Administratie
Pe teritoriul României s-a constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acțiune și componență internațională
La data de 21.09.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare, pe raza județului Suceava, 5 din cele 33 de mandate de percheziție domiciliară, efectuate alături de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Infracțiunilor Economice ale Poliției Române, în județele Hunedoara, Maramureș, Teleorman Dolj și Timiș, într-o cauză penală vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată. De asemenea, polițiștii de frontieră pun în aplicare mai multe mandate de aducere la audieri. Pe parcursul activităţilor de procedură penală, poliţiştii de frontieră au desfăşurat acţiuni de monitorizare şi interceptare a transporturilor, precum şi percheziţii.
S-a reținut că, la finele anului 2022, pe teritoriul României s-a constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acțiune și componență internațională, format din cetățeni ucraineni și români, specializat în activități de comercializare și transport a unor cantități importante de produse accizabile (țigarete), atât pe teritoriul României cât și pe cel al Uniunii Europene.
Țigările achiziţionate din Ucraina și Republica Moldova, au fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării (cetăţeni ucraineni), fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (bomboane, dulciuri etc.), iar după introducerea în România, transportate către depozite intermediare (deținute de membrii grupării care se ocupau de comercializarea țigaretelor), descărcate, reîncărcate în alte vehicule și transportate către alti clienți.
Țigaretele au fost introduse în România prin puncte de trecere a frontierei din județele Suceava și Tulcea, fie cu titlu de import, sub paravanul altor mărfuri legal transportate destinate unor societăţi din România, fie în regim de tranzit către ţări din afara spaţiului comunitar.
Segmentul intern al grupului infracțional format din cetățeni români, a avut ca principale atribuții identificarea și punerea la dispoziție a unor spații necesare pentru transbordarea țigărilor din automarfare și depozitarea lor temporară în condiții de maximă securitate, precum și identificarea unor clienți cu posibilități de distribuție semnificativă.
În cursul investigațiilor au fost realizate prinderi în flagrant și efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 10 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.
La activităţile de ieri, poliţiştii de frontieră ai ITPF Iaşi au beneficiat de sprijin din partea jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Bacău “Alexandru cel Bun”.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T., Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române şi Autoritatea Vamală Română.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție, mai precizeaza sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Două instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă
Sindicatul „Diamantul” anunță două hotărâri favorabile polițiștilor ale căror indemnizații de concediu au fost calculate fără sporul pentru condiții grele de muncă. Una dintre decizii este definitivă, iar cealaltă poate fi atacată cu recurs.
Sporul, plătit la muncă, dar exclus din indemnizația de concediu
Problema îi afectează pe polițiștii care primesc lunar spor pentru condiții grele de muncă, dar constată că acesta nu este inclus în calculul indemnizației de concediu. Potrivit Sindicatului „Diamantul”, astfel, zilele de odihnă ajung să le reducă veniturile.
Pe 21 octombrie, două instanțe au pronunțat soluții favorabile în acțiuni prin care s-a cerut recalcularea indemnizațiilor cu includerea sporului.
Curtea de Apel Iași: decizie definitivă în dosarul unui membru al sindicatului
În dosarul nr. 287/89/2026, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat recursul Inspectoratului General al Poliției Române. Hotărârea este definitivă.
Anterior, Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 177 din 30 aprilie 2026, obligase I.G.P.R. să recalculeze indemnizația de concediu a unui membru al sindicatului, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă.
Recalcularea vizează perioada 1 iulie 2025 – 11 februarie 2026, precum și concediile viitoare. Diferențele trebuie actualizate cu inflația și achitate cu dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei indemnizații până la plata efectivă.
Tribunalul Dolj: acțiune admisă pentru un polițist de la Imigrări
În dosarul nr. 3949/63/2026, Tribunalul Dolj a admis în întregime acțiunea formulată pentru un polițist al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Instanța a obligat I.G.I. să recalculeze indemnizațiile de concediu pentru perioada 24 iunie 2023 – 21 octombrie 2026, incluzând sporul de care polițistul beneficia înainte de concediu. Pe viitor, indemnizațiile urmează să fie calculate în același mod, atât timp cât acesta lucrează în condițiile care îi dau dreptul la spor.
