DISTRIBUIE Articolul....

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin

Deşi se admite faptul că  societatea civilă e un concept amorf, în general, ea este înţeleasă ca înglobând organizaţiile autonome care se plasează în spaţiul public între instituţiile statului şi viaţa privată a indivizilor şi comunităţilor. O astfel de definiţie include, de exemplu, mediul academic, organizaţiile negu­vernamentale (ONG-urile), grupurile de interese şi ordinele religioase. Un mare avantaj al organizaţiilor din societatea civilă în efectuarea supravegherii serviciilor de informaţii este capacitatea lor de a analiza şi critica fără restricţii politicile guvernului.

La fel ca organizaţiile societăţii civile, entităţile din mass-media utilizează ex­pertiza independentă (adică neguvernamentală) pentru a oferi un feedback constant cu privire la acţiunile serviciilor de informaţii. Îndeosebi jurnaliştii de investigaţie au un rol esenţial în sesizarea conduitei incorecte, ilegale, inefi­cace şi/sau ineficiente a serviciilor de informaţii. Odată sesizate, aceste cazuri de eşec sau acţiune reprobabilă devin adeseori obiectul unor anchete oficiale, conduse de comisiile parlamentare sau alte organisme independente de su­praveghere, aşa cum sunt organismele specializate de supraveghere, instituţiile de tip ombudsman sau instituţiile supreme de audit (SAI). În absenţa relatărilor făcute de mass- media, care atrag atenţia asupra unor astfel de chestiuni, acestea ar putea să nu fie investigate niciodată Fie că sunt sesizări ale unor fapte reprobabile sau pur şi simplu ştiri de presă despre politica executivului, relatările din mass-media tind totodată să plaseze pe agenda guvernului anumite probleme, făcând din ele subiecte de dezbatere publică. De pildă, seria de articole „Top Secret America” publicată de Washin­gton Post, a dezvăluit expansiunea uimitoare a comunităţii de informaţii din SUA în deceniul care a urmat atacurilor din 11 septembrie 2001, dând naştere unei aprinse dezbateri publice despre raportul cost-eficienţă al unei asemenea investiţii. Cu toate acestea, trebuie să se recunoască faptul că jurnalismul pu­ternic politizat sau subiectiv poate prejudicia supravegherea serviciilor de informaţii.

CICLUL DE SUPRAVEGHERE A SERVICIILOR DE INFORMAŢII

Supravegherea se poate efectua în diferite momente. Se poate face la începu­tul unei operaţiuni care a fost propusă, dar nu încă întreprinsă (supraveghere ex ante), se poate produce în timpul efectuării operaţiunii (supraveghere pe parcurs), sau poate avea loc după terminarea acesteia (supraveghere ex post).

Supravegherea ex ante

Cele mai comune activităţi de supraveghere ex ante includ: crearea unui cadru legal cuprinzător pentru serviciile de informaţii şi organismele care le suprave­ghează, stabilirea şi aprobarea bugetelor serviciilor de informaţii şi autorizarea operaţiunilor de informaţii care depăşesc un anumit prag de sensibilitate.

Pentru ca un cadru legal să fie eficace, el trebuie să stabilească cu claritate mandatul serviciului sau al organismului de supraveghere şi competenţele de care dispun aceste entităţi. Deşi poate că nu este o supraveghere în sensul convenţional, această activitate legislativă constituie un punct de plecare (şi un element sine qua non) pentru orice sistem de supraveghere util. Fără man­date şi competenţe clar definite, serviciile de informaţii şi organismele de su­praveghere nu pot funcţiona corect.

Agenţiile guvernamentale nu pot funcţiona fără fonduri. Aşa că parlamentul, care, într-o democraţie, controlează utilizarea fondurilor publice, trebuie să adopte bugete anuale pentru toate agenţiile guvernamentale, inclusiv pentru serviciile de informaţii. Bugetele propuse sunt, de regulă, prezentate comisiei parlamentare pertinente de către ministrul responsabil, care acţionează în propus din perspectiva politicii curente a executivului în domeniul intelligence. Deloc surprinzător, parlamentarii folosesc frecvent pro­cesul bugetar ca pe o oportunitate de a critica politica executivului şi priorităţile pe care acesta le-a stabilit pentru serviciile de informaţii.

Activităţile de intelligence care necesită o autorizare prealabilă implică de obi­cei utilizarea unor puteri speciale care încalcă drepturile individuale, ca, de exemplu, supravegherea electronică a comunicaţiilor personale. Cel mai ade­sea, această formă de supraveghere ex ante este efectuată de un judecător, însă, în anumite situaţii, ea poate fi realizată de un organism de supraveghere care nu e judiciar sau este cvasi-judiciar, precum Comisia G10 din Bundestag-ul german (denumită astfel după Articolul 10 din legea fundamentală germană, care se referă la caracterul privat al poştei şi telecomunicaţiilor).

Supravegherea pe parcurs

Supravegherea pe parcurs poate include investigaţii, inspecţii la faţa locului, audieri periodice şi raportarea regulată a activităţilor de către serviciile de informaţii şi de înseşi organismele de supraveghere. În plus, în unele state, ju­decătorii verifică periodic operaţiunile în curs, de culegere a informaţiilor, pre­cum interceptarea convorbirilor telefonice, pentru a stabili dacă operaţiunile în cauză se justifică în continuare.

