Sunt onorat să transmit salutul meu, la împlinirea a 33 de ani de la înființare, uneia dintre cele mai moderne și performante structuri naționale – Serviciul...
În perioada în care a fost împuternicit la conducerea IPJ Suceava, apoi desemnat, apoi iar împuternicit, apoi iar desemnat, (nici noi nu mai știm de câte...
Învățați din greșeli și să nu vă mai abandonați niciodată camarazii pe câmpul de luptă/Politistul Cănărău Ioan abandonat si lăsat făra apărare a demisionat din funcția...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat trei percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea...
Astfel, acestia au descoperit 820 metri de plase de pescuit și opt exemplare de sturion capturate în ele. Peste 100 de exemplare de sturion au fost redate mediului natural,...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II, Nădlac II şi Giurgiu împreună cu lucrători ai comisariatelor județene Bihor, Arad şi Giurgiu...
Traficul și consumul de droguri pare să fi devenit o temă națională în urma tragicului incident de la Vama Veche din luna august a acestui an....
S-a scurs aproape un an de când agentul de poliție Cănărău Ioan a fost abuzat chiar în sediul Poliției Roman de către fostul polițist Bodron Neculai!...
La data de 21.09.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...
In Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat la control, un cetățean bulgar, în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unei autoplatforme, înmatriculată...
La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, ITPF Timişoara, polițiștii de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, pentru un cetăţean...
Va este cunoscut subiectul ascunderii HG 1086/2004 ( emisa de guvernul Nastase, nesecreta, nepublicata), de catre MAI, politistilor si jandarmilor trimisi in misiuni de mentinere a...
În perioada în care sediile unităților de politie, menționate mai sus, sunt reclădite, polițiștii au fost relocati în alte sedii în care să își desfășoare activitatea,...
Trainingul a avut loc la sediul central din Bucureşti şi a beneficiat de participarea colegilor noştri din cadrul Centrului de Informare şi Relaţii Publice, dar şi...