Jurnalistul Ion Cristoiu scrie în “Gândul de joi”, de pe blogul personal, despre ancheta care se face privind posibile fraude la alegerile din 2009. Acesta aduce în atenție...
Jurnalistul Dan Andronic a creat un adevărat tsunami, prin dezvăluirile din serialul publicat în Evenimentul Zilei, anume „Noi suntem Statul”. Acum, Andronic dinamitează scena politică, afirmând...
Un proiect de lege care circulă în acest moment prin Parlament și pe care jurnaliștii de la Ziarul Financiar susțin că l-au consultat își propune ca “acţiunile şi...
Personajul acuzat că se află în spatele procurorului Negulescu Mircea va fi audiat miercuri la Comisia parlamentara de control al SRI. Liderul informal al mafiei de la “Bravo”,...
Dosarul Transgaz a fost închis de DNA. Deschis în 2014, după ce Corpul de control al premierului Victor Ponta a sesizat parchetul anticorupție privind comiterea...
Precum gruparea religioasă Amish, din SUA, care continuă să fie o enclavă, de tip religios, caracterizată prin felul de trai simplu și tradițional, ai carei...
Operațiunea „Noi suntem Statul!” este ca un cartof fierbinte pentru cei implicaţi. Ies la suprafaţă acum legături nebănuite dintre personaje cheie care conduc cele mai importante...
Dan Chirculescu, unul dintre cei mai abuzivi procurori care au lucrat pentru DNA Oradea (2005-2016), perioada in care a distrus sute de oameni, inclusiv judecatori, se...
Nicolae Iosipescu Zambra, autointitulat conte, în alienarea sa cumplită, de o complexitate clinică nemeîntâlnită în spitalele de psihiatrie din România şi Europa, acest cavaler al tristului...
Românii aflați la muncă peste hotare vor fi afectați de planurile Guvernului de modificare a Codului Fiscal pentru introducerea impozitului global și înlocuirea contribuabilului persoană...
Fostul presedinte cederist sustine ca adevarul despre mineriada din 13 – 15 iunie este cunoscut chiar daca persoanele responsabile sunt incapabile ”sa-l spuna si sa-l asume”....
‘’Curtea Suprema a Rusiei a etichetat “Martorii lui Iehova” ca fiind o organizatie extremista, a scos-o in afara legii si i-a confiscat proprietatile. Decizia nu a...
“Cand a castigat Obama, toata stanga marxista era in extaz si jubila ca, prin ceea ce va face, nu doar ca va produce reversul „incalzirii globale”,...
Australia ar putea deveni prima ţară din lume care îşi micro-cipează cetăţenii. Ştirile NBC au prezis că toţi cetăţenii SUA vor fi micro-cipaţi până în...