Toată lumea (dar mai ales politicienii români), se jură într-un mod anume că ține la justiție, și la toate calitățile și virtuțile ei, absolute, precum curățenia și dibacia, pe care vrei să le întâlnești la o femeie, dar din păcate poți să te juri că le-ai descoperit, copil fiind, numa’ la măică-ta… Întocmai se întâmplă și cu justiția: virtutea sa nu poate fi trăită în lumea reală, cea de azi, ci doar întru nostalgia unei feerii pentru care nici nu poți să te întrebi dacă a fost aievea vreodată. Mai ales într-o țară în care a da „șpagă”, mai mică sau mai mare, nu s-a numit nicicum niciodată decât „obicei”…

Așadar, nemții lui Hitler au urlat „total krieg!” (război total!) până ce au distrus tot din jur, iar trei sferturi de secol mai târziu sasul Iohannis strigă împotriva pesediștilor: „război total!”, și ne îndeamnă pe noi toți să dorim justiție totală!, justiție finală!, justiție până la capăt! justiție… până ce totul țăndări va fi! Bineînțeles, președintele lipsit de „ghinion” este la fel de corupt ca și cei pe care îi acuză (Sau a fost, la timpul trecut!) De ce e de la sine înțeles? „…C-așa-i în tenis?”

Dar tinerii corporatiști, „frumoși și liberi”, despre care ar trebui să credem că au o vastă cultură generală, ne strigă că vor o țară fără corupție, „ca afară”, „precum democrațiile consolidate”. Zău? Precum care? Statele Unite? Dar acolo americanii au avut de ales între o „democrată” anchetată pentru modul în care a strâns fonduri prin fundația sa și un „republican” anchetat pentru fraudarea unor studenți ai universității sale. Deci, au avut de ales între două fraude, din punct de vedere al justiție, sau al corupției. Franța? Acolo justiția îl anchetează pe un posibil viitor președinte, François Fillon, candidatul dreptei la alegeri şi favorit, pentru că şi-ar fi angajat fictiv soţia ca ataşat parlamentar și pentru deturnare de fonduri. Să mai vorbim despre fostul președinte, Sarcozy, care a luat bani de la Gaddafi și și-a făcut campanie cu fonduri ilegale, acuzat apoi și de corupție și trafic de influența? Sau precum Marea Britanie? Tot în aceste vremuri se probează că mulți parlamentari au comis delapidări de sute de mii de lire și încearcă să scape nepedepsiți? Ce coincidență! …Precum Germania! Dar chiar și acolo, în patria deplinei corectitudini (pe care nemții au și „inventat-o”, am crede noi), președintele își dădea demisia în 2012 după ce fusese acuzat de corupție și trafic de influență, iar în 2011 au fost descoperite 46.795 de cazuri de corupție …Descoperite! Acum se vorbește deschis despre o „corupție nemaiîntâlnită”, în creștere alarmantă! Precum Spania? Italia? Grecia? Ultimele două sunt trecute la index lângă România, iar în Italia despre aceeași „corupție endemică” vorbește însuși primul-ministru, promițând că o va combate… de câțiva ani buni… ca și toți predecesorii săi „ …C-așa-i în tenis!” Cât de greu, la ce distanță suntem de a începe să credem că această corupție este înnăscută acestui sistem, care pune specula și profitul la temelia funcționării sale?

Departe, pentru că la noi se vrea justiție deplină și se subliniază: cu pedepsirea tuturor vinovaților și recuperarea tuturor prejudiciilor! Zău?

Tinerii corporatiști ne vor spune că cei de mai sus sunt doar anchetați, deci sunt încă nevinovați, până la proba contrară, iar dacă vor fi găsiți vinovați, vor plăti, pentru că în Occident justiția funcționează. Da, funcționează, într-un mod… capitalist, adică se negociază. Donald Trump a plătit 25 de milioane de dolari pentru a scăpa de procesul de fraudă. Dacă a fost sau nu vinovat nu mai interesează pe nimeni, deci comportamentul său social a rămas nesancționat. Justiția a făcut poate o reparație materială, dar a renunțat la însăși rațiunea sa de a fi, în acest caz… precum adesea se întâmplă.

„Să fie justiție, să moară mama!”

