„Gestionarea pandemiei COVID-19 și a crizei energetice a întărit relația noastră bazată pe solidaritate și pe unitatea de limbă, cultură și istorie. Am dat asigurări doamnei...
„Doua ziare americane au dat că invazia e marți. Pe 15. După aia, într-o oră, data s-a schimbat repede. Că era Scholz la Kremlin marți, și...
Uniunea Europeană duce “un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat Viktor Orban în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta...
(Preluare Inpolitics): Un interviu absolut exploziv acordat azi presei de la noi de către directoarea unei fundații de mare greutate la nivel internațional, German Marshall Fund...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, faţă de Mihai Chirica. Acesta...
Asa cum anticipam si am dezvaluit inca din octombrie 2021, toata mascarada sustinuta mediatic si „alba-neagra” cu destinele echipei de fotbal Petrolul Ploiesti, incepand de la...
Cum poți distruge imaginea și cariera unui om? Simplu! În ultima zi din luna iunie a anului trecut, încă de la primele ore ale dimineții se...
Nu știm să răspundem la această intrebare, cu toate ca suntem asaltați cu fel de fel de intrebări, din toate părtile, dezvaluie FPP: Știți de ce...
(Preluare Intrasigent): Asa cum am spus tot timpul, sondajul lui Andrei Volosevici pentru demolarea blocului 7 Etaje a fost o facatura de la un capat la...
În Parlamentul României se dezbate o nelegiuire. Extinderea competențelor CNA asupra spațiului electronic. Ceea ce înseamnă că, în viitor, vor putea fi penalizate sau chiar suprimate...
În urma unor acțiuni desfășurate la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației pe linia combaterii contrabandei, polițiștii de frontieră au confiscat aproximativ 9.000 de pachete...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci și șapte de cetăţeni din India, Pakistan și Bangladesh, care încercau...
„A fost adoptat Memorandumul pentru inițierea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca...
(Preluare Inpolitics): O analiză de o duritate extremă la adresa USR e publicată de politologul Alina Mungiu, cocluzia fiind că avem de a face cu un...