Primăria Municipiului Ploiești și CSM Ploiești recunosc dedicarea și eforturile sportivilor ploieșteni care au excelat recent în diverse competiții. În sportul de box, la Cupa României...
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a participat astăzi, la ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), în cadrul căreia au fost...
O prioritate pentru dezvoltare Educația este cea mai importantă investiție strategică pentru dezvoltarea societății noastre, afirmă europarlamentarul Victor Negrescu. În cadrul plenului Parlamentului European, el a...
Iubiți cetățeni, Intrăm în Săptămâna Mare cu gândul la tot ce e mai bun în noi: CREDINȚA, IERTAREA, LINIȘTEA și dorința de a fi aproape unii...
Victor Ponta – Liderul de care România are din nou nevoie Într-un moment în care România pare prinsă într-un carusel de promisiuni deșarte, lipsă de viziune...
O judecată controversată Pe data de 15 aprilie 2025, Vlad Nichita se va afla din nou în fața instanței, contestând ridicarea sechestrului asigurator în dosarul Ds...
Revenirea la „oile noastre corupte” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc După o lungă...
Investigație sub acoperire (aici), (aici), etc Recent, investigația privind deșeurile medicale a fost declanșată în urma amenințărilor voalat primite de la reprezentanții MedLife. Pe baza analizei...
Impactul deciziei ÎCCJ asupra salariilor și pensiilor militare Proiectul de OUG retras Pe 4 aprilie 2025, informațiile despre un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) apărut...
Critica asupra PNRR-ului Românesc Într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu în Cotidianul Național, se subliniază că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) redactat de...