SMECHERIA F.N.I CONTINUA/INVESTIGAȚIE COMUNĂ INCISIV DE PRAHOVA ȘI FLUX 24

0
546

Pe site-ul AAAS (Autoritatea de Administrare a Activelor Statului) a fost postat în luna martie a.c. bugetul de venituri şi cheltuieli al autorităţii, pentru dezbatere publică. În Nota de fundamentare se prevede că, în 2017, în vederea plăţilor către păgubiţii F.N.I., se va aloca suma de 38.160 mii lei.

nr 1 a

În neaoşa tradiţie românească, se merge, din nou, pe „cârpeli” şi „abureală”.

În primul rând, suma apare ca fiind insuficientă pentru acoperirea despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv prin Sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti. Cuantumul realist este, de fapt, dublu, adică aproximativ 78.000 mii lei.

În al doilea rând, este o ambiguitate lăsată, probabil, voit în Nota de fundamentare, în sensul că debitoarea A.A.A.S. nu precizează în mod clar destinaţia sumei pe care intenţionează să o aloce pentru despăgubiri:

– pentru păgubiţii nominalizaţi în sentinţa penală susmenţionată,

– ori pentru cei care au mai rămas de despăgubit din Sentinţa civilă nr. 13732/2004 a Tribunalului Bucureşti?

Pentru că sunt două hotărâri, după cum observaţi, funcţie de modalitatea de despăgubire aleasă de creditori, iar din cea civilă mai sunt rămăşiţe importante de plată în dosarele aflate, încă din 2011, pe rolul birourilor executorilor judecătoreşti.

În acest context, membrii „Asociaţiei Păgubiţilor FNI – Proces penal” Ploieşti, care ne-au contactat, îşi exprimă scepticismul cu privire la bunele intenţii ale A.A.A.S. şi Guvernului. Reprezentanţii acestora, ajunşi la disperare, au reiterat că au păşit pe calea executării silite încă din anii 2010-2011 pentru a-şi recupera creanţele cuvenite şi neacordate de guvernele Boc, Ponta, Cioloş, Grindeanu. După obţinerea încuviinţării executării silite, în mod evident şicanatoriu, debitoarea A.A.A.S. (fostă C.N.V.M., ulterior A.V.A.S.) cu rea credinţă a blocat toate plăţile (acumulând prosteşte penalităţi uriaşe), prin promovarea unor aberante contestaţii la executare, toate pierdute.

În facsimil vă prezentăm Nota de fundamentare şi ultimul demers (din cele câteva zeci) către Guvernul României, din 04.04.2017, al „Asociaţiei Păgubiţilor FNI – Proces penal” Ploieşti.

Secțiunea pentru atașamente

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here