„Fiat justiția, pereat mundus!” (Să se facă justiție, de-ar fi să piară lumea!). Acesta era aforismul original, de la romani. La noi însă, în atmosfera dâmbovițeană, a fost românizat, adică țiganizat, neiertată să-mi fie exprimarea („Iubesc țiganii, dar urăsc țigănia!” – Nicolae Iorga), ca aproape orice se întâmplă în utima vreme în țara noastră, și a ajuns așa: „Fiat justiția, pereat mater!” („Să fie justiție, să moară mama!”). Astfel jură astăzi toți politicienii, dar și o „societate civilă” profund „sponsorizată”. Este chiar acel tip de jurământ, care sună mai degrabă ca o înjurătură și care este, pe cât de extrem, pe atât de nesincer, spus „la oha”, golănește, mârlănește, mojicește, primul care nu îl crede fiind chiar autorul, deși pretinde din partea tuturor să ia aminte de gravitatea celor pronunțate de el, cu solemnitatea de la cel mai mic nivel, de la genunchiul broaștei.

Aforismul „Fiat justiția, pereat mundus!” exprima, fără îndoială, un ideal de dreptate care transcede totul, merge către absolut. Unii l-au contestat spunând, pe drept cuvânt, că s-ar prea putea foarte bine întâmpla să piară întreaga lume, și justiția tot să nu se fi înfăptuit până la capăt, în toate consecințele sale.

Dar în România apărarea justiției totale a devenit slogan și, ca orice slogan, ca orice lucru care a fost politizat, ajunge să nu mai însemne nimic, nimic altceva decât asumarea nesinceră, strict discursivă, a unui ideal.

Într-o deplină și profundă ipocrizie, toți politicienii, fără excepție, s-au desfăcut de orice „inhibiții” și și-au lovit piepturile dezgolite cerând răsunător justiție, în acordurile țambalului de cătușe, ca într-un joc de alba-neagra incert în care își mizează profiturile și care are loc în mijlocul unei șatre așezate nepotrivit, primăvara, la desțelenire, la poalele dealului pe care aceeași șatră l-a defrișat ca să încălzească, să se încălzească bine, pe timpul iernii, către primăvara …capitalistă. Unii vor să câștige în acest joc de alba-neagra și uită că viitura i-ar putea mătura pe toți…

Un capitalism fără corupție? E oare posibil?

Iar „societatea civilă”, curățeii educați protestatari, „corporatriștii” din piețe își doresc degrabă un capitalism desăvârșit, dar fără corupție. Se poate? Oare se poate?

Acesta s-ar putea să fie contextul cel mai potrivit pentru a introduce două mari ”aforisme”. Primul îi aparține lui J.D. Rockefeller, fondatorul marelui imperiu financiar american, care spunea: „pot să vă dau socoteală pentru fiecare ban, dar nu mă întrebați cum am făcut primul million”. Al doilea îi aparține lui Ion Iliescu și este desprins din „meandrele concretului” românesc. De fapt, este… plagiat, sau… furat de la Karl Marx și vorbește despre „prima fază a capitalismului: acumularea primitivă a capitalului”, o „lege, istorică, legitate”. Astfel explica Iliescu mult mai târziu întrega sălbăticie pe care a patronat-o de sus fără să o atingă sau să se lase atins. Acumularea primitivă a capitalului, în anii 1990, a creat capitaliștii români (iar „primitiv” înseamnă, bineînțeles, ilegal). De ce? Pentru că altfel nu se putea! Iar corupția, precum la primul Rockefeller și la Ion Iliescu, a stat la baza împlinirii întru capitalism. O Românie capitalistă avea nevoie de „capitaliști”, într-un timp foarte scurt…!

Așadar, s-ar părea că nu se poate pune problema dacă acceptăm sau nu corupția în sistem sau la baza sistemului capitalist tras peste România, precum oriunde, ci doar cum ne vom descurca în viitor cu această premiză, pentru că este cu adevărat o premiză, un fundament.

