibidem, p.375.
[11] Ibidem, pp. 366-370)
[12] Ibidem, p.374.
[13] Jurnal, II, p. 372.
[14] ANIC, Bucureşti, fond I. Antonescu, dosar 4, f. 144.
[15] Cicerone Ioniţoiu, Viaţa politică şi procesul lui Iuliu Maniu, II, Bucuresti, 2003.
[16] Jurnal II, p. 375.
[17] Ibidem, p.372.
[18] apud Mareşalul Antonescu în faţa Istoriei, I, p. 390).
[19] Ibidem, p. 377.
[20] cf. H. Trevor-Roper R., ed., Hitler’s Table Talk, 1941-1944. His Private Conversations, New York, 2000, pp. 121, 180, 337, 387, 694-695.
[21] Ibidem, p.121
[22] Ibidem, pp. 180, 694-695
[23] Ibidem, p.337
[24 ] Ibidem, p.387
[25] cf. Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu. Forţa destinului. O biografie, Iaşi, 2012, p. 544.
[26] vezi Jurnal, II, p. 347-348

(prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu)

 

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

Incisiv

Publicat

pe

De

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar ce am ajuns la locul de destinatie si am fost apelat de domnul Panaitescu, pe atunci subcomisar, astazi comisar sef, politist judiciar la DNA, care m-a informat ca domnul procuror DNA Pancescu a dispus, prin Ordonanta, inceperea urmaririi penale impotriva mea, ca am calitatea de suspect intr-un dosar, si ca se va face o perchezitie domiciliara, iar eu am la dispozitie o jumatate de ora sa-mi trimit avocatul sa asiste. I-am spus unde ma gasesc, desi domnia-sa stia foarte bine, fusesem doar monitorizat permanent, inclusiv prin MONSAT. Mai mult, au programat perchezitia in asa fel incat eu sa nu pot fi prezent si sa nu ii incomodez in derularea planului elaborat in acest sens. L-am intrebat de ce sunt acuzat, dar a refuzat sa imi spuna. Nu a fost nicio problema, am aflat imediat de la cei din media, care primisera toate detaliile si care m-au apelat sa le dau un punc de vedere. Nu asteapta insa sosirea avocatului, o cohorta de indivizi mascati inarmati pana in dinti se napusteste in curtea mea, iar apoi in casa. Acolo dau peste sotia mea, care, luata prin surprindere, sub amenintarea pistoalelor mitraliera, purtate de niste namile mascate, care racneau din toti bosogii ca o impusca daca nu se culca pe podea, se prabuseste pe fotoliul existent in holul de la intrarea in locuinta. Se aude ceva asemanator si la bucatarie, unde fata care matura era amenintata in acelasi mod, si somata sa lase din mana arma atat de periculoasa, adica matura. Nici nu se dumireste bine sotia ce se intampla, ca alti indivizi, fara sa spuna ce cauta acolo, se napustesc in dormitoarele de la etaj. Intr-unul din ele zacea soacra-mea, care era bolnava si se deplasa foarte greu. Sarmana femeie s-a speriat asa de tare cand i-a vazut pe invadatori, incat a rupt-o la fuga pe scara, parca nici nu atingea treptele, strigand cu disperare: „Sariti…, saaaariti.., au venit hotii.., au venit calaii…, ne prapadesc…!” La fel au procedat si in locuinta fiicei mele Ana-Maria, unde se napustisera cu furie in camera copilului acesteia, ce e drept care reprezenta un real pericol pentru ei, cu toate ca avea doar doi ani. Cu greu au fost convinsi sa ii lase pe parinti sa ia in brate copilul, care se speriase asa de tare incat plangea sa lesine. Dupa un timp, dupa ce s-au convins ca fiinta din fata lor nu este atat de periculoasa pe cat isi inchipuiau, au cedat rugamintilor tatalui de a-si scoate cagulele si a parasi rolul de sperietoare pentru copil.
A sosit si avocatul meu, le-a cerut mandatul de perchezitie, a constatat ca in el era trecuta o alta adresa, imi comunica acest aspect, iar eu ii spun sa permita sa se faca perchezitia si in aceste conditii. De fapt perchezitia incepuse de mult, doar se napustisera in toate incaperile in acelasi timp, fara a da posibilitatea membrilor familiei sa ii asiste, cu siguranta aveau de „plantat” tehnica de interceptare. Primii care au intrat au fost cei de la SRI, care au inceput sa caute microfoane si sonde optice prin peretii sufrageriei. Sotia i-a intrebat ce cauta, ca sa le puna la dispozitie ceea ce doreau, dar ei au preferat sa scotoceasca prin toate lucrurile personale. Probabil primisera informatii la fel ca americanii in Irak si cautau rachete nucleare si arme chimice. Dupa mai multe ore de cautare asidua, procurorul asistat de seful grupului SRI, ii cheama in curte pe sefii echipelor care faceau perchizitia si acestia il informeaza ca nu au gasit nimic. Vadit suparat si preocupat, le spune acestora sa continue cautarile ca nu se poate sa nu gaseasca ceva. Este si imprudent, se lasase intunericul si nu observase ca la cativa pasi mai incolo se aflau doi membri ai familiei care auzisera fara sa vrea intregul dialog. Spre dimineata s-a terminat perchezitia, au luat tot ce se putea lua, si au plecat. Au luat calculatorul meu, tableta, telefoanele mobile. La fel au procedat