Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...
În cadrul Conferinţei interparlamentare privind politica externă şi de securitate comună şi politica de securitate şi apărare comună (PESC/PSAC), ce a avut loc în Suedia în perioada...
Coreea de Sud şi Statele Unite vor obţine „pace prin forţă”, prin intensificarea exerciţiilor militare comune, conform Ministerului sud-coreean al Apărării. Exerciţiile aeriene derulate luni intervin...
Iată soluția, greșită sau nu, la care recurg toate părțile implicate în războiul din Ucraina. Atâta timp cât Occidentul, prin coaliția celor peste 50 de state,...
Rusia era condusă haotic de către gașca unui Elțîn îmbălsămat în alcool, iar pentru fesebiști a fost destul de simplu să sugereze un pericol iminent, de...
Purtând măști pe figură, au vrut să prezinte o scenă de liniște, în plin cald nemțesc. Figurația n-a prins. Canalele de social media din Germania s-au...
Filosoful Mihai Șora a fost implicat în condamnarea în februarie 1960 a acuzaților din dosarul Noica-Pillat, considerat drept cel mai mare implicînd intelectuali din regimul comunist, a...
(Preluare Inpolitics): ”Prognozele anului 2023 (scuze că de abia în martie am ajuns la ele) sunt ca atare așa”, scrie politologul Alina Mungiu într-o analiză pentru România curată....
Atunci când luați în considerare un împrumut de bani cu dobândă, este important să luați o decizie optimă, cautând anunțuri cu ofer bani împrumut cu dobândă....
TCL va expune instalația “ELEMENTS – TCL Green Horizon” în zona Tortona, aducând în prim-plan cea mai nouă gamă de produse din 2023, inclusiv televizoarele Mini...
Unul dintre cele mai apreciate filme ale anului 2022, producția de dramă biografică Elvis, în regia lui Baz Luhrmann, a devenit de curând disponibilă și pe...