Connect with us

Administratie

 ”Poate că nici într’un Stat, din Europa cel puțin, nu există atâta extravagantă deosebire între realitate și aparență, între ființă și mască”

Publicat

pe

Începutul secolului XIX a fost marcat de una din cele mai grave probleme din istoria României: lipsa pământului pentru țărani. Recensământul din 1905 a relevat că 0,5% din gospodăriile rurale(5000) dețineau 60% din terenul arabil adică 6.450.000 de ha., în timp ce 921.000 aveau 4.150.00 de ha., 24% dintre gospodăriile țărănești erau complet lipsite de pământ, iar 34% aveau sub 3 ha., neputându-și asigura traiul zilnic.

Oamenii politici, obsedați de ideea ”propietății sacre și inviolabile” au ignorat în mare parte această problemă. În toamna lui 1905 regele Carol a făcut o vizită la Dorohoi unde ”primirea de acolo a fost emoționantă și pitorească, deoarece 6000 de țărani și tărănci în frumoasele și bogatele lor costume populare au format un șir neîntrerupt și după aceea au defilat în fața mea”. Aparent totul era bine, dar Nicolae Iorga îi descrie pe participați ca pe niște ”tărani de operetă”, aduși de autorități pentru a face pe plac bătrânului suveran. Datorită situației grave deseori izbucneau răscoale, însă regele considera că erau doar manevre ale partidelor din opoziție care doreau puterea. Răscoalele ajunseseră să fie chiar banale în ochii autorităților.

Pe 8 februarie 1907, în satul Flămânzi din județul Botoșani se produce o astfel de răscoală. În acea atmosferă tensionată, când țăranilor le ajunsese cuțitul la os, prezența unor agitatori în lumea satelor sau doar ideea că ar exista îndemnul de ridicare la luptă, a avut un mare impact psihologic. Acești agitatori erau ”studenți”, care în 1906 manifestaseră pentru apărarea limbii române și erau luminătorii satelor. Nicolae Iorga remarca: ”într-o mentalitate stăpânită de superstiții (studentul) începu să apară ca mântuitorul revoluționar real sau închipuit… care umbla țara călare în toiul nopții ca să aducă noul crez de mântuire”. O bună parte a intelectualilor: Iorga, Caragiale, Coșbuc, Ioan Cantacuzino, Vasile M. Kogălniceanu, se solidarizează cu răsculații și cer să li se facă dreptate.

Când răscoala începe să se extindă, Austro-Ungaria a concentrat trupe în Transilvania, la granița cu România, iar ministrul de externe austriac a transmis Legației acestei țări la București o telegramnă în care se aprecia că țara sa nu poate rămâne indiferentă la aceste mișcări țărănești din România. În primăvara lui 1907 țara noastră era amenințată de o intervenție militară străină care se putea solda cu desființarea statului român. În fața tăvălugului devastator, guvernul conservator și-a depus demisia, iar Carol I i-a chemat la putere pe liberali. Pe 12 martie 1907 guvernul D.A. Sturdza depune jurământul. Generalul Averescu era ministru de război. Pe 13 martie majoritatea parlamentară conservatoare a primit cu aplauze noul guvern. Cu toții se temeau de situația din țară. Se fac promisiuni de reformă, dar principala problemă, lipsa pământului pentru țărani, rămâne fără soluție.

Peste ani Averescu avea să-și amintească: ”A început în nordul Moldovei, având un caracter antisemit. Cu cât se întindea mai la sud, cu cât pierdea acest caracter și lua pe cel agrar, alimentat de agitatori străini, iar aceștia se slujeau de agenți tineri pe care țăranii îi numeau studenți… Mi-am întocmit numaidecât planul de acțiune și în cursul unei singure săptămâni după punerea lui în aplicațiune, ordinea era restabilită. Prințul moștenitor de atunci, regretatul Ferdinand, era comandantul corpului 2 armată. Pentru ca familia regală să nu aibă niciun amestec cu acțiunea de potolire, am pus diviziile direct sub ordinele mele. Comunicam personal prin poștă, telegraf și telefon cu comandanții de divizie. Au fost incendieri, omoruri, schingiuiri, violuri de femei și fete, în sfârșit orori. Cum am aflat de acest lucru, am dat ordin prin telegraf a pune capăt oricărei acțiuni de reprimare fără aprobarea mea personală. Am putut, găsindu-mă în mijlocul unei răzvrătiri de fapt și generale să ordon și să restabilesc ordinea repede și fără vărsări de sânge. Cu toate ororile din Oltenia, au pierit în aceste răscoale numai 2500 în toată țara, cuprinzând și militarii asasinați”.

