Actualitate
Culmea Armatei Române: România are un submarin de luptă, dar n-are baterii pentru el, de 20 de ani! Să nu râdă și curcile de asta?

Rechinul, Marsuinul, Delfinul… Sunt nume ale unor celebre submarine românești de odinioară, de pe vremea celui de-al doilea război mondial! Acele nave nu mai există de mult. Însă România deține și astăzi un submarin. Unul care i-ar putea fi extrem de util la vremuri de restriște. Dar este ținut pe butuci. Am avut o agricultură, am pus-o pe butuci. Am avut o industrie și am procedat aidoma. Nici măcar singurul submarin al țării, pentru construcția căruia s-au plătit zeci de milioane de dolari URSS-ului, n-a avut o soartă mai bună.
Submarinul cumpărat de la sovietici în urmă cu 30 de ani a fost botezat Delfinul, după numele vechiului submarin care a fost folosit în ultima conflagrație mondială. Din acești 30 de ani, a funcționat doar 10. Apoi i s-au isprăvit bateriile. Așa, pur și simplu, ca la jucării. Și de-atunci nu ne-am învrednicit să i le schimbăm.
Submarinul Delfinul, din clasa Kilo, a intrat în dotarea marinei militare cu 3 ani înainte de căderea comunismului și nu este deloc o jucărie. Nici măcar acum, în secolul XXI, nu se poate spune că este o armă învechită, depășită tehnologic. La vremea sa era printre cele mai performante din lume. Ar putea fi o navă de temut, dacă s-ar găsi bani pentru repunerea sa în funcțiune. Numai că apărarea națională a fost lăsată mereu mai la urmă (sau chiar de izbeliște), în ideea că nu ne va mai ataca nimeni niciodată.
Delfinul este un submarin deosebit de silențios, datorită învelișului special de cauciuc ce îl acoperă și are capacitatea de a combate submarinele nucleare. Nava se remarcă prin autonomia sporită și chiar și acum, la peste trei decenii de la construire, reprezintă o navă care i-ar pune serioase probleme unui eventual inamic ce ne-ar ataca de pe Marea Neagră. Se poate apropia de navele inamicului fără a fi detectat decât în ultimul moment, când deja a declanșat atacul nimicitor.
Delfinul este dotat cu lansatoare pentru diferitele tipuri de torpile și se poate apăra cu rachete antiaeriene. Se spune că la un exercițiu militar efectuat pe vremuri, Delfinul nu a putut fi detectat de către avioanele și navele militare ale SUA. Astăzi, nu se știe dacă Delfinului îi va mai fi dat, vreodată, să străbată adâncurile și să părăsească portul pe cont propriu. După cum nu se știe dacă autoritățile vor găsi cândva banii necesari pentru baterii noi. Să fie o problemă atât de mare aceste baterii? Oare câte țări mai sunt în această situație, de a ține un submarin ancorat în port vreme de două decenii, din cauza lipsei acumulatorilor?
Submarinul Delfinul este cea mai complexă armă din dotarea Armatei Române, achiziționată în anii ′80, din fonduri strânse cu mari sacrificii din partea populației. Oare chiar nu se puteau reduce alte cheltuieli publice pentru ca Delfinul să poată fi repus în funcțiune?
Lună de lună se plătesc, în mod nemeritat, salarii și pensii imense către persoane care vor suporta rigorile legii penale, pentru fărădelegile comise în funcțiile publice deținute. Prin confiscarea și valorificarea averilor unor corupți dovediți și condamnați ori a unor hoți de rang înalt am pune Delfinul în funcțiune. Cu banii rămași… am mai achiziționa vreo două submarine. Sau avioanele multirol necesare pentru apărarea spațiului aerian al țării.
Într-o zi s-ar putea să regretăm și să plătim din greu pentru faptul că Armata Română a fost neglijată atâta vreme!( cunoastelumea.ro)
Actualitate
Directorul adjunct al TCE Ploieşti, Raul Petrescu, îşi prezintă raportul de activitate, la doi ani de mandat

Actualitate
PSD ridică zi după zi ștacheta pretențiilor legate de formarea prezumtivului guvern Ciolacu:

