Se zice că-n viață să n-ai nevoie de medici și avocați. La noi sunt mulți medici buni și foarte buni, câțiva fiindu-mi prieteni. La fel și avocați. Halatele albe vor așa: salarii ca-n Occident, șpaga să nu fie impozitată, breasla să fie recunoscută ca profesie de top în societate și cu onoruri dacă se poate. De asemenea, medicii să se poată forma în țară pe banii contribuabilului român și să poată pleca oricând „dincolo“, după bunul lor plac, că de-aia e democrație. Păi, ceva nu prea merge…

Nu vrem să-i defăimăm pe cei care ne supraveghează bolile și ne pun pe picioare, fiindcă am fi impocriți dacă-am proceda așa. Dar nici să-i considerăm Dumnezeii României n-ar fi corect, ignorând militarii care mor în teatrele de război, ca tribut adus integrării noastre europene, lăsându-i la o parte pe profesorii care ne educă, pe polițaii care cad în lupta cu infracționalitatea, pe inginerii și constructorii care ne ridică tot felul de edificii și locuințe, pe agricultorii care ne dau de mâncare, pe popii care se îngrijesc de cele sfinte în numele nostru și lista poate continua îndelung. Cu toate acestea, ne încearcă unele nedumeriri esențiale cu privire la pretențiile salariale ale medicilor, peste care nu putem trece în pași de tango.

Ce ne facem cu doctorii care nu numai că n-au vocație pentru această profesie, dar mai comit și gafe impardonabile care, dacă nu-i omoară pe pacienți, îi pot distruge pe viață? Sigur, poate că sunt doar excepții, dar acestea nu cumva confirmă regula că nu toate halatele albe sunt destul de destoinice?

De ce e musai ca toți medicii români să aibă salarii occidentale, chiar și aceia care ajung să fie acuzați (dacă nu chiar condamanați penal) pentru mall praxis? N-ar trebui instituit un criteriu salarial în funcție de competențe și performanțe?

Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că medicii au salarii mici. Asta e o treabă unanim recunoscută, și de cei care dau, și de cei care nu dau șpagă, că n-au unde unde. Dar cum se face că toți doctorii reușesc să dețină – din prea micul lor salariu -, după câțiva ani de activitate, locuințe luxoase, case de vacanță, automobile cu ștaif, mobile și bijuterii extrem de scumpe și traiuri îmbelșugate? Dacă cineva îmi poate răspunde, în limite legale, la această dilemă, dau că pălăria de pământ, pe onoarea mea! Ah, că stagiarii și rezidenții n-o duc prea bine la început, asta-i altă problemă. Dar în ce profesie începătorii în ale meseriei se lăfăie în bani, înainte de a-și dovedi competențele profesionale și… succesurile-n activitate? Așa că respectivii ar trebui să mai aștepte o vreme și să învețe în permanență, până când profesorii lor vor mai ieși la pensie, ca să le ia locul. Că, ce, vor să fie bogați și îndestulați la 30-35 de ani? Păi, unde s-a mai văzut așa ceva în România, exceptând bunăoară miniștrii, bancherii, anumiți politicieni și interlopii, care riscă – la o adică – pedepse penale?

Ar fi mare păcat să fiu înțeles greșit. Nu cu medicii aș eu avea ceva – și aici mă refer la cei care-și cunosc meseria și-o practică în spiritul hipocratic -, ci cu pretențiile neobrăzate ale unora dintre aceștia, îndeosebi șmecheri sindicaliști care din asta trăiesc și se îndestulează peste poate. Că de ce-ar fi doctorii mai presus decât alte categorii profesionale? Doar pentru că poartă halat alb și un stetoscop de gât (pe care doar unii știu să-l folosească), pentru că-și pot găsi de lucru afară, unde să învețe de fapt meseria? Cu scuzele de rigoare, aici vorbim despre medici și… medici. Iar aceștia nu pot fi băgați în aceeași oală. Adică, și stagiarii, și rezidenții, să aibă veniturile profesorilor lor din salarii și șpăgi, după câțiva ani de activitate. Că, dacă-ar fi așa, militarii și polițaii care ne păzesc, ar trebui să câștige de zece ori mai mult decât medicii. Iar profesorii care ne formează pentru viitor – de cel puțin opt ori. Ca să nu mai vorbim despre gunoierii care, dacă nu ne-ar ridica deșeurile, am muri. Sau despre petroliștii care, dacă nu ne-ar da căldură și carburant, am ajunge în epoca de piatră. Și lista poate continua la nesfârșit.

Cei drept, cu toții merităm bani mai mulți, inclusiv poeții, scriitorii, gânditorii și filosofii, de care în ultima vreme se pare că nu mai este nevoie, dar întrebarea care se pune este esențială și singulară: de unde atâția bani?