Asupra numărului victimelor nu s-a putut conveni nici până azi. Ziarele vremii clamau 11.000 de morți. În 1912 când la putere erau conservatorii, s-a descoperit că circa 30 de dosare din 1907 dispăruseră de la Ministerul de Interne. Alexandru Marghiloman, minstrul de resort și Nicolae Filipescu, ministrul de Război i-au denunțat public pe liberali că în timpul guvernării lor din 1907-1910 au sustras dosarele privind instigațiile la răscoală ale liberalilor sau poruncile de măcelărire în masă a țăranilor. După cinci săptămâni de agitații, Marghiloman l-a chestionat pe rege despre situație. Carol I i-a răspuns: ”Dosarele sunt la mine”. Imediat conservatorii au renunțat la dezbaterile privind represiunea de la 1907.

O foarte acidă analiză a societății românești a fost făcută de I.L. Caragiale care a publicat broșura ”1907 din primăvară până în toamnă”. El nu a aprobat formele violente pe care le-a luat răscoala țăranilor, dar găsea unele explicații plauzibile: ” poate că nici într’un Stat, din Europa cel puțin, nu există atâta extravagantă deosebire între realitate și aparență, între ființă și mască”. Rădăcina răului se afla în faptul că țăranii nu aveau pământ și erau crunt exploatați de arendași. Din ”stoarcerea” muncii țăranilor ”a resultat și luxul nechibzuit al proprietarilor, și înavuțirea nemăsurată a arendașilor, și câștigurile enorme ale băncilor, și bacșișurile administrației publice și, mai încă, ridicarea mereu crescândă a veniturilor statului”. Lumea politică era redată astfel: „Administrația e compusă din două mari armate. Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămânzind în opoziție. Când cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămânzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienții, cu studenții universitari și școlarii din licee, conduși uneori de profesori universitari, cer numaidecât răsturnarea guvernului.

Facțiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ține pept torentului popular, adică facțiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputația europeană de liniște și ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimități în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziției cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului și a tuturor consiliilor județene, urbane și rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament și unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sunt firește aproape unanime partizane ale noului guvern. Care va să zică, în loc să derive guvernul din majoritatea reprezentației naționale, derivă unanimitatea acesteia de la guvern”. Țara era dominată de corupție: „cu un zâmbet plin de amărăciune, românul numește țara lui patria bacșișului și hatârului”. Clasa politică, ruptă de realitățile din țară, s-a străduit după răscoală să găsească instigatori: ”Nu le vine politicienilor noștri să crează că dezastrul este urmarea fatală a sistemei lor politice, și’i caută explicația la chilometri departe, când, dacă ar fi în stare să se uite mai bine, ar putea-o găsi sub vârful nasului”

Problema agrară va rămâne fără rezolvare până la primul război mondial…

 

Administratie

Festivalul Cașcavelei transformă Valea Doftanei într-o destinație de referință pentru turiști

Publicat

pe

De

Trei zile dedicate tradițiilor și gastronomiei locale

Valea Doftanei a fost, timp de trei zile, punctul de atracție pentru zeci de mii de oameni veniți să se bucure de tradițiile, produsele și peisajele uneia dintre cele mai apreciate zone ale Prahovei. Evenimentul, organizat la Trăisteni, a reunit producători locali, meșteșugari, artiști și turiști, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Cașcavelei.

Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, la festival a participat și președintele instituției, Virgiliu-Daniel Nanu, care a evidențiat importanța manifestării pentru promovarea Văii Doftanei și a identității sale locale.

Cașcaveaua, produsul care definește comunitatea

Vedeta festivalului a fost, ca în fiecare an, cașcaveaua, produs tradițional devenit simbol al zonei. Preparată după rețete păstrate și transmise de-a lungul generațiilor, aceasta continuă să atragă vizitatori și să susțină activitatea producătorilor locali.

Festivalul a oferit însă publicului mai mult decât o incursiune în gastronomia tradițională. Participanții au avut ocazia să descopere meșteșuguri, obiceiuri și produse autentice, dar și frumusețea naturală a Văii Doftanei.

Un mesaj clar pentru promovarea turismului pe tot parcursul anului

În cadrul evenimentului, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat că Festivalul Cașcavelei poate deveni un important instrument de promovare turistică pentru întreaga regiune.

„Festivalul Cașcavelei demonstrează potențialul uriaș al Văii Doftanei. Ne dorim ca oamenii care ajung aici pentru acest eveniment să descopere întreaga zonă și să revină. Valea Doftanei are toate atuurile pentru a fi promovată ca destinație turistică pe tot parcursul anului”, a declarat oficialul, potrivit sursei citate.

Pe lângă gastronomia locală, zona oferă peisaje montane, trasee și activități în aer liber, precum și oportunități pentru cei care caută experiențe autentice într-o comunitate care își păstrează valorile și tradițiile.

Autoritățile locale, felicitate pentru păstrarea tradiției

Organizatorii au transmis felicitări primarului comunei Valea Doftanei, Lucian Vileford Costea, echipei administrației locale, producătorilor și tuturor celor care au contribuit la desfășurarea festivalului.