si cu fiica mea Ana-Maria, careia printre multe altele, i-au luat calculatorul in care avea instalat programul „AutoCAD”, ea fiind arhitect, luandu-i posibilitatea de a munci si a-si asigura cele necesare existentei. M-a apelat din nou domnul Panaitescu si m-a intrebat cand revin in tara. I-am raspuns ca ajung in Bucuresti dupa cinci zile si ca ma voi prezenta la sediul DNA pentru audiere. A spus ca este OK si ca ma asteapta. Vazand insa cum se deruleaza lucrurile, am decis sa renunt la examenul medical si sa ma intorc imediat in tara. Fiind cu un mijloc de transport auto am reusit sa revin in Romania doar in doua zile. Am anuntat avocatul ca sosesc mai devreme cu trei zile si l-am rugat sa comunice acest lucru celor de la DNA, ceea ce a si facut. Dupa intrarea in tara, mi-am pregatit bagajul si le-am spus celor care ma insoteau sa nu se sperie daca vom fi opriti pe drum de catre cei de la DNA si voi fi luat si dus cu mandat la sediul acesteia. Stiam ca nu au gasit nimic la perchezitie, desi nu asistasem si nu vazusem procesul verbal, nu imi faceam probleme pentru ca in casa nu aveam nimic care sa fie folosit impotriva mea si cel mai important stiam ca sunt nevinovat. Cum am anticipat, asa s-a si intamplat. Am fost oprit la intrarea in Sibiu, si preluat de o masina a DNA. Nu intelegeam de ce au facut acest efort sa vina pana la Sibiu, de ce au facut risipa de timp si bani, cand puteau foarte simplu sa ma astepte la intrarea in Bucuresti, mai ales ca dupa ce am plecat din Franta am lasat pe mobil activat programul de stabilire a locatiei pentru ca cei de la SRI si DNA sa stie in orice moment unde ma aflu si care este itinerariul de deplasare. Oricum ei o puteau face si fara sprijinul meu, dar am zis sa simplific lucrurile. Nu pot sa nu mentionez faptul ca ofiterul de politie judiciara, un comisar sef, care m-a insotit in masina pana la sediul DNA, a avut un comportament civilizat, manifestand respectul necesar, chiar precizandu-mi ca nu si-a luat cu el nici catusele si nici armamentul, stiind ca sunt o persoana responsabila si care nu va crea probleme. A incercat insa cu insistenta sa ma convinga sa dau declaratie cand ajung la procuror, sa cooperez cu ei, spunandu-mi ca avocatii doar incurca lucrurile pentru a-ti lua cat mai multi bani. L-am aprobat si i-am spus ca asa o sa procedez, fiind convins ca nu au nicio proba si vor sa aiba ceva la dosar, adica declaratia mea. Vazand ca accept propunerea, s-a luminat la fata si a sunat la Bucuresti la cineva careia i se adresa cu apelativul „SEFA”. Cum nu era greu de imaginat cu cine vorbea, am plusat in directia care-l interesa si i-am spus ca doresc o cooperare deschisa si deplina cu ei pentru rezolvarea imediata si legala a situatiei. Ulterior a mai fost apelat de cateva ori de „SEFA” pe care a asigurat-o ca totul este sub control si ca lucrurile sunt rezolvate. Am ajuns la sediul DNA, o multime de camere de la diverse televiziuni, focalizate spre mine, reporterii se imbulzeau si imi puneau care mai de care intrebari. Deja pe toate canalele de stiri se dadeau informatii certe ca am fost arestat, ca sunt vinovat de o fapta penala deosebit de grava, adica de trafic de influenta, si ca voi primi ani grei de puscarie. In fond despre ce era vorba. Eram acuzat ca am facut demersuri sa imi angajez fiica arhitect la o firma privata de arhitectura. Unde vedeau ei caracterul ilicit al faptei nu pot sa va spun. Va pot prezenta doar faptul ca era aceasi situatie cu cea in care mergeti pe bicicleta pe un drum privat si va opreste politia si va cere permisul de conducere, iar pentru ca nu il aveti va face dosar penal ca v-ati permis sa conduceti un vehicul fara permis. Dar sa revenim la momentul anterior. Chiar daca as fi dorit sa le raspund, nu puteam sa o fac pentru ca am fost condus imediat spre poarta de contot tehnic antiterorist aflat la intrarea in institutie. Am fost condus intr-un birou, unde sigur era tehnica de inregistrare si unde m-am intalnit cu avocatii mei, si ei vadit marcati de situatie. Le-am spus in cateva cuvinte despre ce este vorba si atunci li s-au descretit fruntile. Specialisti de prim-rang, avocatii m-au sfatuit sa nu dau declaratie decat daca mi se prezinta dosarul, de fapt ceea ce si eu gandisem in urma dialogului cu insotitorul din partea DNA. Am intrat in biroul procurorului Pancescu, unde se aflau si doi ofiteri de politie judiciara. Mi s-a prezentat Ordonanta de incepere a urmaririi penale, si faptele de care sunt acuzat, iar apoi mi s-a solicitat sa dau declaratia promisa, anchetatorii avand un comportament decent, total diferit de ceea ce imi inchipuiam eu. Am raspuns ca dau declaratia, dar dupa ce mi se prezinta dosarul. Toti au ramas consternati, nu le venea sa creada ca le cer asa ceva, parca ii lovisem in moalele