Protestatar celebru Rezist, fostul asistent si consilier al Monicai Macovei, deputatul USR de Prahova, Mihai Polițeanu are un nou derapaj incalificabil la adresa unui consilier PNL....
Europarlamentarul Eugen Tomac, a susținut, sâmbătă, la Ploiești, o reuniune regională la care au fost invitați să participe consilieri locali, consilieri județeni, primari și viceprimari ai...
La data de 13.10.2022, începând cu ora 10.00, la sediul Direcției de Ordine Publică, a avut loc o întrevedere cu domnul director comisar-șef de poliție Vasile ARMAȘU,...
Avand aspectul unor ramuri de copaci, nervii au rolul de a transmite mesaje catre creier. Cand totul functioneaza normal, creierul tau foloseste aceste informatii pentru a...
O noua editie ITFest isi face aparitia pentru pasionatii de IT. Un proiect marca SiSC (Sindicatul Studentilor de Cibernetica), ajuns la cea de-a XV-a editie, vine...
Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei! Egalitatea în fața legii, cunoscută, de asemenea, ca egalitate juridică, este principiul că...
A incetat dispozitia IGPR din 2005 privind obligatia de consemnare in registrul special, a parasirii teritoriului unitatii de politie, dezvaluie cei de la sindicatul Diamantul. Cu...
Continuăm seria monitorizărilor pe achizițiile de ,,autospeciale” și observăm că după rateul din primăvară, I.G.P.R. face un efort și relansează în achiziție publică ,,diferența” de autospeciale...
Toată clasa politică românească ducându-se astfel, cu o naivitate diplomatică greu de catalogat, pe ”fenta olandeză”. Toate, dar absolut toate eforturile statului român fiind unidirecționate către...
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj au fost sesizați, la data de 13 octombrie 2022, de polițiști din...