(Preluare Inpolitics):
PSD ridică zi după zi ștacheta pretențiilor legate de formarea prezumtivului guvern Ciolacu: într-un interviu pentru ”Adevărul”, PSD anunță, prin deputatul Gabriel Zetea că miniștrii cu probleme de integritate – nu penali, atenție! – nu se vor mai regăsi în noul cabinet. Membrii guvernului cu asemenea probleme sunt Nicolae Ciucă și Lucian Bode, ambii acuzați de plagiat și Virgil Popescu, acuzat de conflict de interese. Cum Ciucă oricum pleacă, înseamnă că victimele anunțului pesedist rămîn ministrul de Interne și cel al Energiei.
Zetea a vorbit în interviu despre renunțarea la cota unică de impozitare și introducerea unei taxe de solidaritate pentru marile companii, despre faptul că nu e momentul comasării alegerilor ori despre nevoia tergiversării legilor educației pînă la forma optimă. Cu toate, subiecte extrem de delicate pentru liberali și care provoacă tensiuni maxime în coaliție.
De data asta, PSD vine cu o nouă teză, și mai incandescentă:
”Nu cred că putem să ne ascundem după deget și să spunem în acest moment că nu există probleme la nivelul vizibilității sau percepției guvernului în ochii românilor. Există probleme de integritate în ceea ce îi privește pe anumiți miniștri. În Guvernul în care premier va fi președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu se vor accepta asttfel de probleme de integritate la niciun ministru, fie el PSD, fie el PNL. Aceste probleme sunt în ceea ce îi privește acum pe miniștri PNL. Dacă ar fi fost membri ai PSD, niciunul nu ar mai fi fost membru al Guvernului. Asta a vrut să spună Marcel Ciolacu” mai transmite Zetea.
PSD a mai indicat un ministru cu probleme de integritate: recent, în cadrul unei emisiuni, același Gabriel Zetea l-a acuzat pe ministrul Virgil Popescu de conflict de interese pentru afacerile pe care familia sa le are cu mai multe benzinării. L-a indicat astfel vinovat pentru scăparea pe care ar putea să o aibă OMV Petrom de la plata taxei de solidaritate.
Actualitate
Sfaturi pentru cei care își cumpără mașină nouă – De ce ar trebui să ții cont?
Cumpărarea unei mașini noi este unul dintre cele mai importante momente din viața oricui. Nu încape îndoială că o mașină este un element absolut esențial pentru oricine și atunci când vine momentul să faci o achiziție nouă, vrei să te asiguri că nu ai luat decizia greșită.
Însă înainte de orice, cel mai bun sfat pe care îl poți primi este să te documentezi serios cu privire la ceea ce urmează să faci. Ar trebui să fii conștient că un cumpărător informat este întotdeauna unul mai înțelept și asta va aduce și achiziții mai bune.
Mașinile au devenit extrem de importante în stilul nostru de viață, iar deplasarea cu mașina personală, fie că vorbim de banalul drum la muncă sau de o excursie cu mașina, trebuie să fie o experiență cât mai plăcută și sigur. De aceea, vei dori să achiziționezi cea mai bună mașină pentru nevoile tale.
Ca să fii informat, citește în continuare pentru a afla care sunt lucrurile de bază pe care nu ar trebui să le ignori când vine vorba de cumpărarea unei mașini.
La ce să te uiți când îți cumperi o mașină nouă? Nu rata aceste trei elemente
1. Fă-ți un plan bine stabilit dinainte
Înainte să te uiți concret de o mașină, ar fi bine să iei o foaie de hârtie și să scrii niște criterii. Ideea este să îți faci în mare parte o imagine în cap cu ceea ce îți dorești tu de la noua ta mașină, fără să ai deja niște variante în fața. Ideal, aici ar trebui să stabilești niște criterii clare de la care nu te abați sub nicio formă (cum ar fi să fie în patru uși sau să aibă aer condiționat) și alte criterii la care mai este loc de compromis (pentru că va fi nevoie de un compromis, ca la orice achiziție, aici nu este loc de îndoială). O variantă excelentă dacă vrei cât mai puține compromisuri sunt mașinile noi de pe dibas.ro, de exemplu.
2. Consultă-te cu cei apropiați
Asta este cu atât mai important dacă mașina va fi una de familie. Gândește-te că un autoturism de familie trebuie să răspundă nevoilor tuturor, nu doar ale tale. Tocmai de aceea, este indicat să iei în calcul opiniile tuturor. Chiar dacă e o mașină personală în care vei urca doar tu în cea mai mare parte a timpului, este bine să apelezi la sfaturi de la prieteni pentru că ei vor privi problema din alt unghi și ar putea să vină cu idei la care tu nu te-ai fi gândit.
3.Culoarea
Poate să pară cel mai neimportant aspect, însă gândește-te că nu vei mai putea (sau nu foarte ușor) să o schimbi apoi. În plus, poate că nu e o idee rea să te gândești și la cât de mult vrei să se vadă praful pe mașina ta, deci poate să alegi o culoare mai prietenoasă din acest punct de vedere.
Drept urmare, când alegi o mașină nouă, ține cont de criteriile de mai sus.
sursa foto: unsplash.com
-
Featuredacum 3 zile
Comisarul șef Conea Emanuel în așteptarea sancțiunii disciplinare de la Ministerul Justitiei!
-
Exclusivacum 3 zile
Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (I)/”Am vorbit cu asta care-i sef la Politia Locala, cu Albu…”
-
Ancheteacum 3 zile
DEVASTATOR!!! /Echipa pucistă din PMP a fost pusă cu botul pe labe de către Justiție
-
Exclusivacum 2 zile
Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/”Bai vino maine cand esti treaz ca deja ai venit beat si esti prost”
-
Exclusivacum 4 zile
PROMO/In curand, inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local”
-
Actualitateacum 3 zile
Noi inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/ Maine, 03.02.2023, orele 12.00
-
Actualitateacum 4 zile
Un șef de instituție publică a rămas fără permis de conducere
-
Exclusivacum 4 zile
“SECRETUL LUI POLICHINELLE” si gasca de criminalitate economico-financiara organizata din Prahova