capului. Dupa cateva minute ne-au rugat sa mergem pe hol si sa asteptam acolo, fiind supravegheati de un ofiter de politie judiciara. La un moment dat am observat ceva agitatie si l-am recunoscut pe seful grupei de politisti care trebuia sa ma duca la „Beciul Domnesc” si care le dadea dispozitie subordonatilor, vadit suparat. Am solicitat sa mi se permita accesul in biroul procurorului unde in geanta aveam o sticla cu suc, spunand insotitorului ca imi scade glicemia si ca pot intra in coma hipoglicemica daca nu consum ceva dulce. A mers cu mine in birou si i-a spus procurorului despre ce este vorba si nu pot sa nu va relatez despre surprinderea pe care am avut-o cand s-au oferit ei sa ma serveasca cu suc si o felie de tort. Am acceptat sucul si le-am multumit frumos. Cand sa ies din birou, m-au oprit si, profitand de absenta avocatilor, au incercat sa ma determine sa le spun cine este persoana din DNA care m-a informat despre diverse evenimente. Le-am raspuns ca nu exista o asemenea persoana, si am iesit. Dupa cateva minute, ecipa de politisti a plecat, se facuse tarziu, aproape miezul noptii, suparati ca au asteptat atatea ore. Am fost chemati in biroul procurorului. Mi-a spus ca nu poate sa imi prezinte dosarul, si a inceput sa dicteze procesul verbal. I-am raspuns ca astept ordonanta de retinere pentru 24 de ore, ca sa nu mai tinem oamenii sa astepte si ca oricum vad dosarul a doua zi la instanta. A spus ca nu imi va fi prezentat dosarul pentru ca nu voi fi retinut, ca sunt liber sa plec si ca nu a luat niciun fel de masuri in ceea ce ma priveste. Am plecat din sediul DNA fara sa raspund reporterilor care imi barasera drumul. Deja pe majoritatea televiziunilor reporterii isi puneau problema daca nu este un balon cu aer, facut doar pentru imagine si pentru a fi condamnat de opinia publica. La cateva zile am fost chemat pentru perchezitia informatica. Am fost surprins de faptul ca se ceruse mandatul la o instanta inferioara celei competente, adica un mandat total ilegal, dar nu am spus nimic, lasandu-i pe cei care au facut-o sa isi dea seama de gafa inadmisibila la un ssemenea nivel. Nici acum nu au realizat acest lucru. Cartea, bat-o vina…!!! Au trecut aproape cinci ani si nu s-a mai lucrat nimic in dosar, doar eu continuand sa fiu suspect si „penal” asa cum ii place sa spuna Herr Iohannis. Vazand ca nimeni nu doreste finalizarea anchetei, am cerut avocatului sa le faca o solicitare in scris si, in caz ca nu se iau masuri, sa ii chemam in judecata, sa ii oblige instanta. In urma demersului nostru au audiat trei persoane, doua dintre ele care nici nu ma cunosteau, si vazand ca nu gasesc nimic de ce sa se agate, au dispus, prin ordonanta, pe 17 Iulie 2019, clasarea dosarului. Dupa 5 ani, timp in care am fost „SUSPECT” si PENAL”, s-a clasat dosarul meu cu Art. 16 lit. b si c, adica fapta nu intruneste elementele infractiunii, nu exista fapta penala si nu exista probe…!!! Explicatia pe care am primit-o: „O inlantuire de intamplari nefericite”. Aceasta este JUSTITIA „INDEPENDENTA” pe care o protejati, Herr Iohannis, o justitie care a intrat cu bocancii in intimitatea si in casa mea, care mi-a terorizat familia de parca as fi fost cel mai mare criminal, o justitie care a incercat sa compromita imaginea unui General cu patru stele, unul dintre fondatorii sistemului de aparare si siguranta nationala, militar care s-a pus in slujba scestei tari inca de la varsta de 14 ani cand a pasit pe portile Liceului Militar, si care nu si-a permis sa dezonoreze niciodata uniforma militara si armata din care a facut parte, si al carui comandant, din nefericire, sunteti. Pentru toate acestea, cei vinovati trebuie sa raspunda, de la procuror, la judecatorul care a aprobat mandatul de perchezitie, fara sa aiba un minimum de indicii ca s-a savarsit o fapta penala, si pana la cei de la SRI, care si-au permis sa intre ilegal in locuinta mea, fara a-i eluda pe cei care le-au ordonat sa o faca. Pentru toate acestea autorul moral este blestemul care a lovit Romania, adica Presedintele ei, care nu a vazut si nu vede abuzurile din justitie si ale celor care o pastoresc, cei din SRI. Ce spuneti, Herr Iohannis, am dreptate sau nu… Sper sa nu va trebuiasca timp pana ce vi se incheie mandatul ca sa cititi si sa intelegeti ce am scris in aceasta postare….!!! Daca unui general cu patru stele i se poate intampla asa ceva, ce i se poate intampla unui om obisnuit, a carui vizibilitate publica este foarte redusa si ale carui sanse sa i se faca dreptate sunt practic inexistente… Din acest motiv a venit decizia mea da a aduce la cunostinta publicului aceasta speta, sa auda si sa vada si cel din fruntea statului, pe care pare ca l-a lovit „SURDA” si „ORBUL GAINILOR”…, precizeaza pe pagina sa de socializare fostul sef SPP. (Paul D.).