În 2011, Comisia olandeză de Verificare a Serviciilor de Informaţii şi de securi­tate (CTIVD) a raportat că activităţile ei de supraveghere pe parcurs au inclus verificări regulate ale operaţiunilor de interceptare a convorbirilor telefonice, întreprinse de servicii, ale operaţiunilor de control de securitate efectuate de servicii şi ale prelucrării cererilor de acces la dosarele serviciilor. În plus, Comi­sia de Verificare a urmărit dacă serviciile şi-au îndeplinit obligaţia legală de a notifica persoanele în cauză că au fost supuse utilizării unor măsuri speciale de investigare. Un alt organism de supraveghere a serviciilor de informaţii cu un mandat specific de a efectua supraveghere pe parcurs este Comisia parlamen­tară norvegiană de supraveghere a serviciilor de informaţii .

Supravegherea ex post

Cele mai frecvente forme de supraveghere ex post sunt verificările tematice, verificările de caz, verificarea cheltuielilor şi verificările anuale. Totuşi, în anumite situaţii, aşa cum ar fi atunci când este se­sizată o presupusă faptă reprobabilă, supravegherea ex post poate lua forma unei anchete ad hoc. Asemenea anchete sunt iniţiate, în mod normal, pentru a cerceta şi a face recomandări cu privire la anumite evenimente.

De exemplu, în 2004, guvernul canadian a lansat o anchetă specială privind rolul jucat de Poliţia Regală Călare Canadiană (RCMP) în cazul Maher Arar, un cetăţean canadian care, în urma extrădării sale de către SUA în Siria, a fost tor­turat. Ancheta a avut două aspecte: o ve­rificare faptică şi o verificare a politicilor RCMP. Scopul verificării faptice a fost de „a investiga şi raporta cu privire la acţiunile oficialilor canadieni în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat lui Maher Arar.” Scopul verificării politicilor a fost de „a face recomandări pentru un mecanism independent şi neutru de verifi­care a activităţilor RCMP legate de securitatea naţională.” Structurarea investigaţiilor ex post în această manieră, în două părţi, este utilă deoarece stabileşte adevărul despre ceea ce a fost deconspirat şi, în acelaşi timp, oferă o oportunitate pentru formularea unor politici adecvate.

O altă zonă importantă a supravegherii ex post este gestionarea reclamaţiilor (a se vedea Forcese – Instrumentul 9), care se poate realiza în diverse for­mate instituţionale. Deseori, reclamaţiile sunt gestionate de puterea judecăto­rească, însă ele pot fi gestionate şi pe cale nejudiciară, de entităţi precum instituţiile de tip ombudsman (de exemplu în Serbia), comisiile parlamentare (ca în Ungaria) sau organismele specializate de supraveghere (în Norvegia).

EVALUAREA SUPRAVEGHERII SERVICIILOR DE INFORMAŢII

Organismele de supraveghere a serviciilor de informaţii evaluează rezultatele serviciilor de informaţii, dar cine evaluează rezultatele sistemelor de suprave­ghere şi cum se face această evaluare? Persoanele care supraveghează servici­ile de informaţii şi teoreticienii au început numai de curând să îşi pună astfel de întrebări, deoarece, printre alte motive, în multe state, sistemele de supra­veghere a serviciilor de informaţii nu au fost înfiinţate decât începând cu anii 1990.

Puţine ţări au apelat la evaluarea externă a sistemelor lor de supraveghere a serviciilor de informaţii. În Canada, o comisie specială a Camerei Comunelor a făcut acest lucru ca parte a unei evaluări după cinci ani a Legii privind Serviciul Canadian pentru Informaţii de Securitate, în vreme ce în Olanda, la cererea CTIVD, un expert independent a efectuat o examinare similară a Legii privind serviciile de informaţii şi de securitate. In plus, unele ţări şi-au evaluat siste­mele de supraveghere ca parte a unor anchete parlamentare sau indepen­dente, referitoare la presupuse eşecuri sau acte reprobabile ale serviciilor de informaţii. Asemenea exemple includ Comisia 9/11 din SUA şi ancheta cazului Arar în Canada.

Următoarele principii pot ghida cercetările viitoare asupra acestui important subiect, a cărui complexitate, în ansamblul său, depăşeşte sfera lucrării de faţă:

• Legea de reglementare trebuie să prevadă verificări periodice ale siste­mului de supraveghere a serviciilor de informaţii pentru a stabili dacă el serveşte în continuare scopului pentru care a fost creat.
• Aceste verificări periodice trebuie să vizeze întreg sistemul de suprave­ghere – inclusiv conducerea superioară a serviciilor de informaţii, exe­cutivul, parlamentul, puterea judecătorească, organismele indepen­dente de supraveghere, societatea civilă şi mass-media.
• Asemenea verificări trebuie să stabilească dacă mandatele organisme­lor de supraveghere a serviciilor de informaţii, atunci când sunt evalu­ate în ansamblu, acoperă cele mai importante aspecte din activitatea serviciilor. Ele trebuie să determine, în special, dacă mandatele aco­peră atât legalitatea, cât şi eficacitatea conduitei serviciilor.
• Evaluarea organismelor specifice de supraveghere trebuie să se axeze pe capacitatea acestora de a trage la răspundere serviciile pe care le supraveghează. Cu alte cuvinte, competenţele şi resursele de care dis­pune un organism de supraveghere sunt suficiente pentru a-şi executa mandatul? Mai precis, este acest organism îndeajuns de independent faţă de executiv şi de serviciile de informaţii, poate accesa în suficientă măsură informaţiile clasificate, are competenţele necesare pentru in­vestigare şi dispune de un număr suficient de experţi în stafful său ?

DE CE ESTE IMPORTANTĂ SUPRAVEGHEREA SERVICIILOR DE INFORMAŢII?____________________________

Cele trei raţiuni principale pentru care statele creează sisteme de suprave­ghere a serviciilor de informaţii sunt întărirea guvernanţei democratice a servi­ciilor de informaţii (inclusiv a responsabilităţii lor în faţa electoratului),