Actualitate
Cine este ofițerul SRI trimis de Cazanciuc „să schimbe becul”
Una din cele patru persoane care au intrat, în anul 2013, în arhiva SIPA, secretizată, este Florian Teodor Andronache, care, în perioada respectivă, era consilier al ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, dar și ofițer activ al Serviciului Român de Informații, după cum a dezvăluit jurnalistul Sabin Orcan, în emisiunea X-Press. În replică, Robert Cazanciuc, vărul fostului premier PSD Victor Ponta, a declarat că Andronache, Marius Ștef, Adrian Oltenaș și Nicolae Tiliban au intrat în arhivă ca să înlocuiască un bec.
În februarie 2015, fostul ofițer SRI Adrian Radu a arătat, în emisiunea X-Press, moderată de directorul editorial al Rl, Sabin Orcan, că unul din consilierii lui Cazanciuc, Florian Teodor Andronache, era și ofițer activ în Serviciul Român de Informații. „Coldea încalcă Legea siguranței naționale pentru că îl trimite la Ministerul Justiției ca și consilier al unui om politic, și mai mult de atât pune sub semnul întrebării independența justiției”, preciza, atunci, fostul ofițer.
Conform declarațiilor de avere din 2013 și 2014, Andronache era plătit de SRI în timp ce era și consilier. Astfel, el a menționat la rubrica “Sursa Venitului: numele, adresa” Serviciul Român de Informații. Mai exact, în declarația din 2013, Florian Teodor Andronache a indicat “Serviciul Roman de Informatii”, iar in declaratia din 2014 Florian Teodor Andronache a indicat “UM 0735 Ploiesti”, care este o unitate militară care aparține SRI.
În timpul liber, Andronache, fin al lui Robert Cazanciuc, era pasionat de birdwatching.
Explicația lui Cazanciuc: Toate sigiliile de la camerele în care erau depozitate efectiv documentele erau intacte
Ministrul Justiției din anul 2013 era Robert Cazanciuc, care a declarat că, la vremea respectivă, s-a făcut o comisie din patru persoane care să intre pe holul exterior camerelor sigilate unde erau depozitate documentele arhivei SIPA, pentru că se stricase un bec.
”S-a semnat un ordin pentru o comisie din patru persoane. (…) Era o comisie care a constatat o chestiune tehnică. Nu știau dinainte despre ce e vorba. (…) Membrii comisiei, care erau toți cu diverse funcții și responsabilități pe zona de documente clasificate, doar aceia au intrat într-un hol din zona în care se află depozitată arhiva SIPA. Au verificat instalația de iluminat, au schimbat un bec și au părăsit acea incintă constatând că toate sigiliile de la camerele în care erau depozitate efectiv documentele erau intacte. (…) Nu am primit niciodată nicio informație eu, direct la minister, oficial, neoficial, în afară de ce a apărut in spațiul public la un moment dat despre documente SIPA că ar fi fost sustrase în timpul mandatului meu. La momentul predării-primirii mandatului nu a avut informații despre faptul că s-ar fi întâmplat ceva în mandatul anterior legat de arhiva SIPA”, a declarat Cazanciuc, pentru agenția Agerpres.
Și judecătoarea Dana Gîrbovan, șefa Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), a reacționat, pe contul său de Facebook, referitor la prezența lui Andronache în arhiva SIPA.
„Ce a cautat un cadru SRI in arhiva SIPA in 2013? Ii felicit pe toti jurnalistii care au insistat pentru a se face lumina in legatura cu arhiva SIPA si pe ministrul justitiei Tudorel Toader pentru ca a facut acest prim pas, de a publica numele celor care au intrat in arhiva SIPA. Contrar celor spuse de unele persoane din presa, lamurirea tuturor aspectelor privind arhiva SIPA este imperativa pentru a clarifica aceasta pata neagra din justitia post-comunista romaneasca”, a scris Dana Gîrbovan.
Joi, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut publică lista persoanelor care au vizitat arhiva SIPA. După desființarea arhivei, 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.