 

Citeste in continuare

Actualitate

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Incisiv

Publicat

pe

De

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei Locale Ploiesti, vizat fiind directorul interimar Adrian Vaida. Nu ne vom referi la acesta “vizita” de curtoazie deoarce ne-am obisnuit ca caeasta structura sa acopere faptele savarsite de uneltele procurorului Negulescu Mircea, unelte utilizate in diverse dosare penale fabricate de acesta “fetisurilor” sale. Despre acest subiect vom reveni intr-un serial separat pentru ca toti cititorii sa cunoasca adevarata fata a DIICOT ST Ploiesti si modul cum seful acestei structuri de parchet a efectuat acte de urmarire penala in afara cadrului legal, cu savarsirea mai multor ilegalitati pentru a musamaliza un dosar penal in care faptuitori sunt excat aceste unelte ALE PROCURORULUI “ZDREANTA”, de la Politia Locala Ploiesti. Noroc ca intstanta i-a dat-o in “bot” ditamai sefului DIICOT ST Ploiesti iar Sectia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) il cereceteaza pentru aceste fapte.

In acest articol va dezvaluim in exclusivitate faptul ca, pe numele col. Vasile Marian Ercuș, fost sef STS si pe numele lui Adrian Vaida (sef interimar al Politiei Locale Ploiesti), Chifor George, (șef dispecerat al Politiei Locale Ploiesti) si Buciumeanu Dragoș Costin (politest local) s-a depus recent o plangere penala pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal. 