Diferențele trebuie actualizate cu inflația și poartă dobândă legală penalizatoare. Sentința nu este definitivă: I.G.I. poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Sindicatul anunță sprijin pentru alți membri
Ambele acțiuni au fost formulate de S.P.R. „Diamantul” în numele membrilor săi, în baza Legii nr. 367/2022 a dialogului social.
Sindicatul le transmite membrilor care primesc spor pentru condiții grele și au avut, în ultimii trei ani, concedii plătite fără includerea acestuia că se pot adresa organizației pentru a solicita sprijin în demersuri judiciare. (Sava N.).
Administratie
Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru Raluca, o fetiță de 6 ani care are nevoie de sprijin
O intervenție chirurgicală în Polonia i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea aduce mai multă independență. Pentru ca tratamentul să poată fi realizat, familia mai are nevoie de 129.000 de euro.
Gesturile simple, o provocare pentru Raluca
Să ținem pe cineva de mână, să ne îmbrăcăm singuri, să ne jucăm sau să îmbrățișăm o persoană dragă — sunt gesturi pe care mulți dintre noi le facem fără să ne gândim. Pentru Raluca, fiica în vârstă de numai 6 ani a colegei noastre Andreea Buțan, acestea pot însemna însă provocări importante, transmite Sindicatul Europol.
La vârsta la care copilăria ar trebui să fie despre joacă și descoperire, Raluca se confruntă cu o luptă dificilă. Ea are nevoie de intervenții chirurgicale în Polonia, care i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea oferi șansa la mai multă independență.
Mai sunt necesari 129.000 de euro
Pentru ca intervențiile să poată avea loc, familia trebuie să strângă încă 129.000 de euro. Este o sumă considerabilă, dar fiecare donație poate contribui la apropierea de obiectiv și la șansa Ralucăi de a trăi mai ușor momentele simple ale copilăriei.
Sindicatul Europol face apel la cei care pot să sprijine familia printr-o contribuție, indiferent de valoare. Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie povestea fetiței, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulți oameni.
Cum poate fi ajutată Raluca
Transfer bancar – lei (RON)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO80BTRLRONCRT0541420401
Transfer bancar – euro (EUR)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO30BTRLEURCRT0541420401
Revolut
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
Cont RON/EUR/USD: RO84REVO0000158677003496
SWIFT/BIC: REVOROBB
Telefon: +40 770 720 589
Revtag: @andreemofn
PayPal: iliescuandreea1991@gmail.com
„Uneori, cele mai mari schimbări încep cu un gest mic”, transmite Sindicatul Europol, invitând publicul să fie alături de Raluca și familia sa. (Paul D.).
Administratie
Polițiști și reprezentanți ai structurilor de ordine publică s-au întrecut la „Cupa Poliției Române la Șah”
Clubul Dinamo a găzduit competiția dedicată pasionaților de șah din structurile de ordine și siguranță publică. Evenimentul a fost organizat de Poliția Română în colaborare cu Federația Română de Șah, iar pe lista invitaților s-au numărat lideri și campioni ai sportului românesc.
Competiție cu strategii și fair-play
„Cupa Poliției Române la Șah” a reunit participanți din structurile de ordine și siguranță publică, într-o întrecere în care concentrarea, strategia și fair-play-ul au fost în prim-plan.
Potrivit Poliției Române, Federația Română de Șah a oferit sprijin logistic pentru desfășurarea evenimentului. Reprezentanții instituției au evidențiat rolul sportului în rândul personalului și au felicitat participanții pentru implicare și performanță.
Campioni și lideri ai sportului, printre invitați
La eveniment au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotătorul David Popovici și campionul la polo Dragoș Stoenescu.
Federația Română de Șah a fost reprezentată de președintele Vlad Ardeleanu și de secretarul general Gabriel Grecescu. Poliția Română a transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru susținere și participare.
Răzvan Gabriel Oprișor, câștigătorul competiției
Podiumul a fost ocupat de trei reprezentanți ai structurilor de ordine publică:
- Locul I: Răzvan Gabriel Oprișor, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
- Locul al II-lea: Claudiu Ciobanu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
- Locul al III-lea: Ștefan Toma, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău
Poliția Română i-a felicitat pe toți cei care au luat parte la competiție și le-a urat participanților „cât mai multe mutări câștigătoare”. (Paul D.).
Articol realizat pe baza comunicării Poliției Române.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”