Actualitate
Parteneriat istoric pentru apărarea națională: Rheinmetall semnează un contract de 5,7 miliarde de euro cu România
Gigantul industrial Rheinmetall a anunțat astăzi finalizarea unui pachet masiv de contracte cu statul român, marcând cea mai mare comandă internațională din istoria recentă a companiei. Acordul, evaluat la 5,7 miliarde de euro (aproximativ 6,6 miliarde de dolari), vizează dotarea forțelor armate cu tehnologie de ultimă generație, de la vehicule de luptă blindate și sisteme de apărare aeriană, până la muniție și nave militare.
Blindate Lynx și sisteme Skyranger: Coloana vertebrală a noii înzestrări
Comanda record include livrarea a 298 de vehicule Lynx, majoritatea fiind configurate ca transportoare blindate de trupe. Pachetul este completat de variante specializate pentru recunoaștere, posturi de comandă și misiuni medicale. Totodată, România va primi un număr nespecificat de sisteme de apărare aeriană Skyranger, împreună cu muniția de calibru mediu aferentă, necesară atât pentru protecția spațiului aerian, cât și pentru dotarea blindatelor.
Dincolo de componenta terestră, acordul consolidează și capacitățile maritime ale țării. Contractul prevede achiziția a patru nave noi: două nave de patrulare în larg și două nave destinate suportului pentru scafandri, diversificând astfel răspunsul defensiv al României în regiunea Mării Negre.
Investiții masive și transfer de tehnologie: România devine hub industrial pentru Rheinmetall
Pentru a onora această comandă monumentală, Rheinmetall a confirmat că va extinde semnificativ capacitățile de producție deja existente pe teritoriul României. Compania germană estimează investiții de câteva sute de milioane de euro la nivel local, procesul fiind însoțit de un transfer tehnologic esențial către industria națională de apărare.
Livările echipamentelor sunt programate să înceapă în anul 2028 și se vor întinde până în 2030. Prin această mișcare, România devine al doilea operator de vehicule Lynx de pe flancul estic al NATO, după Ungaria, confirmând tendința de reînarmare accelerată a regiunii.
Programul SAFE: Motorul financiar din spatele modernizării militare
Această achiziție gigant este finanțată prin programul Security Action for Europe (SAFE) al Uniunii Europene, un mecanism de 150 de miliarde de euro creat pentru a sprijini statele membre în consolidarea bugetelor de apărare. România ocupă o poziție strategică în acest mecanism, fiind al doilea cel mai mare beneficiar al programului, după Polonia.
Decizia de a accesa aceste fonduri a fost anticipată încă din toamna anului trecut, când oficialii de la București au anunțat o alocare de peste 16 miliarde de euro pentru proiecte eligibile. Fondurile sunt direcționate către o gamă largă de dotări, de la radare de supraveghere și sisteme antiaeriene, până la rachete și drone, repoziționând România ca o forță militară relevantă în estul Europei.
Actualitate
Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027
Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.
Un parteneriat pentru viteză și scară industrială
Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.
Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.
Investiții masive și baze tehnologice solide
Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.
Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială
Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.
Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.
Actualitate
ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
România
Consiliul Județean Prahova
Serviciul Resurse Umane
Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ
Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism Aprobat,
Nr. 15194/ 27.05.2026
PREȘEDINTE
Virgiliu Daniel Nanu
ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.
Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți.
Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.
1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:
Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.
Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform: Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean
Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:
– Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:
– Tineret – 230.000 lei;
– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;
– Sportul pentru toți în sumă de 368.000 lei;
- Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
- Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
- Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
- Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026
7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026
8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026
- Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
- Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
- Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
- Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
- Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
- Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026
Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro
| Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ, Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism | |||
| Nume și prenume | Semnătura | Data: | |
| Întocmit: | Cons.Moșu Răzvan | 27.05.2026 | |
| Verificat: | Șef serviciu Ioan Elena | 27.05.2026 | |
-
Exclusivacum 2 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 7 oreDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 5 zileMĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!
-
Exclusivacum 4 zileFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 2 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 4 zilePLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Administratieacum 5 zilePerformanță de calibru european pentru poliția brașoveană: Alexandru Garoafă, dublu medaliat la Kempo
-
Administratieacum 5 zileOnoare și misiune duhovnicească: Administratorul public al Prahovei, Emil Drăgănescu, chemat în forurile superioare ale Bisericii