Prin amploarea sa și prin interesul constant pe care îl generează, Festivalul Cașcavelei își consolidează statutul de eveniment reprezentativ pentru Prahova și de platformă importantă pentru promovarea produselor tradiționale și a turismului din Valea Doftanei.

Citeste in continuare

Administratie

Alimentarea cu apă, întreruptă temporar în orașul Plopeni din cauza unei avarii majore

Publicat

pe

De

Furnizarea apei va fi oprită în două intervale orare

Locuitorii orașului Plopeni sunt afectați de o avarie produsă pe conducta de aducțiune Dumbrăvești – N.H. Movila Vulpii, aflată în administrarea ESZ Prahova.

Potrivit informării transmise de HIDRO PRAHOVA S.A., pentru gestionarea cantității de apă disponibile, furnizarea către abonații din Plopeni va fi întreruptă temporar în următoarele intervale:

  • 14:00 – 20:00
  • 22:30 – 06:00

Reluarea alimentării depinde de remedierea avariei

Întreruperile sunt necesare până la stabilizarea situației generate de defecțiunea de pe sistemul de aducțiune. Compania HIDRO PRAHOVA S.A. precizează că va transmite noi informații în funcție de evoluția intervenției și de datele comunicate de ESZ Prahova.

Furnizarea apei va fi reluată la parametri normali după remedierea avariei și restabilirea condițiilor tehnice necesare alimentării orașului Plopeni.

Citeste in continuare

Administratie

Alimentarea cu apă potabilă, întreruptă în comuna Dumbrăvești din cauza unei avarii majore

Publicat

pe

De

Primăria comunei Dumbrăvești, condusă de primarul Dorin Gabriel Răducanu, informează locuitorii că furnizarea apei potabile este afectată de o avarie produsă pe conducta de aducțiune S.T.A. Văleni – N.H. Movila-Vulpii, în orașul Plopeni.

Hidro Prahova estimează o întrerupere de aproximativ 24 de ore

Potrivit informării transmise de HIDRO PRAHOVA S.A., avaria are drept consecință întreruperea alimentării cu apă potabilă pe tronsonul Dumbrăvești – N.H. Movila-Vulpii.

Reprezentanții operatorului precizează că, după identificarea cauzei care a provocat defecțiunea, a fost estimată o perioadă de întrerupere de aproximativ 24 de ore. Durata intervenției poate varia însă în funcție de complexitatea lucrărilor necesare pentru remedierea conductei.

Instituțiile și agenții economici, informați cu privire la situație

Informarea, transmisă prin documentul nr. 461 D din 30 august 2026, a fost adresată mai multor instituții și operatori economici din zonă, printre care Direcția de Sănătate Publică Prahova, Hidro Prahova – sucursalele Plopeni și Găgeni-Băicoi, Penitenciarul Ploiești, precum și firme și operatori locali.

Printre destinatari se numără Romarm Filiala UM Plopeni, Semgaz SRL, Darius Construct SRL, Bialetti Stainless Steel SRL, APA Canal Păulești SRL și alți agenți economici.

Reluarea furnizării depinde de finalizarea reparațiilor

Alimentarea cu apă va fi reluată după remedierea avariei și repunerea în funcțiune a conductei de aducțiune. Locuitorii sunt rugați să își ia măsuri preventive și să urmărească informările transmise de Primăria Dumbrăvești și de operatorul regional.

„Vă mulțumim pentru înțelegere”, se arată în comunicarea transmisă de HIDRO PRAHOVA S.A., semnată de directorul general, ing. Florin Mandreanu.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv16 ore ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv16 ore ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv2 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv2 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv3 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Arad descoperă invenția „muștiucului”. Minune administrativă: 30 de bucăți în 30 de minute!

Într-o țară în care lipsurile sunt sport național, IPJ Arad tocmai a bifat o performanță istorică: după ce Sindicatul Europol...

Exclusiv5 zile ago

EPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, petrecerile pe bani...

Exclusiv5 zile ago

Autospeciala de hârtie: la IPJ Constanța, siguranța rutieră se face cu ITP și RCA, nu cu caroserie și frâne

Autospeciala-minune: dacă are ITP și RCA, e tank de intervenție IPJ Constanța a descoperit, cu ajutorul birocrației iluminate, secretul absolut...

Exclusiv5 zile ago

Grădinița juridică IGPR: toți știu Statutul, nimeni nu-l respectă

„Iexperții” juridici ai IGPR: 15 ani fără audiere, dar știau tot „de la grădiniță” Iexperții lui pește prăjit: „știau” de...

Exclusiv5 zile ago

ORGANIGRAMA CU CHILOȚI” DE LA TCE, RUȘINEA PLOIEȘTIULUI: CUM ÎȘI DĂ NAE COMISIONARU’ SINGUR CONTROL, JUSTIȚIE ȘI AUDIT, CU NEAMURILE LA BUTOANE

Incisiv de Prahova a pus mâna pe o „bombă”: Decizia nr. 12/20.08.2026 a C.A. TCE Ziarul nostru de investigații Incisiv...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv