La propunerea ministrului liberal al mediului, Executivul a aprobat o hotărâre de guvern referitoare la definitivarea cadrului legislativ în vederea operaţionalizării sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje...
„De altfel, noi am susținut în contextul acestor măsuri ca, la reducerea deficitului să contribuie și statul, prin reducerea cheltuielilor și combaterea evaziunii. Acesta a fost...
Noul cadru normativ aduce femeilor o reducere a vârstei de pensionare de cel puțin 6 luni (pentru cele cu un copil) și de maxim trei ani...
Facem un nou pas important pentru protejarea pădurilor și reducerea tăierilor ilegale: ,,Această tehnologie, bazată pe inteligență artificială și interconectată cu SUMAL, va fi o forță...
„Prelungirea cu încă un an, până la jumătatea anului 2025, a termenului de utilizare a fondurilor europene din Politica de Coeziune a exercițiului financiar 2014-2020 este...
Diplomația parlamentară are un rol vital în dezvoltarea relațiilor bilaterale, mai ales că țările noastre au o relație bună și îndelungată, începută chiar cu câteva luni...
(Preluare Inpolitics): După aproape două zile de tăcere de la anunțul oficial al USR că Biroul Național ar fi luat act de retragerea la cerere a...
Trei drone înarmate au fost doborâte marţi deasupra aeroportului Erbil din nordul Irakului, unde sunt staţionate forţele internaţionale, inclusiv americane. Este vorba despre două atacuri separate,...
Planul de achiziţionare a noii aeronave a fost anunţat anterior de ministerul polonez al apărării, mai precis în octombrie 2022. Contractul are şi obiectivul înlocuirii platformelor...
Graţie rafinăriilor de petrol, în perioada interbelică Ploieştiul era un oraş prosper, în plina ascensiune. Primăria avea un buget anual de 200 de milioane de lei,...
Dorim prin acest articol sa ne manifestam public supărarea caci in Penitenciarul Ploiești ieri, 06.11.2023 au avut loc manifestări animalice ce au cuprins arătarea de dinți,...
Polițiștii au intervenit la un caz semnalat prin 112. Patrula a fost solicitată pe raza com. Berceni, aparent pentru un scandal în familie. După ce au...
„A trecut un an și opt luni de când primarul Andrei Volosevici anunța că va construi ”un nou spital municipal”, cu susținerea prietenului său, prefectul de...
În pământurile din țara noastră au fost îngropați peste două milioane de porci cu pesta porcina africana, din 2018 până în prezent. Medicii veterinari atrag atenția...