Dacă nu este așa, haideți să „ne explicăm”! Unii cu alții și unii pe alții. Cei care doresc justiție pe deplin ar trebui să-și pună cel puțin câteva întrebări semi-filosofice: de unde să înceapă justiția și până unde să meargă? Apoi, niște întrebări practice. Chiar vreți să vă explicați cum s-au înălțat cartierele rezidențiale de la marginea orașelor sau cum s-au dezvoltat marile domenii ale politicienilor sau ale celor din preajma lor?! Chiar vreți să înțelegeți cum s-au constituit marile afaceri în România, cele de sute de milioane de dolari? Cum un anumit cetățean care avea în 1989 un apartament și o mașină, ca toți ceilalți, și poate câteva mii de lei la CEC, are 25 de ani mai târziu afaceri de 200 de milioane de dolari?! A făcut investiții cu un profit de cât? De 1.000% pe an, de 2.000%, de 3.000%?! Au fost inventatori, inovatori, mari câștigători la bursă? Toate astea s-au întâmplat corect, legal?! E posibil?! Cum un politician care a lucrat doar în administrația românească are o avere de sute de mii de euro? Asta e o întrebare mult mai simplă. Corupție! Precum cea legată de posibilitățile lui Iohannis de a acumula cinci case ca și profesor…

Un politician european care venea în România prin anii 90 să ne învețe democrație capitalistă înainte de integrare spunea că România trebuie să combată corupția, pentru că nu o va anihila niciodată. Ei știau, într-adevăr, cel mai bine…! Chiar și Corneliu Zelea Codreanu, cu întregul său idealism creștin, recunoștea că dacă ar fi fost ca legionarii să facă curat în țară, ar fi trebuit să o umple mai întâi de pușcării….

Între o corupție și alta

Ce se întâmplă acum și nu ar reuși să înțeleagă „corporatriștii” din stradă este că în România se încheie plenar prima fază a capitalismului lui Iliescu și se răspunde la întrebarea populară dacă mai este de furat. Nu, se va trece la metode capitaliste mult mai sofisticate, precum specula, bursieră, imobiliară…!

Dar cine sunt cei care au profitat cel mai mult de pe urma acestei acumulări primitive a capitalului, prima fază a capitalismului românesc? Cei care sunt declarați „penali” și ar trebui să aibă grijă de ei o justiție „independentă”?

Institutul Naţional de Statistică informa că cea mai mare parte a capitalului românesc, adică peste 88%, aparține corporaţiilor transnaţionale. Asta s-a întâmplat prin ceea ce nu ezităm să numim astăzi „escrocherii financiare”, așa-zisele „privatizări”, „retrocedări”, „restituiri”, multe realizate cu acoperire „legală”, cu ajutorul instituției democratice a „comisionului”, prin care, vreme de 25 de ani, un ministru sau chiar un funcționar de stat de rang inferior și-a putut reține pentru sine o cotă parte din vânzarea a ceea ce nu-i aparținea (alături de șpaga adiacentă) și care conferea deplină legalitate întregii „întâmplări”. Cât de mult a făcut pentru economia românească acestă instituție a comisionului în cei 25 de ani și cât de puțin se vorbește despre ea…!!!

În economie, din totalul celor 44.575 de „grupuri de întreprinderi”, 5.308 (12%) sunt rezidente sau controlate din interior, în timp ce 39.267 (88%) sunt grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din exterior.

În același raport, statisticienii confirmau faptul că în România ultimilor 25 de ani din totalul investiţiilor de 500 de miliarde de euro, doar 5 miliarde au fost cu capital străin. Concluzia e de-a dreptul halucinantă: cu doar 1% investiții, străinii au ajuns să stăpânescă 88% din capitalul ţării. Oare cum ar putea fi un asemenea profit corect, licit?!

Ce au mai acaparat a fost însă, într-un mod firesc, și statul. În 2015, Guvernul „tehnocrat” acorda ajutoare de stat pentru companiile cu capital străin în valoare de 146 milioane euro, în timp ce susţinerea societăţilor româneşti a constat în finanţarea a zece proiecte ale Ministerului Economiei, cu circa 36 milioane de euro. O altă concluzie simplă: statul a finanţat multinaţionalele, în detrimentul antreprenorilor autohtoni.