Deși fantomaticul Dosar TETRA a ajuns celebru în presa locală, întrucât acesta încă mai bântuie instanțele de circa 8 ani, trebuie să vă reamintim că acest proces „cu cântec”, pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești, încă nu a fost finalizat. La ultimele termene se pare că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești, și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții. Încet, dar sigur, magistații au reușit să descoasă acest dosar „cusut cu ață albă”.

În cadrul acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Încă e o enigmă: de unde a venit „ordinul”? A venit pe cale ierarhică sau Negulescu, pe atunci la Parchetul Curții de Apel Ploiești, a luat-o pe scurtătură cu „șantajele”-i caracteristice? Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care chiar l-a și indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu, ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești, după cum reiese și din documente, dar și din declarațiile martorilor care, încet-încet, își schimbă acuzațiile date în dosarul de cercetare penală.

Col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”.

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”.

La vremea respectivă, conform unui Proces Verbal, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. Comisia de recepție din cadrul Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida, dar și de col. Vasile Marian Ercuș în instanță.

Însă, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii reiese contrariul.

Buciumeanu Dragoș Costin (foto), făcând parte din comisia de achiziții, nu numai că a semnat procesul verbal de recepție cantitativă, ba chiar  l-a conceput pentru o staţie fixă de comunicaţii TETRA SEPURA SRG, 16 staţii mobile emisie-recepţie TETRA SEPURA SRG 3500 GPS, 100 de staţii portabile de comunicaţii TETRA SEPURA SRH- 3800 GPS şi, ceea ce era mai important, un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

in declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Iata declaratiile date de Adrian Vaida, in numar de trei pe parcursul urmaririi penale si in instanta, declaratii care se contrazic singure, una pe alta…(la sfarsitul articolului).

La asta daca mai adaugam si o inregistrare ambientala dintre Adrian Vaida si un interlocutor, avem tabloul complet…Adrian Vaida declara ca numita Carmen Gheorghe a vrut sa stearga softul de pe calculator…

Reamintim că, directorul general (suspendat) Carmen Gheorghe, directorul general adjunct Adrian Vaida, șefa Oficiului Juridic Mocanu Isabela Gabriela și Vasilescu Gabriel, „secretarul” instituției, sunt urmăriti penal in mai multe cause penale pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal.  Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Procuror DNA, amenințat de șeful Poliției!

Incisiv

Publicat

pe

De

(Preluare National – Catalin Tache):

S-a întâmplat la Constanța, acolo unde în urma dezvăluirilor noastre privind ”Măcelul DNA la MAI”, ancheta care îl privește pe inspectorul șef Constantin Dancu a trecut deja la ”next level”. Astfel că în acest weekend, Direcția Națională Anticorupție a descins cu mandat la sediul central al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, unul dintre scopurile principale ale descinderii fiind chiar realizarea de fotografii la bunurile rezultate prin acțiuni de sponsorizare suspectate a fi ilicite, inclusiv ”barietele” de la poarte de intrare și multe altele…

Culmea este însă că după cum susțin surse apropiate anchetei în care comisarul șef Constantin Dancu este ”cap de listă” al rețelei care ar fi organizat licitații fără avizul obligatoriu al SIPI pentru a ocoli astfel un aviz negativ pentru anumite societăți comerciale care figurau cu probleme penale în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne, șeful IPJ ar fi suferit o adevărată criză în timpul operațiunii desfășurate, repet, cu mandat judecătoresc. Astfel că pur și simplu procurorul DNA de caz a ar fi fost amenințat fățiș cu sesizarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magostraturii, de parcă acesta ar fi descins la sediul IPJ Constanța de capul lui și fără mandat judecătoresc… Iar virulența acestor amenințări a făcut ca ”riposta” anchetatorilor să fie una fermă, comisarul șef fiind avertizat că riscă să fie pus sub acuzare pentru obstrucționarea activităților specifice în cazul în care este cercetat și se pare că are deja statutul de suspect. Și nu doar… Iar cea mai bună dovadă că ”pârghia” pe care comisarul șef Constantin  Dancu, ca și chestorul Ioan Buda de altfel se baza atâta ca va putea ”frâna” anchetele procurorilor anticorupție nu mai funcționează este chemarea de ultimă oră a lui Dancu la București, pentru a fi audiat la structura centrală a DNA și într-o cu totul altă anchetă, cea a permiselor auto…

Martorul IPA, audiat patru ore!