Iar apoi ce s-a întâmplat? …Am trăit să o ascultăm și pe asta: un partid, reprezentant al „corupției” interne, PSD, a vorbit potrivnic despre corporații și multinaționale, despre corupția externă, și explicit despre sprijinirea capitalului autohton. Iar corporatiștii sunt acum în stradă mânați de nimic altceva decât de „libertate” și educația aleasă… corporatistă și ea. Dacă tot e să căutăm legături și concluzii, cele de mai sus nu par forțate…

România nu este nici pe departe cea mai coruptă țară din lume. State precum Libia, Irak sau Afganistan sunt mult în față, de fapt, printre primele din lume la acest capitol. Sunt toate țări în care o anumită intervenție străină, cea occidentală, „face legea”, cum s-ar spune. O face și o desface. Sunt toate simple coincidențe, sau ne ajută în aceeași căutare, de legături și concluzii?

O altă observație directă: corupția se dezvoltă cel mai bine în mijlocul confuziei generalizate a unei societăți, în mijlocul debandadei. Acolo, cel care are controlul, unul superior, știut, dar nevăzut, își maximizează investiția, profitând de lacunele legislative și speculând interesele și influențele din societate. Pe căi imposibil de depistat și cercetat într-un asemenea haos, pe care, astfel, are tot interesul să-l promoveze.

Regula de aur: vinovat de corupție va fi întotdeauna poporul, prin a sa elită sau păcatele sale ancestrale, dar beneficierii sunt întotdeauna alții. În Libia, Irak sau Afganistan e la fel. În mijlocul luptelor generale, nedenumite altfel nici acolo decât „pentru dreptate și adevăr”, micii corupți naționali câștigă puțin (eventual un 12%), marii corupți transnaționali câștigă aproape tot (eventual un 88%)…

Și atunci se naște o întrebare, naivă și vinovată, în același timp: își doresc oare cu adevărat statele occidentale, purtătoare astăzi, așa cum le știm, ale intereselor corporațiilor, o eradicare a fenomenului corupției în România. O alta: oare nu tocmai acest fenomen a făcut posibilă stiația de fapt în care capitalul străin să domine economia românească într-o proporție covârșitoare, de 88%? Oare…?

Micii corporatiști cu instincte bune din stradă vor „dreptate și adevăr” și rup la fel de instinctiv pancarda pe care o aduce cineva în mijlocul lor pe care se spune că ANAF ar trebui să fie la fel de exigent și cu multinaționale, nu numai cu autohtonii. Nici nu știu prea bine de ce nu o acceptă, doar cheamă la dreptate. Dar „nu are ce căuta aici”, „e o diversiune”. Acolo se militează împotriva corupției naționale, declarată rea…

Cu Rocheffeler la pușcărie

Bineînțeles că cei mai mulți dintre noi vrem dreptate și să fie pedepsită hoția, dar realitatea pe care o trăim și în care trăim este că al nostru sistem capitalist s-a așezat așa cum s-a așezat și să căutăm astăzi să-i extragem chirurgical corupția din cei 25 de ani de existență este ca și cum… americanii l-ar fi întrebat pe Rocheffeler la bătrânețe cum a făcut primul milion de dolari… și apoi l-ar fi băgat la pușcărie.

Importantă nu poate fi vendetta personală cu pedepsirea vinovaților și rezolvarea doar a efectelor. Între timp aceștia sunt cei care susțin, de bine de rău, un capital autohton, cel mai important pentru dezvoltarea unei economii, și au devenit și mai importanți după ce politica mondială s-a schimbat, după ce America s-a repliat în sine și le-a cerut și celorlalți aliați să facă la fel (inclusiv prin îndemnul de a se apăra singuri).

Dusă la extrem lupta împotriva corupției nu are învingători, poate să facă praf și statul și economia și să distrugă afaceri productive, locuri de muncă și venituri la buget. Cu ce vom rămâne? Cu cei care au investit 1% în 25 de ani și dețin 88% din capital, iar între timp se acoperă de sloganuri democratice în vreme ce urmăresc un singur scop: acapararea resurselor și a posibilităților de a le exploata.

„De acum înainte nu voi mai blestema pământul din pricina omului”

Corupția a existat, iar sentința a fost dată. Pentru viitor contează doar cum o vom aplica.

„Este mai ușor să înșeli oamenii decât  să-i convingi că au fost înșelați” – Mark Twain (Cristian Patrascu)