Iar nervozitatea extremă dovedită de Constantin Dancu în timpul descinderii DNA de la sediul IPJ Constanța nu se datorează nicicum conștientizării faptului că nu va primi nici în acest an steaua mult visată de chestor, cât faptului că partenerul de la IPA a fost audiat nu mai puțin de patru ore, scăpând din ”ghearele” procurorilor anticorupție doar cu statutul de martor. Asta în timp ce Dancu cel nervos a devenit deja suspect…Ca să nu mai vorbim de cealaltă speță în care a acesta este anchetat, de această dată la Structura Centrală a DNA, cea care efectuează cercetări aprofundate în dosarul permiselor auto din Constanța…

 

 

Citeste in continuare

Parteneri

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Actualitate3 zile ago

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar...

Actualitate3 zile ago

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

Actualitate3 zile ago

Procuror DNA, amenințat de șeful Poliției!

(Preluare National – Catalin Tache): S-a întâmplat la Constanța, acolo unde în urma dezvăluirilor noastre privind ”Măcelul DNA la MAI”,...

Actualitate3 zile ago

Procuroarea activista, pupici cu lipici. Show total la volan! (Video)

Cotidianul a descoperit un nou exemplu de „asa nu” in randul procurorilor! Si Doamne fereste ce exemplu! Este vorba despre...

Actualitate3 zile ago

Scandalul Caracal – Statul roman, prins intre opinia publica si scutul de la Deveselu

(PRELUARE INPOLITICS.RO): Scandalul momentului ține de posibila implicare a americanilor de la Deveselu în traficul de carne vie din Caracal,...

Actualitate3 zile ago

PERICOL BIOLOGIC la Parcul Industrial Brazi

O firma depozitează necorespunzător deșeuri aduse spre incinerare. Mirosul de cadavre în descompunere este pesistent si ziua si noaptea. Firma...

Actualitate5 zile ago

Editorial/Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este

Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este. Avand experiență , mi-am permis să creionez cîteva motive care...

Actualitate5 zile ago

Organele de cercetare penala ar fi trebuit sa obtina un mandat pentru obtinerea datelor de trafic, localizare si identificare a echipamentului terminal de pe care s-a sunat

Nu inteleg de ce ancheta DIICOT in cazul de la Caracal treneaza atat de mult si nu poate identifica persoanele...

Actualitate5 zile ago

DIICOT MEHEDINȚI, sistemul ticălos, SRI și procurorii de la Craiova mușamalizează de ani buni un dosar de prostituție cu eleve minore din liceele municipiului Drobeta Turnu Severin!

Cerem redeschiderea dosarului minorelor,  eleve de liceu, din Drobeta Turnu Severin,  care a fost musamalizat de DIICOT Craiova, în care...

Actualitate5 zile ago

Mușamalizări pe bandă rulantă la Brănești/Ilfov din partea tuturor instituțiilor!

Intr-o dimineață obișnuită din august 2018 are loc un accident de muncă, ulterior mușamalizat de toate instituțiile implicate. Numita T.R....

Actualitate5 zile ago

Ancheta Buda: Sturioni sau droguri?

(Preluare National – Catalin Tache): Cu toate că poate părea din start o adevărată blasfemie să te gândești numai că...

Actualitate5 zile ago

Dosarul Caracal este testul care ne va arăta daca justiţia din România este capabilă să aplice legea

Marea problemă este dacă procurorii DIICOT vor avea forţa să treacă peste complexul de tip DNA şi să execute fără...

Actualitate5 zile ago

SRI, STS, Telekom si demersurile aflarii identitatii fiecarei persoane ce doreste sa utilizeze o cartela prepaid

Revenind la proiectul de OUG pentru modifcarea unor norme juridice in domeniul comunicatiilor electronice, in speta data a localizarii unui...

Actualitate5 zile ago

DNA, măcel la MAI!

(Preluare National – Catalin Tache): Iată că interimarului Mihai Fifor îi place atât demult ”jucăria” Ministerului de Interne încât deja...

Actualitate5 zile ago

De ce este complet inutil cardul de sanatate, pentru a carui implementare in Romania s-au cheltuit sute de milioane de euro?!

Dintre zecile de exemple argumentative, va dau doar unul: Recent, am fost nevoita sa il ajut pe tatal meu sa...

Partener media exclusiv

stiri actualizate

Top Articole Incisiv